Totul a fost aranjat in pripa, nici eu si nici ea nu am avut timp sa ne pregatim, ceea ce, intr-un fel, a dat spontaneitate si naturalete discutiei noastre.
Avea deja un minimum de informatie in ceea ce ma priveste, asa ca intrebarile de inceput s-au centrat pe profesie (detalii - as zice - neinteresante pentru un necunoscator si cu atat mai neinteresante pentru un cunoscator, si care probabil nu-si vor gasi locul in varianta publicata). Apoi, cate ceva despre familie, educatie, pasiuni. Putina politica, cateva intrebari "incomode" despre "Hillary 08". Inevitabil, s-a ajuns pana la urma la partea care ma defineste predominant: statutul meu de imigrant. Cum, de ce, de cand? Si mai ales: Romania. Ce imi lipseste cel mai mult? Mica noastra Romanie pe care am creat-o aici, in grupul nostru de prieteni, e un substitut acceptabil pentru "marea" Romanie pe care am lasat-o acasa? Chiar intrebari despre mancarea nationala romaneasca (si da-i si explica-i ce sunt mititeii si cum se fac ei), detalii care, desigur, nu au nici un fel de legatura cu profilul meu. Dar, din nou, si eu si ea eram nepregatite pentru acest interviu.
Brusc, ma intreaba de Nadia. Stia ca are un baietel si ca e maritata cu Bart Connor. Chiar m-a complimentat ca seman un pic cu Nadia. Oh, Doamne, toata copilaria am visat sa fiu ca Nadia, zana noastra de la paralele, mi s-a topit sufletul cand am auzit-o spunandu-mi asa (desi simtisem eu ca e doar un compliment reportericesc...). Dar urmatoarea intrebare a cazut rapid, firesc, ucigator: "Who else?". Ce "nume" de celebritati mai avem? Nu, nu puteam sa-i spun de Brancusi sau Paulescu, voia evident nume "vii". Personalitati actuale. Cine altcineva mai e faimos in Romania in afara de Nadia? M-am balbait si nu am fost in stare sa-i dau un raspuns. Cartarescu? Precis nu a auzit de el. Iliescu sau Basescu? Hagi? Andreea Marin? Monica si Irinel? De cine sa-i fi spus, si ea sa fi stiut deja? Am depasit momentul si am continuat discutia pe diverse alte teme, dar mi-a ramas in suflet amaraciunea si neimplinirea ca nu am putut sa-i dau macar un nume de roman celebru al vremurilor noastre. Oare ma simt mai putin romanca? Oare America m-a transformat si nu mai sunt in "sync" cu valorile noastre culturale? Oare, traind in doua lumi, te faci mai insensibil la ce ai lasat in urma, sau mult prea exigent? Chiar am cazut intr-o capcana de care as fi vrut sa ma pazesc. In ultimele luni, in Statele Unite se discuta intens problema imigratiei, a limbii vorbite, a apartenentei imigrantilor la natia americana. Au fost opinii cum ca ar fi inacceptabil sa iti iei cetatenie americana si apoi sa continui sa te referi la tara de origine ca la "tara mea". Opinia unanima e ca America ar trebui sa fie de-acum "tara ta". Si, prin urmare, nu vrei sa iti jignesti interlocutorul - american sadea - declarandu-i ca inima ta bate, in continuare, romaneste. Si nici nu vrei sa-l faci sa creada ca dai dovada de un patriotism sforaitor. Mai bine te abtii. Dar la un moment dat m-a intrebat daca urmaresc meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal... I-am spus sincer ca nu. Ca daca as fi fost in Romania, cu siguranta as fi vazut fiecare meci, dar ca aici esti "in afara contextului", fotbalul nu e un sport popular, nu ai avea cu cine sa discuti rezultatele sau fazele cheie. Si-n plus, "noi nu avem echipa la Cm anul acesta", i-am spus. Replica a fost imediata: "Bine, dar echipa Usa?". A trebuit sa-i explic ca, vorba italienilor, "iti schimbi partidul, iti schimbi nevasta, iti schimbi religia, dar nu schimbi niciodata echipa cu care tii". Deci, da, am ales sa locuiesc in Statele Unite, dar mintea mea va gandi mereu romaneste, sufletul meu va simti mereu romaneste. Si-atunci de ce nu pot sa gasesc un "nume" care ne reprezinta?
Mihaela Costin - New York, e-mail: michelle_costin@yahoo.com
P.S. Abia a doua zi am sunat-o sa ii spun: Angela Gheorghiu.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
