Am observat ca destui tineri prozatori vin azi in literatura romana dinspre sociologie si antropologie culturala. Identitatea profesionala a cercetatorilor din aceste domenii se formeaza nu doar in seminarii si biblioteci, ci si "pe teren". Se pare ca scoala anchetei sociologice si a istoriei orale e o buna ucenicie pentru un scriitor: il invata sa particularizeze personajele prin discurs, sa dea autenticitate unor istorii de viata, sa vada in stropul de apa - marea. Am recomandat in aceasta rubrica si volume de istorie orala - alcatuite sau coordonate de Smaranda Vultur si de Zoltan Rostas - extraordinare nu doar ca documente despre istoria secolului Xx in Romania, vazuta din diferite medii sociale, ci si prin expresivitatea lor involuntara, prin calitatea lor de a provoca cititorului reactii emotionale. Facandu-si meseria, sociologul, antropologul, etnograful trebuie sa tina cont de anumite rigori stiintifice in interpretarea materialului inregistrat, exista un anumit cod al studiilor de acest fel, ce nu prea lasa loc imaginatiei, creativitatii literare. Dar, cum contactul cu "subiectii" cred ca te invata destule si despre tine insuti, despre capacitatea de a intra in pielea altora, apare nevoia unei exprimari de sine mai libere, care e a scriitorului de fictiune. Posibil ca asa a aparut grupul de tineri scriitori de la Muzeul Taranului Roman - Calin Torsan, Cosmin Manolache, Ciprian Voicila si, cel mai talentat dintre ei, Sorin Stoica, disparut la doar 27 de ani, dar din a carui bibliografie vor ramane cu certitudine cel putin doua carti - Dincolo de frontiere si O limba comuna. Si la Iasi si Timisoara s-au afirmat prozatori cu formatie sociologica. Ce au in comun cu totii e "o ureche perfecta" in redarea limbajului caracterizant pentru mediul si gradul de cultura al personajelor, umorul, apetenta pentru povestirea realista a banalului cotidian. Cel mai valoros prozator din acest nou val realist venit dinspre sociologie si reportaj mi se pare, pe langa Sorin Stoica, Dan Lungu. Nascut in 1969, lector de sociologie la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi, cu studii avansate la Paris, el a publicat pana acum, pe langa lucrari de specialitate, si volume de literatura, incercand genuri diferite, de la poezie, proza scurta si teatru la roman. Romanul Raiul gainilor e o reusita de zile mari si a fost apreciat nu doar de critica romaneasca, ci si in Franta, unde a fost tradus la Editura "Jacqueline Chambon" si recenzat in publicatii literare de prestigiu. (In paranteza fie zis, in luna noiembrie 2005, cu ocazia invitarii in Franta, la manifestarile puse sub genericul "Les Belles Etrangeres", a 12 scriitori romani, au fost prezentate in presa din Hexagon, pe langa o antologie cu textele lor, si volume de literatura romana contemporana traduse in Franta, intre care romanele O dimineata pierduta de Gabriela Adamesteanu, Compozitie la paralele inegale de Gheorghe Craciun, Orbitor de Mircea Cartarescu sau Raiul gainilor de Dan Lungu.) Prin ce m-a sedus romanul pe care vi-l recomand azi? In primul rand prin autenticitate si apoi prin amestecul de ironie si simpatie, fara urma din sarcasmul dezabuzat al altor tineri scriitori. Personajul principal e o strada periferica, semirurala, a unui oras moldovenesc, cu locuitorii ei, ducandu-si comic si induiosator viata banala in anii tranzitiei. O buna, rafinata cunoastere a literaturii noastre din secolul Xx pe tema provinciei si mahalalei, precum si experienta lui de sociolog si dramaturg contribuie la gasirea tonului si ritmului potrivite, la dozarea povestirii impersonale cu limbajul indirect liber, monologul si dialogul. Centrul umanitatii de pe Strada Salcamilor e carciuma La Tractorul sifonat, un fel de Poiana a lui Iocan, unde se aduna zilnic barbatii sa comenteze noutatile si sa depene amintiri de pe vremea lui Ceausescu si chiar a lui Dej, in timp ce nevestele isi barfesc pe la porti vecinii cu care alcatuiesc o mare familie. Singurul relativ nou venit printre ei e Colonelul, a carui vila, construita dupa revolutie pe fosta groapa de gunoi (astupata precar in ultimii ani de dictatura, cand Strada Salcamilor traise amenintarea demolarilor), starneste curiozitatea celor obisnuiti sa circule de