Tarziu in noapte, sub cerul instelat de munte, componentii uneia dintre cele mai bune trupe romanesti din ultimii ani, Luna Amara, si-au intrerupt electrizantul concert, au pus chitarele deoparte si au aratat publicului un banner lung, pe care scria: ""Fan-Fest" Nu Este Un Concert, Este Un Protest". Mai bine de un minut nu s-au auzit decat scandarile si incurajarile spectatorilor. Acesta a fost punctul forte, adevaratul mesaj al Festivalului Fan-Fest: faptul ca, dupa ani de zile in care au simtit ca nu conteaza cuvantul lor, ca jocurile politice sunt prea murdare pentru ca ei sa faca ceva, tinerii au decis sa se implice, sa protesteze, sa ia atitudine. Intr-o zona de o importanta majora pentru identitatea si istoria nationala, totodata un adevarat paradis natural, se pregateste, sub ochii nostri, un dezastru ecologic si spiritual. Cu acordul celor ce conduc tara, o parte din Romania ar putea disparea sub cianuri, transformata in milioane de euro, din care nici unul nu va ajunge in buzunarele motilor. "Fan-Festul", ajuns la cea de-a treia editie, este unul din modurile in care tinerii au decis sa se implice, sa arate ca le pasa. Prin muzica, prin arta. Poate ca strigatul lor va trezi cumva din lancezeala opinia publica romaneasca.
Maraton muzical pe varful dealului
Pe platoul unde se tine "Fan-Festul" nu se ajunge cu una cu doua. Tren, autobuz, ia-ma nene si, la sfarsit, un urcus pieptis de un kilometru, cu rucsacii in spate. Sus, cateva sute de corturi sunt imprastiate pe dealurile din jur. "Am venit in primul rand pentru Rosia Montana, sa incercam sa o salvam, dar am venit si pentru formatii", imi spune o fata de 16 ani, care a ajuns aici impreuna cu grupul ei din Constanta, dupa un drum de 15 ore. Conditiile de pe platou nu sunt cele mai confortabile, dar nu se aud vaicareli. Oferta organizatorilor pentru cele trei zile de festival este atractiva si diversa. Se proiecteaza filme documentare, se tin prelegeri, se discuta despre ecologie si despre impactul poluarii. Se lanseaza carti, se tine un concurs foto, cortul in care au loc spectacole de teatru este intotdeauna plin, iar aplauzele rasuna si la unu noaptea. De pe un deal, emite "Radio Fan-Fest": muzica, interviuri, anunturi despre evenimentele festivalului. Se face si sport: se sare in fan de la inaltime, se sare cu parasuta de pe deal, se tine o cursa de biciclete, iar campionatele de volei si de fotbal atrag numeroase echipe si sustinatori.

Invitatie pentru guvernanti:
"Duceti-va la Rosia si stati un minut pe iarba"
Organizarea excursiilor pe culmile din jur a fost una dintre cele mai reusite initiative ale festivalului. Pentru ca, odata ajuns in varf, privesti in jur si intelegi cu adevarat ca locurile astea merita orice efort pentru a fi salvate. Biserici stravechi, tauri, paduri, coline, o zona de o frumusete grandioasa, insa totodata blanda. Daca ar avea un minim de constiinta, cei ce-si vor pune semnatura in numele poporului roman pe decizia finala ar putea face un exercitiu cat se poate de simplu. Sa urce pe una din culmi, deloc greu accesibile, sa se aseze un minut in iarba si sa priveasca roata. Atat. Diferenta dintre cele doua lumi, cea a naturii si cea a exploatarii aurifere, isi face simtita prezenta brusc, aproape dureros, pentru ochii obisnuiti cu peisajul mirific din jur. Totusi, imaginea muntilor taiati de la Rosia Montana nu inseamna nimic, in comparatie cu distrugatorul proiect minier ce cauta prin diferite cai murdare sa atraga localnicii de partea lui.
Cei 15.000 de romani ce au participat la "Fan-Fest", in marea lor parte tineri, au mers in Apuseni pentru a arata ca vor sa traiasca intr-o tara mai curata, in care nu totul este decis de bani. Salvarea Rosiei Montane de la dezastrul ecologic ce i se pregateste ar insemna un pas mare.
Luiza Zan (Slang)
Tatal meu, tatal sau si toti fratii au fost mineri"

Andreea Iacob (Radio Fan-Fest)
"La "Fan-Fest", unde a transmis de pe deal,
prin megafoane, radioul a fost la el acasa"

Mandela (Sensor)
"Cel mai important festival
la care am participat"
"Noi am participat si la "Fan-Fest Ii", anul trecut, si ce mi-a placut la editia de acum au fost conexiunile foarte puternice realizate cu artistii, cu oameni din strainatate. Anul viitor, ei se vor implica in realizarea festivalului. Se va schimba si muzica - rockul a fost de data asta coplesitor, doar 4-5 trupe au cantat alt gen. Imi doresc sa existe mai multe evenimente alternative, dezbateri la care sa poata participa toata lumea.

Fotografiile autorului