"Va asteptam la noi in ospetie"
* Descoperiti Basarabia! Este gradina lipsa a raiului romanesc! *
Cum treci de portita verde, metalica, strajuita de un nuc falnic, intri sub o bolta de vie care acopera curtea, oprind din asprimea verii. Suntem la pensiunea cea mai veche din Basarabia. Batatura e proaspat maturata, miroase a pamant reavan, de lunca, stropit sa nu se ridice praful. Nu faci doi pasi, ca privirile iti cad pe ghivecele cu flori de toate culorile. Unele cresc direct din zidul de piatra, "tocat" pe alocuri de braie si calcane acoperite cu tigla rosie. Pana sa te scufunzi in umbra caisilor, a prunilor si a merilor din livada, musai sa-ti odihnesti ochii si sa-ti incerci mirosul pe tufele de glicina, muscate, garofite si cercelusi. Var alb, ca in Grecia, pe trepte. Intorci privirea roata, uimit de bogatia simpla a acestei case de tara din inima raionului Orhei. Un firicel de apa cristalina curge, pe sub lespezi si flori, abia observat. Pe o parte si pe alta a aleii, te uimesc cu vitalitatea si prospetimea lor tufele de bogdaline albe si violete, surate bune cu floarea de dovleac, dar mult mai inalte si mai viguroase. Nu lipsesc din acest concert ametitor crinii si tigancusele pestrite, ferigile violete, inflorescentele rozalii de "viata omului". In spatele lor, prin perdeaua grea de mirosuri, zaresti prisaca si auzi bazaitul neobositelor "muste" ce-si depun dulceata in faguri. Parca luate la intrecere cu frumoasele gradinii, legumele de sezon se coc alene, sub obrocul unui solar dezvelit. Rosii, ardei, vinete si dovlecei scot capul dintre vrejii care le-au dat viata si te invita sa le culegi. La marginea gospodariei, se aude behait de mioare si muget de vitei.
Catre umbrarul unde gazdele aseaza masa pentru oaspeti, razbate pacea unei gospodarii din basme. O scena campestra, traita zilele trecute de opt redactori de la "Formula AS", o idila de neuitat intr-un sat basarabean autentic, acolo unde raul Raut se intalneste cu fratii mai mici, Ivancea si Draghinici. Un sat care face parte din rezervatia naturala Orheiul Vechi, situata la 47 de kilometri de Chisinau.
"Agro" ca la... strabunica acasa
* * *
Clasificata cu doua stele, pensiunea Casa din Lunca este destul de neincapatoare, are doar patru camere duble si o singura baie, dar altele trei se afla in lucru, iar vecinii sunt oricand bucurosi de oaspeti, in schimbul catorva euro. Ca sa vizitezi in tihna toate monumentele zonei ai nevoie de cel putin trei zile.
"Dupa strangerea corturilor, ridicati iarba de sub ele!"
Dar fruntea pensiunii "Casa din Lunca" sunt strasnicele bucate moldovenesti. Cei care au gustat o data din mancarea traditionala, suta la suta bio, pregatita de doamna Ala, nu vor uita prea curand gustul inconfundabil al alivencilor cu varza, al chiparusilor umpluti cu branza, al casului si smantanei sau al "copturilor" de casa. Spre deosebire de Romania, unde cu greu se mai permite micilor pensiuni agro-turistice sa ofere turistilor produse locale, din gospodaria proprie, in R. Moldova este libertate deplina in acest domeniu. O vacanta la tara este o vacanta adevarata, neumbrita de interventia unei legislatii restrictive. La comanda clientilor sau din proprie initiativa, proprietarii de pensiuni pun traditia pe primul plan. Grupurile folclorice ale elevilor au fost activate, costumele populare au fost scoase de la naftalina, lautarii nu mai au ragaz cat e saptamana de lunga. Tot mai multi oraseni "de peste Prut", adica din Romania, alaturi de "cete" tot mai dese de europeni, cauta satele basarabene pentru arhaismul lor nealterat.
Casa din Lunca este un reper important pentru toti. Si cum n-ar fi cand, pe langa preturile mai mult decat rezonabile, aici vei gasi cele mai gustoase mancaruri pe care, vorba ceea, ti le-ar putea gati doar bunica. Iata, in loc de incheiere, o "lista" pentru pofticiosi: zeama (supa) harcio din carne de miel, limba soacrei din vinete prajite in unt cu usturoi, masline cu pulpe de gaina de casa la cuptor, bors de gaina scazut pe vatra, placinte poale-n-brau, varza a la Orhei, cu carne de vitel, sarmale cu orez, mamaliga din porumb rosu de cicantina, placintele cu marar si cate altele. Sa tot vina turistii romani! Daca au cumva de gand sa vina cu cortul, este loc special amenajat pentru camping, iar masa o pot lua la Casa din Lunca. O singura grija sa aiba, pentru ca in Basarabia miscarea ecologista este extrem de puternica. Sa tina seama de urmatorul anunt: "Dupa strangerea corturilor, ridicati iarba de sub ele!". In rest, vorba lui Mihai Benzing: "Va asteptam la noi in ospetie. Regiunea noastra este frumoasa in orice anotimp. Primavara este frumoasa, prin pomii infloriti, vara - prin mirosul florilor de tei, toamna - prin codrul multicolor si aroma sucului de poama. Iarna se poate de sezut la cuptorul cald, de privit vijelia prin fereastra si de ascultat povestile noastre".
Pentru detalii despre pensiunea "Casa din Lunca", dati o cautare simpla pe Google sau sunati la tel/fax: +(373)23.55.60.44. Mobil: +(373) 79.43.45.58
Foto: Claudiu Tarziu