Cartile care au recorduri de vanzari azi in lume sunt fie din categoria fantasy, cu vrajitori, pitici si alte creaturi cu puteri bizare, fie horror, cu tot soiul de vampiri si monstri, fie politiste, bazate pe investigarea unor enigme complicate. Toate respecta in esenta schema basmelor - lupta dintre bine si rau, cu victoria primului dupa nenumarate piedici, ceea ce dovedeste un soi de infantilizare a marelui public, nevoia lui de a gasi in lectura o distractie de la grijile si obligatiile zilnice. Acestei nevoi ii raspunde cu brio romanul politist pe care vi-l recomand azi, primul din trilogia Millennium, pasionant in asemenea masura incat da dependenta, ca un drog (abia astept sa se traduca si celelalte doua, Fata care visa la un bidon de benzina si un chibrit si Regina in palatul curentilor de aer). Intai sa va spun pe scurt povestea autorului ei, necunoscutul pana in 2005 Stieg Larsson. Jurnalist suedez nascut in 1954, acesta isi considera profesia ca o misiune in serviciul public si si-a axat viata pe munca. A lucrat la o reputata agentie de presa suedeza, a publicat carti de anchete despre retelele neonaziste, iar din 1995 si-a creat propria revista, "Expo", renumita pentru curajul si probitatea articolelor. In plus, Stieg Larsson avea abilitati exceptionale in informatica si era solicitat sa tina conferinte pe aceasta tema in lumea intreaga, inclusiv la Scotland Yard. Celibatar fara copii, avea o relatie stabila din tinerete, dar locuiau separat, fiindca nu voia sa-si expuna partenera riscurilor (primea scrisori de amenintare cu moartea, din cauza anchetelor publicate). In 2001, gandindu-se ca astfel isi va asigura material batranetile, s-a apucat sa scrie noptile o suita de romane politiste. In iarna 2004, cand primele trei volume au fost gata, a trimis manuscrisul de 2000 de pagini celei mai bune edituri din Stockholm, care a acceptat cu entuziasm Millennium, intuind in trilogie o lovitura de piata. Numai ca Larsson n-a mai apucat sa o vada tiparita: in noiembrie 2004, in timp ce lucra cu redactoarea lui pe text, un infarct l-a rapus. Avea 50 de ani. Aparut postum, Millennium avea sa depaseasca toate asteptarile, devenind un fenomen mondial: tradus in 25 de tari, "devorat" de milioane de oameni, sta cu lunile in fruntea listelor de best-sellers, iar acum se afla in lucru si ecranizarea. Dupa ce am citit acest prim volum tradus la noi, am inteles de ce a innebunit toata lumea: inca de la primele pagini cazi sub farmecul obsedant al personajelor principale si nu te mai poti desprinde, oricat de constient ai fi ca exista si carti mult mai bune decat asta. Pur si simplu te cam indragostesti de eroi. De Mikael Blomkvist, ziarist de investigatii, care are evident multe din datele biografice si angoasele intime ale autorului: e celibatar, intretine o veche relatie cu o colega din studentie, devenita asociata lui la revista "Millennium" (iata de unde vine titlul!), are un cult al deontologiei si al misiunii ziaristului de a dezvalui adevaruri incomode. Nevoit sa se retraga strategic din redactie in urma unui proces de calomnie, el e angajat de un batran si bogat industrias, Henric Vanger, pentru a lamuri o poveste veche: disparitia fara urma a nepoatei lui, Harriet, in anii '60. I se alatura in acest demers eroina veritabila a seriei, personaj cu adevarat original si mereu surprinzator, punk-ista cu tatuaje si piercinguri Lisbeth Salander, o fata rahitica de 24 de ani care arata ca de 15 (1,50 m, 42 kg). Sociopata si salbatica din cauza traumelor suferite in copilarie, needucabila si considerata periculoasa de serviciile sociale, Lisbeth e geniala in materie de computere, are o memorie colosala si facultatea rara de a intelege rationamente abstracte si a vedea scheme acolo unde altii nu vad decat dezordine. In ciuda ostilitatii si neincrederii ei fata de toata lumea, hackerita Lisbeth are propriile principii morale in virtutea carora actioneaza si te face sa fii de partea ei. E cu adevarat irezistibila (am citit ca a cucerit cititori de toate varstele, mai ceva decat Harry Potter), iar modul cum, impreuna cu Blomkvist, descopera secretele oribile ale familiei Vanger, pe un parcurs plin de piste false, situatii dramatice si surprize, te tine cu sufletul la gura. Stieg Larsson nu e un stilist, scriitura lui e plata si functionala, fara aditivi si coloranti, dar abundenta personajelor memorabile, arta construirii si deconstruirii enigmelor, felul cum radioscopeaza ceea ce se ascunde sub "modelul suedez" de societate democratica in anii 2000, sunt cu adevarat exceptionale.