la o curte la alta si sa stie tot ce se petrece cu vecinii. Exista o morala a mahalalei, in virtutea careia fata fostului activist si contabil la primarie, Traian Geambasu, isi poate santaja parintii cu o sarcina fictiva, pentru a se putea marita cu cine vrea ea. Sau care face ca singurii trei posesori de telefon de pe strada sa nu poata refuza pe cineva care trebuie sa sune la Salvare (sub acest pretext poate patrunde Milica in vila misterioasa a Colonelului, devenind apoi centrul atentiei prin relatarile despre ce vazuse acolo). De la Hleanda - nebuna, la Mitu - mitomanul de crasma, si de la bucuresteanca Vera Socoliuc, venita de mult prin casatorie si adoptata pana la urma, cu toate aerele ei de superioritate, de vecini, de la Relu Covalciuc (care are si el un moment de glorie cand in gradina lui se petrece un fenomen ciudat), la Aurora Spataru, care croseteaza tot timpul "in orb", privirea fiindu-i atintita fie catre strada, fie catre telenovele, de la Ticu Zidaru, crasmarul pagubos, dar bucuros de companie, la pictorul naiv dom Petrica - o multime de personaje se agita in paginile romanului si toate sunt simpatice si cumsecade. In Raiul gainilor nu exista personaje negative si nici conflict propriu-zis. Poate de aceea Dan Lungu si-a numit concentratul de viata compus cu atata stiinta si talent "fals roman".
Selectia "Formula As"
Dan Lungu, Raiul gainilor, fals roman de zvonuri si mistere, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), colectia "Ego proza"), 200 pag.
Am observat ca destui tineri prozatori vin azi in literatura romana dinspre sociologie si antropologie culturala. Identitatea profesionala a cercetatorilor din aceste domenii se formeaza nu doar in seminarii si biblioteci, ci si "pe teren". Se pare ca scoala anchetei sociologice si a istoriei orale e o buna ucenicie pentru un scriitor: il invata sa particularizeze personajele prin discurs, sa dea autenticitate unor istorii de viata, sa vada in stropul de apa - marea. Am recomandat in aceasta rubrica si volume de istorie orala - alcatuite sau coordonate de Smaranda Vultur si de Zoltan Rostas - extraordinare nu doar ca documente despre istoria secolului Xx in Romania, vazuta din diferite medii sociale, ci si prin expresivitatea lor involuntara, prin calitatea lor de a provoca cititorului reactii emotionale. Facandu-si meseria, sociologul, antropologul, etnograful trebuie sa tina cont de anumite rigori stiintifice in interpretarea materialului inregistrat, exista un anumit cod al studiilor de acest fel, ce nu prea lasa loc imaginatiei, creativitatii literare. Dar, cum contactul cu "subiectii" cred ca te invata destule si despre tine insuti, despre capacitatea de a intra in pielea altora, apare nevoia unei exprimari de sine mai libere, care e a scriitorului de fictiune. Posibil ca asa a aparut grupul de tineri scriitori de la Muzeul Taranului Roman - Calin Torsan, Cosmin Manolache, Ciprian Voicila si, cel mai talentat dintre ei, Sorin Stoica, disparut la doar 27 de ani, dar din a carui bibliografie vor ramane cu certitudine cel putin doua carti - Dincolo de frontiere si O limba comuna. Si la Iasi si Timisoara s-au afirmat prozatori cu formatie sociologica. Ce au in comun cu totii e "o ureche perfecta" in redarea limbajului caracterizant pentru mediul si gradul de cultura al personajelor, umorul, apetenta pentru povestirea realista a banalului cotidian. Cel mai valoros prozator din acest nou val realist venit dinspre sociologie si reportaj mi se pare, pe langa Sorin Stoica, Dan Lungu. Nascut in 1969, lector de sociologie la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi, cu studii avansate la Paris, el a publicat pana acum, pe langa lucrari de specialitate, si volume de literatura, incercand genuri diferite, de la poezie, proza scurta si teatru la roman. Romanul Raiul gainilor e o reusita de zile mari si a fost apreciat nu doar de critica romaneasca, ci si in Franta, unde a fost tradus la Editura "Jacqueline Chambon" si recenzat in publicatii literare de prestigiu. (In paranteza fie zis, in luna noiembrie 2005, cu ocazia invitarii in Franta, la manifestarile puse sub genericul "Les Belles Etrangeres", a 12 scriitori romani, au fost prezentate in presa din Hexagon, pe langa