In fiecare toamna, cand se apropie decernarea Premiului Nobel pentru Literatura, numele scriitorului albanez Ismail Kadare figureaza printre favoriti, pe "lista scurta". In primul rand fiindca e cu adevarat un romancier de valoare universala, cu o opera bogata, cunoscuta prin traduceri in toata lumea (s-a dovedit insa ca acesta nu e criteriul precumpanitor al Academiei Suedeze). Apoi, fiindca, traind mai bine de un deceniu in exil la Paris, oras ce ramane un centru de iradiere al faimei literare, a fost foarte "vizibil", mai ales in timpul razboiului din Iugoslavia, de la sfarsitul anilor 90. Si nu in ultimul rand, fiindca Albania nu a avut inca nici un scriitor nobelizat (ca si Romania, dar la noi, poate cu exceptia lui Norman Manea, nu exista un scriitor in viata de notorietatea lui Kadare). Chiar faptul ca s-a pariat repetat pe el, iar dupa anuntarea laureatului admiratorii l-au considerat, prin comparatie, nedreptatit arata ca un reprezentant al unei literaturi mici, intr-o limba de circulatie restransa, poate deveni un scriitor de referinta al lumii contemporane. In tara noastra e cunoscut inca din 1973, cand capodopera lui, Generalul armatei moarte, scrisa la 26 de ani, a fost tradusa la Editura "Univers" si a constituit pentru tinerii care eram atunci o revelatie care ne-a marcat. Am avut apoi norocul ca un foarte bun traducator, cu studii de limba si literatura albaneza la Tirana, Marius Dobrescu, sa faca o pasiune pentru opera lui Kadare, pe care-l cunoaste personal. El ne-a dat posibilitatea sa citim in romaneste, incepand din 1983, 14 carti semnate de scriitorul albanez, majoritatea editate in ultimii ani la "Polirom" si, mai nou, la Humanitas. Asa se face ca, in 2003, cand Ismail Kadare a fost invitat la festivalul international "Zile si nopti de literatura la Neptun", desi mai erau acolo si alte celebritati, el a fost vedeta incontestabila. In plus fata de occidentali, cititorii romani pot avea o intelegere mai profunda si mai nuantata a romanelor lui, nutrite pe de o parte din eposul popular albanez, oarecum inrudit cu al nostru, si, pe de alta, din experienta traumatizanta a dictaturii comuniste care in Albania, in timpul lui Enver Hodja - vreo patru decenii - a instaurat o teroare mai cumplita decat la noi. In aceste conditii, doar parabola putea vorbi, incifrat, despre realitatea terifianta, despre dezumanizare, despre regimul criminal. Este si cazul romanului "Palatul Viselor", publicat pentru prima oara la Tirana in 1981. Desi fusese trecut prin sita cenzurii, aluziile la realitatile momentului, descrierea aberatiei totalitare erau atat de evidente, incat cartea a fost interzisa si doar faima internationala a romancierului l-a scapat de represalii. Traducerea romaneasca, facuta dupa versiunea necenzurata, da intreaga masura a curajului si talentului cu care scriitorul a povestit, intr-o istorie aparent atemporala, ce inseamna aparatul represiv care are drept scop strivirea individului, politia politica perfectionata sa-i controleze pana si subconstientul. Eroul principal, tanarul Mark-Alem, provenit dintr-o veche si puternica familie albaneza, se angajeaza la o institutie a puterii otomane, numita Palatul Viselor. Repatizat la baza ierarhiei functionaresti, la sectia de Selectionare si apoi la cea de Interpretare, sarcina lui e sa descifreze, in visele colectate obligatoriu de la toti supusii Sultanului, sensurile subversive ale simbolurilor, ba mai mult, sa le caute anume. E o munca ultrasecreta, fara reguli si coduri precise, doar cu principii. Tanarul inteligent si sensibil, prins in mecanismul absurd ce functioneaza pe baza de suspiciune, frica si minciuna, avanseaza in labirintul politiei politice a viselor pana spre varful ierarhiei. Fara sa-si poata reprima indoiala si spaima ca "interpretarile" vigilente, care au drept consecinta arestarea "visatorilor", il pot distruge chiar pe el insusi. Pervertirea mintii acestor functionari insarcinati sa vaneze aspiratii interzise, scapate in somn de sub carapacea constrangerilor, este descrisa exceptional, iar paginile despre arhiva cu marile cosmaruri si marile vise din Balcani sunt antologice. Nu degeaba a fost apropiat Ismail Kadare de nume precum Kafka si Orwell, Gogol si Marquez. Chiar e un egal al lor.
