Un paradis profanat: Rezervatia naturala din Muntii Macinului

Romania este o tara invidiata in Europa, pentru frumusetea si puritatea naturii ei: paduri virgine, specii de plante si animale care in alte locuri au disparut. Degeaba! In loc sa-si transforme acest tezaur intr-o sursa gigantica de venit, rezervatiile naturale sunt supuse unor agresiuni incredibile. Una din ele se desfasoara in nordul Dobrogei: Parcul National din Muntii Macinului se prabuseste sub bubuitul carierelor de granit.

Dunarea albastra

Soarele s-a inaltat la trei sulite peste cerul Brailei. Casele batranesti, atatea cate au mai ramas din fala targului de odinioara, cu ferestrele galese si acoperisurile gri-visinii, napadite de licheni, vibreaza in aerul vioriu, stanjenite parca de vecinatatea padurii de blocuri itita la tot pasul. Pe masura ce ne apropiem de port, din apa ies valatuci grosi de aburi, care impresoara salciile de pe malul tulcean. Suntem aproape de jumatatea lui ianuarie, in ajunul revelionului pe rit vechi, si afara este cald ca in martie. Batranii susotesc ca vremea asta nu-i a buna. Ne imbarcam pe bac in tacere. Dunarea a devenit uluitor de albastra si in oglinzile-i slefuite de lapislazuli se rostogolesc cativa nori scamosati. Luntrasul trece pe rand la fiecare si-i cere ortul cuvenit traversarii. Pe bac s-au aliniat ca in curtea scolii - autoturisme, camioane si oameni, carand papornite burdusite de tot felul de nimicuri si caini in lesa. Soferii de pe masinile mici prefera sa ramana in cabina, cu mainile inclestate pe volan. Un covrigar isi vinde marfa putinilor pasageri ramasi afara, in lumina orbitoare. A ajuns lumea sa se fereasca de soare, in taria iernii. O femeie cu chip de lipoveanca, incadrat intr-o broboada inflorata, ca intr-o icoana pravoslavnica, priveste soarele inciudata, apoi murmura ceva ininteligibil si isi face cruce. Ochii ei rotunzi, blanzi si albastri sunt traversati de umbrele unei spaime ancestrale. Il intreb pe Andrei daca vrea covrigi. Imi zice ca da. Andrei Raftopol este unul dintre cei mai impatimiti cunoscatori ai Parcului National Muntii Macinului. I-a incalecat culmile, i-a coborat vaile, i-a calarit custurile, i-a strabatut dolinele, i-a strunit stancariile, i-a cuprins plenitele, i-a auzit izvoarele, i-a mangaiat potecile si i-a nasit varfurile. A facut munca de apostolat, mergand pe jos sute de kilometri, pentru a reconstitui numele de odinioara ale locurilor. Numele lor au reinviat din noaptea timpului si ele l-au urmat tacute ca o turma de mioare, pana ce el le-a asternut pe o harta, a lui si numai a lui. Acum Andrei se pregateste sa-si desavarseasca lucrarea spre rasarit, dincolo de fruntarele parcului national, pe taramul Dealurilor Niculitelului. Il intreb de unde a prins pasiunea asta arzatoare, atat de rara in ziua de astazi. Isi cauta cuvintele cu incetineala si vorbeste rar, parca cu fereala. I-e jena de propria lui modestie. Imi spune ca-i pasa de muntii lui batrani, ingenuncheati de timp si amenintati cu distrugerea, de lacomia oamenilor. Pe meleagurile acestea se gaseste cel mai bun granit din tara, de culoare cenusie, roz sau albastruie, cu cristalele mari si clare, pentru care s-a ajuns sa se dea razboaie in toata puterea cuvantului, intre negustori si autoritatile de protectie a mediului. Nici o tara civilizata din Europa nu si-ar sacrifica o asemenea bogatie nemaiintalnita, asemenea peisaje ca de la facerea lumii, aproape necunoscute sau ignorate de marea majoritate a romanilor.

