"Daca pe timpul dictaturii nu te puteai opune distrugerii naturii, nu inteleg de ce societatea civila de astazi nu protesteaza energic, impotriva celor ce vor sa impinga spre moarte un spatiu unic ca bogatie si frumusete."
Cu toata drama care ameninta Parcul National Retezat, parfumul, culoarea si sunetul primaverii pun incet stapanire pe intinderea lui. Cine stie daca la anul va fi la fel? Captarea nemiloasa a izvoarelor aduce umbra mortii printre plantele si animalele din Retezat. Dar acum, de sus, din zona golurilor alpine, pana jos, la poale de munte, miile de hectare de stanci, paduri si pasuni sunt cuprinse de razele mangaietoare ale soarelui. Trezirea la viata se face pe neasteptate, in glas de pitigoi si presuri fericite. Mugurii pocnesc "la vedere", smocurile de iarba cruda cresc cu grabire, de sub frunzele uscate scot capul felinarele albastre ale floricelelor timpurii. Cat ai sta sa faci cateva fotografii, natura prinde nuante noi, se "imbujoreaza" la fata, se primeneste de sarbatoarea eterna a reinvierii. La toata aceasta miscare cosmica, un om e martor de aproape 65 de ani: friulanul la a treia generatie Guido Toniotti, inginer silvic pensionar si adevarat fiu al Parcului National Retezat. Cu exceptia timpului petrecut in scoli si facultate, Guido a trait in mijlocul padurii, batand cu pasul fiecare coltisor al "templului verde" pe care l-a avut in paza si ingrijire. A fost spaima hotilor de lemn, a braconierilor de capre negre, a santieristilor zgomotosi, distrugatori de padure. A intors din drum convoaie de camioane si buldozere fara documente, intrate in Rezervatie la ordinul verbal al unor stabi comunisti. In repetate randuri, a reusit sa opreasca distrugerea unor intinse suprafete impadurite cu specii rare. In 1974, a incercat sa stopeze chiar si construirea barajului Gura Apei de pe Raul Mare. Astazi, i-au mai ramas suferinta si neputinta de-a opri dezastrul ecologic din Retezat.
"Cu acordul tacit al Academiei Romane,
sucursala Hateg a companiei "Hidroconstructia"
isi continua lucrarile de captare a mai multor
rauri in lacul de acumulare Raul Mare-Retezat"
- Consiliul Europei a refuzat recent sa acorde Diploma de Excelenta pentru arii protejate Parcului National Retezat, din cauza lucrarilor la proiectul hidroenergetic "Raul Mare-Retezat". Care credeti ca este motivul real al acestei "pedepse" fara precedent?
- Chiar continuarea lucrarilor la respectivul baraj din inima Parcului National. Desi Parcul nostru este primul din tara care a obtinut certificatul international Pan Parks, ca o recunoastere a modului de conservare a biodiversitatii, iata ca ni s-a refuzat Diploma de Excelenta care ar fi adus cu sine multe fonduri europene. Din pacate, cu acordul tacit al Academiei Romane (prin Institutul sau de Biologie), sucursala Hateg a companiei "Hidroconstructia" isi continua lucrarile de captare a mai multor rauri in lacul de acumulare Raul Mare-Retezat. Recent, alaturi de Comisia pentru Monumente ale Naturii, Institutul de Biologie al Academiei si-a dat avizul pentru captarea raului Obarsia Nucsoarei, desi aceasta afecteaza grav echilibrul faunei si florei din zona. Lucrarile continua si in clipa in care vorbim, desi nu au avizul Administratiei Parcului, asa cum prevede legea. Practic, Academia este partasa la incalcarea legii 462/2001, care prevede ca avizul final al oricaror lucrari il iau administratiile parcurilor nationale vizate. "Hidroconstructia" vine cu explicatii aberante, cum ca a venit in Retezat cu multi ani inaintea Administratiei Parcului, iar lucrarile sale s-ar inscrie in conceptul de dezvoltare durabila. Daca vor dezvoltare durabila, sa lase lucrurile asa cum sunt, sa nu amplifice raul facut de regimul comunist. Si sa ma intrebe pe mine cum erau apele si muntii inainte de 1974, cand a inceput nebunia construirii celui mai mare baraj de pamant din Europa.
