Ouale ca medicament
Ouale constituie o hrana completa. Diferitele substante care intra in compozitia lor fac din ele un aliment tonic si hranitor, ce trebuie recomandat celor slabiti, convalescentilor, tuberculosilor, anemicilor, varstnicilor. Cei bolnavi de rinichi, de ficat nu au voie sa manance oua. De asemenea, copiilor mai mici de un an nu e bine sa li se dea oua, fiindca pot face eczeme. Ouale trebuie sa fie proaspete. Oul fiert moale (care nu sta mai mult de doua minute in apa) este cel mai usor de mistuit, si e bine sa le fie dat copiilor si convalescentilor. Ouale fierte tari sunt greu de mistuit. Ochiurile si omletele preparate cu unt proaspat se mistuie, si ele, usor.
Ouale contra arsurilor
Bateti un galbenus de ou crud cu 50 g unt proaspat. Aplicati amestecul pe zona vatamata. Repetati procedeul de mai multe ori pe zi.
Pentru copii si convalescenti
Amestecati un galbenus de ou crud cu o lingurita de rom bun. Diluati-l cu un pahar de apa indulcita cu zahar.
Inflamarea pleoapei de jos
Se vindeca punand comprese cu albus de ou, batut cu apa de patlagina (macerat).
Pentru copiii rahitici
Se pun cateva varfuri de cutit de coji pisate de ou in mancare.
Impotriva dizenteriei usoare
Se ia din ora in ora cate o lingura dintr-un amestec preparat din doua albusuri de ou diluate cu un pahar de apa indulcita cu zahar.
Contra scrantelilor
Amestecati albusul de la doua oua cu piatra acra (praf), pana ce capata consistenta unei paste omogene. Ungeti locul bolnav si aplicati deasupra o fasa stransa.
Se recomanda albusul de ou amestecat in lapte rece sau apa albuminoasa, care se prepara din 4 albusuri batute, peste care se toarna un litru de apa.
Taieturi superficiale
Se pune pielita proaspata aflata sub coaja oului.
Pentru oprirea sangelui din nas
Se trage pe nas coaja de ou arsa si bine pisata.