Fisa medicala.
Descrierea celor mai frecvente boli psihice
Fobiile
Simptome: o teama disproportionata, ce poate fi declansata de ceva anume, de exemplu de paianjeni sau de spatiile stramte, dar poate aparea si in absenta unui motiv detectabil. E posibil sa dureze mai multe saptamani, bolnavul fiind incapabil s-o depaseasca ori s-o diminueze.
Manifestari secundare: stari depresive; abuz de alcool, medicamente si droguri; tulburari ale somnului.
Sindromul Borderline
Simptome: dispozitii extrem de schimbatoare; impulsivitate; accese de furie; relatii intense, dar instabile; aparitia in momentele de stres a unor simptome de natura psihotica, precum halucinatiile; agresivitatea indreptata impotriva propriei persoane; tentative repetate de sinucidere; teama de orice fel de pierdere.
Manifestari secundare: bulimie si anorexie; tulburari de personalitate; hiperactivitate; consum abuziv de alcool si droguri.
Neurastenia
Simptome: mai intai ambitie disimulata, apoi apatie si frustrare; lipsa de interes pentru satisfacerea propriilor necesitati; epuizare fizica si psihica; dureri de cap sau de stomac; multi neurastenici lucreaza ca asistenti sociali ori infirmieri.
Manifestari secundare: depresii; anxietate; tulburari de somn.
Durerile Cronice
Simptome: dureri care se permanentizeaza, devenind independente de factorul generator initial; dureaza mai mult de sase luni si, treptat, incep sa ocupe locul central in preocuparile pacientului; vizite frecvente la medic; consum masiv de medicamente.
Manifestari secundare: dependenta de medicamente; consum exagerat de alcool; stari depresive; anxietate; tulburari de somn.
Depresia
Simptome: o dispozitie in general sumbra, lipsita de speranta, care se mentine minimum doua saptamani; indiferenta si lipsa bucuriei; oscilatii ale greutatii corporale; tulburari de somn; complex de inferioritate; idei de suicid; dureri.
Manifestari secundare: anxietate; consum abuziv de alcool si droguri.
Simptome: miscari sau sunete necontrolate, rapide, bruste si uneori violente, care apar mereu in acelasi mod, separat sau in serie, fiind considerate "ticuri" - de pilda clipitul involuntar, zvacnirea muschilor, plescaitul din limba, exclamatiile.
Manifestari secundare: tulburari obsesive, hiperactivitate.
Rodica N. are 21 de ani, si diagnosticul ei este sindrom Borderline. A facut imprudenta sa le spuna asta unor colegi care ii spun, desigur, in gluma, "cuib de cuci". La inceput a ras, apoi le-a simtit ironia si si-a regretat amarnic sinceritatea. "Aceasta lipsa de intelegere din partea celorlalti m-a facut sa sufar cel mai mult", spune cititoarea noastra in scrisoare. Adevarat, de multe ori i se pare ca aude voci care ii rasuna alandala prin cap, alteori se raneste singura, ca si cum si-ar uri propriul trup. Totusi, ea izbuteste sa-si tina viata, de bine, de rau, sub control. Insa oamenii normali nu observa efortul. Rar, foarte rar, cate cineva o intreaba cum se descurca. Despre fracturi si operatii de apendicita toata lumea discuta fara jena. Chiar si despre constipatie si infectii urinare - doar sunt lucruri firesti. Insa cand boala priveste psihicul, e pusa - oare de ce? - sub pecetea tacerii. Ea se loveste de o respingere unanima, inclusiv din partea celor apropiati. Un stigmat care, desi nu se mai aplica pe frunte cu fierul rosu, ca in Antichitate, are acelasi efect.
Lui Marius T. nu-i place sa circule cu autobuzul sau cu metroul. Tanarul de 19 ani sufera de sindromul Tourette, o maladie a creierului cu simptome psihice. Din timp in timp, piciorul ii zvacneste brusc si loveste scaunul din fata. "Majoritatea oamenilor ma injura", spune el. Cat era copil, obisnuia sa poarte la el biletele cu explicatii scrise de mama sa, pe care le oferea, pur si simplu, privitorilor revoltati. E mai usor decat sa incepi sa te justifici, cu o mie de amanunte. Cine citeste va intelege ca ti se intampla lucruri ce nu depind de vointa ta. "Cand mi se pun intrebari, e mult mai bine. Pot sa raspund deschis. Daca simt ca ii pasa cuiva de mine cu-adevarat, ii explic: sunt bolnav, nu ticnit."
Sa fie acceptati la fel ca toti ceilalti, aceasta este dorinta absolut naturala a suferinzilor cu tulburari psihice: sa nu fie ocoliti, sa li se adreseze si lor un cuvant, atunci cand e cazul, chiar daca par ciudati sau atrag privirile fara voia lor. Nu sunt cu nimic vinovati ca nu le functioneaza un neurotransmitator din creier, ca o experienta traumatica a lasat urme de nesters, ca li s-au dereglat mecanismele si isi pierd controlul.
Nimeni nu poate conta pe faptul ca va ramane toata viata un om "normal", permanent in pozitia de spectator: potrivit specialistilor, circa 42% dintre europeni sunt atinsi, candva, in cursul vietii, de o afectiune psihica. Intre 1997 si 2004, numarul cazurilor a crescut cu 70%! Atitudinea refractara a mediului face ca simptomele bolii sa fie si mai greu de suportat. Pacientii ajung rapid intr-o situatie de izolare sociala. Ei isi pierd locul de munca, prietenii, familia si, in cele din urma, increderea in tot si in toate, in primul rand in sine. Bineinteles ca, in asemenea conditii, riscul unei agravari sau al unei recidive nu face decat sa sporeasca.