Dincolo de Stix

Bacul se urneste pe nesimtite de pe tarmul muntenesc si traverseaza Dunarea spre Smardan, numit pe vremuri Checet. Pe fluviu se da prioritate ca pe sosea. In fata unui convoi mare de barje, bacul sta protapit in ancora si asteapta linistit, pana ce-i vine randul sa treaca mai departe. Pe malul dobrogean, o cireada de vaci a intrat in apa pana la genunchi. Animalele raman stana de piatra si privesc fascinate lucirile fluviului sacru. Ajungem in punctul in care bratele Macin si Braila ale Dunarii se aduna iarasi, dupa ce s-au despletit strangand la mijloc Insula Mare a Brailei. Zarile se destrama si se dau la o parte ca intr-o minune si in fata ochilor se dezghioaca privelistea tulburatoare a Culmii Pricopanului. Aproape ca-ti vine sa scoti un strigat de uimire, cand vezi cat de bine seamana custura Pricopanului cu masivul Fagarasului. Aceiasi solzi de creasta de dinozaur ascutiti pe tocila, aceeasi senzatie stranie ca te afli pe un alt taram si intr-un alt timp. Drumul se atine pe langa malul bratului Macin. Printre salciile gri-verzui, apa baltii clipoceste in soare ca argintul viu. Pe un pinten de stanca vanata ce iese din malul malos, cativa pescari isi incearca norocul la undita. Prin partea locului, mai ales la Carcaliu, sat aflat in amonte, cam la o posta de locul in care ne gasim acum, unde s-a nascut Terente, "Craiul baltilor", lipovenii batrani n-au uitat sa-si innoade carmacele de popuste priponite de rachitele scorburoase de pe mal. Somnii, crapii sau sturionii mari ii agata in carmace legate de mal de o streaja, cu mai multe sire de carlige. Strejele fixate pe fundul baltilor se numesc clesti cu zaute. Adesea, batranii leapada priponul din mana, pe care-l pot struni si muierile, si isi arata adevarata maiestrie de semizei ai apelor, pescuind la clonc pe Dunarea Veche, asa cum numai ei stiu sa o faca. Cloncul este o scula speciala de lemn, de forma unei linguri incovoiate, cu un gurgui ca un ciocanel la varf. Sunetul cloncului imita plescaitul ratei pe apa si atrage in momeala carligelor namilele de pesti de pe fundul gropilor. Sunetul "clonc, clonc" este produs de lovirea apei cu gurguiul, stand in barca. Dupa ce este tras, obosit si saltat peste ghizdurile barcii, pestele urias este ametit cu lovituri de maciuca in cap. Inventata intr-un timp legendar, pe tarmurile Marii Negre, aceasta unealta fantastica dispare cu incetul, laolalta cu generatia care l-a cunoscut pe Te-rente sau a auzit macar de ispravile lui. "Stanca pe care stau pescarii se numeste Piatra Fetei si este o popina", zice Andrei, "adica un ciot sau martor de eroziune ramas din muntii de odinioara, care s-au topit incetul cu incetul, in momentul in care clima Dobrogei stravechi a devenit desertica".

