Taxe si voturi

Prin tara circula o caravana care strange semnaturile oamenilor impotriva taxei de prima inmatriculare auto. Oricine poate semna o petitie care cere guvernului sa renunte cu totul la aceasta taxa.

Si s-au strans atatia nemultumiti ca este posibil ca, in scurta vreme, masinile caravanei sa nu mai poata transporta catastifele cu semnaturi. De asemeni, toata lumea poate da in judecata guvernul pentru taxa de prima inmatriculare. Si e de inteles, cata vreme taxa pare sa fie o taxa care, prin bezna politicii, nu se stie in ce buzunar mai ajunge.
Aplicata de la inceputul integrarii in Uniunea Europeana, taxa ar fi trebuit, se spune, sa fie un fel de plata compensatorie pentru cei care, din saracie sau viciu, cumpara masini la mana a doua, asadar ne-ecologice. Amatorii de vechituri automobilistice trebuiau sa plateasca sume exorbitante, ca pentru un exponat de muzeu, in vreme ce cumparatorii unor masini noi erau premiati cu o taxa cam cat salariul mediu pe economie. O taxa mare cat o amenda, care a fost, de la inceput, discriminatorie intre cei care se incapataneaza sa bata nepedepsiti drumurile cu tot felul de harburi automobilistice si cei care inca nu si-au luat masina, dar, daca o vor face, ar trebui sa plateasca sume indecente, de multe ori mai mari decat pretul masinii dorite.
Dar chiar si-asa, stramba cum era, taxa parea sa aiba o noima si sa presupuna ca se sprijina pe un principiu moral. Cumparatorii acestor masini erau obligati sa plateasca, in fine, pentru mizeria pe care o faceau masinile cu pricina. Pentru tonele de noxe aruncate anual in aer de carburatorul naclait al masinii. Pentru uleiul uzat scurs in canalul de la coltul strazii si pentru bateria lasata discret pe marginea drumului. Presiunea proceselor si cresterea pietei auto la prima mana a determinat, insa, guvernul sa schimbe sensul de mers al taxei. Suma ar trebui platita acum in functie de pretul masinii, iar cei care-si cumpara masina la prima mana ar trebui sa dea mai multi bani decat cei care-si cumpara vechituri de pe piata europeana a gunoiului auto. Acestia din urma sunt mai multi, iar votul lor ar putea fi hotarator in alegerile din acest an. Cu alte cuvinte, dintr-o taxa ecologica, s-a transformat intr-o taxa pe bogatie. Abia dupa ce a cazut ceata semantica de pe aceasta taxa vedem la ce serveste cu adevarat si ne putem imagina la ce servesc si celelalte taxe pe care, vrem nu vrem, trebuie sa le platim. Guvernul are la buna sa dispozitie o eterna sursa de finantare. Anual, numarul masinilor inmatriculate e de sute de mii. Asta inseamna zeci de milioane de euro intrati in trezorerie, pe langa cifrele trecute in bugetul de stat, o suma tocmai buna pentru jongleriile sociale promise de guvern in acest an electoral. Bani, nu gluma!
De fapt, guvernului putin ii pasa daca aerul e mai curat sau nu. Nu stim ca banii proveniti anul trecut din taxa de inmatriculare sa fi fost investiti in vreun program de reimpaduriri sau de ecologizare a haldelor de steril care au mutilat relieful si viata zonelor carbonifere.
Pe de alta parte, e uimitor ca legi, hotarari, norme sau sentinte finale adoptate de instantele de judecata nu sunt puse in aplicare cu anii, insa cand e vorba sa ia cuiva o livra de carne din spinare fara anestezie, guvernul isi trimite de indata portareii. Bugetul de stat, cel social sau cel de sanatate au ajuns mai importante ca viata omului de zi cu zi. Pentru ca de-acolo se pietruieste cu bune intentii drumul prin iadul politic. Se pietruieste, se asfalteaza, se schimba borduri... Iar daca taxa e micsorata sau dispare, sa nu credeti ca sufletul guvernului a fost miscat de caravanele cocosate de proteste sau de procese. Nu, micsorarea taxei inseamna doar ca politicienii au inceput sa simta in ceafa rasuflarea rece a alegatorilor, iar caderea in sondajele preelectorale a inceput sa-i bage in sperieti.