"Cand ne va fi dor de Maramures, o sa mergem in Elvetia"
Sunt nascuta la tara, si chiar daca am implinit 51 de ani, mai pastrez si acum primul costum popular, cumparat de tatal meu pe cand aveam 6 ani. Am iubit si iubesc satul romanesc si folclorul, desi acum va scriu din America. Ce am citit ca se intampla cu Maramuresul am stiut inca din clipa cand s-au difuzat primele manele pe posturile de radio si televiziune. Nu cred c-ar putea exista un turneu in Germania, cu un public pur nemtesc, sustinut de manelisti, dar pot sa va spun ca am vazut sali imense aplaudand in picioare frumoasele noastre dansuri populare din toate zonele tarii si solistii vocali care au cantat cantece autentice. Lucrul acesta s-a intamplat si in Elvetia, la Paris, in Ucraina, Italia. Eram invidiati peste tot, pentru frumusetea folclorului nostru si pentru satele nealterate, pastratoare de traditie. Si ma gandeam atunci ca, totusi, suntem bogati, avem cu ce ne mandri. Se pare insa ca pentru bani ne-am vandut frumusetile, iar din lipsa de sustinere din partea autoritatilor locale, s-au desfiintat numeroase ansambluri folclorice. Cand ne va fi dor de Maramures, o sa mergem in Elvetia.
Emilia Hategan - e-mail: emi_cean@yahoo.com
"Cand ne-o veni oare mintea la cap?"
Am ajuns sa ne vindem si sufletul pentru 30 de arginti! A uitat lumea ce este frumos. Nu le mai plac oamenilor casutele calde si primitoare de la tara, isi construiesc acum cazemate si adaposturi anti-atomice, cu multe camere, in care nici macar nu locuiesc. Vedeti, la marginea oraselor, ce monumente de stupiditate si megalomanie apar ca ciupercile dupa ploaie. Pacat, pacat, pacat. Cand ne-o veni oare mintea la cap?
V. - e-mail: valentino@bumerang.ro
"Nu pot sa cred ca satenii fac acest lucru..."
M-am ingrozit, de-a dreptul, de ceea ce descrieti in articolul dvs. Stiu de la prieteni care au reusit sa mearga in Maramures, precum si de la televizor, cat de mult inseamna aceasta regiune pentru identitatea neamului romanesc. Nu pot sa cred ca satenii pot face acest lucru si, mai ales, ca ministrul Culturii nu misca un deget. Doamne, ajuta-ne sa nu pierim!
Ana Petritan - e-mail: apetrit@gwdg.de
Am inceput sa citesc acest articol cu interes, dar pe masura ce ma apropiam de sfarsit, mesajul lui mi s-a parut prea dulce si prea lipsit de miez. Domnule Manole, patriotismul nu tine de foame si nici de cald, cand te duci la Wc-ul din fundul curtii, in miezul iernii! Lasati oamenii sa-si traiasca viata asa cum vor, ca nu sunt obiecte de muzeu si nici circuri ambulante. Daca nu mai vor case de lemn, nu mai vor. In loc sa va bociti, mai bine ati cauta sponsori si ati organiza seminarii, unde sa afle oamenii ca pot incepe o afacere de felul celei pornite de spanioli. Dar nu, asa ceva ar fi prea greu pentru un roman. De 20 de ani, romanii se vaita si iar se vaita, dar stau cu mainile in san, asteptand sa vina cineva sa le bage banii in buzunare si ideile in cap. Se vede clar, cei cu initiativa se misca, vezi proprietarul "abatorului", care vinde si pe ma-sa si pe ta-su, pentru un pumn de dolari. Este generatia crescuta cu cheia de gat, au invatat sa supravietuiasca, dar sunt afoni la capitolul cultura si nu e vina lor. Da, unde n-a fost cap, acu-i vai de picioare.
Flori Musetel - e-mail: florimusetel@yahoo.com
"Sa ne protejam trecutul"
Gabriela Meyer - e-mail: jamesandgabi@aol.co
"Abatorul de suflete"
La fel de bine, titlul reportajului putea sa fie "abatorul de suflete", pentru ca acele case au suflet si nu stiu cum de nu se aude geamatul lor. Ma felicit c-am reusit sa ajung anul trecut (si asa cam tarziu), sa mai vad ceva din minunatele case si porti maramuresene. Am vizitat chiar Barsana, si mai erau inca in picioare cateva case si porti si o bisericuta veche. Cu durere ma intreb ce se va alege de aceasta zona unica. Dar e drept, tinerii de acolo nu pot fi condamnati sa traiasca in secolul trecut, doar pentru setea noastra de frumos, de autentic. Ei trebuie sprijiniti sa conserve aceste frumuseti, altfel, fara casele, portile si portul lor, farmecul Maramuresului "nu-i mai" si-i mare pacat ca nu ne pretuim cu adevarat valorile. Dar noi, iubitorii de frumos de aici, de acasa, nu putem decat sa ne plangem? Ar trebui sa strigam tare, in cor (Bucurestiul si asa e tare de urechi si cu inima impietrita): salvati traditia!
Simona - e-mail: comamsimona@yahoo.com
"Pseudocultura ultimei mode"
Incredibil de trist, dar din ce in ce mai prezent, acest fenomen de devalorizare a autenticului romanesc. Poate ca nu ar mai trebui sa ne miram: fenomenul e o consecinta a "dorintei de nou", a "progresului" si "modernizarii". E o intreaga pseudocultura a noutatilor, a ultimei mode, cea care ii impinge pe tineri sa isi desconsidere radacinile si traditiile. Oare o astfel de casa traditionala de lemn ar primi avizul pozitiv, spre a fi construita ca noua, in zilele noastre?
Aurel Mocanu - e-mail: aurelmocanu@yahoo.com
"Ce-o sa le mai aratam copiilor nostri?"
Iti vine sa plangi cand vezi ca romanii isi pierd identitatea, ca in loc sa vina din afara cu lucruri frumoase, vin doar cu ce este modern si practic. Nu tot ce este nou este frumos si folositor. Ce o sa mai aratam copiilor nostri? Pe unde o sa-i mai plimbam? Ce vacante "la tara" vor mai petrece ei? Rusinos si trist.
Simona - e-mail: scstarclean@yahoo.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