Cetatea vulturilor

Iesim din orasul Macin si o luam printre miristi, spre abruptul Pricopanului, pe langa Valea Izvoarele, si ne oprim in dreptul unei cariere hade, care a ranit adanc coasta Muntelui Serparu, exact la limita Parcului National Muntii Macinului. Granitul se scoate aici de 80 de ani. Astazi este extras in conditii dubioase, de societatea Hidromineral. In 2001, societatea a obtinut dreptul de exploatare a pietrei in cariera Izvoarele Macin Vii, in baza unei licente emise de Autoritatea Nationala pentru Resurse Minerale, pana in 2018. Cariera ocupa o suprafata de 65 de hectare concesionate societatii Hidromineral, de Consiliul Local al orasului Macin. Exploatarea afecteaza grav ecosistemele parcului si zona de protectie severa, singura in care cuibareste soimul dunarean, si in arealul careia se afla unul dintre cele trei culoare europene de migratie a pasarilor rapitoare. Dobrogea este taramul unde isi incruciseaza aripile cele mai felurite neamuri de rapitoare. Numele lor suna straniu, le zice uligani pescari, gai negre, serpari, cudalbi, hoitari si plesuvi. Pe langa ei, falfaie ulii pasarari, porumbari si cu picioare scurte, apoi ereti de stuf, vineti, albi si suri, urmati de sorecari comuni, mari si incaltati, sau acvile tipatoare, de stepa si de camp, iar pe dedesubtul lor se atin vanturei rosi si de seara si multime de soimi ai randunelelor, de iarna, dunareni sau calatori. Pe picioarele Pricopanului se formeaza in zilele calde curenti de aer ascendenti, iar abruptul sau deviaza vantul si creeaza curenti de aer verticali, care ajuta pasarile sa-si mentina altitudinea de zbor. Pe stancariile arse de soare ale custurii Pricopanului sau in racoarea misterioasa a padurilor dese ca papurisul, de pe partea de rasarit a parcului, s-au pripasit aproape 2.000 de neamuri de plante, dintre care 27 de specii si subspecii endemice. Parcul National Muntii Macinului a luat fiinta in anul 2000, iar trei ani mai tarziu au fost stabilite limitele sale, prin Hotarare de Guvern. Cateva insecte isi gasesc salasul numai aici si unele reptile sunt foarte rare. Macinul si vecinatatile sale sunt singurele zone din tara cu vegetatie naturala de stepa. Cariera societatii Hidromineral, cat si cea a firmei Eco Braila, care a dat ulterior faliment, au fost incluse initial in limitele parcului, fapt care a determinat suspendarea activitatilor de exploatare a granitului. In Culmea Pricopanului, limita parcului a fost fixata pe curba de nivel de 100 de metri. Insa in aprilie 2003, Cadar Bectas, directorul executiv al Agentiei de Protectie a Mediului Tulcea, a emis autorizatia de mediu pentru societatea Hidromineral, pentru reluarea lucrului in cariera. Bectas a determinat autoritatile judetene sa mute limitele de la curba de nivel de 100 m la 200 m, dand astfel parcul la o parte, ca sa aiba front de lucru societatea Hidromineral. Apoi l-a amenintat in corespondenta oficiala pe biologul Viorel Rosca, directorul parcului, sa nu mai faca valuri pentru a stopa dezastrul ecologic produs de derocarile din cariera Izvoarele.

Avatarurile unui biolog

Viorel Rosca si-a folosit toate armele pentru a sensibiliza autoritatile sa sisteze distrugerea ecosistemelor parcului. In tot acest timp l-a ajutat cu daruire Asociatia pentru Protectia Pasarilor si Naturii "Grupul Milvus" din Targu-Mures, care se ocupa de migratia rapitoarelor si isi ridica anual tabara de observare pe Culmea Pricopanului, din august pana in octombrie. "Milvus" este asociat cu Grupul "Hamilton Area Members Group", din cadrul Societatii Regale Pentru Protectia Pasarilor din Marea Britanie, si cu "Hawk Mountain Sanctuary", liderul mondial in domeniul studiului migratiei pasarilor rapitoare diurne. "Pulberile rezultate din dinamitari se raspandesc pe o mare suprafata, impiedicand fotosinteza si polenizarea plantelor si deranjand cele aproape 1.400 de specii de fluturi de pe rama de vest a Pricopanului, atrasi de vegetatia pitica de stanca", ne-a spus Viorel Rosca. Zgomotul masinilor din cariera alunga pasarile. Anul trecut au fost observate peste 2.000 de exemplare de rapitoare care au migrat peste Pricopan. Pana la urma, argumentele lui Rosca au fost luate in seama, si in aprilie 2005, Agentia de Protectie a Mediului Tulcea a fost nevoita sa nu mai elibereze autorizatia de functionare pentru societatea Hidromineral, somand-o sa-si inceteze activitatea. Ultima derocare, din septembrie 2006, a fost ilegala. "Societatea Hidromineral a fost amendata cu 250 milioane de lei de administratia parcului, iar Garda de Mediu a mai amendat-o cu inca un miliard", ne-a spus Viorel Rosca. Christian Moor, patronul societatii Hidromineral, a dat in judecata mai toate institutiile de resort ale satului, dar Tribunalul Tulcea i-a respins prin sentinta civila actiunile ca nefondate. Andone Ichim, primarul orasului Macin, se plange ca pierde anual 125 de mii de euro, din redeventa de trei procente achitata pana acum de societatea Hidromineral. Miza cea mare a exploatarii granitului de Macin este viitorul pod peste Dunare, care va lega Braila de Smardan, si care urmeaza sa fie construit cu o investitie preponderent chinezeasca, de un miliard de euro, in doar 11 luni. Lucrarile la pod n-au inceput inca, desi ele trebuiau sa fie inaugurate la data de 1 mai 2005, in baza unei Hotarari de Guvern deja emise. La intoarcerea din vizita din China, in 2005, presedintele Basescu a declarat ca podul are aceeasi prioritate ca si cel de la Maracineni.