- Ce efect a avut, pentru zona Retezatului, construirea unui proiect megalomanic ca barajul de pe Raul Mare?
- S-a produs o adevarata tulburare in biodiversitatea locala. Spre exemplu, inainte de construirea barajului, n-am vazut, in cele 22 de rauri captate, broasca raioasa. Dupa aparitia lacului, pasarile de balta, berzele si lebedele, neobisnuite in varf de munte, au navalit pe oglinda apei, aducand cu ele oua de broasca raioasa, seminte de plante, spori de diverse specii vegetale, bulversand specificul locului. Ca urmare, in cuveta lacului a aparut o vegetatie straina, nemaivazuta. Pe de alta parte, aparitia barajului Raul Mare a provocat schimbarea directiei curentilor de aer. Inainte, aveau o directie precisa, naturala. Acum, circula anapoda, influentand negativ fauna si flora. Pastravul, si el, a disparut, deoarece nu mai exista continuitate pe rau in sus, pana la izvoare, unde-si depunea icrele. Puietii porneau la vale si imbogateau tot raul. Acum, de unde sa mai vina, daca constructorii n-au lasat nici macar un debit de servitute? Este singurul baraj din lume fara debit de servitute - acel fir de apa care isi continua drumul natural printr-o nisa lasata anume in acest scop. Daca pe timpul dictaturii nu te puteai opune distrugerii naturii, nu inteleg de ce societatea civila de astazi nu protesteaza energic impotriva celor care vor sa continue lucrari care imping catre moarte un spatiu unic in lume ca bogatie si frumusete.
"Pasunatul cu oi a dus la disparitia
caprei negre din Masivul Retezat"
- Atunci a fost dictatura. Acum e democratie...
- Evident, pentru ca astazi nu se mai respecta legile. Exista dovezi la Studioul de filme documentare din Bucuresti: intr-un film al domnului Alexandru Satmari poti vedea ciopoare intregi de capre negre in Retezat. Acum, eu si altii care am fost recent in golul alpin am ramas pur si simplu stupefiati ca nu se mai vede nici urma de acest frumos animal pe stanci. Pe vremea grofului roman maghiarizat Kendefi (Candea), cand s-a infiintat Parcul National (in secolul al Xviii-lea), s-a convenit, cu acordul proprietarilor de paduri, ca pasunatul sa fie permis numai cu bovine. Conventia cu putere de lege este in vigoare, cel putin formal, si in ziua de azi, pentru a se asigura astfel caprei negre insulele ei de vegetatie, de adapost, de hranire, de adapat. In schimb, acum, oaia patrunde in toate locurile, trece peste grohotisuri, ajunge in toate aceste oaze ale caprei, lasand-o fara hrana, victima sigura a lupilor si a altor pradatori.
"Cu proiectoare sau raze infrarosii,
braconierii impusca fara mila
caprele negre gestante"
- Nici Ocolul dvs., nici Administratia cu rangerii ei, nici Consiliul stiintific, nici Academia Romana, nici Garda de Mediu nu reusesc sa stopeze braconajul - a doua cauza a disparitiei caprei negre. Cum va explicati aceasta slabiciune?
- Ocolul Silvic nu mai poate controla acest fenomen, avand personal tot mai redus, cu salarii mici, si doar un harb de Aro ca mijloc de transport pe teren accidentat. In schimb, Administratia Parcului, cu fonduri de la Banca Mondiala, desi are toate dotarile tehnice (Land Rover-uri si alte echipamente), nu are gestiune si nu are responsabilitati prin lege. Este aberant, deoarece este limpede ca ar trebui sa aiba si gestiune si responsabilitati, daca tot administreaza un teritoriu atat de vast. Pe de alta parte, cata vreme sunt permise atatea arme de vanatoare in teren (aproape fiecare politician si imbogatit al tranzitiei are cel putin cate o carabina performanta!), cata vreme vanat nu mai este, ce poate fi? Braconaj pe scara larga. Sunt scene de cosmar, carora nu le putem face fata: dupa ce noi ducem sare animalelor, in timpul zilei, in sarariile consacrate, vin braconierii noaptea urmatoare si, cu proiectoare sau raze infrarosii, impusca fara mila caprele negre gestante. Nu sunt oameni sarmani care n-au ce manca, ci infractori bogati care se distreaza, sfidand paza ineficienta a structurilor administrative care raspund de Parcul National.
