Berbec
Paradis familial
Pana pe data de 19 este cu putinta sa materializati un obiectiv sau un proiect de care sunteti preocupati de circa doi ani de zile. Nu este neaparat necesar sa fie ceva de ordin practic, poate fi vorba de definirea unei atitudini sau de atingerea unui model. Dupa aceasta data va fi mult mai greu, daca nu chiar imposibil, sa finalizati ceea ce v-ati propus. Drumurile si procesele de invatare sunt interesante si stimulative, iar cele mai frumoase rezultate le obtineti incepand din 25. Cu cat mai multa activitate sociala sau gospodareasca aveti acasa, cu atat mai usor va va veni sa comunicati pe aceste teme. Relatiile cu copiii, rudele de gradul doi si trei, precum si cu vecinii se intensifica si sunt benefice.
Bani: In iunie afacerile si investitiile cad pe planul doi. Asta pentru ca sumele de bani castigate la serviciu sunt multumitoare si exista si posibilitatea sa apara bonusuri sau sa obtineti o marire de salariu pana pe data de 24.
Cariera: Este un capitol care va preocupa mai putin. Sunteti mai preocupati de aspectele umane de la locul de munca, incercand sa le personalizati si sa legati prietenii cu colegii. Acestea pot progresa frumos pana pe 20, dar ulterior alegerile dvs. pot fi gresite, iar unii dintre noii amici se pot transforma in dusmani ascunsi.
Dragoste: Viata dvs sentimentala este supusa unor probe. In cazul unora, un membru al familiei ori seful de la serviciu se pune de-a curmezisul relatiei, eventual chiar intr-o forma radicala, daca va lasati provocati la conflicte. Mai ales pe 5-6, mai apoi pe 17-18, consecintele pot fi destul de neplacute. Cuvintele cheie sunt rabdare si supunere, calitati la care sunteti deficitari.
Sanatate: Tulburarile de somn si de circulatie in zona gambelor se reactiveaza dupa data de 20 si trebuie tratate cu mare seriozitate, altfel se cronicizeaza.
Taur
Iubiri de vara
In cazul dvs. marile incercari ale lunii iunie vizeaza fie casa la propriu, in sensul de locuinta, fie relatia cu unul sau mai multi barbati din familie, cu care pot izbucni conflicte legate de anumite decizii. Pana pe 29 este bine sa va straduiti sa temporizati, in ultimul caz, iar daca este vorba despre locuinta, sa nu va grabiti sa o vindeti sau sa o inchiriati. In cazul in care sunteti fortati de imprejurari sa o faceti, rugati un avocat sau un notar sa citeasca cu grija obligatiile contractuale si sa vi le explice babeste inainte de a semna un document. Din fericire, pana pe 24 dispuneti de un foarte bun echilibru afectiv, ceea ce va usureaza situatia.
Bani: Sunteti foarte preocupati de castiguri suplimentare, care pot fi realizate pana pe data de 3, ca si incheierile de noi contracte. Rezultatele vizibile ale stradaniilor dvs. apar din 25.
Cariera: In cazul in care nu v-ati reprofilat profesional pana pe data de 19, ramaneti prinsi intr-o stare de balteala si confuzie, cu multe idei inspirate, dar cu dificultati in cuprinderea lor intr-o forma practica. Incercati sa selectati ideile in functie de fezabilitate.
Dragoste: In cea mai mare parte a lunii, armonia dintre dvs. si partener este desavarsita. Pana pe 24, meritul este in primul rand al dvs, pentru ca stiti sa-l inconjurati cu acele dovezi de afectiune de care are nevoie. Dupa data de 20 este bine sa bagati in seama comentariile prietenilor privitoare la relatia dvs.
Sanatate: Starea dvs. este stationara, dar energia de care dispuneti este buna. Plimbarile pe jos si exercitiile usoare contribuie la mentinerea tonusului.