Moara destinului

Urcam in Valea Serparu, care izvoraste dintre varfurile Sulucurilor, in care s-a turnat filmul "Drumul oaselor". Pietrele desprinse din culme sunt roase de vremuri, de geruri si de arsita. Sunt deshamate, desjugate, impiedicate, rasturnate, ingenuncheate, povarnite si neunse. Muntii s-au naruit din cauza diferentei de temperatura, dintre caldura toropitoare a zilei si racoarea umeda a noptilor. De aici, si numele tragic de Macin, care evoca zdrobirea pietrei, in moara unei profetii biblice. Varfurile semetite din cel mai trainic granit si-au dezghiocat cusmele si pleostit umerii, ajungand cu timpul ca niste ostroave coscovite. Intre ele s-au format depresiuni-golfuri, ca niste deserturi pietroase, umplute de rocile desprinse de pe culmi, ingropate la zeci de metri adancime sub straturile de loess aduse de vanturi. Aspectul varfurilor, ca niste turnuri ruinate, seamana cu cel din Sahara pietroasa sau din pustiurile americane de sub muntii inalti din Arizona si Utah. Depresiunile-golfuri se vad cel mai bine pe partea de apus a Pricopanului si Macinului si le zice Greci, Cerna sau Iaila. Ceasul Muntilor Macinului a inceput sa ticaie in urma cu peste trei sute de milioane de ani, aparand in acelasi timp cu Vosgii din Franta sau cu Podisul Boemiei din Cehia. Geologii i-au numit Muntii Hercinici si erau mai falnici ca Pirineii si se intindeau pana in sudul Basarabiei. Cercetatorul Nicolae Barbulescu a identificat intre Muntii Macinului si Dunare 33 de cariere de piatra. Datele lui Andrei Raftopol sunt complet diferite. Pe harta intocmita de el, in aria parcului am numarat 22 de foste cariere pe Pricopan si 21 in Macin. Ion Ionescu de la Brad si cercetatorul Pompiliu Voiculet-Lemeny au sustinut ca unul dintre primii detinatori de cariere din Macin a fost poetul francez Alphonse de Lamartine, improprietarit de sultanul Abdul Medjid in 1849, care i-a mai dat si o mosie. La vremea aceea, Dobrogea mai era inca posesiune otomana. Intre 1832 si 1833, Lamartine a calatorit in Orient, la Constantinopol, unde pesemne ca l-a primit sultanul, in Siria, Liban, Tara Sfanta si Egipt. Inainte vreme a fost diplomat in Italia, iar dupa ce si-a publicat cartea de calatorie in Orient va fi ales deputat. La 1928, in zona Macinului mai traiau peste 1.300 de pietrari italieni veniti din Friuli-Venezia Giulia. Cu granitul extras de pietrari din Muntii Macinului s-au indiguit malurile Dunarii, s-au ridicat Catedrala Sf. Nicolae, Liceul "Spiru Haret" si Monumentul Independentei din Tulcea. Cu granitul dobrogean s-au pavat strazile Bucurestiului, Odessei, Kievului, Marsiliei si Rusciukului si s-a durat podul Fetesti-Cernavoda, de catre "muratori" italieni din Dobrogea, si stadionul din Munchen.

