Cu o intarziere de 20 de ani. Sapat prin miezul ultimelor cincinale, pus la murat in ape freatice pentru vremuri mai bune, indata dupa revolutie, reluat mereu in preajma alegerilor, cu ciobanasi, paine si sare si salopete bine lustruite, metroul cu pricina are mai putin de cinci kilometri si este ultimul proiect din monstruoasa mostenire. A devenit util pentru a da motiv freneziei diversilor politicieni inclestati electoral pe marginea gropii de gunoi a administratiei bucurestene.
Intre timp, intreaga configuratie sociala a zonei s-a modificat dramatic. Pe vremea cand abia cadeau primele case si se surpau primele drumuri pentru a face loc trenului galben fara cai, pe platforma industriala din periferia estica a Capitalei lucrau zeci de mii de oameni. Aici se aflau cele mai poluante intreprinderi bucurestene, dar si cele mai populate. Pe parcursul ultimului deceniu, s-au stins luminile. Amanat, reluat si iar amanat, noul metrou leaga ceva de nimic, adica de o periferie dezindustrializata, unde vantul tranzitiei bate prin halele unor intreprinderi parasite. Singurele obiective "economice" la cap de linie sunt groapa de gunoi de la Glina si adapostul de caini al ecarisajului. Nu e de mirare ca toti locuitorii periferiei se intreaba la ce bun a mai fost construita noua magistrala. Poate pentru ca tunelul metroului a fost o gaura neagra unde s-au dus cateva zeci de milioane de euro pe apa Sambetei. Si pentru ca intarzierile, amanarile si reluarile bine chibzuite au fost foarte folositoare in perioada electorala.
De asemenea, s-a stabilit de pe acum ca autostrada care leaga Brasovul de granita vestica nu va fi terminata la timp. S-au turnat cateva camioane de ciment, trei roabe de asfalt, in total cinci kilometri de autostrada. Cinci kilometri pare sa fie limita de surmenaj a constructorilor romani. Sau poate ca a finantatorilor. Poate si a politicienilor. Nici pasajul Basarab, cel care ar fi drenat circulatia din zona Garii de Nord, nu va fi terminat conform graficului. A reusit pana acum sa strice cateva bulevarde, sa demoleze cateva strazi si sa gatuiasca traseele rutiere din vestul Capitalei. Desigur, si repararea lor va intarzia! Nici pasajul Universitatii nu se simte mai bine. A fost stricat de fosta administratie a orasului pentru niste motive obscure si nu are sanse sa devina functional in urmatoarele anotimpuri. La fel, pasajul prin care se iese din nordul Capitalei, intins si el in stadiu de ruina, peste rutele de acces in oras. Si nici pe autostrada Soarelui nu a rasarit inca soarele. Vor mai trece ani buni pana va fi terminata.
Lista cu exemple are o nelinistitoare lungime si poate continua de-a lungul si de-a latul tarii. Mai toate marile proiecte depasesc calendarele, agendele, proiectele, devizele. Uneori nici nu incep bine ca au si intarziat. E drept ca mai toate proiectele de infrastructura, chiar si cele care nu exista deocamdata decat pe hartie sau in mintile administratiei, sunt mult intarziate. Infrastructura Romaniei este cu zeci de ani in urma celei din tarile occidentale. Cu toate acestea, intarzierea marilor proiecte nu este un rest al marginalitatii noastre istorice si nici macar o rezultanta a deceniilor totalitare, ci o functie esentiala a algebrei politice romanesti. Ce-ar face politicienii nostri in ajunul alegerilor, daca n-ar avea santiere de vizitat, cu Roverele si castile lor de protectie cocotate smechereste pe varful capului? De aceea, catre final de mandat, turatia motoarelor devine asurzitoare. Atunci, vacarmul santierelor se transforma in discurs electoral. Si sunt numai bune pentru prostit alegatorii.
Unde sunt vremurile cind FSN-ul mintea poporul cu televizorul? Acum il mint toti politicienii, de la dreapta, la stanga. Cu promisiunile si cu "realizarili"!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