SELECTIA FORMULA AS
Stieg Larsson, "Barbati care urasc femeile. Millennium I", traducere de Elena-Maria Morogan, Editura "Trei" (tel. 021/300.60.90), 678 pag.
Cartile care au recorduri de vanzari azi in lume sunt fie din categoria fantasy, cu vrajitori, pitici si alte creaturi cu puteri bizare, fie horror, cu tot soiul de vampiri si monstri, fie politiste, bazate pe investigarea unor enigme complicate. Toate respecta in esenta schema basmelor - lupta dintre bine si rau, cu victoria primului dupa nenumarate piedici, ceea ce dovedeste un soi de infantilizare a marelui public, nevoia lui de a gasi in lectura o distractie de la grijile si obligatiile zilnice. Acestei nevoi ii raspunde cu brio romanul politist pe care vi-l recomand azi, primul din trilogia Millennium, pasionant in asemenea masura incat da dependenta, ca un drog (abia astept sa se traduca si celelalte doua, Fata care visa la un bidon de benzina si un chibrit si Regina in palatul curentilor de aer). Intai sa va spun pe scurt povestea autorului ei, necunoscutul pana in 2005 Stieg Larsson. Jurnalist suedez nascut in 1954, acesta isi considera profesia ca o misiune in serviciul public si si-a axat viata pe munca. A lucrat la o reputata agentie de presa suedeza, a publicat carti de anchete despre retelele neonaziste, iar din 1995 si-a creat propria revista, "Expo", renumita pentru curajul si probitatea articolelor. In plus, Stieg Larsson avea abilitati exceptionale in informatica si era solicitat sa tina conferinte pe aceasta tema in lumea intreaga, inclusiv la Scotland Yard. Celibatar fara copii, avea o relatie stabila din tinerete, dar locuiau separat, fiindca nu voia sa-si expuna partenera riscurilor (primea scrisori de amenintare cu moartea, din cauza anchetelor publicate). In 2001, gandindu-se ca astfel isi va asigura material batranetile, s-a apucat sa scrie noptile o suita de romane politiste. In iarna 2004, cand primele trei volume au fost gata, a trimis manuscrisul de 2000 de pagini celei mai bune edituri din Stockholm, care a acceptat cu entuziasm Millennium, intuind in trilogie o lovitura de piata. Numai ca Larsson n-a mai apucat sa o vada tiparita: in noiembrie 2004, in timp ce lucra cu redactoarea lui pe text, un infarct l-a rapus. Avea 50 de ani. Aparut postum, Millennium avea sa depaseasca toate asteptarile, devenind un fenomen mondial: tradus in 25 de tari, "devorat" de milioane de oameni, sta cu lunile in fruntea listelor de best-sellers, iar acum se afla in lucru si ecranizarea. Dupa ce am citit acest prim volum tradus la noi, am inteles de ce a innebunit toata lumea: inca de la primele pagini cazi sub farmecul obsedant al personajelor principale si nu te mai poti desprinde, oricat de constient ai fi ca exista si carti mult mai bune decat asta. Pur si simplu te cam indragostesti de eroi. De Mikael Blomkvist, ziarist de investigatii, care are evident multe din datele biografice si angoasele intime ale autorului: e celibatar, intretine o veche relatie cu o colega din studentie, devenita asociata lui la revista "Millennium" (iata de unde vine titlul!), are un cult al deontologiei si al misiunii ziaristului de a dezvalui adevaruri incomode. Nevoit sa se retraga strategic din redactie in urma unui proces de calomnie, el e angajat de un batran si bogat industrias, Henric Vanger, pentru a lamuri o poveste veche: disparitia fara urma a nepoatei lui, Harriet, in anii '60. I se alatura in acest demers eroina veritabila a seriei, personaj cu adevarat original si mereu surprinzator, punk-ista cu tatuaje si piercinguri Lisbeth Salander, o fata rahitica de 24 de ani care arata ca de 15 (1,50 m, 42 kg). Sociopata si salbatica din cauza traumelor suferite in copilarie, needucabila si considerata periculoasa de serviciile sociale, Lisbeth e geniala in materie de computere, are o memorie colosala si facultatea rara de a intelege rationamente abstracte si a vedea scheme acolo unde altii nu vad decat dezordine. In ciuda ostilitatii si neincrederii ei fata de toata lumea, hackerita Lisbeth are propriile principii morale in virtutea carora actioneaza si te face sa fii de partea ei. E cu adevarat irezistibila (am citit ca a cucerit cititori de toate varstele, mai ceva decat Harry Potter), iar modul cum, impreuna cu Blomkvist, descopera secretele oribile ale familiei Vanger, pe un parcurs plin de piste false, situatii dramatice si surprize, te tine cu sufletul la gura. Stieg Larsson nu e un stilist, scriitura lui e plata si functionala, fara aditivi si coloranti, dar abundenta personajelor memorabile, arta construirii si deconstruirii enigmelor, felul cum radioscopeaza ceea ce se ascunde sub "modelul suedez" de societate democratica in anii 2000, sunt cu adevarat exceptionale.