De aceea, stigmatizarea este supranumita "a doua boala". Suferinzii se tortureaza cu reprosuri. Sunt coplesiti de rusine si din ce in ce mai insingurati. Pentru ei, lupta cu propriul eu deformat, cu maruntisurile vietii cotidiene, efortul de a se controla si a-si pastra calmul devin o munca de Sisif. Nu le mai ramane energie si pentru confruntarea cu un anturaj care ii marginalizeaza, cand de fapt s-ar cuveni sa le ofere un punct de sprijin.
"Fiecare dintre noi trebuie sa inceapa prin a-si schimba comportamentul, adoptand o atitudine deschisa in relatia cu bolnavii psihic", spun medicii. "Nu mai traim in Evul Mediu. E necesar ca ei sa fie tratati in chip firesc si cu toata intelegerea." Din pacate, in Romania, asistenta psihiatrica e departe de a fi suficienta. Afirmatia este valabila chiar si in privinta celor mai frecvente dintre afectiunile psihice intalnite la noi in tara, fobiile si depresiile. Numarul medicilor specialisti care isi desfasoara activitatea in domeniul psihiatriei si al psihoterapiei ramane in continuare foarte mic, fata de explozia actuala a bolilor psihice. Penuria de cadre calificate este greu de compensat - medicilor de familie le lipseste competenta psihiatrica si, mai ales, au prea putin timp la dispozitie. Iar dereglarile psihice nu pot fi depistate decat printr-o observare atenta si un dialog purtat pe indelete.
In tarile cu un sistem sanitar functional, cum ar fi Franta sau Germania, terapiile de baza, destinate afectiunilor psihosomatice, fac deja parte din programul de instruire al rezidentilor in medicina interna si ginecologie. Medicilor specialisti li se da posibilitatea sa se perfectioneze in psihoterapie. Pe viitor, cadrele medicale din toate specialitatile ar trebui sa poata diagnostica maladiile psihice si psihosomatice.
Fragmente din scrisorile sosite pe adresa redactiei
Neurastenie - Dochia St., 31 ani, economista: "Imi asum boala. Prietenul meu s-a sinucis in iarna trecuta si asta mi-a dat viata peste cap. Daca vrea cineva sa ma socoteasca o ratata, pentru ca am cedat nervos, nu pot decat sa-i spun: sentimentele n-ai cum sa le tii in frau, pur si simplu ele exista. Neurastenia nu e o drama, se poate intampla oricui. De aceea: deschideti gura, nu va rusinati sa recunoasteti ce vi se intampla! Eu am decis sa nu ma las doborata si am acceptat ajutorul medical de care am nevoie."
Sindrom Borderline - Ana Maria T., 20 ani, absolventa de liceu: ""Cu o psihopata nu vrem sa avem de-a face". Intr-o zi am auzit spunandu-se despre mine vorba asta, care m-a durut ingrozitor, dovedindu-mi ca, suferind de sindromul Borderline, sunt considerata nebuna. Multi oameni isi imagineaza ca sunt toleranti, dar in clipa cand intalnesc pe cineva care e altfel decat ei, prefera sa-i intoarca spatele. Vrem sa fim ajutati sa vorbim deschis despre suferintele noastre, fara sa ne riscam prieteniile si, adeseori, studiile sau slujba."
Depresie - Aurora C., 29 ani, actrita: "Ani de zile am jucat teatru mimand veselia, desi inlauntrul meu totul era o rana. In momentul de fata, invat sa convietuiesc cu depresia si, mai presus de orice, imi doresc ca sotul meu sa ma accepte asa cum sunt. Abia dupa doi ani de terapie, i-am povestit despre problemele mele. El mi-a raspuns doar atat: ca banuise si ca, la urma urmei, crede ca o sa ma descurc. Nici o oferta din partea lui. Mult mai usor mi-a fost sa ma destainui in fata colegilor. Ei mi-au pus diferite intrebari, am vazut ca erau intr-adevar interesati sa afle. Mi-a facut extraordinar de bine."
Sindrom Tourette - Melania, 19 ani, eleva in clasa Xii-a: "Dorinta mea cea mai mare este ca toti oamenii sa afle ca Tourette e o boala neurologica a creierului, de care poate suferi oricine. Eu am capatat-o la unsprezece ani si, daca o am, nu inseamna ca sunt o handicapata, o tampita. Cu toate astea, nu indraznesc sa vorbesc despre asta persoanelor pe care nu le cunosc. Ce bine ar fi daca s-ar interesa ei de mine, daca ar observa ca se intampla ceva. Sunt oricand gata sa explic de ce piciorul meu loveste uneori scaunul din fata sau de ce imi zvacneste corpul."
Anxietate si atacuri de panica - Bogdan R., 42 ani, silvicultor: "Sufar de anxietate de la varsta de sase ani. Boala mi-a fost diagnosticata insa abia cu cativa ani in urma, si de atunci pot sa spun ca renasc. Stiu ce-i cu mine, cum sa reactionez. Oamenii de la mine din sat ma compatimesc si se uita lung, fara sa scoata un cuvant, iar asta ma face sa nu mai ies afara din casa. M-am pensionat intre timp. As vrea sa-i aud spunand: "Mai baiete, acuma stim de ce esti asa de ciudat cateodata". Iar cand fac un atac de panica, sa-mi puna simplu mana pe umar, zicand: "E in regula. Fii linistit". Bolile psihice sperie. Cand esti sarac, cineva iti intinde o paine, dar un nebun n-o sa primeasca in veci ajutor."
Gilda Fildan
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
