Cinema. Un nou regal cinematografic semnat Dan Pita: "Femeia visurilor"

La scurta vreme dupa aniversarea zilei sale de nastere - 11 octombrie a.c. -, "Leul de argint" al filmului romanesc ne face un dar: un film tulburator, rascolitor, care te urmareste multa vreme dupa ce ai iesit din sala de cinema.

Pentru mai tinerii nostri cititori, sa spunem ca inca din anul in care a absolvit Institutul de Teatru si Film, Pita s-a remarcat cu filmul "de diploma" La vie en rose, prezentat la sectia "Opera prima", chiar si la Festivalul International al Filmului desfasurat la Mannheim in 1969. Cariera lui stralucita incepe insa odata cu Nunta de piatra - film antologic, realizat in colaborare cu Mircea Veroiu - si se continua cu alte filme de mare audienta si rasplatite cu premii, printre care Duhul aurului, Filip cel bun, Bietul Ioanide, Concurs etc. Filmul Hotel de lux, realizat in 1992, ii aduce premiul "Leul de argint" la prestigiosul festival de la Venetia. Pita este elogiat si premiat pentru pelicule precum Pepe si Fifi, pentru Omul zilei. In primavara acestui an, Pita da din nou lovitura cu filmul Second hand, in care intreprinde un fel de vivisectie a lumii interlope din Bucuresti si de aiurea, o lume populata cu criminali si cu victime. Iar acum, in pragul sarbatorilor dalbe, noua, cinefililor, cineastul ne mai face un dar: Femeia visurilor.
- De ce... Femeia visurilor? Filmul reprezinta "rezultatul artistic" al vreunor obsesii sentimentale?
- Intr-un fel, da. In fond, orice imagine frumoasa poate crea obsesii: o silueta intrezarita printr-o fereastra, un vas grecesc, o amfora, sa zicem, care se sparge si se risipeste in cioburi. Sau imaginea unei femei superbe care "cade" si se preface si ea in "cioburi"... Reconstituirea acestei... caderi, a re-alcatuirii cioburilor, se face cu ajutorul imaginatiei. Si, de ce nu, a Visului...
- Scenariul filmului e semnat de Rasvan Popescu. Ati cazut de acord dinainte asupra temei?
- Tema ii apartine. Mai intai a fost un text de 50 de pagini pe care mi l-a dat sa-l citesc, apoi el a scris un roman si uite asa a aparut in cele din urma si filmul, toate cu acelasi titlu seducator: Femeia visurilor.
- Filmul pare a fi, intr-o anumita masura, autobiografic. Personajul central, obsedat pana in moarte de femeile vietii lui, este un regizor de film. Nici o analogie cu Dan Pita?
- Femeia visurilor nu e un film autobiografic - poate doar in aparenta. Sigur ca despre o pelicula ce reda un moment din viata unui regizor de film, in care vedem cum se filmeaza unele scene, unele chiar speciale, tensionate, cum se reiau, uneori pana la epuizare, unele secvente incarcate de "fulgere si de trasnete", despre un film in care asistam la unele izbucniri de orgolii ranite, de gelozii, justificate sau nu, se poate spune, nu-i asa? - ca este un film, in buna parte, autobiografic. De vreme ce eu traiesc in lumea asta inca din tinerete... De fapt, filmul reprezinta un drum inainte si inapoi, un drum explorator in existenta personajului principal, descris in lupta lui cu moartea anuntata. In cazul nostru - regizorul de film, interpretat de Dan Condurache.
- Se spune ca un bun regizor de teatru sau de film stie ca un "atu" important al lui este alcatuirea distributiei. Modul in care-si "aduna" in jurul lui si al operei sale actorii. Femeia visurilor are, intr-adevar, o distributie inspirata. Mari si multi actori, cu creatii remarcabile. In rolul regizorului, Dan Condurache creeaza, dupa parerea mea, un personaj ravasitor.
- Dan Condurache este un actor foarte personal. Plin de talent, el nu se bazeaza doar pe harul lui. Vine de acasa cu lectia invatata - cum se spune. Stie ce are de facut pe platou. Si chiar daca nu-ti cunoaste intentiile, chiar daca viziunea lui asupra reactiilor personajului nu corespunde intotdeauna cu ceea ce ii cere regizorul, Dan Condurache primeste cu multa inteligenta - cooperanta as zice - indicatiile. Intotdeauna am avut discutii creatoare cu el.
- Un mare film are nevoie de un operator pe masura, in cazul nostru al unuia de exceptie cum e Dan Alexandru... Ca si de o muzica (veritabil personaj al filmului) cum e cea semnata de mai vechiul tau colaborator, Adrian Enescu. Am lasat-o cu intentie la sfarsit pe Irina Movila, interpreta rolului feminin principal. Cum e sa lucrezi cu sotia ta? Cum e colaborarea dintre regizor si interpreta unui rol principal, care ii este si partenera de viata?
- Irina este o actrita foarte disciplinata. Nici ea nu se bazeaza doar pe talentul ei... E foarte meticuloasa. Isi gandeste personajul inca de acasa si-l elaboreaza indelung. Nu se consulta cu mine. Abia pe platou au loc consultarile dintre noi. Si inca ceva. Irina isi "asuma" mereu dialogul. Respecta doar sensul replicilor, dar adesea le adapteaza ca sa sune cat mai firesc. Oricum, dupa parerea mea, personajele intruchipate de ea sunt intotdeauna pline de forta. Ele se nasc nu numai din scriitura scenaristului, ci si din forta ei interioara, absolut remarcabila.
... Am putea vorbi indelung despre acest film-eveniment. Numai ca el nu poate fi povestit. El trebuie vazut. Si mai ales inteles. O tulburatoare poveste despre viata, ajunsa intr-un punct din care tineretea licareste undeva, in urma, intr-un punct tot mai indepartat, trimitand spre cel ce se apropie de o mare cumpana a destinului, obsesii nelinistitoare, tesute din fiinta fragila a Viselor...