Vi s-a intamplat sa intalniti vreun tanar absolvent de studii superioare, care in loc sa viseze afaceri si calatorii in strainatate, se da in vant dupa vaci si dupa muzica populara? Va propunem noi un asemenea caz demn de cartea recordurilor. E sibian si are doar 25 de ani.
Virgula si punctul
Cand au fost poftite la leagan, ursitoarele i-au daruit lui Robert Tarnaveanu o voce uluitoare, cu o impostatie grava, inzestrata mai degraba pentru muzica clasica. Ce te faci insa daca junelui ii plac, mai presus de ariile de opera, cantarile de ciobanie din Marginimea Sibiului, pe care le interpreteaza cu mare patos? Aparitiile sale in spectacole starnesc ropote de aplauze si aduna la usa cabinei cohorte de admiratoare. La 25 de ani, solist al Ansamblului "Cindrelul - Junii Sibiului", cu doua albume pe piata si unul in pregatire, Robert Tarnaveanu nu se lasa ametit de primele succese si se anunta ca un purtator de nadejde al cantecelor populare "curate", in lumea pestrita si cam dezorientata a tinerilor interpreti de folclor.
- Cand te apuci sa doinesti, se cutremura tatanele lumii. De unde vine forta asta napraznica din cantecele pe care le interpretezi?
- Din suflet vine. Si din adanc. Din locurile in care m-am nascut si-am crescut si pe care nu le-as parasi niciodata. Si poate din neam. Muzica populara se afla la mare cinste in Ardeal. Eu vin din zona de interferenta a Vaii Tarnavelor cu Marginimea Sibiului, un loc unde traditia nu s-a pierdut. Am copilarit la Boarta, satul tatalui meu, aflat la 25 de kilometri de Sibiu catre Medias, si la Veseud, satul mamei. Acolo e pentru mine un loc sfant. N-as da Veseudul pentru nimic in lume. Asezare mare, candva, locuita deopotriva de romani si de sasi, azi a ramas cat o palma. Sasii au plecat ori s-au stins, iar romanii mai sunt, in total, vreo 300. Parintii mei au parasit casa bunicilor din Veseud, si-au facut o casa frumoasa la Seica Mare, chiar langa Sibiu, si ne-am mutat acolo. Dar sufletul mi-a ramas la Veseud, unde merg si acum la mormintele bunicilor si ca sa-mi umplu sufletul de frumusetea locurilor copilariei. De la oamenii de acolo am invatat tot ce-i legat de viata si munca. Nu mi-e rusine nici acum, desi am ajuns cunoscut in muzica populara si am terminat o facultate la Sibiu (poate nu intamplator am ales sa fac inginerie agricola), sa lucrez pamantul, sa am grija de animale, sa mulg vaca, sa-mi pun cizmele de guma si sa matur grajdul cu maturoaiele, sa merg la stana dupa jantinta, sa incheg branza, sa scot cartofii, sa merg la coasa sau la sapa, la patru dimineata, sa incarc un carut de fan. Stiu ce inseamna sa te prinda ploaia in hotar si sa vii acasa si sa pleci iara, si iar sa vina ploaia. Nu cred ca exista ceva intre treburile gospodariei de la tara sa nu le stiu eu face.
- Pare destul de ciudat ca un absolvent de studii superioare sa idealizeze viata la tara. Nostalgia rurala e luata azi in deradere...
- Imi place munca! Si tot ce fac, fac de drag. M-am mai si impiedicat cateodata, dar acuma is iute si priceput. Toate aceste lucruri imi dau siguranta, ma fac sa ma simt barbat puternic si-adevarat, chiar si atunci cand vin acasa dupa un spectacol, unde am fost aplaudat ca artist. De fapt, legatura cu pamantul iti da si forta artistica, siguranta de sine pe scena, puterea de a convinge, de a exprima emotia muzicii populare cat mai simplu si mai direct.
- De la cine ai mostenit harul cantatului si cand ai inteles ca acesta va fi drumul tau?
