Cazul Milosevic

Slobodan Milosevic, fostul presedinte sarb in varsta de 64 de ani, a incetat din viata sambata trecuta, intr-o inchisoare de la Haga. Extradat inca din 2001, Milosevic a fost primul fost-sef de stat din istorie adus in fata justitiei sub acuzatiile de genocid, crime de razboi si crime impotriva umanitatii. Procesul sau se incheie abrupt, dupa patru ani, fara vreun verdict, creand o serioasa problema de imagine justitiei internationale, manipulata, in opinia multora, de jocul de amanare si asteptare impus de Milosevic.

Piroman si pompier

Numele lui Slobodan Milosevic este sinonim cu istoria recenta, sangeroasa, din spatiul fostei Iugoslavii. Patru razboaie purtate si pierdute intr-o decada care ar fi trebuit sa aduca speranta si schimbari in bine dupa caderea comunismului. Conflictele armate din Slovenia, Croatia, Bosnia si Kosovo, care s-au soldat cu peste 200.000 de victime, l-au facut pe Milosevic cunoscut in toata lumea drept "Macelarul din Balcani". Insetat de putere, manat de un nationalism feroce, Milosevic a reusit sa impinga fostele republici iugoslave intr-o stare de haos si distrugere inimaginabile intr-o Europa moderna.
Avand multi simpatizanti in randul nationalistilor sarbi, fostul presedinte si-a creat si dezvoltat un cult exacerbat al personalitatii, oglindit de majoritatea ziarelor si posturilor Tv ale vremii, atent controlate din umbra. Cu destula carisma si putere de convingere, Milosevic a reusit sa-si construiasca imaginea salvatorului Serbiei si al sarbilor. Multi dintre conationalii lui au ajuns sa creada ca fara el, acest popor ar fi avut enorm de suferit din cauza vecinilor croati sau a albanezilor din Kosovo. Slavoljub Djukic, un jurnalist sarb care a scris mai multe carti despre Milosevic, reliefa acest paradox: "Milosevic creeaza dezordine, si apoi reuseste sa convinga pe toata lumea ca numai el poate rezolva situatia. (...) Cu alte cuvinte, joaca atat rolul piromanului, cat si pe cel al pompierului".

Eroul sarbilor

Slobodan Milosevic s-a nascut in 1941, intr-un orasel la sud de Belgrad, intr-o familie cu tatal preot ortodox si mama activista de partid. Tatal a plecat de acasa cand Slobodan si fratele sau, Borislav, erau inca la scoala. In 1962, cand Slobodan era student, tatal s-a sinucis, impuscandu-se. Unsprezece ani mai tarziu, mama si-a luat si ea viata.
Tanarul Slobodan s-a implicat in activitatile Partidului inca din facultate. Dupa absolvire a devenit consilier economic al primarului din Belgrad. S-a insurat cu Mirjana Markovic, iubita lui din liceu, si cea care avea sa ii fie consiliera cea mai de incredere pentru restul vietii. In 1978, Milosevic a devenit presedintele uneia dintre cele mai importante banci ale fostei Iugoslavii - "Beobanka". A batut lumea in lung si-n lat, calatorind mai ales la Paris si New York, invatand franceza si engleza, care aveau sa ii fie de mare ajutor in cariera politica.
Aflat deja in plina maturitate, Slobodan Milosevic s-a impus pe scena politica a fostei Iugoslavii in 1987, pe cand se afla intr-o de-plasare in Kosovo. In timp ce un grup de demonstranti sarbi protestau impotriva violentei politiei locale, Milosevic a prins momentul oportun si, intorcandu-se catre came-rele Tv, a declarat celor prezenti: "Nimeni nu va mai avea curajul sa dea in voi vreodata!". Incepand cu acel moment, care a fost reluat de nenumarate ori la televizor, Milosevic a devenit noul erou al sarbilor.
Marsul inspre putere a fost de atunci triumfal. Intre 1989 si 2000 Slobodan Milosevic a fost Presedintele Serbiei si apoi al Iugoslaviei, marcand ultima decada a mileniului trecut printr-o istorie a violentei extreme si a conflictelor armate sangeroase. Desi blamat pe scena internationala, Milosevic a reusit in 1995 sa intoarca situatia in favoarea lui, cand a semnat acordul de pace de la Dayton, Ohio, acord ce avea sa incheie razboiul din Bosnia. Patru ani mai tarziu insa, Milosevic avea sa fie figura centrala intr-un nou conflict armat, acela din Kosovo.
In 2000, Milosevic a pierdut alegerile si a fost pus sub arest la domiciliu, intr-o eleganta vila din Belgrad. Un an mai tarziu, sub presiunea enorma a Statelor Unite, Serbia l-a extradat pe Slobodan Milosevic la Haga. Artizanul acelor negocieri, noul prim-ministru al Serbiei, Zoran Djindjic, a fost asasinat in 2003.