Gemeni
Motor turat
Pe plan personal sunteti in forma toata luna. Dar nevoia dvs de a face lucruri diverse este foarte intensa pana pe data de 21. Linistirea intervine odata cu data de 25, cand contextul si proiectele dvs se armonizeaza de la sine si traiti mai mult latura creativa decat efortul. Problemele apar la dvs. la capitolul deplasari scurte si studii. Oricat de mult iubiti volanul, aveti tendinta de a conduce smucit, iar 5, 6,17 si 18 sunt date critice. Alternativ se poate ca in luna iunie sa aveti dificultati in tratativele cu autoritatile, ori certuri cu rudele mai in varsta, de gradul doi-trei, sau cu vecinii. Elevii si studentii ar face bine sa repete materia si sa isi exerseze memoria.
Bani: Intre 4 si 28 sunteti adevarati vrajitori in incheierea celor mai favorabile contracte. Si vor fi multe. Cel mai important se poate ivi incepand cu data de 22 si poate fi propus de un barbat. Pana pe 24 mai pot veni bani si dintr-o activitate extraprofesionala.
Cariera: Relatiile cu colegii nu lasa cu nimic de dorit, dar este posibil ca, cu totii, sa va repeziti la mai mult decat puteti duce. O scoateti la capat cu bine pana pe data de 20. Incepand cu aceasta data, sefii sunt cei care va pot scoate din ritm, cerandu-va hodoronc-tronc sa va ocupati de altceva in momentele cele mai nepotrivite.
Dragoste: Pana pe 21 dispuneti de arsenalul necesar pentru a combate rational rezervele, resentimentele sau suspiciunile partenerului. Pericolul consta in argumentatie excesiva, dar procesul in sine este bun. Din 25 va sare in ajutor micul benefic Venus, aducand armonia emotionala necesara intr-un context pana atunci foarte rational.
Sanatate: Pana pe 24 sunteti inclinati sa va indopati cu dulciuri si mancaruri grase, ceea ce nu prieste ficatului dvs., pe care l-ati putea stimula cu produse pe baza de silimarina. Hidratarea suficienta va scoate rinichii din starea de leneveala care exista pana pe data de 24. Starea generala este intre buna si foarte buna.
Rac
Luna cu prieteni
In iunie accentul cade pe comunicare. Intre 4 si 28 simtiti nevoia de a socializa intens si este bine sa o faceti. Cea mai mare placere o descoperiti vorbind cu persoanele mai tinere, care au multe de invatat de la dvs. Aveti mult umor si disponibilitate mentala crescuta. Pana pe 24 relatiile de prietenie se intaresc si se incalzesc, in timp ce prezenta dvs. la evenimentele sociale este una deosebit de agreabila.
Bani: Mare atentie la relatiile cu sefii, mai ales daca aveti de reinnoit contracte de munca. Acestea trebuie puricate, indeosebi ceea ce este scris cu caractere foarte marunte, altfel va puteti trezi in situatia de a fi atat de nemultumiti, incat sa va dati demisia. Alternativa e ca in cazul in care aveti nevoie de aprobari de la autoritati, acestea sa fie sensibil mai costisitoare decat va asteptati.
Cariera: Pana pe data de 19 ar trebui sa fi atins deja acel statut pentru care va luptati de circa doi ani. Ignorati invidiile si rezistentele unor colegi ori colaboratori si vedeti-va propriul interes.
Dragoste: Nici un nor pe cer, dar avem totusi o problema, in sensul ca exista mai multe persoane interesate de o legatura romantica cu dvs. Intre 4 si 28 va va veni greu sa va hotarati pentru cineva anume.
Sanatate: Pana pe 21 ar trebui sa va controlati eforturile depuse la serviciu, pentru a preveni aparitia durerilor de coloana in zona toracala sau eventualele aritmii cardiace cauzate de stresul profesional. Energia vi se pozitiveaza din 25, se armonizeaza si se echilibreaza, proces accelerat de odihna suficienta si timpul alocat distractiei.