Selectia "Formula AS"
Ismail Kadare, "Palatul Viselor", roman, traducere de Marius Dobrescu, Editura "Humanitas" (tel. 021/311.23.30), 206 pag.
In fiecare toamna, cand se apropie decernarea Premiului Nobel pentru Literatura, numele scriitorului albanez Ismail Kadare figureaza printre favoriti, pe "lista scurta". In primul rand fiindca e cu adevarat un romancier de valoare universala, cu o opera bogata, cunoscuta prin traduceri in toata lumea (s-a dovedit insa ca acesta nu e criteriul precumpanitor al Academiei Suedeze). Apoi, fiindca, traind mai bine de un deceniu in exil la Paris, oras ce ramane un centru de iradiere al faimei literare, a fost foarte "vizibil", mai ales in timpul razboiului din Iugoslavia, de la sfarsitul anilor 90. Si nu in ultimul rand, fiindca Albania nu a avut inca nici un scriitor nobelizat (ca si Romania, dar la noi, poate cu exceptia lui Norman Manea, nu exista un scriitor in viata de notorietatea lui Kadare). Chiar faptul ca s-a pariat repetat pe el, iar dupa anuntarea laureatului admiratorii l-au considerat, prin comparatie, nedreptatit arata ca un reprezentant al unei literaturi mici, intr-o limba de circulatie restransa, poate deveni un scriitor de referinta al lumii contemporane. In tara noastra e cunoscut inca din 1973, cand capodopera lui, Generalul armatei moarte, scrisa la 26 de ani, a fost tradusa la Editura "Univers" si a constituit pentru tinerii care eram atunci o revelatie care ne-a marcat. Am avut apoi norocul ca un foarte bun traducator, cu studii de limba si literatura albaneza la Tirana, Marius Dobrescu, sa faca o pasiune pentru opera lui Kadare, pe care-l cunoaste personal. El ne-a dat posibilitatea sa citim in romaneste, incepand din 1983, 14 carti semnate de scriitorul albanez, majoritatea editate in ultimii ani la "Polirom" si, mai nou, la Humanitas. Asa se face ca, in 2003, cand Ismail Kadare a fost invitat la festivalul international "Zile si nopti de literatura la Neptun", desi mai erau acolo si alte celebritati, el a fost vedeta incontestabila. In plus fata de occidentali, cititorii romani pot avea o intelegere mai profunda si mai nuantata a romanelor lui, nutrite pe de o parte din eposul popular albanez, oarecum inrudit cu al nostru, si, pe de alta, din experienta traumatizanta a dictaturii comuniste care in Albania, in timpul lui Enver Hodja - vreo patru decenii - a instaurat o teroare mai cumplita decat la noi. In aceste conditii, doar parabola putea vorbi, incifrat, despre realitatea terifianta, despre dezumanizare, despre regimul criminal. Este si cazul romanului "Palatul Viselor", publicat pentru prima oara la Tirana in 1981. Desi fusese trecut prin sita cenzurii, aluziile la realitatile momentului, descrierea aberatiei totalitare erau atat de evidente, incat cartea a fost interzisa si doar faima internationala a romancierului l-a scapat de represalii. Traducerea romaneasca, facuta dupa versiunea necenzurata, da intreaga masura a curajului si talentului cu care scriitorul a povestit, intr-o istorie aparent atemporala, ce inseamna aparatul represiv care are drept scop strivirea individului, politia politica perfectionata sa-i controleze pana si subconstientul. Eroul principal, tanarul Mark-Alem, provenit dintr-o veche si puternica familie albaneza, se angajeaza la o institutie a puterii otomane, numita Palatul Viselor. Repatizat la baza ierarhiei functionaresti, la sectia de Selectionare si apoi la cea de Interpretare, sarcina lui e sa descifreze, in visele colectate obligatoriu de la toti supusii Sultanului, sensurile subversive ale simbolurilor, ba mai mult, sa le caute anume. E o munca ultrasecreta, fara reguli si coduri precise, doar cu principii. Tanarul inteligent si sensibil, prins in mecanismul absurd ce functioneaza pe baza de suspiciune, frica si minciuna, avanseaza in labirintul politiei politice a viselor pana spre varful ierarhiei. Fara sa-si poata reprima indoiala si spaima ca "interpretarile" vigilente, care au drept consecinta arestarea "visatorilor", il pot distruge chiar pe el insusi. Pervertirea mintii acestor functionari insarcinati sa vaneze aspiratii interzise, scapate in somn de sub carapacea constrangerilor, este descrisa exceptional, iar paginile despre arhiva cu marile cosmaruri si marile vise din Balcani sunt antologice. Nu degeaba a fost apropiat Ismail Kadare de nume precum Kafka si Orwell, Gogol si Marquez. Chiar e un egal al lor.