- De pe la sase-sapte ani am inceput sa cant mai cu sarg, sa-mi placa sa fiu ascultat. Cantam cu foc peste tot, si pe ulita, intre copii, si la serbarile scolare, ori pe scena caminului cultural, la diferite sarbatori ale satului. Mama are o voce foarte frumoasa si cred ca de la ea am mostenit-o. Imi amintesc cum ne canta in copilarie, mie si surorii mele, cantari taranesti. Adormeam adesea cu ele si le auzeam si in vis. Dar serios, m-am apropiat de muzica populara cand aveam 14 ani. Cantam deja melodiile lui Furdui Iancu pe-atunci. Am cantat cateva cantece la o serbare de sfarsit de an, in primul an de liceu, si toate profesoarele mele au ramas incantate peste masura si m-au sfatuit sa cant muzica populara. Asa am facut. Am urmat trei ani de zile cursurile Scolii Populare de Arta, sectia canto popular, avand-o ca dascalita pe Maria Lia Bologa. Dupa aceea, l-am intalnit pe domnul Stelian Stoica, dirijor si orchestrator, care a continuat sa ma indrume. M-a ajutat sa-mi cizelez piesele si interpretarea si sa-mi alcatuiesc un repertoriu propriu, din piese pe care le-am cules eu insumi, de la batranii de prin satele din Marginime.
- Toata lumea te-a remarcat in grupul "Junilor de la Jidvei", cu care ai avut mare succes, cantand vechi si superbe cantece de ciobanie. Cum ai hotarat sa-ti iei drumul artistic de unul singur?
- Tocmai obtinusem Trofeul "Felician Farcasu" si m-am prezentat, foarte sigur pe mine, la concursul "Mostenitorii", pentru tinerii interpreti, realizat de Marioara Murarescu. Nu m-a bagat nimeni in seama prima data. Eram foarte trist pentru asta, pentru ca eram pe atunci asa de plin de mine, nu stiam ca mai am multe de invatat. Norocul meu a fost ca m-a remarcat doamna Lucretia Ciobanu, "Doamna Muntilor", o adevarata regina a cantecelor pastorale din Marginime. Fara sa o cunosc personal, m-a recomandat unui impresar pentru un turneu in Germania si in Franta, impreuna cu Dumitru Farcas, Mariana Anghel, Mariana Deac, ce mai, o "distributie" de zile mari. Cand m-am intors de acolo, am primit vestea ca am fost, in sfarsit, selectat pentru concursul "Mostenitorii". Am castigat trofeul si aceea a fost platforma mea de lansare. Trebuie sa-i multumesc mult doamnei Marioara Murarescu, pentru ca apoi mi s-au deschis toate drumurile. Imediat dupa aceea, am intalnit-o la o filmare pe doamna Lucretia Ciobanu. M-a chemat, facandu-mi un semn autoritar cu mana, spunandu-mi ca un general: "Sa vii la mine sa-ti "trag" o doina, ca sa te invat eu unde sa pui virgula si punctul". M-am dus. Am fost la dansa acasa si am primit o veritabila lectie-document (m-am dus cu reportofonul si am inregistrat-o, ca sa nu uit nici o iota din ce-mi va lasa "porunca"). A scos pe masa toate discurile si caietele dumneaei si mi-a explicat cum trebuie cantata fiecare piesa. "Mandrule, eu atatea stiu, pacat ca nu mai am timp sa te invat toate!", mi-a zis. Avea multe piese pe care nu a apucat sa le imprime si pe care a dorit sa mi le dea mie sa le cant: "Rupe la ele, Robert, ca eu nu le duc cu mine in mormant! Tot materialul pe care-l am este al tau. Tu esti mostenitorul generatiei mele - al meu, al lui Ion Cristoreanu si-al lui Felician Farcasu!". Am simtit ca mi se inmoaie genunchii de emotie si de recunostinta. Dar si de o mare responsabilitate, pentru ca trebuia, musai, de atunci inainte, sa ma ridic la inaltimea asteptarilor lor si ale publicului, care ii stia si le iubea cantecele. Pe multi dintre tinerii interpreti ai zonei i-a ajutat doamna Lucretia Ciobanu, cu sfaturi privitoare la repertoriu, la stilul interpretarii, dar poate sunt lipsit de modestie cand spun ca dintre toti, pe mine ma iubeste cel mai mult. De altfel, mi-a si scris, foarte frumos, un cuvant de lauda pe coperta primului meu album: "Cazurile de impostatie innascuta sunt extrem de rare si cu atat mai mult ma bucura sa sesisez calitatile vocale de exceptie pe care le poseda Robert Tarnaveanu. M-ar bucura ca spatiul folcloric al zilelor noastre sa poata oferi unor asemenea mostenitori precum Robert o platforma propice afirmarii si desavarsirii profesionale."
