In fiecare an, premiul este dedicat unei alte tari, iar anul acesta a venit randul Romaniei. Incununatii cu lauri sunt anul acesta poeta Ana Blandiana si prozatorul Mircea Cartarescu, ale caror opere se bucura de numeroase traduceri in italiana. Un premiu pentru traducere a fost acordat profesorului Marco Cugno de la Universitatea din Torino, pentru cele patru decenii dedicate cunoasterii limbii si literaturii romane. S-a remarcat cu acest prilej si atentia exceptionala pe care Italia o acorda tarii noastre, in universitatile sale. In Peninsula, isi desfasoara activitatea nu mai putin de cincisprezece lectorate de romanistica, unde predau cateva duzini de cadre didactice: Marco Cugno, Lorenzo Renzi, Bruno Mazzoni, Luisa Valmarin, Teresa Ferro, seniorul Alexandru Niculescu, Gheorghe Caragiani si multi altii. Acestia au format chiar o asociatie a romanistilor care, alaturata uriasei colonii romanesti de azi (cateva sute de mii de persoane), creeaza impresia ca in Italia cultura noastra si-a aflat o a doua patrie.
Felul in care sunt desemnati castigatorii premiului si apoi cum este acesta decernat dovedeste o mare virtuozitate organizatorica. Urmand sa fie inmanate in noiembrie, premiile sunt stabilite dupa un proces de selectie, inceput inca din martie. Cartile sunt citite de un "Juriu stiintific" (zece lectori profesionisti) si de 300 de lectori alesi dintre cititorii bibliotecilor publice ("Juriul Popular"). La inceputul lunii iulie, voturile sunt centralizate si castigatorii anuntati.
Senzatia ceremoniei insa o constituie lansarea asa-numitelor "Quaderni" ("Caiete"), adevarate monografii ale literaturii tarii invitate in anul respectiv. "Quaderni" din acest an reprezinta un tom de dimensiuni mari (30 x 21 cm) ce numara 235 pagini. Un "manual" de limba si literatura romana, cuprinzand o cronologie a culturii noastre din toate timpurile. Sinteze critice despre genuri, generatii si scoli, studii de folclor, de lingvistica, de istorie, de arhitectura, de muzica. Se ajunge la "Novecento" (secolul Xx) si, firesc, la "Duemille" (secolul Xxi) si la cei doi scriitori premiati: Ana Blandiana si Mircea Cartarescu, care raman inscrisi cu un capitol aparte in acest veritabil ghid dedicat culturii noastre si performantelor ei.
Aceia dintre noi care si-au lasat entuziasmul ofilit de prejudecata ca oamenii n-ar mai avea nevoie de literatura pot sa invete multe din felul cum, intr-o tara cu o cultura mai veche decat a noastra, cu mijloace materiale minime, dar cu pasiune pentru naturaletea relatiei cu publicul, un premiu poate capata faima internationala.