Cartile care au recorduri de vanzari azi in lume sunt fie din categoria fantasy, cu vrajitori, pitici si alte creaturi cu puteri bizare, fie horror, cu tot soiul de vampiri si monstri, fie politiste, bazate pe investigarea unor enigme complicate. Toate respecta in esenta schema basmelor - lupta dintre bine si rau, cu victoria primului dupa nenumarate piedici, ceea ce dovedeste un soi de infantilizare a marelui public, nevoia lui de a gasi in lectura o distractie de la grijile si obligatiile zilnice. Acestei nevoi ii raspunde cu brio romanul politist pe care vi-l recomand azi, primul din trilogia Millennium, pasionant in asemenea masura incat da dependenta, ca un drog (abia astept sa se traduca si celelalte doua, Fata care visa la un bidon de benzina si un chibrit si Regina in palatul curentilor de aer). Intai sa va spun pe scurt povestea autorului ei, necunoscutul pana in 2005 Stieg Larsson. Jurnalist suedez nascut in 1954, acesta isi considera profesia ca o misiune in serviciul public si si-a axat viata pe munca. A lucrat la o reputata agentie de presa suedeza, a publicat carti de anchete despre retelele neonaziste, iar din 1995 si-a creat propria revista, "Expo", renumita pentru curajul si probitatea articolelor. In plus, Stieg Larsson avea abilitati exceptionale in informatica si era solicitat sa tina conferinte pe aceasta tema in lumea intreaga, inclusiv la Scotland Yard. Celibatar fara copii, avea o relatie stabila din tinerete, dar locuiau separat, fiindca nu voia sa-si expuna partenera riscurilor (primea scrisori de amenintare cu moartea, din cauza anchetelor publicate). In 2001, gandindu-se ca astfel isi va asigura material batranetile, s-a apucat sa scrie noptile o suita de romane politiste. In iarna 2004, cand primele trei volume au fost gata, a trimis manuscrisul de 2000 de pagini celei mai bune edituri din Stockholm, care a acceptat cu entuziasm Millennium, intuind in trilogie o lovitura de piata. Numai ca Larsson n-a mai apucat sa o vada tiparita: in noiembrie 2004, in timp ce lucra cu redactoarea lui pe text, un infarct l-a rapus. Avea 50 de ani. Aparut postum, Millennium avea sa depaseasca toate asteptarile, devenind un fenomen mondial: tradus in 25 de tari, "devorat" de milioane de oameni, sta cu lunile in fruntea listelor de best-sellers, iar acum se afla in lucru si ecranizarea. Dupa ce am citit acest prim volum tradus la noi, am inteles de ce a innebunit toata lumea: inca de la primele pagini cazi sub farmecul obsedant al personajelor principale si nu te mai poti desprinde, oricat de constient ai fi ca exista si carti mult mai bune decat asta. Pur si simplu te cam indragostesti de eroi. De Mikael Blomkvist, ziarist de investigatii, care are evident multe din datele biografice si angoasele intime ale autorului: e celibatar, intretine o veche relatie cu o colega din studentie, devenita asociata lui la revista "Millennium" (iata de unde vine titlul!), are un cult al deontologiei si al misiunii ziaristului de a dezvalui adevaruri incomode. Nevoit sa se retraga strategic din redactie in urma unui proces de calomnie, el e angajat de un batran si bogat industrias, Henric Vanger, pentru a lamuri o poveste veche: disparitia fara urma a nepoatei lui, Harriet, in anii '60. I se alatura in acest demers eroina veritabila a seriei, personaj cu adevarat original si mereu surprinzator, punk-ista cu tatuaje si piercinguri Lisbeth Salander, o fata rahitica de 24 de ani care arata ca de 15 (1,50 m, 42 kg). Sociopata si salbatica din cauza traumelor suferite in copilarie, needucabila si considerata periculoasa de serviciile sociale, Lisbeth e geniala in materie de computere, are o memorie colosala si facultatea rara de a intelege rationamente abstracte si a vedea scheme acolo unde altii nu vad decat dezordine. In ciuda ostilitatii si neincrederii ei fata de toata lumea, hackerita Lisbeth are propriile principii morale in virtutea carora actioneaza si te face sa fii de partea ei. E cu adevarat irezistibila (am citit ca a cucerit cititori de toate varstele, mai ceva decat Harry Potter), iar modul cum, impreuna cu Blomkvist, descopera secretele oribile ale familiei Vanger, pe un parcurs plin de piste false, situatii dramatice si surprize, te tine cu sufletul la gura. Stieg Larsson nu e un stilist, scriitura lui e plata si functionala, fara aditivi si coloranti, dar abundenta personajelor memorabile, arta construirii si deconstruirii enigmelor, felul cum radioscopeaza ceea ce se ascunde sub "modelul suedez" de societate democratica in anii 2000, sunt cu adevarat exceptionale.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