Lectia de modestie
In camasa ciobanilor marginei, cu broderie in cruce
- N-a fost chiar asa de usor, chiar daca toata lumea spunea: "Vai, ce glas extraordinar are copilul asta!". A trebuit sa muncesc foarte mult, sa cer sfatul celor mai batrani ca mine si mai priceputi, sa invat, in primul rand, lectia umilintei. Acum mi-am creat o personalitate in interpretare si in aparitiile mele scenice, asa ca nu mai poate nimeni sa spuna ca il imit pe unul sau pe altul dintre interpretii de muzica populara. Datorita particularitatii vocii mele, eu am venit pe un loc gol, iar publicul m-a remarcat si m-a retinut. Sunt deosebit de bucuros cand si copiii ma recunosc pe strada. Deunazi mergeam prin Sibiu si o fetita m-a aratat cu degetul si i-a spus mamei sale: "Mami, mami, uite-l pe Robert Tarnaveanu." Primarul Salistei, "capitala" Marginimii, mi-a declarat ca eu sunt cel mai vrednic reprezentant al cantecelor ciobanesti. Ce bucurie mai mare pot avea? Desigur, sunt la inceput si mai am multe de invatat, dar drumul meu s-a netezit mult fata de cum era la inceput. Am debutat si am avut o participare sustinuta si la emisiunile de folclor de pe postul national, am facut inregistrari cu Orchestra Nationala Radio si am fost invitat in emisiunile postului national de radio, realizate de doamna Jeni Florea si de domnul Gruia Stoia, dar m-au invitat si televiziunile particulare din Bucuresti. N-am refuzat, desi genul lor de divertisment e riscant. Anul trecut, chiar am aparut in prea multe show-uri cam usurele, si m-am temut ca, supraexpunandu-ma, risc sa-mi compromit imaginea de artist. Dar am stiut sa ma opresc la timp, si acum am minte destula, cat sa aleg invitatii doar la emisiunile de calitate. Divertismentul ieftin abunda pe micul ecran si interpretii de muzica populara sunt pusi sa faca lucruri pe care din demnitate profesionala n-ar trebui sa le faca. Gusturile indoielnice nu trebuie cultivate. Lumea ne urmareste ca artisti, nu ca mascarici, si are pretentii inalte de la noi. Doamne, uite ce frumos vorbesc, cred ca m-am mai desteptat in ultima vreme. Cred ca m-am maturizat mult in ultimul an si am devenit - un punct mare castigat pentru mine - mult mai... modest. La 20 de ani, toti tinerii cred ca ei le stiu pe toate si ca tot ce zboara se mananca. Acum, mi-a venit si mie mintea la cap.
Iubita de peste mari
-Te-oi fi indragostit...
- Ah, m-ati citit. E-adevarat! Turneul facut anul trecut in Statele Unite mi-a adus nu numai un succes extraordinar, dar si o dragoste la prima vedere. O mare dragoste, care pare sa fie a vietii mele! Nu stiu cum am s-o scot la capat, dar m-am abandonat ei cu toata fiinta. Iubita mea e pe un alt continent, ne desparte un ocean, n-am mai vazut-o de un an, vorbim insa la telefon zilnic si suntem amandoi incredintati de ceea ce simtim. Faptul ca suntem la distanta a facut sa nu "ardem etapele", sa ne calim sentimentele si rezistenta lor. Ma bucur ca aceasta iubire nu m-a devastat, ci, dimpotriva, m-a linistit, m-a maturizat, m-a "dezbracat" de inversunare si de orgolii, m-a facut mai bun. Am putut sa ma concentrez pe cariera mea, am lansat doua albume anul acesta, am avut o multime de concerte si turnee prin tara, am convins si mai multa lume ca merit atentia ca interpret de muzica populara.
