- In nici un caz nu putem fi amuzati, avand in vedere discursul personajelor in cauza, dar nu competitia ne intereseaza ci fenomenul nou - si foarte grav - al acestui sezon politic, care este ascensiunea in sondaje a liderului Png, Gigi Becali. Acesta si-a creat imaginea unui politician anti-sistem, sincer si non-conformist, bonom, generos si smecher, atat cat sade bine ca sa reusesti in viata. Popularitatea sa se datoreaza in mare masura mediatizarii generoase pe canalul de televiziune cu cea mai mare audienta, si anume Pro Tv, dar nu putem neglija nici "generozitatea" milionarului sau discursul sau crestin si justitiar. Imaginile cu patronul Stelei impartind ajutoare sinistratilor, cand reprezentantii administratiei centrale si locale nu erau in stare sa explice de ce nu i-au alertat pe sateni asupra pericolului inundatiilor, ca si cele in care anunta triumfator ca va plati factura la electricitate pentru locuitorii strazii Zabrauti reprezinta o reteta sigura de succes. Victoriile echipei de fotbal Steaua si-au adus si ele contributia la crearea imaginii unui personaj invincibil, victorios asupra sistemului - pe scurt, a unui om care reuseste sa schimbe lucrurile. Asa se face ca, la sfarsitul anului trecut, Gigi Becali il depasea cu trei procente pe Corneliu Vadim Tudor in optiunile de vot ale romanilor pentru alegerile prezidentiale, desi la alegerile din 2004 obtinuse abia 1,77% din voturi. Cu o asemenea crestere de popularitate, ne intrebam daca ascensiunea lui Gigi Becali mai poate fi oprita. Stim insa sigur ca trebuie oprita, pentru a nu pune in pericol sistemul de valori pe care se bazeaza o democratie viabila.
Intre timp, Prm, desi in declin de forma, este destul de stabil, iar liderul sau obtine si el intre 11-14% din optiunile de vot in functie de sondaj. Daca am aduna procentele obtinute de cei doi, ar rezulta un electorat nemultumit si frustrat in proportie de 25-28%, ceea ce ar trebui sa le dea de gandit liderilor politici "traditionali". Acestia insa se multumesc sa se lamenteze cu privire la cresterea popularitatii lui Gigi Becali.
Este adevarat, pe de alta parte, ca metodele la care recurge liderul Png nu sunt usor de contracarat: cine poate sa arunce cu bani si ajutoare in dreapta si in stanga? Cine poate finanta cu atata generozitate Biserica, obtinand temenele din partea inaltilor ierarhi? Ce lider politic serios poate practica un discurs legionaroid sau fundamentalist fara sa fie amendat de opinia publica si de institutiile europene? Succesul lui Gigi Becali devine, asadar, si masura insuccesului institutiilor democratiei romanesti, care nu au reusit sa impuna o cultura civica bazata pe valorile democratiei si ale statului de drept. Totodata, glorificarea bogatiei obtinute indiferent cu ce mijloace si prin "fentarea" legilor si a autoritatilor nu se putea realiza fara complicitatea acestora din urma. Imperiul imobiliar din Baneasa, de pilda, nu ar fi fost realizat fara contributia directa a MapN, care a aprobat un schimb de terenuri in defavoarea statului. Acest exemplu ne face sa ne gandim la o latura mai sumbra a povestii de succes marca Gigi Becali: magnatul din Pipera nu este singur, probabil, ci doar fatada unor grupari obscure care-l piloteaza abil in viata publica. Faptul ca nimeni nu investigheaza cu tragere de inima originile averii lui Gigi Becali da masura superioritatii organizatorice si financiare ale grupurilor din umbra, fata de institutiile statului si de politicienii "traditionali". Acesta este, de fapt, marele pericol la adresa democratiei romanesti.
In vreme ce dosariada din Romania pare sa evite strategic zona Bisericii (nu doar ortodoxe), in Polonia, lustratia preotilor vinovati de colaborarea cu serviciile secrete e in plina desfasurare. Cine face bine? Cine greseste?
- "Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi" - ni se spune in Scriptura. Este bine, asadar, sa cunoastem adevarul, mai ales ca ascunderea lui nu poate decat sa alimenteze cele mai oribile suspiciuni. Astfel, faptul ca dosarele de Securitate ale preotilor si ierarhilor turnatori nu sunt facute publice va lasa impresia ca tot clerul ortodox, sau in tot cazul o mare parte a sa, a colaborat cu organele de represiune comunista. Este suficient sa auzi despre cateva cazuri in care enoriasii au fost predati Securitatii sau in care taina spovedaniei a fost nesocotita, pentru ca oprobriul sa se extinda asupra tuturor celorlalti, in marea lor majoritate nevinovati. In plus, nimeni nu mai vorbeste astazi despre preotii, nu putini la numar, care au fost victimele represiunii comuniste.
Avem toate motivele sa credem ca majoritatea preotilor si-au facut datoria duhovniceasca si pastorala si ca, de fapt, adevaratele motive ale rezistentei Bor fata de desecretizarea dosarelor preotilor sunt legate de ceea ce s-ar putea afla despre unii inalti ierarhi. De altfel, reactia enoriasilor fata de desecretizarile sporadice de pana acum a aratat ca oamenii nu intentioneaza sa-si anatemizeze preotul, considerand ca nu ei sunt aceia chemati sa-l judece. In cazul unui inalt ierarh insa, consecintele ar putea fi mult mai grave pentru pozitia sa in cadrul ierarhiei, dar si pentru imaginea Bisericii in ansamblu.
Temerile Bor fata de desecretizarea dosarelor de Securitate ale preotilor ar putea avea totusi o explicatie obiectiva, si anume - exploatarea desecretizarii de catre cei care vor sa discrediteze Biserica in ansamblu, fara a judeca nuantat fiecare situatie in contextul epocii comuniste. Avand in vedere insa toleranta manifestata de credinciosi fata de preotii colaborationisti, riscul pare totusi nesemnificativ si temerea exagerata: adevaratii credinciosi nu vor renunta niciodata la Biserica din cauza erorilor si ororilor trecutului unora dintre slujitorii sai.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