Leu
Jocul de-a sefii
Exista evenimente pe care nu aveti cum sa le evitati, care va vor afecta viata personala, mai ales in zilele de 5-6 si apoi 17-18. Ceva-ceva insa tot puteti face pentru a le aborda de asa maniera, incat consecintele lor sa fie minimalizate. Evenimentele respective vor lovi in primul rand anumite principii la care tineti cu prea multa ardoare si pe care sunteti tentati sa le aparati cu vehementa, tocmai din acest motiv. Ganditi-va ca fiecare om are dreptul sa adere sau nu la principiile dvs. si nu aveti dreptul sa judecati pe cineva care le incalca. Incercati mai degraba sa intelegeti motivatia celor care va supara, va va fi mai usor asa.
Bani: Incepand cu data de 20 este bine sa nu faceti noi afaceri ori investitii, in general va recomandam sa nu va atingeti de capitalul pe care l-ati strans ori de economii. Pana pe 24 este posibil ca veniturile dvs. sa creasca printr-o marire salariala pe care nici nu trebuie s-o cereti, initiativa venind din partea sefilor.
Cariera: Superiorii dvs. va privesc cu ochi buni, pun pret pe creativitatea dvs. si va considera mai degraba amici decat angajati. Pe aceasta atitudine va puteti baza pana pe data de 24, perioada pe parcursul careia puteti fi promovati sau macar sa va evidentiati printr-un proiect care va atrage respect.
Dragoste: Aici are loc acel atac planetar pe care-l mentionam in introducere. Este vorba despre faptul ca priviti relatia de cuplu pornind de la idei prestabilite, asteptari care sunt nerealiste si va fac rigizi si autoritari. Puteti ajunge sa fiti agresivi cu partenerul, in special pe 5-6 si 17-18, zile in care pretentiile dvs. sunt cele ale unui sef care cere subordonatului sa i se supuna, cu consecinte din cele mai neplacute.
Sanatate: Sunteti agili si dornici de miscare intre 4 si 28, dar aparatul respirator superior este sensibil. Evitati bauturile reci. Din 22 pot aparea dureri de coloana si aritmii cardiace.
Fecioara
Intrigi si sforarii
Bani: Ideal ar fi daca ati reusi sa aveti puse pe picioare toate afacerile de anvergura pe care le aveti in minte pana pe data de 19. Daca nu, macar sa fie incepute si sa aveti o imagine clara a felului in care trebuie sa fie conduse, respectiv planuri de perspectiva bine gandite.
Cariera: Pana pe 25 cariera dvs. este in pericol din mai multe directii. Pe de o parte, colegii care va trag de limba sunt predispusi sa reproduca cele auzite cu inflorituri sau exagerari, in timp ce altii se poate sa fi pus ochii pe functia pe care o ocupati in prezent si sa aiba si posibilitatea de-a va influenta sefii. Relatiile dvs. trebuie sa fie impersonale. Din 25 posibilitatea de-a fi atacati in plan profesional scade simtitor.
Dragoste: In jurul datei de 19 se poate sa aveti un declic interior in relatia cu partenerul, care sa semnifice o schimbare majora in raporturile cu el. Primul lucru care se va modifica va fi atitudinea dvs. psihologica fata de el. Partenerul va contribui la transformarea relatiei prin comportamentul pe care il va afisa incepand cu data de 23.
Sanatate: Nu va sunt permise nici eforturi bruste, nici cele de durata pana pe data de 29. Zilele in care sunt riscuri semnificative de accidentare in zona genunchilor si/sau a capului sunt 5-6 si 17-18. Sedintele de limfodrenaj pot ajuta la eliminarea lichidelor din organism.
