Alexandrina

Artistii basarabeni fac senzatie in Romania

Alexandrina
"Sunt interpreta propriilor mele vise!"

Ultima descoperire din zona muzicii usoare are 28 de ani, vine din Chisinau, si cluburile din Bucuresti se bat s-o aiba ca invitata. Personalitate artistica inconfundabila, Alexandrina Hristov este muziciana si pictorita, dar arta ei nu incape in clasificari. Piesa care a facut-o cunoscuta se numeste Fata merge pe jos. Cand canta singura cu pianul, se transfigureaza total, vrajindu-si ascultatorii cu muzica ei care vine de undeva, dintre stele.

Povestea unui pian uitat

- De la o vreme incoace, artistii basarabeni fac retete de mare succes pe scenele muzicale, multe trupe reusind sa se afirme pe plan international. Tu canti singura. Cand ai pornit la drum?
- Povestea incepe demult, din anii copilariei. Mama, desi facuse filologie si era doctor in stiinte, canta foarte frumos, facea si teatru, parea nascuta sa fie artista. Din pacate, am pierdut-o cand eu aveam doar 13 ani. Imi amintesc de prima melodie pe care am invatat-o de la ea: Cand s-o-mpartit norocu. Seman cu ea foarte mult, dar am si de la tata anumite trasaturi. El e pictor, si pasiunea mea pentru desen si culori am mostenit-o de la el. De altfel, parintii mei s-au "razboit", pare-se, in orgolii artistice, asa ca m-au dat si la scoala de muzica, si la cea de arte plastice, in paralel. Am studiat trei ani pianul, am luat premii la concursurile de pictura pentru copii, dar la un moment m-am oprit si am zis ca nu mai vreau sa fac nici muzica, nici pictura, pentru ca nu aveam timp sa ma joc. Copiii se harjoneau pe-afara, eu ii auzeam, dar trebuia sa stau in fata pianului ori a sevaletului. Am depasit insa repede momentul, mai ales ca aveam un aliat puternic, fratele meu, mai mare decat mine cu sapte ani, care mi-a cultivat gustul pentru muzica buna. Avea o "filiera" de prieteni care primeau pachete cu discuri din Statele Unite, asa am putut sa ascult trupele care erau in voga la sfarsitul anilor 80, inceputul anilor 90. Cand s-a intamplat tragedia cu mama, el a renuntat la studiile pe care le incepuse in Romania, la Cluj, s-a intors acasa, in Basarabia, ca sa stea cu mine si cu tata, si m-a influentat mult in formarea personalitatii mele artistice. Acum s-a stabilit la Praga, unde conduce o afacere, s-a casatorit si asteapta un copil. In ce ma priveste, desi cantam toata ziua, am ajuns studenta la pictura (cu tata alaturi, nu se putea altfel) in cadrul Academiei de Muzica, Teatru si Arte Plastice. Cand eram in anul doi, m-am indragostit, m-am casatorit, si la 20 de ani, am nascut-o pe fetita mea, Valiusa (Valentina). Experienta maternitatii a fost atat de puternica, incat am simtit nevoia sa ma exprim mai direct artistic, si m-am intors la muzica, cu o forta pe care nici eu n-o banuisem. Am deschis capacul pianului uitat intr-un colt (pianul pe care-l urasem atat in copilarie) si am inceput sa cant, ca intr-un remember, primele cantecele invatate de la mama. Am inceput apoi sa scriu versuri, apoi am compus si muzica. Mi-am luat inima in dinti si, dupa ce m-am gandit indelung si m-am convins ca ceea ce scriam nu era defel de aruncat la cosul de gunoi, am strans cativa instrumentisti si am inceput sa orchestram piesele, sa repetam. Am debutat intr-un club din Chisinau, in urma cu doi ani. Reactiile publicului au fost foarte bune, dar am inteles repede ca viitorul la care visez nu se poate realiza in Basarabia. Castigurile mele din pictura erau mici si inconstante (desi permanent particip la expozitii, foloasele nu sunt materiale, ci doar in palmaresul artistic), iar muzica o faceam pentru propria mea placere.

