Dorina Lazar

[sapou]Teatru
O intrebare, un raspuns[/sapou]Dorina Lazar - La un pas de vacanta

- Cum se face, draga d-na directoare Dorina Lazar, ca in vreme ce lumea artistica de la noi zburda in vacanta, trupa teatrului "Odeon" rezista pe baricada, continuand sa joace chiar si pe arsita acestui iulie napraznic? V-ati programat o stagiune non-stop?

- Da de unde, avem si noi nevoie ca tot omul sa ne tragem sufletul dupa o stagiune foarte incarcata, cu multe turnee in tara si in afara, cu participari la festivaluri, cu spectacole grele si cinci premiere importante. Eu, una, abia astept sfarsitul lunii, sa fug cu nepotica si cu fiica mea la tara, la Valeni, sa respiram aer curat. Doar ca inainte de a pleca, trebuie sa ridicam in scena un spectacol cu care vom deschide stagiunea in toamna. Am semnat un contract anul trecut cu regizorul rus Vladimir Granov, care si-a incheiat stagiunea la Lyon si a venit sa repete cu noi un text minunat: "Ultima femeie a seniorului Don Juan". Iar noi trebuie sa ne respectam angajamentul, chiar daca vara a luat-o razna. Piesa e o replica moderna, extrem de interesanta, la clasicul "Don Juan" de Molire, in care spargatorul de inimi devine el victima propriilor sale amagiri. Partitura e sustinuta de Florin Zamfirescu (Don Juan) si o debutanta foarte talentata, despre care veti mai auzi, Katia Pascaliu. Una din indraznelile teatrului nostru e aceea de a incredinta roluri importante tinerelor sperante, a caror evolutie o sustinem in continuare. "Odeon"-ul crede in tineri, ii promoveaza, dar ii si stimuleaza, cu proiecte din ce in ce mai temerare, pe texte care spun ceva interesant despre viata. Asa s-a afirmat pentru prima oara in capitala, la teatrul nostru, tanarul regizor Radu Afrim, cu un spectacol care la inceput ne-a nedumerit si apoi ne-a fascinat: "De ce fierbe copilul in mamaliga?". Aveam si eu rezerve la acest proiect, dar m-am hotarat sa risc si n-am gresit. Radu Afrim a devenit o certitudine a teatrului romanesc, iar dupa spectacolul de anul trecut "Joi, mega Joy" a fost distins cu premiul Uniter pentru cel mai bun regizor. Acest "Joi mega Joy" (in traducere, "joia, o mare bucurie"), ne-a adus si noua doua mari bucurii: premiul pentru regie si premiul pentru cea mai buna actrita in rol secundar acordat Rodicai Mandache. Radu Afrim e un tanar regizor care nu se lasa sedus de ce e facil si gaseste cu talent si fantezie calea catre sensibilitatea si inteligenta publicului. Dar ce fac eu aici? Fur meseria ziaristului? Doamne fereste, vreau numai sa amintesc nevoia acuta a publicului de toate varstele (si ati vazut si dvs. ce varietate de anotimpuri, de generatii, se afla in sala arhiplina, chiar si la ultimul spectacol din acest sezon!) de arta care ramane. Si nu doar de divertismentele sezoniere - necesare si ele, cu conditia sa nu jigneasca bunul simt si inteligenta spectatorului.
Am lasat la urma, pentru "la bonne bouche", cum zic francezii (tot plecam noi in turneu la Paris) recenta premiera: "Ionesco: cinci piese scurte" in inspirata regie a lui Alexandru Dabija. Suntem mai intai invitati sa-l jucam la Unesco si apoi in celebrul teatru parizian "La Huchette". Teatrul care de 50 de ani joaca non-stop "Cantareata cheala", capodopera teatrului absurd scrisa de compatriotul nostru Eugen Ionescu. Din vechea distributie a spectacolului mai exista si astazi cativa interpreti care au avut sansa sa colaboreze direct cu autorul. Ei au venit anul trecut sa joace "Cantareata..." si la noi, si au repetat cap-coada spectacolul inainte de a intra in scena "Odeon"-ului, uimindu-ne pe toti. Erau oameni care jucasera si de cate 5000 de ori spectacolul. Atunci ne-am zis plini de admiratie: "Asta da, constiinta a profesiei si a raspunderii de a fi Actor cu A mare".