o antologie cu textele lor, si volume de literatura romana contemporana traduse in Franta, intre care romanele O dimineata pierduta de Gabriela Adamesteanu, Compozitie la paralele inegale de Gheorghe Craciun, Orbitor de Mircea Cartarescu sau Raiul gainilor de Dan Lungu.) Prin ce m-a sedus romanul pe care vi-l recomand azi? In primul rand prin autenticitate si apoi prin amestecul de ironie si simpatie, fara urma din sarcasmul dezabuzat al altor tineri scriitori. Personajul principal e o strada periferica, semirurala, a unui oras moldovenesc, cu locuitorii ei, ducandu-si comic si induiosator viata banala in anii tranzitiei. O buna, rafinata cunoastere a literaturii noastre din secolul Xx pe tema provinciei si mahalalei, precum si experienta lui de sociolog si dramaturg contribuie la gasirea tonului si ritmului potrivite, la dozarea povestirii impersonale cu limbajul indirect liber, monologul si dialogul. Centrul umanitatii de pe Strada Salcamilor e carciuma La Tractorul sifonat, un fel de Poiana a lui Iocan, unde se aduna zilnic barbatii sa comenteze noutatile si sa depene amintiri de pe vremea lui Ceausescu si chiar a lui Dej, in timp ce nevestele isi barfesc pe la porti vecinii cu care alcatuiesc o mare familie. Singurul relativ nou venit printre ei e Colonelul, a carui vila, construita dupa revolutie pe fosta groapa de gunoi (astupata precar in ultimii ani de dictatura, cand Strada Salcamilor traise amenintarea demolarilor), starneste curiozitatea celor obisnuiti sa circule de la o curte la alta si sa stie tot ce se petrece cu vecinii. Exista o morala a mahalalei, in virtutea careia fata fostului activist si contabil la primarie, Traian Geambasu, isi poate santaja parintii cu o sarcina fictiva, pentru a se putea marita cu cine vrea ea. Sau care face ca singurii trei posesori de telefon de pe strada sa nu poata refuza pe cineva care trebuie sa sune la Salvare (sub acest pretext poate patrunde Milica in vila misterioasa a Colonelului, devenind apoi centrul atentiei prin relatarile despre ce vazuse acolo). De la Hleanda - nebuna, la Mitu - mitomanul de crasma, si de la bucuresteanca Vera Socoliuc, venita de mult prin casatorie si adoptata pana la urma, cu toate aerele ei de superioritate, de vecini, de la Relu Covalciuc (care are si el un moment de glorie cand in gradina lui se petrece un fenomen ciudat), la Aurora Spataru, care croseteaza tot timpul "in orb", privirea fiindu-i atintita fie catre strada, fie catre telenovele, de la Ticu Zidaru, crasmarul pagubos, dar bucuros de companie, la pictorul naiv dom Petrica - o multime de personaje se agita in paginile romanului si toate sunt simpatice si cumsecade. In Raiul gainilor nu exista personaje negative si nici conflict propriu-zis. Poate de aceea Dan Lungu si-a numit concentratul de viata compus cu atata stiinta si talent "fals roman".
Am observat ca destui tineri prozatori vin azi in literatura romana dinspre sociologie si antropologie culturala. Identitatea profesionala a cercetatorilor din aceste domenii se formeaza nu doar in seminarii si biblioteci, ci si "pe teren". Se pare ca scoala anchetei sociologice si a istoriei orale e o buna ucenicie pentru un scriitor: il invata sa particularizeze personajele prin discurs, sa dea autenticitate unor istorii de viata, sa vada in stropul de apa - marea. Am recomandat in aceasta rubrica si volume de istorie orala - alcatuite sau coordonate de Smaranda Vultur si de Zoltan Rostas - extraordinare nu doar ca documente despre istoria secolului Xx in Romania, vazuta din diferite medii sociale, ci si prin expresivitatea lor involuntara, prin calitatea lor de a provoca cititorului reactii emotionale. Facandu-si meseria, sociologul, antropologul, etnograful trebuie sa tina cont de anumite rigori stiintifice in interpretarea materialului inregistrat, exista un anumit cod al studiilor de acest fel, ce nu prea lasa loc imaginatiei, creativitatii literare. Dar, cum contactul cu "subiectii" cred ca te invata destule si despre tine insuti, despre capacitatea de a intra in pielea altora, apare nevoia unei exprimari de sine mai libere, care e a scriitorului de fictiune. Posibil ca asa a aparut grupul de tineri scriitori de la Muzeul Taranului Roman - Calin Torsan, Cosmin