Balanta
Cu pusculita plina
Relatiile de prietenie sau pozitia pe care o ocupati in cercurile sociale de care apartineti sunt supuse unor teste dificile pana catre sfarsitul lunii, mai precis pana pe data de 29. De aceea este bine sa va feriti de conflicte cu prietenii, in mod special pe 5 si 6, 17 si 18. Cei cu care va puteti certa la sange sunt persoane varstnice, care exercita autoritate in mediul dvs. social. Data fiind inclinatia dvs. de-a media conflictele care apar in jurul dvs., v-am sfatui ca luna aceasta sa va tineti departe de cei implicati in divergente acute, pentru a nu fi prinsi la mijloc, caci asta se va intampla daca interveniti.
Bani: Ar fi cazul sa va cumparati portofele mai mari sau sa va ganditi la deschiderea unui nou cont de economii. Asta pentru ca profitul pe care-l puteti realiza luna aceasta poate fi substantial si se poate concretiza pana pe data 24, mai ales in urma unor investitii.
Cariera: De pe 3, tensiunile dintre dvs. si sefii barbati se risipesc ca si cand n-ar fi existat nicicand. Comunicarea cu sefii decurge foarte bine intre 4 si 28, desi vor fi momente in care veti gafai din pricina multitudinii de obligatii care va revin. Nu sunt grele, dar multe si diverse. Dupa data de 22 relatiile cu colegii pot deveni surprinzatoare.
Dragoste: Influenta anturajului asupra relatiei de iubire poate sa fie negativa luna aceasta si tocmai acum aveti numeroase obligatii sociale de onorat. Este indicat sa impartasiti cat mai putin din trairile dvs. personale celor cu care va intalniti.
Sanatate: Problemele de circulatie sangvina in membre (mai ales in gambe) se pot acutiza dupa 23, tot atunci pot sa reapara tulburarile de somn, mai ales sub forma de insomnii.
Scorpion
Sub aripa lui Venus
In continuare va vine usor sa va realizati planurile de ordin personal, doar ca nu finalizati la fel de repede proiectele. Dar asta nu este de mirare, dat fiind ca sunteti prinsi de atatea si tentati de atatea altele. Fiti atenti la relatiile cu membrii familiei, unii va pot cere ajutorul fara a avea cu adevarat nevoie de el, dar le e mai la indemana sa pozeze in victima decat sa-si rezolve singuri problemele. Puteti avea probleme cu reteaua de instalatii sau in cazul in care doriti sa cumparati sau sa vindeti o proprietate imobiliara. Nu mergeti pe incredere.
Bani: Luna aceasta va pot apuca din nou ganduri referitoare la stabilitatea situatiei dvs. materiale si, odata cu ele, dorinta de-a va consolida economiile. Daca va ocupati de afaceri, e bine sa incheiati contracte pana pe data de 3. Castiguri se anunta incepand din 14.
Cariera: Iunie este o luna dura, in care conflictele cu sefii ori cu autoritatile pot duce la rezilierea unor contracte sau la o retrogradare in functie. Conflicte acute pot interveni pe 5-6 si 17-18, dar intreaga perioada, pana pe 29 inclusiv, este una tensionata. O demisie nu v-ar avantaja. Nu actionati sub influenta sfaturilor celor de acasa.
Dragoste: Scorpionii aflati intr-o relatie de cuplu stabila se bucura de ocrotirea micului benefic Venus pana pe data de 24. Partenerul va fi deosebit de cald si prevenitor in aceasta perioada. Scorpionii singuri pot trece prin rasturnari spectaculoase ale vietii amoroase incepand cu data de 20.
Sanatate: Starea dvs. fizica nu va lasa de dorit luna aceasta, singurul lucru care merita a fi mentionat este ca obositi ceva mai usor si nu trebuie sa va solicitati segmentul lombar al coloanei vertebrale, respectiv sa nu ridicati obiecte grele.