Chiscarul si prigoria

Trecem pe langa Dealul Carcaliu, pleostit ca o spinare de balena, in drum spre Turcoaia. Vantul fasaie subtire in iarba de perisor si de golomat si mangaie barbile coliliei. In satul Carcaliu, lipovenii tineau pana de curand chiscari intr-un borcan la fereastra, pentru a prevesti schimbarea vremii. Chiscarul este cel mai rezistent peste dintre toti cati exista pe meleagurile noastre. Pe seceta cea mai cumplita sau in iernile geroase, cand balta ingheata bocna, se ingroapa uneori cu anii in namol, pana cand deasupra se aduna iarasi apele. Cu aproape 24 de ore inaintea inceperii unei ploi rebele de vara sau furtuni cu fulgere si trasnete, chiscarii devin nelinistiti, plescaind intruna pe deasupra apei. Malurile de lut sunt ciuruite de galeriile prigoriilor, uneori lungi de un stanjen, care raman parasite pana la sfarsitul lui aprilie, cand pasarea se va intoarce de la capatul Africii, unde ajunge pana la Capul Bunei Sperante. Prigoria este cea mai tropicala zburatoare de prin tinuturile noastre. Are capul si spatele de culoarea jaspului, aripile si coada in reflexe opalescente albastre-verzui, gusa galben-citrin, fruntea alba, iar corpul este incondeiat in rosu roiba, galbiu, cernit si siniliu cu reflexe metalice. Vantul s-a invartejit in aripile eretilor, apoi s-a ostoit. La Iacobdeal, langa Turcoaia, se gaseste cea mai mare cariera din tara. De-a lungul timpului, de aici s-au extras cel putin 7,5 milioane de metri cubi, echivaland cu volumul a trei piramide ale lui Keops. Varful Iacobdealului, numit candva Iglicioara Mare, a fost ras de pe fata pamantului si transformat intr-o gheena adanca, vizibila de la zeci de kilometri. Din susul Turcoaiei cuprindem cu privirea Dunarea Veche si galmele pe care se gasesc cele doua cetati Troesmis, Canabenses si Troesmenses, transformate in castrul legiunii a V-a Macedonica si mai apoi al legiunii a Ii-a Herculia. Mai incolo, frumusetea stranie a peisajului este mutilata de o alta cariera, care se deschide pe partea de sud a Dealului Bujoarele. Exploatarea va patrunde adanc ca un junghi in rezervatia fosilifera cu acelasi nume, intinsa intre Bujorul Romanesc si Bujorul Bulgaresc, cu fauna fosila de varsta devoniana. Intram in satul Cerna, cu o consistenta populatie de megleni ce au purces initial in Cadrilater, in urma razboaielor balcanice. Dupa Tratatul de la Craiova din 1940, prin care se ceda Cadrilaterul, cand a inceput schimbul de populatie dintre Bulgaria si Romania, in Cerna vor fi stramutate peste 400 de familii de meglenoromani si aromani. Meglenii au botezat cartierele Cernei dupa numele comunelor grecesti de unde au bajenit: Liumnicani, dupa comuna Liumnitsa, Lundzineti, dupa Lundzini, Usineti, dupa Osani si Cupineti, dupa Cupa. Vechile case bulgaresti aflate la tot pasul sunt foarte pitoresti, avand o prispa sprijinita pe sase stalpi de lemn, ziduri de ciamur, facute din pamant si paie, temelie de piatra si acoperisul de olane.

