Tata nuntilor, poetul muntilor...

La 84 de ani, Arghir Ciupa de pe Valea Bargaielor tine nestinsa randuiala nuntilor taranesti. Canta, striga, joaca - pana iese untul din tarina, si nu se da pe unul de 20 de ani.

Pana la postul Sfintei Marii si dupa aceea, intre doua pologuri de fan, taranii de pe Valea Bargaielor se veselesc la nunti. Iar nunti fara badea Arghir din Prundul Bargaului nu exista. Ba unii zic ca dupa ce Dumnezeu o sa-l mute intre florile raiului, nuntile o sa plece in bejenie dupa el. Cele mai multe jocuri si strigaturi le stie din batrani si le pastreaza nesmintit. "Oi, Doamne, dapoi cine stie striga si juca ca el, ca zici ca iese unt din tarina ca din lapte", spune o batrana asezata pe-o bancuta, la poarta. "El canta, el zice, el joaca, el povesteste, ca-i de bine, ori ca-i de rau. Nu-i om in sat sa nu-l fi chemat pe Arghir ca nanas, "cemator" si "strigaus" la nunta. Cand s-o duce pe cee lume, s-o duce si randuiala, si-or face si bargaienii nunta ca la oras. Nunta cu discoteci."
Bat la poarta lui nea Arghir si el ma vede si imi deschide cu un zambet larg, pe obraz. E-mbracat ca-n povesti, in straie albe, camasa de canepa si cioareci stramti de postav, cu sfeter de lana maro si cizme negre. Isi infige mana stanga in chimirul lat, de piele batuta cu tinte, isi trage umerii inspre spate, ridica barbia si ma priveste de sus, cocoseste, cu ochi atent si rotund. "Din Bucuresti veniti pentru mine? Ioai, no asta ii chiar ceva interesant...!". Are peste 80 de ani, ochii albastri-albastri, parul rar si alb ca zapada si, mai presus de toate, un zambet strengaresc, de om pe langa care viata trece ca-n gluma. Stie multe, si din vremi trecute, si mai de azi. Abia asteapta sa se-ntinda la vorba, cu doi reporteri, popositi pe Bargaie, "tomna din Bucuresti". Numai sa aduca o tar de jinars...

Inaltarea la cer

"Dapoi nunti ca pe la noi, doamna draga, mai rar. Bargaoanii astia is oameni afurisiti, dati pa munca, pana li se rupe schinarea, dar dati si pa joc. Oi, vai! Pai numa pamantu, bietu, stie cat l-am batut sub picioare, ca am patruzeci de nunti la viata mea. Am cununat mai bine de 40 de parechi, ca nici nu le mai stiu numaru. "Nanasu de pe Bargaie", asa ma stie in tot judetu, de la Bistrita pana la Nasaud. Si la nunti, si la petreciuri, eu dadeam tonul. Si Mariuta me ma privea mandru si i-era drag sa marga cu mine. Cantam, strigam, jucam si-i vesaleam pe tati nuntasii. Vai, cand incepea muzica, ma radicam di pe scaun de parca ma radicam la ceriuri, ase de rapide si de bucuros. Si dadeam un glas mare si frumos, cimpoiem fain, ca aveam vochie (voce) de tenor. Tate strigaturile pentru fiecare mesean si tate jocurile le stiam, si eram tare jucaus. Si toti sa stranjeu pe langa mine si ma puneau nuntasii sa strig in colac si-apai atate zaceam la om, ca radea tata lumea. Iaca una, de strigat la coserita (bucatareasa) de la nunti: "Coserita, hai incoace/ Ce-ai facut, mie nu-mi place/ C-ai facut niste tocmagi/ Numa cu boii sa-i tragi/ Si-ai facut niste lascuta/ Sa le pui pe teleguta.". La nuntile noastre bargauane se puneau pe masa galuste (sarmale, sa zicem, ca sa mai invartim limba si pe ceea parte, pe domneste adica, nu numai pe taraneste), zeama acra cu laste (taietei de casa) si cu tarhon, toate facute de manuri de femei, nu loate de la magazinuri, ca acum. Si nu erau torturi si prajituri, ca amu, ci colaci si placinta. Colac cu mac si cu nuca si placinta cu branza de oi si cu bostan sau cu mere. Si jinars... ca-ti lua pchielea."

