Dimitrie cel Bun, protectorul animalelor

La romani, Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov este ocrotitorul celor ce nu cuvanta

O sfanta simetrie

Sa fie oare o pura intamplare faptul ca blanda si generoasa luna octombrie - acest ultim popas inaintea caderii iernii - a fost binecuvantata in calendar prin doi sfinti ocrotitori de animale, asezati intr-o stranie simetrie: unul, Francisc de Assisi (catolic) in a 4-a zi din luna, iar celalalt, Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov (ortodox), cu patru zile inainte de sfarsitul lunii, respectiv pe 27 octombrie. Doi mari sfinti, iubitori ai creatiei, care au menirea de a le trezi oamenilor mila si indurare fata de vietuitoarele de pe pamant, din cer si din ape, pentru a le ajuta sa reziste urgiei iernii care se-apropie. Atatea fapturi ale Domnului au nevoie de ajutor: animalele salbatice in cautare de vizuini, vitele, care au nevoie de provizii pana la primavara, animalele fara stapan, din orase, ce bantuie pe strazi fara voia lor si care au atata nevoie de suflete caritabile care sa le ofere o farama de paine, un coltisor unde sa se adaposteasca, o mangaiere pe crestetul lor de orfani.

A trait precum ingerii pe pamant

Un astfel de OM a fost Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov. Dupa cum consemneaza cartile bisericesti, Sfantul Dimitrie s-a nascut in secolul XIII din parinti crestini saraci, intr-un satuc numit Basarabov, asezat pe malul apei Lomului. De mic copil se indeletnicea cu mestesugul traditional al taranilor, pascand vitele satului. De la mioarele sale a preluat toate calitatile harazite acestora de Dumnezeu: era blajin, bland, ascultator, rabdator, smerit, precum protejatii sai pe care-i insotea pe ploaie, vant si arsita. Era cel mai minunat pastor din cati s-au pomenit in satul natal, se purta cu vitele sale precum un inger, le dezmierda, le canta sau plangea si suferea alaturi de cele ce pateau vreun necaz.
Satul dupa care si-a luat numele era o asezare neinsemnata, cu oameni simpli, fara stiinta de carte, care nu au consemnat toate cate a facut Dimitrie pentru animale. Le-au povestit in schimb copiilor lor, creand un adevarat folclor despre Dimitrie cel Bun.
Una din intamplarile pentru care era considerat un sfant, un inger pe pamant, a fost aceea cand Dimitrie, urmarindu-si turma, din nebagare de seama a strivit sub incaltarile sale un cuib de pasari, ucigand toti puii golasi. Ca sa-si pedepseasca picioarele criminale, Dimitrie s-a descaltat si trei ani in sir si-a pascut vitele descult, vara si iarna. Umbla descult printre pietre si maracini, pamant parjolit de arsita si sloiuri de gheata, in chip de ispasire.
Dar aceasta penitenta i s-a parut prea blanda. Cunoscand din drumurile sale de pastor o pestera unde-si avea salasul o manastire, el s-a dedicat vietii monahale, atat de aproape de sufletul sau neprihanit. Dimitrie renunta la toate desfatarile cu care se indeletniceau tinerii de seama lui, refuza lucrurile vremelnice, trecatoare, si alege mestesugul mestesugurilor: slujirea lui Dumnezeu, devenind ostas al lui Cristos. Isi petrece timpul in post aspru, priveghind si rugandu-se nopti in sir pentru iertarea pacatului de a fi curmat vietile puisorilor nevinovati, cugetand la maretia si bunatatea lui Dumnezeu, dobandind intelepciune, puritate si un ales comportament monahal.
Pentru sufletul sau mare si generos, in care au incaput toate vietuitoarele create de Tatal Ceresc, pentru faptele sale bune, Dumnezeu ii asculta toate rugile. Astfel, la varsta lui Iisus inainte de rastignire, lui Dimitrie i se pare o paguba a vietui pe pamant mai mult decat fiul lui Dumnezeu si, dorind sa zboare spre vesnicele lacasuri ceresti, se roaga fierbinte pentru a fi mutat din aceasta lume.
Prin comunicarea pe care o avea cu Tatal Ceresc, Dimitrie ia cunostinta despre momentul sfarsitului sau, se duce pe malul Lomului, se culca intre doua pietre si isi inchina sufletul lui Dumnezeu.
Acest lucru, dupa toate probabilitatile, s-a intamplat toamna, pe la sfarsitul lui octombrie, cand odata cu vremea ploioasa apa Lomului a venit mare si involburata, a surpat malurile cu copaci si bolovani, printre care zacea trupul nealterat - ca har divin - al Sfantului. Nepretuita comoara duhovniceasca, moastele sfinte, s-au pravalit in apa, unde au ramas vreme indelungata. Pe locul sfant, dupa retragerea apelor, apareau din cand in cand lumini ciudate.
In hrisoavele bisericesti sunt consemnate de oameni vrednici de credinta, intamplari legate de sfintele moaste ale Sfantului Dimitrie. Iata cateva dintre ele:
* Intr-o zi, Sfantul Dimitrie s-a aratat prin ingerul sau unei copile bolnave, spunandu-i ca, daca parintii ei vor aduce la lumina moastele sale, ea se va insanatosi, aratandu-i locul unde trebuie cautate. Trezindu-se, fetita si-a povestit visul parintilor, care fiind cu frica lui Dumnezeu, au alergat la preot. Acesta impreuna cu mai multi sateni au insotit fetita la locul indicat de inger, loc cunoscut prin faptul ca acolo se tot iveau niste lumini. Cautand in prundis, ei au descoperit o comoara: sfintele moaste care straluceau ca aurul. Le-au ridicat cu smerenie si le-au dus in biserica din satul Basarabov.
* Vestea descoperirii sfintelor moaste a ajuns la urechile domnitorului din Bucuresti, care indata a trimis preoti si boieri ca sa aduca moastele Cuviosului Dimitrie pentru a fi asezate in Biserica Domneasca. Cei trimisi au luat sfintele moaste si au ajuns la satul Rusa, unde, langa o fantana, au facut un mic popas. Cand sa ridice sfintele moaste pentru a purcede la drum, trupul sfant s-a impotrivit si nu a mai putut fi urnit din loc. Vazand acea minune, preotii si boierii s-au sfatuit, au adus doua juninci "nevatamate", pe care le-au injugat la carul pe care se aflau moastele Sfantului si le-au lasat sa mearga unde este voia Cuviosului. Spre mirarea tuturor, junincile s-au intors in satul Basarabov. Atunci, Domnitorul Tarii Romanesti a trimis din nou solia cu bani pentru a construi pe locul unde s-a oprit Sfantul, o biserica care sa poarte numele Cuviosului Dimitrie.
* Doua surori, anume Aspra si Ecaterina din Cernavoda, care au construit o prea frumoasa biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, si-au dorit foarte mult sa aiba o particica din moastele Sfantului Dimitrie in biserica lor. S-au dus cu smerenie si evlavie la locul unde se aflau sfintele moaste si, in timp ce se inchinau, au luat o particica din trupul sfant. S-au dus la caruta cu care venisera, dar caii nu se urneau din loc, oricat ii bateau vizitii. Cunoscand pricina, surorile au izbucnit in plans, cu lacrimi ii ochi ii cereau iertare Sfantului pentru greseala si au pus la loc ceea ce nu li se cuvenea. Sfantul le-a iertat pacatul si au putut pleca in pace spre satul lor.
* Altadata, mitropolitul Nichifor cu sinodul sau au hotarat sa se inchine sfintelor moaste. Dupa ce a sarutat trupul sfant, mitropolitul, facand loc celorlalti, s-a indepartat si s-a asezat pe un scaun, asteptand ca ceilalti sa-i urmeze exemplul. Sarutand sfintele moaste, un monah, pe nume Lavrentie, ispitit, in loc sa le sarute, a rupt cu gura o particica din moastele sfinte. Acesta, spre uimirea celorlalti, a ramas cu gura cascata, mut, fara glas. Dupa ce au iesit ceilalti, Lavrentie s-a intors, a ingenuncheat langa racla cu sfintele moaste, cerand iertare. Minunea s-a savarsit: i s-a dezlegat limba. Lavrentie si-a spovedit pacatul mitropolitului. Acesta i-a spus: "O, pacatosule, cum n-ai socotit ca de-ar fi fost sa se imparta sfintele moaste la toti care vin sa se inchine lor, pana acum n-ar mai fi ramas nimic. Deci, de acum, pocaieste-te, ca ai gresit in fata lui Dumnezeu".
* Un iubitor al lui Dumnezeu, episcop al Preslaviei, anume Ioanichie, cazand intr-o boala foarte grea, era purtat de patru insi. Neputandu-se vindeca, l-au dus in Biserica Sfantului Dimitrie. Acolo l-au pus jos, cu asternutul lui, in timpul Sfintei Liturghii. Dupa trei ceasuri, s-a sculat sanatos si umbla pe picioarele sale, laudandu-l pe Sfant.

Sfantul ocrotitor al Bucurestilor

Astfel, pe vremea mitropolitului Grigorie, moastele Sfantului Dimitrie au fost aduse si asezate in Biserica Mitropoliei. De atunci, racla cu Sfintele moaste ale Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov se afla la loc de cinste in Catedrala Patriarhala, de unde in fiecare 27 octombrie este scoasa, in cadrul unei procesiuni, in fata Catedralei. Credinciosii fac pelerinaj in fata raclei, se roaga sfantului patron al animalelor, care - in acelasi timp - este si Sfantul Ocrotitor al Bucurestilor.
Relatia de esenta divina dintre om, natura si fapturile fara grai ale lui Dumnezeu, reflectata in vietile pilduitoare ale celor doi sfinti iubitori de animale din calendarul lunii octombrie, este mai mult decat un simbol si un exemplu de urmat de orice crestin. Mesajul lor peren inseamna dragoste, dragoste infinita fata de toate vietuitoarele de pe pamant, dar si o imensa responsabilitate pentru lumea mirifica a necuvantatoarelor.
Raportarea noastra la soarta tuturor animalelor, fie ele domestice sau salbatice, este o chestiune de etica si morala crestina, de atitudine civica, de constiinta.

Marta Viorica Strat