Valea castratilor

A doua zi o luam pe versantul rasaritean al Macinului spre Cetatuia, dinspre Luncavita. Inainte ne abatem pe la Dinogetia, cetate ingereasca, durata de geti pe Popina Bisericuta, si apoi insemnata fortareata romana. Aproape de intrarea in catunul Cetatuia, pe mana dreapta, pe un delusor impadurit cu cer si garnita se afla un sit arheologic din neolitic, in regim de rezervatie, pe care il vizitam dupa ce urcam pieptis un colnic abrupt. Sapatura este protejata cu folie de plastic, si de pe fundul unei casete ies la iveala o jumatate de topor slefuit din roca verde si mai multe fragmente de vase, dintre care unul pictat cu grafit, ca in cultura Gumelnita. Satenii din Cetatuia povestesc ca acolo sapa niste francezi care cauta o comoara ingropata de turci. Intram in sat si trecem printre garduri groase de stuf impletit. O luam catinel, printre case sinilii si de culoarea sofranului vested, acoperite cu olane carmazii. Cand si cand, mai ciripeste cate un pitigoi. Sfasie aerul in ite subtiri. Mai caraie spart cate o gheonoaie. Apoi linistea bandajeaza iarasi lumea si ne oblojeste pana si gandurile. Drumul pe care o apucam coteste la stanga si la dreapta prin inima padurii, ca un sarpe vartos, batran, prafos, neascultator, prefacut, viclean si stramtorat. Pe dreapta, codrii de necuprins, indesati ca peria, ascund culmea stancoasa a Ghinaltului. Am ajuns in Valea Fagilor, numita in trecut "La Scapeti". Scapetii erau membrii unei secte pravoslavnice, ai carei adepti erau castrati, intru slava Mantuitorului. Fagii imperiali, cu trunchiurile groase de peste un metru, se amesteca cu teiul argintiu, ulmul, jugastrul, paltinul de camp, gorunul, frasinul, scorusul de munte, plopul tremurator si salba raioasa. Padurea este o insula relictara de fagi de argint, ramasa uitata de cand lumea, intr-o vale ingusta si umeda, la o distanta apreciabila fata de fagetele din Carpati. La poalele lor gasim in miezul lui ianuarie urzici moarte si sulfina proaspat inflorite. Intram ca lotrii prin capul satului Nifon, pe langa Poiana Manastirii. Apoi traversam soseaua si patrundem intr-o alta padure, pe un drum forestier, pe cumpana apelor dintre Dunare si Marea Neagra. Parcurgem drumul desfundat, incet si cu fereala. Sleaurile noroioase ameninta sa ne prinda in menghina si sa ne uite acolo cu ceasurile, in afara bataii telefoanelor mobile. Dupa felul cum isi propteste masina rotile pe fundul gropilor, pare totusi ca vom iesi la liman. Ne furisam cu grija mai departe. Apa se resoarbe in urma trecerii noastre si ne astupa urmele. E tot mai cald in padure.Arc rupt din cer par coroanele ciresilor pasaresti, in jurul carora padurarii au deschis curaturi largi, cat niste oboare. Ciresii sunt la mare cautare in Italia, unde din lemnul lor cu ape rosietice se confectioneaza cele mai scumpe cosciuge... Oprim pret de o clipa. In padurea ciresilor e o liniste de dincolo de mormant. Pe marginea padurii fosnesc paliuri uscati, ce cresc pe mranita groasa, cu pastaile despicate de vanturi. Din paliur, zic batranii, s-a impletit cununa de spini ce a insangerat fruntea Mantuitorului. La baza frunzelor poarta doi spini, unul lung si drept si altul incarligat ca la lemnul-cainesc. Acvilele au amutit ca momaile si tipatul lor s-a stins in apa neinceputa a norilor. In fata, printre trunchiurile drepte ca lumanarea se zaresc turlele albe ale Manastirii Cocos, in care isi hodinesc moastele sfintii martiri Zotic, Atal, Camasie si Filip.