Madareala

"Da cin ti-o zas unde stau? Baba care sede in fata portai? Lelea Ioana... Vai, saraca, sede asa carligata!... Vai, batrana-i si hada, ca Muma Padurii!... Si cand ma gandesc ca atunci cand o fost sa ma-nsor eu, tata nu m-o lasat s-o ieu pe Mariuta, el o vrut pantru mine alte fete, care acum is babe, uite, ca lelea Ioana."
Mosneagul rade cu pofta, cu gura stirba, dar cu ochii scanteietori. "Cine cata omu la varsta, sa-l cate la joc si la munca, nu la inscrisa din buletin. Io nu ma dau nici pe unu de douazeci. Nu stiu cum vi se-mpare, da ficiorii astia de azi parca sa nasc batrani. Zau ase." Peste deal, departe, se vede Heniul, muntele pe care taranii de pe Bargaie isi pasc turmele si cele dintai iubiri. Nea Arghir si lelea Mariuta stau amandoi pe marginea patului inalt, cu picioarele atarnate si cu mainile sprijinite pe genunchi. Se-mpung din vorbe si din priviri, ca doi pustani. "Dar la nunta dumitale cum a fost, nea Arghire?"
"Pe la 23 de ai (ani), am inceput eu a imbla incoace si-ncolo, de randu-nsuratului. Si soarta me o fost Marie a lui Ruscau, Mariuta cum ii zice tata Valea Bargaului, c-a stiut-o tata lumea, ca 25 de ai o lucrat la Ocolul Silvic, da nu cu crionu, ci cu matura. Si uite cum am loat-o: intr-o vinere, pe toamna, am fost la pacuraru nost, Gheorghe Ruscau, uncesu Mariutai, dupa oi. Si acolo s-or adunat vreo 20-30 de oamini, am baut jinars, cum sa be pe la noi, la tarani, cand se iau oile-napoi de la pacurar. Si ea, Mariuta, tot imbla cu blidele de mancare prin casa, si eu numa ase ma uitam dupa ie, iar jinarsu state in pahar. Si nanasu Ciuperii, Alexe George, ma vede pe sub sprancene, sa cujeta si zace tare: "Mai oamini, amu noi suntem tati mai batrani, dara tinerii aistia n-ar fi binie o taruca sa se madareasca?!...". Madareala, adica sa te apropchii unu de altu si sa te mangai, ase, ca pasarelele de nuntire. Iar nanasu Buraga, de pe Valea Cioara, zace: "Da cum sa nu, ca doara nii, cat is de frumosi, si nii, ie cat ii de harnica, si nii, iel cat ii de istet. Ar si binie bugat sa sa ieie!". Da altu-o zas: "Da baieta-i cam tanara... Rodovica - o zas catra soacra-mea - cati ai are Mariuta ta?". "16 ani, rupe 17", o zas ie. "No!", o zas nanasu George, catra mine: "Ma baiete, vrei sa te-nsori?". "Pai, io stiu ce-or zace mama si tata... Dara intai sa-i intreb pe ei! Daca ei ma lasa, apai va dau rezoltatu". "Nu ase", o racnit nanasu George, "vrei sa te-nsori, ori ba?". "Ma-nsor!". Si ne-am luat, eu si Mariuta me. Era inainte de lasarea postului Craciunului, in 1946. O fost fain la nunta noastra! Ne-am imbracat frumos, tarani. Eu am avut pantaloni cioareci, iar camasa mi-o cusut-o mireasa mea, Mariuta, cu mana ei. Ca pe-atunci, fata de maritat trebuia sa stie nu numa a cladi o claie de fan, sa stie grebla si sa stie da dupa sacere manunchiu ca sa nu-si taie degetele, dar si sa stie calca pe talpchizi la stativele razboiului, sa faca cergi, perini si lepedeie si sa coasa cu sir (fir) de matase pe camesi. Iar mirele trebuia sa-i cumpere miresei surt, cununa si slaier, adeca voal, naframa de credinta si papuci. Papuci de pchiele, fini de tat, cu turetci inalti. Si mirele trebuia sa aiba ciobote. Si am comandat pentru amandoi la un pantofar jad (evreu) de-aici, din Prund. In laturi de Primarie o fost o casuta comunala si acolo era un jad sustar, care facea papucii la mirese. Cizmar adica, Elie il chema. Tate miresele din Valea Bargaului la el isi faceu papucii. Scumpi, dar faaaini!... Si amandoi ne-am facut ceptare la cojocarul satului. Cu acelea ne-or imbraca si la drumul cel de pe urma. La toamna facem 60 de ai de cand ne-am luat... Am facut si nunta de arjint, si de aur, o vinit popa la noi. O fost frumoasa Mariuta me mireasa, si acum-i frumoasa, chiar de-i baba. Numa ca ma tot bate cu gura. Nu ma lasa o tara, tata ziua-mi porunceste. Si mie mi-or fost dragi femeile frumoase, asa, dintr-un fir sa ma uit la ele, da numai atat, eu nu m-am schimbat fata de Mariuta me. Si mi-o placut viata, domnuca draga. Si imi place si-amu."