"Alo, Timisoara, veniti, dom-le in Retezat,
ca am prins pe unul care da cu otrava-n rau!"
- Daca il prindeti pe un braconier la capre negre sau la pastravi in perioada prohibitiei, il puteti sau nu amenda sau macar legitima?
- Nu. Legea nu ne da voie. Ocolul Silvic nu mai are nici o putere sa incheie vreun act, desi are gestiune. In schimb, a aparut o noua structura, Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Silvicultura si Vanatoare, care este singura abilitata sa dea amenzi sau sa deschida procese infractorilor. Il prindem pe braconier ca otraveste raul, dar nu-i putem face nimic. Trebuie sa sunam la Timisoara, unde-si are sediul acest Inspectorat, sa spunem: "Veniti, dom-le in Retezat, ca am prins pe unul care da cu otrava-n rau". Adica, sa-l tin de maneca pe individ pana ies "la semnal", ca sa pot telefona, iar apoi sa-l oblig sa ramana nemiscat pana vin inspectorii de la Timisoara? Cine face aceste legi absurde?
"Suntem oameni ai terenului batut cu pasul,
si nu domni care vad muntele din satelit"
- S-ar parea ca exista un conflict intre silvicultori si rangeri, intre Ocol si Administratia Parcului. De ce nu este o colaborare intre aceste structuri?
- Conflict e prea mult spus. Mai degraba, mici neintelegeri. Noi, silvicultorii, suntem oameni ai terenului batut cu pasul, si nu domni care vad muntele din satelit. Dansii se multumesc sa puna panouri cu avertismente pentru turisti, in timp ce noi ne ducem cu amaratul nostru de Aro cu remorca si adunam gunoaiele si pet-urile lasate de acesti turisti in Rezervatie, la locurile de campare. Dansii sunt cei care uneori vin cu idei rupte de realitate. Spre exemplu, la propunerea unui cercetator care si-a dat doctoratul in strainatate, au dat dispozitie ca fiecare padurar sa construiasca cuiburi pentru pasari. Ne-au dat dimensiunile, ne-au indicat locurile unde sa le amplasam, la umbra sau la soare, mai sus sau mai jos, mai la stanga sau mai la dreapta, ce sa le punem de mancare etc. Pe suprafata unui canton, fiecare padurar trebuia sa construiasca pana la 100 de cuiburi. Cum aveam 20 de padurari, iata ca urmeaza sa construim 2000 de cuiburi! Cand am facut calculul la scandura care ne trebuie, am vazut ca suntem nevoiti sa taiem cateva sute de metri cubi de padure. Am fost disciplinati si am pus, totusi, cateva. Cand colo: vine un padurar si povesteste ca, asezand cuibul la soare, unde ii indicase doctorul in stiinte, pasarea nu l-a acceptat si s-a asezat pe creanga. Numai bine ca a venit uliul si a prins-o, sarmana... Daca ar fi pus cuibul la umbra, cum stia ea din experienta, uliul n-ar fi vazut-o. Iata cum uneori se bate cap in cap experienta locului si teoria invatata la universitati straine.
- In padurile din Pirinei si din Alpi, nu se prea aude ciripit de pasari, asa ca la noi. De ce?
- Numarul pasarilor il da varietatea soiurilor de arbori. Daca ai un singur fel de copaci, pasarile nu vin decat intr-o perioada a anului, cand gasesc seminte sau muguri. Daca ai mai multe soiuri, cum e situatia in muntii Romaniei, hrana pasarilor este asigurata tot timpul. Asta este principala explicatie a existentei sutelor de milioane de vietati zburatoare de la noi. Ca sa va convingeti, veniti in Retezat, concertul neamului pasaresc tocmai a inceput.
Inginerului Guido Toniotti ii puteti scrie in comuna Rau de Mori, judetul Hunedoara.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