Sagetator
Curtati de muze
Anumite relatii de familie se reaseaza intr-un mod neasteptat in jurul datei de 20, pentru a se stabili intr-o noua formula, pe care la inceput s-ar putea s-o respingeti. S-ar putea, de exemplu, ca cineva din familie sa primeasca vizita unui prieten, care nu va pleca prea curand, ceea ce va presupune un efort de adaptare din partea dvs. sau dvs. sa fiti cei care se grabesc sa ofere adapost unui prieten aflat la ananghie, iar acesta sa nu se mai dea dus. In oricare dintre variante, linistea familiei va fi tulburata si toata lumea va trebui sa se reajusteze. Calatoriile, scurte sau lungi, sunt contraindicate, din pricina pericolelor de accidente sau conflictelor cu autoritatile care pot interveni mai ales pe 5-6 si 17-18. Daca sunteti studenti, puteti intra in conflict cu profesorii in varsta.
Bani: Initiativele pe care le-ati luat in decursul ultimelor saptamani incep sa dea roade mai ales in situatia in care sunteti intreprinzatori pe cont propriu. Perioada 4-28 este favorabila oricaror tranzactii comerciale sau financiare.
Cariera: In iunie nu sunteti chinuiti de ambitii, ci preocupati de latura creativa a serviciului dvs. Numerosii Sagetatori care sunt artisti vor fi insotiti de muze pina pe data de 24. Cei care lucreaza intr-un colectiv vor avea in acelasi rastimp relatii de munca excelente.
Dragoste: Relatia de cuplu este dinamica luna aceasta, partenerul se implica din plin si veti avea ocazia de-a intreprinde o multime de lucruri impreuna. Nu fiti refractari si intrati in joc, pentru ca astfel veti putea ajunge la un nou echilibru armonios incepand din data de 25.
Sanatate: Nu aveti motive de ingrijorare, dimpotriva, pana pe data de 24 veti fi intr-o forma demna de invidiat.
Capricorn
Elan muncitoresc
Va asteapta o luna intensa din punct de vedere emotional, pe parcursul careia va puteti pierde renumitul dvs. calm si autocontrol. Se poate ca anumite persoane carora le-ati incredintat secrete sa-si incalce promisiunea de-a nu le divulga, mai rau, sa le dezvaluie unor oameni care sunt departe de-a va fi prieteni. Riscul conflictelor de acest gen este pronuntat pe 5-6 si apoi 17-18 ale lunii. Drumurile scurte, intalnirile ad-hoc cu prietenii si cursurile de orice fel, la care doriti sa invatati ceva nou, nu sunt bine aspectate in ultimul decan al lunii.
Bani: Betonati-va cu calm si rabdare, mai ales privitor la investitii facute impreuna cu alti parteneri ori in cazul in care aveti litigii in legatura cu o mostenire. In acest caz, nu semnati nimic inainte de-a verifica si de-a consulta la nevoie si un jurist, pentru ca puteti fi trasi pe sfoara. Tot zilele de 5-6, 17-18 sunt cele mai periculoase. Situatia se linisteste din 29.
Cariera: Va veti concentra maximal asupra succesului profesional pana pe data de 21 si bine faceti, deoarece succesul nu intarzie sa se arate, respectiv puteti primi feed-back pozitiv incepand din 25, cand si relatiile cu colegii ori colaboratorii dvs. devin foarte bune.
Dragoste: Va bucurati de multa afectiune din partea persoanei iubite pana pe 24 si ar trebui sa mai scurtati orele de munca pentru a va bucura din plin de aceasta perioada frumoasa. Comunicarea in cuplu decurge excelent in intervalul 4-28.
Sanatate: Rezistenta dvs. fizica este ceva mai scazuta decat luna precedenta, dar nu cu mult. Eforturile fizice pot duce la aritmii cardiace si probleme cu coloana pana pe 21, dar din 25 va reveniti.
