Dar vara asta, asa de ucigatoare prin arsita ei, a fost benefica pentru rosieni. In chiar inima asediata a comunei, a fost deschis Centrul de documentare Soros, sub patronajul Academiei Romane, al Casei Regale si al Camerei Deputatilor. A urmat conferinta Academiei Evanghelice din Sibiu, in cadrul careia preoti ortodocsi, evanghelici si unitarieni au rostit intr-un glas Tatal Nostru in biserica maghiara din localitate. In Parlamentul Romaniei se va vota curand legea interzicerii cianurii in minerit. O veste buna a venit si de la Cluj: Tribunalul local a suspendat zilele trecute certificatul de urbanism al companiei Rmgc, oprind toate procedurile aflate in curs la ministerul Mediului si la alte opt ministere interesate. Si din Europa au venit semnale puternice: presedintele Icomos (Consiliul Mondial al Monumentelor), Michael Petzet, i-a trimis recent primului ministru Tariceanu un apel prin care cere oprirea proiectului minier din Apuseni. Intr-un text memorabil, semnat de mitropolitul Bartolomeu Anania, vocea Bisericii Ortodoxe se face auzita din nou, intr-o scrisoare deschisa, adresata ministrului Mediului. O redam integral, ca pe o certificare a semnelor bune, de speranta si bine, pe care Dumnezeu le trimite locuitorilor din Rosia Montana. "Domnule Ministru, retras pentru o vreme in Manastirea Nicula pentru recuperarea starii de sanatate, aflu din presa - dar si din numeroase mesaje electronice - ca "problema" Rosia Montana se afla acum intr-o faza fierbinte, de maxima tensiune, intre cei care cred ca in Romania totul poate fi cumparat cu bani (inclusiv constiintele) si cei care se lupta din rasputeri pentru apararea unui foarte pretios patrimoniu istoric, cultural si economic, precum si a demnitatii noastre nationale. Ma numar printre cei din urma, nu doar ca membru al Sfantului Sinod care, alaturi de Academia Romana si de Bisericile Romano-Catolica, Unitariana si Reformata din Ardeal, s-a pronuntat ferm impotriva proiectului "Rosia Montana Gold Corporation", dar si in numele Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, al carui presedinte sunt si sub jurisdictia caruia se afla peste patru milioane de cetateni. In numele acestora imi fac o datorie de constiinta in a va ruga, Domnule Ministru, sa depuneti toate eforturile si sa folositi toate parghiile legale pe care vi le confera functia pe care o detineti pentru salvarea Rosiei Montane, a Transilvaniei si a zonelor invecinate de la un dezastru ecologic sigur. Stim ca Rosia Montana e amenintata de saracie, dar acum are de ales intre a fi saraca sau a nu fi deloc. Impotriva saraciei pot exista solutii, dar nu si impotriva crimei ecologice pentru infaptuirea careia se cheltuiesc sume enorme, se consuma intrigi de culise, se falsifica expertize si se sustrag documente intocmite de specialisti. Daca luam in calcul doar institutiile eclesiale mentionate mai sus, care s-au pronuntat impotriva proiectului Rmgc, constatam ca ele reprezinta 99,99% din populatia tarii, o cifra care in nici un caz nu poate fi ignorata in actualul context al unei Romanii democratice.
In speranta ca Domnia Voastra veti fi un factor important in faza finala care va decide victoria interesului national asupra mercantilismului privat, va rog sa primiti, Domnule Ministru, asigurarea deosebitei mele stime.
Bartolomeu - Arhiepiscop si Mitropolit
Cu o promptitudine si un profesionalism remarcabil, ministrul Mediului s-a grabit sa raspunda, demonstrand ca indemnul mitropolitan a fost luat in serios. "Ca ministru al mediului", spune la randul sau d-l Atila Korodi, "nu voi accepta in nici un fel ca decizia asupra proiectului Rosia Montana sa fie influentata, intr-un sens sau in altul, prin mijloace ilegale sau "neortodoxe". Cat timp societatea civila si societatea, in ansamblul ei, vor fi alaturi de noi, riscul acestor influente va fi, practic, anihilat. Consider, de aceea, luarea dumneavoastra de pozitie ca fiind un semnal important, atat pentru autoritatile cu putere de decizie din tara noastra, cat si pentru societatea civila, cea care trebuie sa fie prima interesata ca Romania sa nu devina o rana deschisa, ci un spatiu al prosperitatii si al civilizatiei europene".