"Sub poalele Heniului,
unde-i drag sufletului"

Mos Arghir nu se pierde usor cu firea in fata necazului. A trecut, odata cu satul sau, de mai multe ori prin vremuri tulburi, si nu-i place ca nici astazi lucrurile nu-s asezate. Dar "zalele si petreciurile" vietii sale s-au scurs lin, pentru ca inima sa a fost mereu usoara. L-au tinut credinta stramoseasca si sufletul sau de poet. In jurul lui, s-au perindat mai multe generatii, lumea veche s-a dat pe cea noua, moderna, evreii si sasii cu care romanii traiau aici in buna pace au fost dusi ori au pierit in furtunile istoriei.Secretarii de partid ai comunei au disparut si ei, ori nu li se mai aude glasul, iar in locul lor s-au ridicat alti lideri ai comunitatii, unii mai priceputi, altii nu prea. Comuna, mare si bogata, si-a schimbat si ea de mai multe ori infatisarea, casele cele vechi si frumoase au lasat locul unora mai mari si urate, ca la oras. Au aparut, in schimb, mici ferme ori pensiuni cochete, risipite pe vaile Bargaielor, incercari timide ale taranilor de a supravietui vremurilor teribile de tranzitie pe care le traiesc. Ce nu s-a schimbat este Heniul, muntele pe care mos Arghir a fost cioban zeci de ani la rand, si pe care sta si-acum cu vitele, vara, in salasul sau de sus, din poiana. Acolo, in noptile lungi de vara, mos Arghir citeste carti imprumutate de la biblioteca satului, scrie poezii si intamplari din viata comunei.
"Nu am penzie, traiesc si acum din munca mea. Pun grau, porumb, cosesc, fac fan si tan animale. Si-asta am facut de cand ma stiu, ca la noi n-a fost cooperativizare. Da oricum au fost vremurile, eu asa m-am gazdaluit: sa am in podu mieu si-n camara me de vreme re! Si pentru mine, si pentru altu, daca n-are si sa roaga sa-i dau si lui ca sa treaca iarna. Am lucrat odata trei ai si jumatate la fabrica de hartie, cand era in stapanirea jidanilor. Trebuia ori sa ma las de fabrica, ori sa renunt la pamant! Apai, cum sa renunt la pamantu ce mi-or dat parintii? N-am putut sa renunt, ba inca am mai si cumparat. Am poiana aceea mare la deal, sapte hectare de pamant, tate laolalta. Si prisaca, si oltoni (livada), si nuci si de tate celea pomi. Da-i sus, in varfu muntelui Heniu, unde mi-am facut eu cantarea. Ca eu compun si cantice si poezii. Cand ma duc vara, cu vitele, si stau acolo in sura, sara, cand scapata soarele peste munte, compun poezii si le tan minte ase, nu le scriu. Si dac-am baut si un pahar de jinars, d-apai stii cum imi vin, ca pe banda rulanta! (Ridica ochii-n grinda, isi umfla pieptul, si incepe sa rosteasca, accentuand declamativ, ca orice ardelean.) "Frunza verde rug de mure,/ Am o casa si-o padure,/ Tocma-n varful muntelui,/ Sub poalele Heniului / Unde-i drag sufletului,/ Sub crengile bradului./ Pe nime nu vad imbland,/ Numai padurari puscand/ Si ursul pe plai mergand". Da, vara ii fain, in doaua ceasuri te sui ca pe scara pana la casuta mea din deal. Si fac acolo o zeama cu paprica in caldare, de-o mananci cu polonicul de pe foc, si-o oaie la protap, de-ti lingi degetele. Si-apai, zacem din fluier si cimpoiem, ca sa ne hie draga viata! Stau acolo cu vitele, tata vara, sub poalele Heniului, si nu am bai ca nu stau intre oameni, ci traiesc in