In fiecare toamna, cand se apropie decernarea Premiului Nobel pentru Literatura, numele scriitorului albanez Ismail Kadare figureaza printre favoriti, pe "lista scurta". In primul rand fiindca e cu adevarat un romancier de valoare universala, cu o opera bogata, cunoscuta prin traduceri in toata lumea (s-a dovedit insa ca acesta nu e criteriul precumpanitor al Academiei Suedeze). Apoi, fiindca, traind mai bine de un deceniu in exil la Paris, oras ce ramane un centru de iradiere al faimei literare, a fost foarte "vizibil", mai ales in timpul razboiului din Iugoslavia, de la sfarsitul anilor 90. Si nu in ultimul rand, fiindca Albania nu a avut inca nici un scriitor nobelizat (ca si Romania, dar la noi, poate cu exceptia lui Norman Manea, nu exista un scriitor in viata de notorietatea lui Kadare). Chiar faptul ca s-a pariat repetat pe el, iar dupa anuntarea laureatului admiratorii l-au considerat, prin comparatie, nedreptatit arata ca un reprezentant al unei literaturi mici, intr-o limba de circulatie restransa, poate deveni un scriitor de referinta al lumii contemporane. In tara noastra e cunoscut inca din 1973, cand capodopera lui, Generalul armatei moarte, scrisa la 26 de ani, a fost tradusa la Editura "Univers" si a constituit pentru tinerii care eram atunci o revelatie care ne-a marcat. Am avut apoi norocul ca un foarte bun traducator, cu studii de limba si literatura albaneza la Tirana, Marius Dobrescu, sa faca o pasiune pentru opera lui Kadare, pe care-l cunoaste personal. El ne-a dat posibilitatea sa citim in romaneste, incepand din 1983, 14 carti semnate de scriitorul albanez, majoritatea editate in ultimii ani la "Polirom" si, mai nou, la Humanitas. Asa se face ca, in 2003, cand Ismail Kadare a fost invitat la festivalul international "Zile si nopti de literatura la Neptun", desi mai erau acolo si alte celebritati, el a fost vedeta incontestabila. In plus fata de occidentali, cititorii romani pot avea o intelegere mai profunda si mai nuantata a romanelor lui, nutrite pe de o parte din eposul popular albanez, oarecum inrudit cu al nostru, si, pe de alta, din experienta traumatizanta a dictaturii comuniste care in Albania, in timpul lui Enver Hodja - vreo patru decenii - a instaurat o teroare mai cumplita decat la noi. In aceste conditii, doar parabola putea vorbi, incifrat, despre realitatea terifianta, despre dezumanizare, despre regimul criminal. Este si cazul romanului "Palatul Viselor", publicat pentru prima oara la Tirana in 1981. Desi fusese trecut prin sita cenzurii, aluziile la realitatile momentului, descrierea aberatiei totalitare erau atat de evidente, incat cartea a fost interzisa si doar faima internationala a romancierului l-a scapat de represalii. Traducerea romaneasca, facuta dupa versiunea necenzurata, da intreaga masura a curajului si talentului cu care scriitorul a povestit, intr-o istorie aparent atemporala, ce inseamna aparatul represiv care are drept scop strivirea individului, politia politica perfectionata sa-i controleze pana si subconstientul. Eroul principal, tanarul Mark-Alem, provenit dintr-o veche si puternica familie albaneza, se angajeaza la o institutie a puterii otomane, numita Palatul Viselor. Repatizat la baza ierarhiei functionaresti, la sectia de Selectionare si apoi la cea de Interpretare, sarcina lui e sa descifreze, in visele colectate obligatoriu de la toti supusii Sultanului, sensurile subversive ale simbolurilor, ba mai mult, sa le caute anume. E o munca ultrasecreta, fara reguli si coduri precise, doar cu principii. Tanarul inteligent si sensibil, prins in mecanismul absurd ce functioneaza pe baza de suspiciune, frica si minciuna, avanseaza in labirintul politiei politice a viselor pana spre varful ierarhiei. Fara sa-si poata reprima indoiala si spaima ca "interpretarile" vigilente, care au drept consecinta arestarea "visatorilor", il pot distruge chiar pe el insusi. Pervertirea mintii acestor functionari insarcinati sa vaneze aspiratii interzise, scapate in somn de sub carapacea constrangerilor, este descrisa exceptional, iar paginile despre arhiva cu marile cosmaruri si marile vise din Balcani sunt antologice. Nu degeaba a fost apropiat Ismail Kadare de nume precum Kafka si Orwell, Gogol si Marquez. Chiar e un egal al lor.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
