Lovituri de mare precizie, invatate probabil la cursurile de karate sau pe strada, unde exista mereu cineva dornic sa te invete chestii d-astea. Clasa a tinut de sase si a facut galerie. Nu asa se face?
Este cea mai recenta drama din lista mult prea lunga de scolari omorati sau desfigurati in timpul orelor de scoala. Inima unora cedeaza dupa o nemiloasa proba de sport. Peste altii cad portile de fotbal pe care nimeni nu s-a gandit sa le ancoreze in pamant. Ce sa mai vorbim despre cei care cad pe scari sau se bat pana cad lesinati sau, cum a fost cazul de la Galati, morti?!
Fireste, din acest peisaj violent lipsesc cateva personaje importante. Profesorii, de pilda. Nu cu multa vreme in urma, intr-un prestigios liceu bucurestean, in cabinetul directoarei, era injunghiata o eleva. Autor - iubitul acesteia, un interlop mediocru, cunoscut ca un cal breaz de sectiile de politie din zona, dar protejat de faptul ca nu fusese inca prins cu rata-n gura. Directoarea, care nu a fost de fata la incident, a explicat cu lacrimi in ochi ca ea nu se pune in calea dragostei, ca, invitandu-i in cabinetul ei si lasandu-i nesupravegheati, n-a vrut altceva decat sa descurajeze violenta. Nici un argument nu sta in calea sufletului de mama de telenovela al directoarei. Nu mira pe nimeni ca directoarea este in functie si astazi. Ca si directorul scolii din Galati.
Sunt absenti din aceste povesti gardienii pe care scolile ii platesc sa citeasca integrame, sa asculte manele la telefon si sa flirteze cu ingrijitoarele. Gardienii apar prea tarziu, inutili, ridicoli, in uniformele lor pompoase, pe care scrie "security forces", ca in filmele de actiune. Bani risipiti aiurea, pe niste gardieni burtosi si incapabili.
Neglijenta? Nepasare? In urma cu cateva zile, patru copii cadeau pe rand intr-un canal neprotejat din curtea gradinitei lor. Nu au patit mare lucru, canalul nu era suficient de adanc incat sa transforme incidentul in drama, dar copiii vor avea ce povesti. Mai ales ca directoarea gradinitei a stabilit ca vinovati sunt ei, nu angajatii din administratie, care nu au reparat capacul canalului la timp.
Insa cea mai de mirare absenta din scenariul acestor incidente este cea a parintilor. Parintii apar doar la final, coplesiti de durere, cu mana la gura, cu voce stinsa, presati de cameramani si reporteri sa planga, sa se jeluiasca, sa le vada lumea durerea proaspata, in stare naturala. Parintii sunt exploatati mediatic, dar apoi sunt descurajati sa mearga mai departe, sa faca scandal, sa puna intrebari la inspectorat, sa faca jalba la Procuratura, politie sau minister. Nimeni nu ii intreaba pe parintii indurerati de ce nu cer socoteala pentru tot ce li se intampla copiilor. Pentru toxiinfectiile alimentare sau hepatitele pe care inevitabil le fac sute si mii de copii anual, pentru ca adultii sunt prea nesimtiti si nu se spala pe maini cand le pregatesc de mancare in cantine si prin taberele scolare. De ce nu merg mai departe, sa intrebe daca e normal ca profesorii sa-i terorizeze pe copii, sa-i insulte sau sa-i pedepseasca, punandu-i sa stea cu mainile in sus tot timpul orelor de curs (apropo, asta este o tortura si are efecte fizice, nu doar psihice, asupra copilului). De ce nu se organizeaza la nivel national? Nu doar sa se consoleze reciproc, sa schimbe suspine, in lumina camerelor de luat vederi. Nu doar sa ceara socoteala pieselor grele din sistem care permit ca aceste incidente sa aiba loc. Ci, in special, sa-i avertizeze pe ceilalti parinti, cei fericiti de copiii lor, ca nepasarea adultilor incurajeaza aceste incidente care se pot intampla oricui, oriunde. Ca, intr-o lume in care violenta incepe sa devina tot mai frecventa si apasatoare, scoala nu mai pazeste pe nimeni. Ba dimpotriva.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
