Andreea Banica

"Visele mele au prins aripi si le dau primele lectii de zbor".

Pe cont propriu

- Precedenta intalnire cu "Formula As" s-a petrecut pe cand mai cantai impreuna cu Cristina Rus. Intre timp, v-ati despartit si te-ai relansat pe cont propriu. E mai bine asa, cantand prin viata de una singura?
- Sunt foarte multumita de noua formula, cu toate ca niciodata nu mi-am dorit sa cant singura. Sunt sociabila, deschisa spre prietenie, ma atasez usor, iar Cristina imi era... lipita de suflet. A durat ceva timp pana ce-am acceptat ideea ca nu mai suntem impreuna. Am plans, m-am framantat, am jelit, ca si cand mi-ar fi murit cineva, dar intr-un final m-am adunat, am acceptat iremediabilul si mi-am spus: "Asta e! Trebuie s-o iau de la capat!". Repet, eu n-am vrut niciodata sa cant singura. Mereu mi-am dorit un partener pe scena, mi s-a parut mai simplu asa, mai usor, sa imparti munca si bucuria cu cineva... Asa, am fost nevoita sa iau eu fraiele in mana si sa-mi asum si succesele, dar si greselile. Mi-a fost o frica ingrozitoare! Cand s-a destramat prima mea trupa, Exxotic, tata tocmai murise, asa ca suferinta a pus surdina peste impactul problemelor profesionale. Cu Blondy a fost mult mai greu. Eram constienta ca succesul era pe din doua, ca eu si Cristina eram la fel de iubite, aveam fanii nostri... Dar m-am ambitionat si, uite, ca am scos trei melodii care s-au bucurat de mult succes. Ba cu Fiesta, am ajuns pentru prima data numarul 1 in Top 100. Ceea ce mi-a dat un elan teribil. La sfaturile stilistului meu, Ciprian, mi-am schimbat putin si imaginea, iar la propunerea lui Laurentiu Duta, melodiile au virat spre un house cu influente latino. Au fost niste decizii benefice. Acum am ajuns sa cred, intr-adevar, in ceea ce fac, mai ales ca si cerintele de concerte au crescut, de-am ajuns la zece pe saptamana. Simt cu adevarat ca visele mele au prins aripi si le dau primele lectii de zbor. Imi doresc enorm sa ies cu muzica mea si pe piata europeana. Primii pasi au fost facuti. Am cantat la festivalul de la Sopot, din Polonia, iar acum am fost nominalizata la Mtv, pentru "Best Romanian Act", ceea ce e o mare izbanda. Chiar daca n-am sa castig, nominalizarea in sine e o mare onoare, iar prezenta acolo poate sa mai deschida niste usi pentru promovarea in Europa.

Vise pe sticla

- Te-ai facut si actrita. Joci cu succes in Meseriasii, un sitcom difuzat de postul de televiziune Pro Tv, dupa ce un timp ai prezentat o emisiune pe Antena 1...
- Ambele ipostaze m-au luat pe nepregatite. Oferta n-a fost a mea. Am primit propunerile asa, din senin. Am stat, m-am gandit, am crezut in mine, destul cat sa nu-mi fie teama c-o sa ma fac de ras, dar nu destul cat sa nu ma duc la filmari cu picioarele tremurande. (rade) Ce m-a impins cel mai tare sa spun "da", inambele cazuri, a fost dorinta de a-mi demonstra mie, personal, ca sunt in stare sa accept provocarile. Sigur ca mi-a fost greu: n-aveam nici un pic de experienta in domeniul actoriei, jucam alaturi de niste artisti cu niste cariere grele in spate, nu aveam timp destul sa-mi invat replicile... Vreo cateva zile, am plans de sarea camasa pe mine. Dar Romica (n. red - Tociu) si Cornel (n. red. - Palade), care ma cunosc de multi ani, au mizat pe mine si m-au ajutat sa-mi depasesc complexele, sa ma acomodez cu tot ceea ce inseamna filmari. Incet-incet, am prins si eu ritmul si acum imi place foarte tare. Si emisiunea pe care am prezentat-o la Antena 1, si serialul de pe Pro Tv, m-au ajutat sa acumulez un nou capital de imagine. Pe mine ma iubeau copiii si adolescentii, in special, dar acum am depasit acest barem de varsta si am inceput sa fiu oprita pe strada si de oameni in toata firea, ba chiar si de varstnici. Or, asta ma bucura enorm. Si nu pot sa fiu ipocrita si sa nu recunosc ca noile mele activitati mi-au adus si mai multe concerte. Sincer, sunt foarte mandra de experienta asta cu actoria. Parca si la spectacole comunic mai bine cu publicul. Mi-as dori tare mult sa pot lua niste lectii de actorie, dar in secunda asta, nu am timp nici sa respir. As vrea sa mai fac si niste cursuri de dans, sa iau lectii de informatica, sa stiu mai multe despre calculatoare, as asculta mult mai multa muzica, as mai lua niste lectii de canto... dar, momentan, n-am cum. Nu am timpul fizic necesar.
- In cele din urma, va trebui sa acorzi niste prioritati. Sa alegi intre muzica si micul ecran.
- Sincer, sincer, mi-ar placea sa joc intr-un film. As vrea sa vad cum este si lumea filmului. Am auzit o gramada de lucruri care m-au incitat. Ar fi o experienta majora, sunt sigura.
- Telenovelele si filmele pentru micul ecran sunt resimtite de o parte a publicului cam usurele, un produs comercial de consum. Te jeneaza aceasta perceptie?
- Ar fi pacat sa fie adevarat ce spui, fiindca la mijloc este un mare volum de munca. Nu e chiar asa, floare la ureche. Poate ca din exterior ti se pare ca lumea se distreaza de zor la filmari si se simte ca-n vacanta. Dar nu e asa. In realitate, se lucreaza cu multa seriozitate si aplicatie. Or, asta cred ca e ceea ce conteaza si trebuie respectat: munca. Desigur, telenovelele, sitcom-urile, soap-urile si filmele artistice sunt genuri diferite. Dar tocmai in asta rezida echitatea: fiecare are categoria lui de spectatori, care nu pot fi catalogati ca mai buni sau mai rai. Pentru ca gusturile nu se discuta.

