In cautarea unui continent pierdut: IUBIREA (II)

"Este nevoie de o revolutie planetara. O revolutie a inimii"

"In scolile noastre li se baga in cap copiilor informatii cu miile, dar nu li se spune niciodata ce inseamna sa fii fericit"

- Ar fi bine ca in partea a doua a dialogului nostru sa vorbim mai aplicat despre inima, despre cum o putem redescoperi.

- Coborarea in inima si iubirea neconditionata nu pot fi intelese cu instrumentele mintii. Trebuie experimentata, simtita, traita. Faceti exercitiul acesta. Stati linistiti, asezati, cu ochii inchisi. Respirati. Vizualizati-va interiorul corpului, ca pe un spatiu pe care il locuiti. Urcati apoi catre inima. O vedeti? Este vie, fierbinte. Focalizati-va atentia in inima. Ascultati-o. Va comunica cu voi. Daca vreti sa aflati un raspuns, intrebati-va inima si veti sti raspunsul. Inima este inteligenta. Este ca atunci cand "ni se strange inima". Asta inseamna ca inima spune "nu". E ceva care nu e bun pentru noi. Sau dimpotriva, atunci cand cineva ne place din prima clipa si simtim ca inima ne sparge pieptul, spune "da". Sau cand ne indragostim la prima vedere. Inima stie inaintea mintii, iar mintea nu intelege nimic din ce se intampla. Ascetii credintei, misticii, stiau aceste lucruri, vedeau prin perspectiva inimii. In zilele noastre, nu prea mai sunt mistici, limbajul inimii supravietuieste in arta, in muzica, in poezie. Acesta este limbajul inimii. Din nefericire, suntem atat de indoctrinati inca din copilarie, suntem atat de convinsi ca mintea este singurul instrument, incat ne vine greu sa credem ca putem evalua lumea cu inima. Suntem educati sa ignoram sau sa ascundem semnalele inimii, ni se spune ca e rusine sa plangem si chiar sa ne bucuram prea zgomotos, suntem coplesiti de conventii, de reguli, sabloane atat de mult, incat uitam cu totul de inima noastra. In scolile noastre li se baga in cap copiilor informatii cu miile, moduri de a rationa, dar nu li se spune niciodata ce inseamna sa fii fericit sau nefericit, nu li se vorbeste niciodata despre bunatate, despre compasiune, despre legaturile nevazute cu oamenii si cu natura. Astfel incat atunci cand oamenii simt nefericire, ei se blocheaza, nu stiu ce sa faca in mijlocul suferintei, pentru ca nimeni nu le-a vorbit vreodata despre inima, dupa cum nu le-a vorbit vreodata despre intuitie sau despre imaginatie. Deveniti adulti, fostii copii isi dau seama ca sunt singuri, neavand alt instrument decat mintea lor. Inainte, in societatile vechi, existau comunitatea, parintii, preotul, vecinii, traditiile purificatoare, riturile de trecere, toate facute sa sustina omul. Acum nu mai exista nimic din toate acestea, iar omul se trezeste singur, prins in cercul vicios al rationamentelor si al intrebarilor fara raspuns, speriat de propria suferinta, pierdut. Pana la alienare mai e un singur pas. Lumea in care traim este oglinda acestei insingurari. Facem "ce trebuie", nu "ce simtim". Asta ne face nefericiti. Avem nevoie de o revolutie a inimii la scara planetara. De o intoarcere la valori pe care le-am pierdut.

"E timpul sa aprindem lumanarea"

- Sunteti unul dintre psihologii care au scris mult despre iubire. Nu ma rabda... inima sa nu va intreb ce se intampla in lume cu iubirea concreta dintre doi oameni. De ce nu mai reusesc sa ramana impreuna desi se iubesc?

- Stiti cum am ajuns sa scriu despre iubire? Acum multi ani m-am prabusit. Am trecut printr-o drama care pare banala pentru ca multi trec prin ea. Cand primul meu mariaj s-a destramat, am vrut sa inteleg ce s-a intamplat cu noi, cum a fost posibil ca in ciuda faptului ca ne-am iubit atat de mult, totul sa se termine in suferinta si disperare. Dincolo de durerea pe care o traiam, voiam sa inteleg eroarea, ca sa nu o mai repet, voiam sa stiu secretul unei relatii durabile, adevarate, vii. Ei bine, cred ca in cele din urma am inteles. Astazi, fiecare din noi este singur, fata in fata cu celalalt, asaltat de fricile sale, de angoase, de suspiciune, si, mai ales, separat de inima lui. Ar vrea ca celalalt sa umple golul pe care-l simte in piept. Dar asta nu se intampla, pentru ca celalalt e in aceeasi situatie. Neimpacat cu sine. Asteptarile de la celalalt sunt enorme si niciodata implinite. Relatia este in vrie, in cadere libera, fara nici un punct de sprijin. Este ca in povestea lui Eros, zeul iubirii, si a nimfei Psyche, care reprezinta constiinta. El venea numai noaptea, in intuneric, si pleca inainte de ivirea zorilor, iar ea nu-i vedea niciodata chipul. Intr-o noapte insa, ea nu a mai rezistat si a aprins o lumanare ca sa-i vada fata, si in clipa aceea el a disparut.Apoi ea a trebuit sa treaca prin multe incercari pentru a-l recastiga si pentru ca iubirea lor sa se poata petrece la lumina zilei. Asa a fost si cu relatiile intre oameni, timp indelungat: iubire in intuneric. Acum este timpul sa aprindem lumanarea, sa aducem lumina constiintei acolo unde a fost bezna. O relatie dureaza, dupa parerea mea, numai daca este o relatie constienta. Drumul catre celalalt trece prin noi insine. E nevoie sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne acceptam, sa ne iubim pe noi insine, ca sa-l putem iubi pe celalalt. Ma intorc la intrebare: de ce nu rezista relatiile? Pentru ca noi nu avem in primul rand o relatie constienta cu noi insine, nu ne cunoastem, nu stim ce se petrece cu noi, cu inima noastra. Asta ne falsifica, ne impiedica sa ne oferim integral. Frica, istoria de viata, prejudecatile, modelele de comportament, toate actioneaza ca niste bariere intre cei care se iubesc. Neluminate de constiinta, ele vor sfarsi prin a distruge iubirea.

