"Guvernantii se lauda in Europa cu restituirea
integrala a proprietatilor, dar minele private
din Apuseni de ce nu sunt retrocedate?"
La Rosia Montana, statul roman, reprezentat de demnitari lipsiti de scrupule, a concesionat unei companii straine o proprietate care, de drept, nu-i apartinea! Respectivii demnitari s-au postat in spatele unei prevederi a Constitutiei actuale, care a preluat din Constitutia comunista teza ca bogatiile subsolului sunt ale statului. Pana la un punct, juristii ar putea accepta aceasta prevedere, deoarece si in perioada interbelica, ba chiar si in timpul stapanirii austro-ungare, statul detinea, intr-adevar, zacamintele de aur de la Rosia Montana, dar numai de la altitudinea de 660 metri pana la 820 metri - unde zacamintele erau mai bogate -, iar restul, pana la suprafata (1087m, varful Carnic), fiind mine motesti private. Sistemul de proprietatea consta in cuxe (parti de mina, actiuni). Este limpede ca mentinand nationalizarea intreprinsa de statul comunist, statul actual se afla in culpa fata de detinatorii acestor cuxe, precum si fata de proprietarii unor suprafete miniere si ai unor instalatii de faramitare a minereului de aur (steampuri actionate de apa curgatoare sau de un motor Diesel).
Dupa evenimentele din decembrie 1989, fostii proprietari (schingiuiti cumplit de Securitate si de activistii comunisti din anii 50-60, care le-au luat, prin torturi, aurul) au sperat ca-si vor recupera micile averi pierdute, ca dreptatea se va arata, in sfarsit, si pentru ei. Totul a fost doar o amagire. Intr-un tarziu, rosienii si-au cautat dreptatea in justitie, revoltati ca partile de mina le-au fost furate a doua oara - de data aceasta pentru totdeauna, urmand sa dispara in craterele selenare ale proiectului "Gold Corporation". Bolnavi si batrani, au fost purtati din tribunal in tribunal, castigand la Alba Iulia, dar pierzand la Bucuresti. Multi dintre ei s-au resemnat, nu mai au nici bani, nici forta sa-si continue lupta. Li s-a spus ca ar putea sa castige la Cedo, dar cine sa se bata pentru ei? In plus, chiar inalta Curte de Casatie si Justitie din Bucuresti le tergiverseaza premeditat cateva dintre procese, tocmai pentru ca termenul de depunere a dosarelor la Strasbourg sa expire. Cu mainile tremurande, cu ochii plansi, ei ascund la piept, mototolite, copii ale pretioaselor "titluri de cuxa", titluri pe care sta scris "proprietar" - calitate intarita de timbre fiscale cu chipul Regelui Mihai. Le vine greu sa accepte ca garantul proprietatii lor, Regele, isi duce astazi traiul linistit in proprietatile sale redobandite, in timp ce averea lor este jefuita.
Unul dintre ei, Ioan Petri, ne-a vorbit despre conditia de proprietar fara proprietate la Rosia Montana.
"Cuxele se puteau vinde sau mosteni,
asa cum si eu le-am mostenit de la tata"
- Am in fata un "Titlu de Cuxa", emis de Inspectoratul Minier Abrud la 23 martie 1942. In el se spune ca Suk Andrei, socrul lui Ioan Petri din Rosia Montana, a fost proprietar a trei parti din cuxa nr. Ix. Ce este o cuxa, domnule Petri?
- Conform Legii minelor din 1924, toti muntii din Rosia Montana au fost impartiti in parti de mina, in forma de prisme dreptunghiulare, cu baza de 1000 metri patrati, inaltimea de 40 m si latimea de 20 m. Fiecare parte de mina era impartita in 60 de cuxe, echivalente cu 60 de actiuni. Deci, a avea una, doua sau mai multe cuxe era totuna cu a detine tot atatea actiuni la mina respectiva. In mod traditional, rosienii se asociau intre ei, nu aveau bani sa faca toate investitiile singuri. Cuxele se puteau vinde sau mosteni, asa cum si eu am mostenit de la tata 16 cuxe - o capacitate de productie importanta pe vremea aceea. Aproape ca nu era rosian sa nu detina 2-3 cuxe, dar cu numai atat nu te puteai imbogati. In schimb, titlurile respective iti dadeau siguranta zilei de maine si nu aveai emotii ca n-ai ce zestre sa dai copiilor cand se casatoreau. Oricum, cei mai multi lucrau ziua la mina de stat, ca sa-si faca vechime pentru pensie, iar seara si noaptea munceau in mina lor. Intre proprietarii de cuxe se aflau austrieci, francezi si unguri, dar majoritatea erau romani. Noi, romanii, i-am lasat si pe ei sa vina alaturi de noi si, in general, bastinasii romani au avut o imagine buna si in fata statului austriac.
- Este limpede ca guvernantii postdecembristi au pastrat prin Constitutie minele in proprietatea statului, pentru ca s-au temut de strainii care si-ar fi revendicat cuxele...