"In Bucurestiul iubit"

- Ti-a trebuit mult curaj ca sa treci granita pentru a te lansa si la Bucuresti?
- Da, iubesc la nebunie orasul meu natal, Chisinaul, imi plac oamenii de-acolo, pentru ca nu se grabesc ca bucurestenii, sunt mai calmi, mai linistiti, lucrurile sunt mai in voie acolo. Dar imi place si ritmul Bucurestiului si, mai ales, arhitectura lui. Toata lumea, si familia mea, si prietenii, se bucura ca am succes in Romania, de altfel, ma incurajeaza sa merg si mai departe. Un regizor basarabean, Paul Kuzuiok, vechi prieten de-al meu, care lucreaza la Viena acum, a facut un film de scurt-metraj, "Trois femmes de Moldavie", in care eu eram una din cele trei protagoniste, si care a luat o serie de premii la festivaluri internationale. Kuzuiok se cunostea cu Paul Nanca, de la Fundatia "Phoenix", si i-a dat acestuia o inregistrare dintr-un concert de-al meu. El m-a chemat la Bucuresti, m-a ascultat live si a ajuns la concluzia ca n-am cum sa nu starnesc interes. Eram teribil de emotionata in momentul acela, desi mai fusesem in Bucuresti, dar numai in vizite pe la rude. Fundatia "Phoenix" mi-a gasit un grup de instrumentisti foarte buni care sa ma acompanieze, mi-a intermediat o serie de concerte si de aparitii in emisiuni la televiziune, lumea a inceput sa afle ca a mai venit cineva talentat din Basarabia, ofertele au inceput sa apara. Am deja un concert in stagiunea permanenta la "Cafe Deko", "Teatru in teatru". Desi e vara si stagiunile cluburilor se inchid, cerintele publicului au fost atat de insistente, incat s-au facut rezervari si peste vara. Am un dialog extraordinar cu publicul si ma simt, cu fiecare concert, mai "in apele mele". Pot sa spun ca am deja un public al meu. Pentru piesa mea de "identificare", Fata merge pe jos, am deja sapte variante peste cea originala, de voce cu pian, facute de instrumentisti din diverse genuri (house, dance, rock etc.) si cu ele vreau sa scot repede un single si un videoclip, pentru ca e foarte cerut de public. In toamna, as vrea sa fie gata albumul meu de debut in Romania.
- Cum reusesti sa faci si muzica si pictura, doua vocatii care au, fiecare din ele, un regim exclusiv?
- Sunt foarte fericita sa fac si muzica si pictura deopotriva. Imi expun lucrarile in cluburile in care cant (recent am primit oferte de a expune in Austria si Germania), si asta creeaza intimitate, o ambianta aparte, si publicul se simte mai confortabil. Unii doresc apoi sa-mi cumpere lucrarile si desi imi vine greu sa ma despart de ele, le dau. Revenind la muzica, melodiile mele circula foarte mult si pe Internet (ce minune comunicarea aceasta globala), ascultatorii mei isi trimit piesele unii altora, le comenteaza pe forum, deja lucrez la grafica unui site personal. Ma gandesc chiar ca Romania ar putea deveni "acasa" pentru mine. Si ceea ce-mi propun, de obicei duc la bun sfarsit. Sunt Taur, nascuta in 5 mai. Nu sunt omul care isi programeaza ziua, dar pe termen lung, stiu cam in ce directie va merge viata mea.

Printre ingeri

- Ce-ti transmit "muzele" tale, ce te inspira cand compui?
- Cand compun, ma inspira de obicei dragostea, eternul subiect, relatiile intre oameni. Si natura ma inspira si ma umple de energie. Atunci cand sunt trista sau deprimata, fug de oameni, caut un copac, o padure, o pajiste, un ochi de apa. Am scris si la Bucuresti cateva cantece, nu am nevoie de un loc anume pentru a crea, ci am nevoie de o stare anume, de harul de la Dumnezeu, cu care, zic eu, am o relatie foarte buna: ne iubim reciproc. L-am cunoscut pe Dumnezeu de la parinti, de la bunici, si am simtit mereu ajutorul Lui, prin ingerii care stau cu aripile asa, desfacute, in jurul meu, si au grija de mine. De asta ma simt foarte libera si nu ma gandesc cu frica la ziua de maine. Cred in destin, in faptul ca acesta e drumul meu. Multa lume ma intreaba de ce m-am lansat asa de tarziu in muzica. Eu zic ca nu e tarziu, pentru ca in tot acest timp eu am acumulat, m-am pregatit, nu sunt o vedeta prefabricata de show-biz. Eu nu interpretez creatiile altora, nu sunt doar o solista. Eu socot asa, ca sunt interpreta propriilor mele vise. Si inca mai am mult de descoperit, aventura cunoasterii pentru mine abia a inceput. Imi place foarte mult sa calatoresc, sunt o iubitoare de viata, de tot ce-i frumos, iubesc oamenii, chiar daca nu toti sunt buni sau frumosi. M-am obisnuit sa-i iubesc asa cum sunt ei. Nu mai port razboaie ca sa schimb lumea. E bine asa cum este!