- Exista vreo solutie?

- V-ati gandit vreodata care sunt cele mai importante, cele mai puternice momente ale unei relatii? Veti descoperi repede ca cele care conteaza cu adevarat sunt momentele in care "doar suntem impreuna" si-atat. In cele mai intime, cele mai adanci momente, ceea ce conteaza cu adevarat este prezenta. Atunci suntem cu adevarat noi insine, nepoluati nici de idei, nici de amintiri, nici de prejudecati, nici de modele, de nimic. Sunt momente in care nu facem nimic altceva, in care nu avem nimic de dovedit, nimic de regretat. Doar suntem impreuna, pur si simplu, si impartim aceasta clipa miraculoasa cu cel pe care il iubim. Sunt clipe nepretuite, singurele care conteaza, singurele care definesc iubirea, centrele de forta ale iubirii. Daca am reusi sa ne intoarcem mereu la starea aceea de prezenta neconditionata, fara asteptari, fara amintiri, fara ganduri, fara reprosuri, atunci iubirea ar fi salvata. Prezenta fata de celalalt. Fiind prezenti, concentrati asupra momentului, intram in starea aceea miraculoasa a deschiderii inimii fata de celalalt si fata de tot ce ne inconjoara. Cand il iubim cu adevarat pe celalalt, ne iubim si pe noi si intregul univers. Aceasta este beatitudinea. Dincolo de ceea ce doi oameni fac unul pentru celalalt, cea mai puternica legatura este calitatea de a fi impreuna, felul in care suntem impreuna, felul in care fiecare se experimenteaza pe sine in prezenta celuilalt.

"Felul in care privim sexualitatea ne poate schimba viata"

- Daca am vorbit despre iubire, sa vorbim si despre sexualitate, in contextul acesta al prezentei.

- Sexualitatea, din punctul meu de vedere, face parte din ceea ce eu numesc "Calea Sacra". Pentru mine, sexualitatea este o poarta catre cea mai misterioasa, cea mai metafizica parte a unei relatii, facand parte mai curand din zona spirituala decat din cea personala. In lumea contemporana, corpul este desacralizat, el nu mai este vazut ca o poarta, ca un templu al sufletului, ci este vazut in extreme.Fie avem de-a face cu o viziune care trateaza corpul ca pe un obiect de joaca, fie cu o viziune puritana, in care corpul e vazut ca o creatie a diavolului, ca un instrument al pacatului. Noi am pierdut aspectul sacru al sexualitatii si al corpului. Avem o viziune alienata asupra corpului, ca ceva separat de noi, ceea ce conduce la o sexualitate alienata. Lawrence, un mare poet, spunea ca adevarata natura a sexualitatii este una misterioasa. Misterul, aceasta este esenta sexualitatii, caci ne pune in legatura cu partile necunoscute ale fiintei noastre si ale unei relatii intime. In aspectul sau misterios, sexualitatea este de fapt un schimb de energii subtile intre un barbat si o femeie, un schimb care ne innoieste si ne schimba, care ne improspateaza vitalitatea si care, de fapt, ne poate schimba viata. Exista un aspect mistic al sexualitatii, pe cale sa se piarda in timpurile noastre, la fel ca o multime de alte lucruri pe cale sa se piarda. Intoarcerea la acest aspect mistic al sexualitatii are o legatura cu intoarcerea la aspectul mistic al corpului, al inimii, cu intoarcerea la aspectul mistic al naturii inconjuratoare din care facem de fapt parte, toate sunt legate intre ele, iar pierderea misterului, a inefabilului, are o legatura cu nebunia care a cuprins lumea in secolul 21, cu insingurarea, cu nefericirea, cu tristetea fara de leac care i-a cuprins pe oameni, cu dezbinarea, cu lipsa de iubire. Pierzand conexiunile cu aspectele misterioase, spirituale ale universului, am pierdut legatura cu noi insine. Ne-am pierdut. Stiti care era legatura noastra cu toate acestea si cu propria fiinta?

- Inima, nu-i asa? Poarta noastra spre fericire. Stiti, John Welwood, eu vin dintr-o tara in care oamenii inca isi mai iau cate o clipa in care sunt singuri cu ei insisi si cu Dumnezeu, duminica, la biserica.

- E un lucru minunat. Inseamna ca e o tara in care nu e totul pierdut. Rugaciunea este o cale de intoarcere, cu conditia ca ea sa vina din inima, si nu sa fie facuta cu mintea, asa cum spuneau parintii desertului, acum doua mii de ani, caci in inima omului este poarta catre Imparatie.

(Mai multe informatii despre John Welwood si cartile sale gasiti pe www.efpublishing.ro)