- Intr-adevar, fratii Faur din Rio de Janeiro si-au revendicat deja mina, adica 60 de cuxe - o proprietate de toata frumusetea. Si noi, rosienii, posesori de titluri de proprietate, ne-am revendicat dreptul, deocamdata in cadrul a 14 procese cu statul, dar fara succes. Un vecin a castigat la Tribunalul din Alba Iulia, dar a pierdut in instantele urmatoare, la Bucuresti. Au fost invocate tot felul de chichite avocatesti, o adevarata furtuna de argumente, ca sa te determine sa renunti. Ti se da in cap cu tot felul de articole de lege, de multe ori contradictorii, pentru ca judecatorii nu doresc sa se abata de la porunca politica. Justitia nu iese din cuvantul oamenilor politici, m-am convins. Ajungi, uneori, la disperare, si te intrebi: cum e posibil ca familia Sturza sa primeasca 70.000 de hectare de padure; regele sa-si primeasca toate palatele si proprietatile; marii boieri, toate mosiile si conacele; bisericile maghiare - centrele istorice ale oraselor din Transilvania; secuii, composesoratele forestiere din Harghita si Covasna etc., iar noi, rosienii, nu ne primim inapoi modestele parti de mina nationalizate fara titlu de comunisti? Guvernantii se lauda in Europa cu restituirea integrala a proprietatilor, dar minele de aur private, situate la suprafata, in afara miezului bogat in minereu care ar ramane prin traditie statului, de ce nu pot fi retrocedate?
"Nu le doresc acelor domni mari care ne conduc
decat sa se trezeasca in fiecare dimineata
cu fata spre livada sau gradina lor,
unde oameni necunoscuti se strecoara pe furis,
dau gauri si pun explozivi"
- Proiectul ar fi mort. Daca unui singur proprietar de la Rosia Montana i s-ar retroceda mina de aur nationalizata de comunisti, "Gold Corporation" si-ar face bagajele a doua zi. Eu am avut cuxe in Vaidoaia, in Gauri si in Carnic, exact unde statul a concesionat altora. Statul nostru, condus de oameni fara demnitate si fara umbra de patriotism, pare a fi mai rau ca o mama vitrega, fara suflet. Asta e statul croit de Iliescu, dar pe care nici Basescu n-a reusit sa-l indrepte. Nu le doresc acelor domni mari care ne conduc decat sa se trezeasca in fiecare dimineata cu fata spre livada sau gradina lor, unde necunoscuti in salopete se strecoara pe furis, dau gauri si pun explozivi. Domnule Basescu, umbla unii sa ne darame muntii pe care avem acte de proprietate. N-aveti nimic de spus? Am vazut la televizor cum doua batrane au facut puscarie pentru ca intrasera cativa metri in lotul vecinului, adica facusera "tulburare de posesie". Le-a salvat domnul Basescu. Pe noi cine ne salveaza?
"Instantele superioare din Bucuresti
mi-au respins plangerea, dand dreptate
uzurpatorilor de proprietate, nu proprietarului"
- In 2002, Tribunalul Alba v-a facut partial dreptate, constatand preluarea abuziva de catre stat a imobilului dvs. (steampului) inscris in Cartea funciara, cat si a terenului minier pe care fusese instalat. Ce s-a intamplat dupa aceea?
- Tribunalul Alba a fost cel mai corect tribunal, desi nu mi s-a facut dreptate in intregime. Dar atat cat mi-a acordat, a creat o bresa in sistem. Spre exemplu, Tribunalul a respins contestatia impotriva noastra, facuta de primarul Narita din Rosia. Acest primar, azi destituit de Prefectura pentru nenumaratele afaceri necurate in care este bagat, a fost cainele de paza al Goldului. A primit ordin de la companie sa conteste orice sentinta care ar fi data de justitie in favoarea fostilor detinatori de cuxe si steampuri. Pe deasupra, Tribunalul mi-a oferit despagubiri in bani, de aproximativ o jumatate de kilogram de aur, prin acordarea de actiuni la societati comerciale. In plus, mi-a acordat foloase ce urmau a fi calculate pe toata perioada de 56 de ani, cand n-am mai avut beneficii de pe urma steampului. In fine, Tribunalul a recunoscut ca terenul minier in litigiu, pe care a fost inscrisa instalatia de prelucrare a minereului, adica vatra de steamp, este proprietatea mea. Din pacate, bucuria n-a tinut mult. Instantele superioare de la Bucuresti, la care primarul a facut recurs, mi-au respins plangerea, dand dreptate uzurpatorilor de proprietate, nu proprietarului.
"Sa vina juristii de la Strasbourg
sa ne faca dreptate, ca din partea
"democratiei originale" nu mai asteptam nimic"
- Aceste instante au invocat faptul ca terenurile miniere, cuxele si steampurile ar fi fost concesionate de catre stat in favoarea rosienilor si nu s-au aflat in proprietatea nuda a acestora. Este adevarat?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