Manolache, Ciprian Voicila si, cel mai talentat dintre ei, Sorin Stoica, disparut la doar 27 de ani, dar din a carui bibliografie vor ramane cu certitudine cel putin doua carti - Dincolo de frontiere si O limba comuna. Si la Iasi si Timisoara s-au afirmat prozatori cu formatie sociologica. Ce au in comun cu totii e "o ureche perfecta" in redarea limbajului caracterizant pentru mediul si gradul de cultura al personajelor, umorul, apetenta pentru povestirea realista a banalului cotidian. Cel mai valoros prozator din acest nou val realist venit dinspre sociologie si reportaj mi se pare, pe langa Sorin Stoica, Dan Lungu. Nascut in 1969, lector de sociologie la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi, cu studii avansate la Paris, el a publicat pana acum, pe langa lucrari de specialitate, si volume de literatura, incercand genuri diferite, de la poezie, proza scurta si teatru la roman. Romanul Raiul gainilor e o reusita de zile mari si a fost apreciat nu doar de critica romaneasca, ci si in Franta, unde a fost tradus la Editura "Jacqueline Chambon" si recenzat in publicatii literare de prestigiu. (In paranteza fie zis, in luna noiembrie 2005, cu ocazia invitarii in Franta, la manifestarile puse sub genericul "Les Belles Etrangeres", a 12 scriitori romani, au fost prezentate in presa din Hexagon, pe langa o antologie cu textele lor, si volume de literatura romana contemporana traduse in Franta, intre care romanele O dimineata pierduta de Gabriela Adamesteanu, Compozitie la paralele inegale de Gheorghe Craciun, Orbitor de Mircea Cartarescu sau Raiul gainilor de Dan Lungu.) Prin ce m-a sedus romanul pe care vi-l recomand azi? In primul rand prin autenticitate si apoi prin amestecul de ironie si simpatie, fara urma din sarcasmul dezabuzat al altor tineri scriitori. Personajul principal e o strada periferica, semirurala, a unui oras moldovenesc, cu locuitorii ei, ducandu-si comic si induiosator viata banala in anii tranzitiei. O buna, rafinata cunoastere a literaturii noastre din secolul Xx pe tema provinciei si mahalalei, precum si experienta lui de sociolog si dramaturg contribuie la gasirea tonului si ritmului potrivite, la dozarea povestirii impersonale cu limbajul indirect liber, monologul si dialogul. Centrul umanitatii de pe Strada Salcamilor e carciuma La Tractorul sifonat, un fel de Poiana a lui Iocan, unde se aduna zilnic barbatii sa comenteze noutatile si sa depene amintiri de pe vremea lui Ceausescu si chiar a lui Dej, in timp ce nevestele isi barfesc pe la porti vecinii cu care alcatuiesc o mare familie. Singurul relativ nou venit printre ei e Colonelul, a carui vila, construita dupa revolutie pe fosta groapa de gunoi (astupata precar in ultimii ani de dictatura, cand Strada Salcamilor traise amenintarea demolarilor), starneste curiozitatea celor obisnuiti sa circule de la o curte la alta si sa stie tot ce se petrece cu vecinii. Exista o morala a mahalalei, in virtutea careia fata fostului activist si contabil la primarie, Traian Geambasu, isi poate santaja parintii cu o sarcina fictiva, pentru a se putea marita cu cine vrea ea. Sau care face ca singurii trei posesori de telefon de pe strada sa nu poata refuza pe cineva care trebuie sa sune la Salvare (sub acest pretext poate patrunde Milica in vila misterioasa a Colonelului, devenind apoi centrul atentiei prin relatarile despre ce vazuse acolo). De la Hleanda - nebuna, la Mitu - mitomanul de crasma, si de la bucuresteanca Vera Socoliuc, venita de mult prin casatorie si adoptata pana la urma, cu toate aerele ei de superioritate, de vecini, de la Relu Covalciuc (care are si el un moment de glorie cand in gradina lui se petrece un fenomen ciudat), la Aurora Spataru, care croseteaza tot timpul "in orb", privirea fiindu-i atintita fie catre strada, fie catre telenovele, de la Ticu Zidaru, crasmarul pagubos, dar bucuros de companie, la pictorul naiv dom Petrica - o multime de personaje se agita in paginile romanului si toate sunt simpatice si cumsecade. In Raiul gainilor nu exista personaje negative si nici conflict propriu-zis. Poate de aceea Dan Lungu si-a numit concentratul de viata compus cu atata stiinta si talent "fals roman".
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