Procesul

Pe tot parcursul procesului, Slobodan Milosevic a stiut sa joace cu o maiestrie deosebita rolul martirului pentru cauza Serbiei. Asezat confortabil in banca sa din sala de judecata, aplecat putin intr-o parte, Milosevic urmarea cu o privire sfidatoare tot ceea ce se intampla in jurul sau. Un zambet ironic ii incoltea adeseori pe chip - dadea din cap nemultumit cand dovezile impotriva lui pareau de necontestat, dar nu lasa niciodata sa i se citeasca temerea sau ingrijorarea pe fata. Avea o capacitate uluitoare de a se arata stapan pe situatie, chiar daca martorii care se perindau prin fata completului de judecata vorbeau de orori inimaginabile savarsite de regimul sau in spatiul fostei Iugoslavii.
Refuzand de la inceput sa fie reprezentat in instanta de vreun avocat, Milosevic, licentiat in drept, si-a pregatit si sustinut singur apararea. Procesul a fost insa intrerupt de mai bine de 20 de ori, din cauza sanatatii fragile a inculpatului. Suferind de probleme cu inima si de tensiune ridicata, Milosevic a cerut si obtinut numeroase amanari ale sedintelor de judecata, reusind astfel sa impuna procesului un ritm dictat de el. Multi comentatori au considerat ca Milosevic a obstructionat si manipulat derularea acestui proces, fara ca nimeni sa poata schimba situatia. In 2004, procurorii au cerut ca Tribunalul sa ii impuna lui Milosevic prezenta unui avocat, pentru ca procesul sa poata avea un curs normal. Au fost citate mai multe rapoarte ale doctorilor olandezi, rapoarte care sugerau ca Milosevic nu isi lua medicamentele in mod regulat si ca lua, in plus, si alte pastile nerecomandate. In ultimele zile au iesit la iveala si alte marturii, conform carora vizitatorii ar fi adus in celula si alcool, ceea ce era strict interzis de medicii lui Milosevic. Dusmanii lui erau in general iritati de conditiile extraordinare in care acesta era detinut - inchisoarea, cea mai luxoasa din lume, a fost descrisa drept mai degraba hotel decat loc de detentie. Pe langa o celula privata cu dus, televizor cu programe in cinci limbi, biblioteca si sala de exercitii, Milosevic avea si biroul sau separat, unde isi pregatea aparitiile in instanta.
Pe de alta parte, fostul presedinte a cerut in mod repetat sa fie lasat sa mearga la tratament in Rusia, pretextand ca la Haga nu are parte de ingrijire medicala adecvata. Tribunalul i-a respins insa aceste doleante, ultima dintre ele in urma cu doar cateva saptamani. Sotia lui, Mirjana Markovic, si fratele lui, Borislav, care locuiesc la Moscova, acuza acum Tribunalul de moartea sa prematura. Milosevic se plangea de multa vreme ca este otravit lent la Haga. Rezultatele finale ale raportului toxicologic nu sunt cunoscute inca, dar se pare ca Milosevic ar fi luat un antibiotic (Rifampicin), strecurat de cineva in celula sa, medicament care i-ar fi precipitat inrautatirea sanatatii. Doctorii rusi care au analizat si ei rezultatele autopsiei au declarat ca boala lui Milosevic ar fi fost perfect tratabila in conditii normale.
Toate aceste controverse se constituie intr-o serioasa problema de imagine pentru justitia internationala, care a scapat printre degete ocazia istorica de a condamna un prim fost sef de stat pentru crime impotriva umanitatii si genocid. Verdictul era asteptat in vara acestui an. Doamna Carla del Ponte, procuroarea care s-a duelat cu Milosevic mai bine de patru ani, ridica acum frustrata din umeri si cere Serbiei sa ii predea fara intarziere pe cei mai cautati fugari ai Europei in acest inceput de mileniu: Radovan Karadzic si Ratko Mladic, acuzati si ei de crime oribile in spatiul fostei Iugoslavii. Uniunea Europeana ameninta Serbia ca va inceta orice negociere pentru aderare, daca pana la 5 aprilie, cel putin unul dintre cei doi nu va fi extradat la Haga.
Fara a fi ajuns sa dea insa un verdict de vinovatie in cazul Milosevic, Tribunalul trece acum prin momente foarte delicate. Procurorii sunt acuzati de felul cum au orchestrat acest caz - au tinut sa aduca toate capetele de acuzare (66 la numar, unele extrem de greu de dovedit) in acelasi proces, in loc sa ceara judecarea fiecarei culpe in parte, cu decizii separate. Milosevic ar fi primit probabil de mult o sentinta, iar condamnarea lui ar fi legitimizat acest Tribunal si ar fi adus un sentiment de impacare celor care au suferit atat de mult in Balcani. Dar n-a fost sa fie asa, la Haga, procesul incheindu-se intr-un mod nefericit, fara rezultat. Tribunalul de aici trebuie sa se redefineasca in alti termeni de acum inainte. Lectia a fost insa invatata deja pentru un alt proces de aceeasi importanta - procesul lui Saddam Hussein in Irak, unde capetele de acuzare nu sunt aduse toate deodata, ci unul cate unul.

Corespondenta din Haga, Olanda