Varsator
Cer variabil
Aceasta este prima luna a acestui an in care treceti prin momente grele. Perioada grea se intinde pana pe 29, iar ea este punctata de zile critice: 5 si 6, apoi 17 si 18, cand puteti rupe o asociere profesionala importanta sau se pot compromite relatiile cu tatal sau alta persoana varstnica din familie. Din fericire, femeile din familie si prietenii care va frecventeaza va ofera mult sprijin afectiv sau, la nevoie, chiar banesc. Este bine sa petreceti mult timp cu aceste persoane dragi pana pe data de 24.
Bani: Situatia dvs. materiala este si-asa fluctuanta, nu este cazul sa faceti noi experimente, indeosebi dupa data de 20. Asta daca doriti sa va mai alegeti cu ceva in urma castigurilor anterioare. Ar fi de asemenea indicat sa nu mai ganditi doar de azi pe maine, ci sa va faceti planuri pe termen lung, indiferent daca situatia actuala va permite sau nu sa le puneti in practica (probabil ca nu, dar e bine ca proiectele sa existe).
Cariera: Evolutia dvs. profesionala se desfasoara luna aceasta sub influenta cumulata a micului benefic Venus (pana pe 24) si a marelui benefic Jupiter (toata luna). Nu va grabiti insa sa acceptati orice oferta, pentru ca luna viitoare vor veni unele si mai bune.
Dragoste: Satisfactiile in dragoste pot fi numeroase luna aceasta, iar incepand cu data de 25 se prea poate ca Varsatorii "desperecheati" sa gaseasca o persoana foarte pe placul lor. In schimb, Varsatorii care se gasesc intr-o relatie de cuplu se pot trezi ca aceasta se poate rupe. Pericol maxim in acest sens pe 5-6, 17-18.
Sanatate: Durerile de cap va dau tarcoale in primele zile ale lunii, dar intre 4 si 28 sunteti mobili si flexibili.
Pesti
Stres profesional
Daca vreti sa schimbati lucrurile pe-acasa sau prin casa, momentul este bine ales, pentru ca puteti schimba si tipul de relatii cu ceilalti membri ai familiei, dar va puteti apuca si de activitati de redecorare sau lucrari care tin de casa. Pana pe 21 va trebui sa trageti tare, dar din 25 incepeti sa aveti satisfactii, pentru ca ati reusit sa creati un ambient material sau relational in care va simtiti mult mai bine ca inainte. Fiti atenti la schimbarile dvs. de comportament care intervin in jurul datei de 20, cand intreaga dvs. viata se poate reorienta. In prima lor forma, schimbarile pot fi socante.
Bani: Nu se intrevede vreo schimbare semnificativa in situatia veniturilor dvs., se poate totusi sa aveti posibilitatea sa realizati venituri extraprofesionale din expediente ori colaborari pana pe data de 24.
Cariera: Este total contraindicat sa va varsati nervii pe colegii ori colaboratorii dvs., in special pe 5-6 si 17-18. Aceasta ar putea ameninta serios statutul dvs. profesional, iar multe relatii de colaborare s-ar putea rupe definitiv. Este vorba despre acelea care oricum erau tensionate de peste un an de zile. Mai grav este ca aveti incredere in oameni care va par apropiati, dar care cu aceasta ocazie va abandoneaza fara ezitari. Rezistati pana pe 29.
Dragoste: Din 3 se poate ca pasiunea cu care ati asaltat o anumita persoana sa se domoleasca, dar, in schimb, sa incepeti sa flirtati cu mai multe. E bine sa discutati cat mai mult - comunicarea e buna - pentru ca pana pe 24 sa va lamuriti cu cine aveti cele mai multe compatibilitati.
Sanatate: Trebuie sa fiti cu ochii in patru la serviciu, unde exista riscul de-a va accidenta la genunchi sau la cap, pe 5-6 sau 17-18. Aceste accidentari pot avea loc pe un fond de surmenaj.