Lumini si umbre

- Sa vorbim putin si despre viata ta, care nu se vede pe scena sau pe micul ecran. Te-ai maturizat foarte tare, o maturizare care are in ea ceva grav.
- Cand iti pierzi, si bunicii, si ambii parinti, viata ti se redefineste fundamental. Sunt pierderi inestimabile, dureri de care nu mai scapi niciodata. Palesc putin, cu vremea, dar le duci cu tine, in suflet, pana-n mormant. Am fost foarte legata de ai mei. Conteaza atat de mult pentru suflet cand stii ca ai un "acasa", unde tata te asteapta cu cartofi prajiti - mancarea mea preferata - , iar mama se apuca imediat sa-ti spele si sa-ti calce rochitele. Nu pentru ca aiavea neaparat nevoie, ci pentru ca asta fac mamele: isi ingrijesc puii. Cand au murit ai mei, in sufletul meu m-am revoltat teribil. Pentru ca Dumnezeu mi-i luase pe cei pe care voiam cel mai tare sa-i multumesc. Vreun an de zile, n-am mai dat pe la biserica. "De ce"-ul din sufletul meu era mai puternic decat toate preceptele religioase care ma facusera pana atunci sa ma inchin cu piosenie, chiar si cand treceam cu masina prin fata vreunei biserici. A fost o perioada in care m-am inchis in mine si, uneori, poate ca si fanilor le-am parut mai straina, mai rece. Nu era ca nu-mi mai pasa de nimic. Dar umbra aceea, povara aceea interioara era mult prea grea. Am avut noroc cu Lucian. El m-a inteles, m-a suportat, a incercat sa-mi oblojeasca ranile si nu m-a abandonat. E un baiat tare bun. Suntem impreuna de treisprezece ani, am trecut alaturi si prin bune, si prin rele, am realizat atatea impreuna... Nu stiu ce m-as fi facut fara el. Chiar daca n-avem actul acela legal, el e perechea mea, sotul meu, in sensul ideal al cuvantului. Iar daca nu ne-am casatorit pana acum, e numai o chestiune de lipsa de timp. Nu-mi doresc o nunta din aceea, epatanta, dar vreau sa ma ocup eu de ea, sa ma implic personal. Dar pentru asta am nevoie de o perioada de respiro, care deocamdata nu se arata la orizont. Mai ramane varianta aceea: sa ne trezim intr-o zi, sa ne-mbracam si sa ne ducem la primarie. (rade)
- Cum te simti in ultima luna a toamnei? Calma, linistita, pusa la adapost de tristeti?
- Traiesc o liniste agitata. Sunt multumita din multe puncte de vedere, dar programul atat de incarcat si spiritul meu perfectionist imi genereaza in permanenta motive de agitatie, de stres. Vreau sa fac multe si pe toate vreau sa le fac bine. Nici concediu n-am reusit sa-mi iau. Sa fug si eu o luna de zile in lume, sa ma deconectez, sa uit de tot ce inseamna profesie. Chiar ma gandeam zilele trecute ca daca o mai tin mult asa, s-ar putea sa cedez nervos. Vreau sa am mai mult timp pentru familie, pentru nepotica mea, pentru cainii mei... N-as putea sa nu mai muncesc deloc, dar am nevoie de un ritm mai lejer, de un ragaz pentru sufletul meu.
Foto: Marius Baragan