Primavara cu statui

La Otopeni, aproape de Bucuresti, intr-o dimineata de martie, din iarba au rasarit niste flori uriase si colorate, la fel de inalte ca arborii. Dar de primavara insorita al unor artisti care vor sa ne faca sufletul mai usor

De aproape o luna, la Otopeni, a aparut un grup de siluete uriase si aeriene, colorate intens! Rasfirate savant prin iarba din fata blocurilor de la sosea, formele lor voluptuoase si monolitice sunt sugerari de plante ciudate. Niste sugerari incitante si pline de forta. "Plante urbane", au numit autorii aceasta "gradina" de monoliti care iradiaza culori si-o farama de vis printre trecatorii grabiti si puhoaiele de masini. Sunt niste plante imaginare si uriesesti care au, paradoxal, forme pline de naturalete; o adevarata galerie de arta in aer liber - debordanta si tulburatoare, dar si lucrata cu indarjire. "Plantele" de la Otopeni sunt opera a cinci autori: pictorul Florin Ciubotaru, unul dintre liderii de exceptie ai generatiei de aur a plasticii romanesti - generatia anilor '70; si alaturi de el, mult mai tinerii Andrei Ciubotaru, Jan Eugen, Ciprian Paleologu si Iulian Toma. Ei au mai colaborat pentru realizarea acestui proiect de proportii si cu sculptorii Liviu si Paul Muscalu. Cele 14 lucrari, inalte de 3 - 4 metri fiecare, sunt facute din polistiren, panza din fibra de sticla si rasini pictate in culori speciale, rezistente la intemperii, si au un schelet puternic, de metal. Sunt plante ce nu se pleaca nici sub uragane! Ele sunt primul ansamblu major de land-art expus vreodata in Capitala si imprejurimi. Si land-art-ul este o revolutie generoasa in arta lumii de azi, care scoate opera de arta afara, in peisaj, formand un tot armonios si linistitor. La Otopeni s-a facut primul pas dintr-un vis al tuturor artistilor romani: sa lumineze cu statui si forme viu colorate un Bucuresti gri, intunecat si schimonosit de blocuri scorojite si fara de numar.

"Am venit primii sa anuntam primavara!"

"Lucrarile noastre sunt inspirate de primavara" - marturisesc Florin si Andrei Ciubotaru, completandu-se cu fervoare. "Am ales special perioada aceasta, cand copacii inca n-au infrunzit si vegetatia e in adormire. Noi am venit primii sa anuntam primavara!Una ce nu e legata de anotimp, ci de o stare interioara pe care ar trebui s-o avem toti. Vrem sa intampinam oamenii cu un semn al bucuriei. Sa le facem o surpriza!... Si ne-am mai gandit ca ansamblul nostru ar fi o contributie buna si la infrumusetarea orasului. Acuma, fiind si noi la inceput, ne-am dorit o tema accesibila cat mai multor oameni, dar si spectaculoasa. De aceea am gandit niste plante. Sigur, ne-am inspirat si din plantele reale, mai ales din cele luxuriante din zonele calde. Dar lucrarile noastre nu sunt niste plante anume. Nu le-am numit. Am vrut, insa, sa aiba putere si incarcatura. Sa aiba plinatate. Si a contat enorm si locul in care le-am pus. De aceea a trebuit sa supradimensionam lucrarile, mai ales ca exista si plante adevarate, concurente, in jur, precum si destule detalii si obiecte. "A fost destula munca" - continua Florin Ciubotaru. "Totul a durat un an. Nu te poti grabi, n-ai voie la o astfel de lucrare. De pilda, plantele noastre nu sunt intamplator asezate. Le-am schimbat locul de vreo trei ori. Ne-am decis in ultimele doua zile. Cand le-am asamblat (fiind grele, le carasem cu niste T.I.R.-uri), am apelat la muncitori, ca sa le schimbam pozitia in ultima clipa. Si am lucrat in continuu. La fel si cu culorile. N-am vrut sa punem toate culorile lumii. Le-am ales special pentru aceasta perioada a anului, cand verdele inca nu s-a instapanit peste tot".