pace, cu animalele mele si-ale padurii, cu brazii din jur si cu pasarile ceriului. Am vazut odata ca la Bucuresti sa taie pomii de pe marginea drumului si tare rau mi-o parut. La noi, nu s-o taiat padurea asa, fara socoteala. De-asta Heniul nostru nu sa surupa. E faina viata de pacurar, chiar de-i grea. Sara, dupa ce gatam cu mulsul si cu framantatul casului, ne puneam si cantam din fluier, la oi. Mai venea Mitica, baietul meu cel mare, si-apai ne canta niste cantari cu trisca, de numa-numa, ca el ii mare artist, canta si cu fluierul, si cu taragotul. Veneau oamenii dupa branza si mai aduceau si-o litara de jinars, mai scoteam si noi o bucata de slana, si-apai cantam, vai de mine."
Mos Arghir bate ritmul jocului cu calcaiul cizmei, impungand aerul cu degetul. Ochii ii stralucesc, ca ploaia de vara pe iarba: "Pai, draga mi-i oaia lanoasa,/ Pai, si copcila cea frumoasa./ Sus la munte ninge-ploua,/ Jos la tara cade roua/ Sus la munte viscoleste/ Jos la tara iarba creste, haida numa". "Ori: "Nu bate, Doamne, omu/ Iei mintea si norocu./ Ca-i batut el saracu, zi-i mai". Apai o vinit odata popa si mi-o zas: "No, bade Arghire, da despre popa ce stii zice?". Si i-am facut pe data o poiezea: "De popa si de jirau/ Nu graieste nime rau./ Iar de mandra si de mine/ Nu mai zace nime bine, mai!". Si: "Decat sluga la popa/ Mai bine sa bati doba./ Popa-i sluga satului,/ Doba-i a-mparatului". L-am dat gata pe popa!
Acum sa va zic si-o strigatura de la joc. Ca io si-acum joc, la anii miei 84, da baba ma sfadeste si zace ca la ce mi-a mai trebui, ca-s mosneag. Dar io ieu sama si sa-nvat tineretu. Directoarea asta, iute foc, de la caminul cultural, Ioana Suciu o cheama, o reinviat jocul satului, ca sa stinsese vreo cativa ai, dupa Revolutie. Ca vin mai multi tineri, ca vin mai putini, da vin! In fiecare duminica! Vinsi ceterasi din sat si atata-i de frumos... Si atata mi-i de drag sa vin intre tineri, sa-i invat si pe ei cantecele mele si jocul din batrani. Acum, nu de mult, i-am invatat "Roata". Is aici niste jocuri grele, "Capra" si "Crucea", nu le mai stiu decat eu si Neculai Mitopetri. Si strigaturile aiestea tat eu i-am invatat. "Ma zarisi pe langa vale,/ Ce te tai lele-asa mare/ Ca pe la voi am trecut/ Si nemica n-am vazut./ Num-un fir de lebenita/ Si-o urma de biata mata./ Num-un fir de busuioc/ Si-o urma de biet motoc (motan)"."
Or trecut anii repede, desi am petrecut atatea, mai multe rale decat bune. Numa, multumescu-ti Doamne, de ce mi-ai dat, ca-s sanatos! Ma mai doare cate-un pchicior, mai trebe pus cate-o tar de "vazelina", si-apai mere si-ase!... Iar dac-am cantat sau am scris o poezie, parca mi s-a mai luminat sufletul. Pe cati or vrut sa m-asculte i-am invatat ca al mai important lucru-n viata e sa stii sa te comanzi. Sa te stii conduce inspre bine. Si mai trebuie sa-ti tii credinta de roman si de crestin adevarat. Ca eu nu am frica de nime, numai de Bunul Dumnezeu. Nu ma gandesc la moarte, nici ca am sa mor. Ma rog lui Dumnezeu sa m-ajute, sa-mi dea sfarsit bun, sa ma fereasca de moarte napraznica. Si stii ce ma mai rog? De tari straine si de limbi pagane, ma rog lui Dumnezeu sa ne fereasca. No, astea-s rugaciunile mele."

Foto: Dan Trasnai