- Octombrie e luna recoltei. Ce-ai scos pana acuma in targ?
- Primul meu album ca solist se numeste "Doru mandrii", contine douasprezece piese, cantece de dragoste si de ciobanie, jiene si sibiene din Marginimea Sibiului, cu un videoclip dupa piesa care da numele albumului, o noutate intre discurile pe suport digital ale interpretilor de muzica populara aparute pana acum. Al doilea album l-am lansat numai de-o luna si sunt piese interpretate in duet, cu o voce cu care ma completez foarte bine ca tonalitate, e vorba de tanara banateanca Zorica Savu. Pregatesc acum un album de colinde, pe care le-am cules din satele din Marginime, piese vechi, de o neasemuita frumusete, neauzite si neinregistrate pana acum, le mai stiu si le mai canta doar batranii. Si deoarece colindele nu se canta de unul singur, m-am gandit sa le inregistrez impreuna cu o foarte buna prietena de-a mea, Maria Stroia, sibianca si ea. De-acum vine vremea rea si nu mai pot umbla dupa cantece, blide si oale prin sate, dar voi merge la inregistrari, in studio, si la filmari pentru emisiunile de sarbatori. Am inceput o colaborare foarte frumoasa cu un ansamblu mai mic, "Silvana", de la Deva. Publicul de acolo e foarte cald si ma iubeste, de aceea particip cu bucurie la spectacolele lor.
- Ce-ti spun consatenii tai cand te intalnesc? Sunt mandri de tine, de succesele tale? Dar parintii tai?
- Oamenii din sat sunt foarte mandri de mine. Cand ma vad la televizor, le spun tuturor: "Robert Tarnaveanu e de la noi, de aici, e de-al nostru!". La fel si parintii mei, care m-au sustinut in alegerea mea, dar nu cu bani sau cu relatii, ca nu au avut cum, ci prin faptul ca am avut intotdeauna mancare pe masa, haine curate si o vorba buna de la ei, un camin cald si primitor. Sunt bucuros ca acum pot sa-i ajut eu pe ei cu bani. Conteaza foarte mult cand te simti bine acasa, cu ai tai, cu familia ta, mai ales cand esti artist, cand ai de daruit din sufletul tau si altora, cand faci drumuri lungi si stai tot timpul cu valiza cu costume pregatita la usa. De aceea stiu ca va fi o alegere grea pentru mine viitoarea sotie. In mediul artistic, relatiile se construiesc greu si se mentin cu dificultate. Imi plac oamenii, imi place sa vorbesc cu ei, sa fiu mereu inconjurat de multa lume, ma sperie singuratatea. Asa ca pun mare pret pe parerea oamenilor. Lumea ma opreste pe strada si ma felicita pentru ceea ce fac, unii imi dau chiar sfaturi pertinente, uneori vor sa-mi daruiasca un mic obiect de arta traditionala, chiar costume, dar pe care insist sa le platesc, pentru ca stiu cat sunt de pretioase. Am strans astfel vreo zece costume barbatesti sibiene si ardelene, vreo 50-60 de obiecte vechi de arta traditionala - de la ceramica pana la unelte gospodaresti, cu care am amenajat un mic muzeu acasa, la Seica Mare. Oamenii din sat, prietenii sau cunostintele care ma viziteaza vin sa-l vada si se minuneaza toti. Cred ca am reusit sa creez un spatiu foarte frumos, in care imi place mie, in primul rand, sa stau, sa cant sau sa ma gandesc la ale mele.
- Si pentru ca toamna se numara bobocii, tu, unul, poti sa spui ca anul acesta a fost unul foarte bogat pentru tine. Ce ti-ai putea dori mai mult?
In muzeul satului din Sibiu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