Plasticienii ies in arena

Am vrut sa aflu mai multe despre ce i-a manat pe cei cinci artisti sa-si ridice cu atata entuziasm plantele lor gigantice. "Am avut mai multe motive" - spune Florin Ciubotaru. "Mai intai, arta s-a diversificat. Un pictor poate sa faca azi o sculptura pictata, iar un sculptor s-o picteze pe a lui. Apoi, land-art-ul s-a raspandit mult si in Europa si in America.Acolo au lucrari de o mare frumusete si foarte bine integrate in natura. Si mai e si o realitate trista la noi: in ateliere, viata artistilor e tot mai grea. Din pricina conjuncturii sociale si dezinteresului. Din cauza asta, te simti putin izolat. Si iti vine sa implinesti atunci un ideal mai vechi: sa ai mai multi simpatizanti ai artei tale. Cred ca genul pe care l-am incercat noi la Otopeni are sansa asta". "Dar mai e si o framantare a generatiei noastre mai tinere" - intervine Andrei. "Cum ne repozitionam noi fata de societate, de oameni? Lucrarile noastre trebuie scoase din ateliere. Foarte putini oameni mai au timp sa intre in galeriile de arta, asa cum se intampla acum 10-20 de ani. Iar noi vrem sa-i provocam pe spectatori, sa le aratam ca existam si lucram. Iesirea noastra in aer liber este un pas spre privitor: coborarea artistului din turnul lui de fildes; fara concesii valorice". "Dar sansa noastra mare a fost ca am ajuns la primarul Otopeniului, Silviu Gheorghe Constantin" - adauga Florin Ciubotaru. "Ne-am dus la el pentru ca suntem si noi locuitori ai Otopeniului, dar si pentru ca vazusem multe realizari ale lui - incepand cu curatenia orasului si pana la ridicarea unei frumoase sali de sport si a unui teatru. Iar primarul a acceptat pe loc ideea noastra, sprijinindu-ne decisiv. Poate si pentru ca plantele noastre se potriveau pasiunii lui pentru copaci, flori si spatiu verde". "Cum ati colaborat toti cinci? Nu e greu in arta?" - intreb. "Tot timpul a fost un dialog bogat intre noi" - spune Andrei. "Si chiar dispute!" - adauga Florin Ciubotaru. "Un asemenea proiect s-ar fi facut foarte greu de un singur artist. Colaborarea noastra a insemnat reusita. De altfel, artistii de azi incep sa reconsidere calea creatiei de grup a unor proiecte de anvergura. Contrar unor prejudecati, ca numai un singur autor exista. S-a dovedit ca nu-i adevarat! Dar pentru asta, trebuie si un pic de generozitate. Sa te bucuri cand cel de alaturi iti ofera o idee si sa o accepti, sa nu fi suparat ca nu-i a ta".

- Cum lucrati cu tinerii, Florin Ciubotaru?

- Toti sunt colegi cu Andrei, si imi pare foarte bine sa lucrez cu ei pentru ca au un plus de curaj, pe care cateodata, ce-i drept, il mai temperez. Entuziasmul asta e bun, dar pana nu da afara din oala. Dar curajul, bucuria si starea lor de efervescenta sunt absolut benefice.

Ofensiva frumosului trebuie sa continue

Aflasem, nu fara dezamagire, ca mica padure de monoliti in culorile lor vii va disparea la sfarsitul acestei luni. Ma bucurasem ca Bucurestiul isi capatase, in sfarsit, macar la poarta lui de intrare din Nord, un prim ansamblu care sa-i incalzeasca haina cenusie si fara personalitate. "Fiind prima manifestare de acest gen, ne-am gandit ca nu vrem sa ne impunem noi, artistii dintr-un singur grup, un anume tip de obiecte" - imi explica Andrei Ciubotaru. "Ci pur si simplu sa le lasam o vreme, ca sa vedem si reactia oamenilor. Dupa care putem reveni cu altceva. Dar se poate ca si ce am expus aici sa ramana definitiv. La Otopeni, sunt locuri destule pentru amplasat lucrari. Si noi speram, cu evenimentul acesta, sa atragem si alte initiative ale artistilor, mai ales in Bucuresti. Caci Bucurestiul, peste care griul troneaza, are mare nevoie de ansambluri colorate, ambientale. Eei, dar unii s-au si obisnuit cu acest gri, nici nu-l mai observa. Si atunci cand vii cu ceva colorat - apar si reactii de impotrivire!" "Dar Bucurestiul are nevoie ca de aer sa-si invioreze culoarea si aspectul" - adauga Florin Ciubotaru. "Si sunt convins ca foarte multi bucuresteni ar accepta cu multa bucurie lucrari ca ale noastre. Dar exista prejudecati si fundaturi la nivelul celor care decid. Iar lucrarile noastre, chiar pasagere, pot sa surprinda prin altceva nou, atunci cand vom reveni. Noi nu vrem ceva definitiv. Nu vrem monument. Pana sa instalam ceva definitiv, vrem intai sa obisnuim oamenii. Prin alte parti ale lumii, gestul asta e mult mai vechi, acolo lumea s-a obisnuit cu astfel de lucrari si oamenii vor sa vada si sa aiba printre ei mereu altele si altele noi. Sunt orasele mici in Germania, unde land-art-ul e la el acasa. Vezi lucrari aproape in orice piateta si colt de strada. Ele innobileaza locul. Dar acolo, lumea chiar le vrea. La noi, va mai trece un timp pana sa invatam oamenii cu ele. De aceea aceste manifestari trebuie sa se repete. Si ne-am bucura daca am vedea si alti colegi artisti care sa ni se alature in efortul acesta ce pare acum aproape sisific: sa schimbam, in sfarsit, fata aceasta stalcita a Bucurestiului! Si nu doar a lui...".