Muntii Dornelor raman fara oi

S-au petrecut cararile muntelui. S-au petrecut de parca batranii le-ar fi luat cu ei, pe talpi, atunci cand au plecat departe...

Pe-aici, candva, era o carare ce ducea la stana lui Toader Zmantana. Strasnica stana si laudata! Dar nu degeaba, ca din mana de aur a baciului iesea un cas moale ca stramatura. S-au petrecut cararile muntelui, iar jalea si amarul s-au instapanit peste zari. Si parca din negura uitarii glasuri dojenitoare razbat catre noi: "Mai baiete, sa stii ca inainte vreme muntii albeau de turmele oilor"! Iar acel "inainte vreme" face referire la perioada de dinainte de cel de-al doilea razboi mondial, cand pastoritul se impunea ca o necesitate: "Ca daca nu tineai oi, de unde laicer pe perete? De unde suman in spate?". Pe urma, lucrurile s-au schimbat, caci slugoii lui Stalin i-au inrobit amarnic pe oamenii muntelui, dijmuindu-le produsele gospodariei. N-au scapat nici blajinele oi; scartaiau carele sub greutatea lanii incarcate ca fanul, mieii luau drumul abatoarelor...
Oamenii muntelui s-au incovoiat, dar nu au ingenuncheat. Asa se face ca pe baciul Iftimie Vasile, din Dorna Arini, il gasim, in vara anului 1970, la o stana din Buza Toplicioarei. Era o stana mare, cu o mie de oi mulgatoare. Si stani, poate ceva mai mici decat aceea din Buza Toplicioarei, erau presarate prin toti muntii Dornelor. Scazuse dramatic numarul oilor, de la 40.000, inainte de-al doilea razboi mondial, la doar 16.000 in anul 1975, dar tot se chema ca sunetul talangilor sfintea muntele.
Dupa ce isi achitau datoriile catre stat, oamenilor le mai ramanea o parte din produse; casul il bateau la barbanta, mai taiau cate un carlanas, mai vindeau ceva lana la centrul de achizitii... Apoi, ca o strafulgerare meteorica, evenimentele de la sfarsitul lui decembrie 1989 ne-au propulsat direct din socialism in capitalism. "De-amu, sa vezi cum or albi muntii de turmele oilor", s-au zvonit intre ei taranii Dornelor, si zambetul le-a inflorit pe obraz. Dar n-a fost sa fie, lana zace prin poduri si suri, caci centrele de achizitii s-au desfiintat, iar comerciantii capitalisti intarzie sa-si faca aparitia. Varatul s-a scumpit, medicamentele pentru tratarea diferitelor boli, dintre care galbeaza face ravagii, s-au scumpit, ciobanii nu sunt multumiti cu "minim pe economie"... In aceste conditii, oamenii muntelui au inceput sa-si vanda oile, iar regretele nu au intarziat sa vina. Numai strasnicul gospodar Ion Niculita din Panaci o jvurtuit-o. "Mai am sapte oite. Si nu ma despart de ele pana n-oi pune manurile pe piept. Intai plec eu spre locul de veci, si pe urma or pleca oile aiestea din ograda".
In Tara Dornelor, astazi ciobania sta in cumpana pierzaniei. "Paguba-n ciuperci", zic unii si calca pragurile marketurilor, pentru a-si potoli pofta de branza. Si-or fi potolind ei pofta, dar sa priveasca in jur si sa vada ca ierburile nu mai odraslesc ca altadata, pentru ca harnica oaie nu mai ingrasa pamantul. "Unde inainte vreme se faceau 5-6 stoguri de fan, amu daca se fac vreo 3-4 claite". In felul acesta se pericliteaza si cresterea vacilor, din lipsa de nutret suficient.
Problemele muntelui au fost mult dezbatute de catre specialisti, de catre guvernanti, bataturile de pe limba s-au inmultit, dar solutii eficiente nu s-au prea gasit. Oare lana oilor n-o fi buna nici macar pentru a astupa gropile din carosabil? Cat despre premii, se zvoneste ca s-ar da ceva, dar numai acelora care detin de la 50 de oi mulgatoare in sus. Iar se toarna seu in carne grasa... si se umbla cu unsul surubului...
Profesor ION CRUCEANU - Vatra Dornei