Cand am citit, in urma cu multi ani, pentru prima oara povestirile fantastice ale lui Lovecraft, am fost fascinata de universul lor straniu, luminat cu sclipiri de geniu. Astazi, in era filmelor cu efecte speciale realizate pe computer, in care orice rod al imaginatiei poate deveni vizibil si insufletit, cand se face abuz de creaturi bizare, infricosatoare si subiectele stiintifico-fantastice s-au banalizat, ma temeam ca opera acestui clasic al domeniului imi va aparea demodata, "fumata". Ei bine, nu e deloc asa. Recitindu-i romanul si povestirile reeditate recent, am cazut din nou sub vraja scriiturii sale, am fost transportata in universul lui halucinant, in inima estetica a ororii si frumusetii, in care doar vehiculul talentului te poate duce. Copilului din noi ii place sa fie speriat, incitat sa-si dezlantuie imaginatia catre misterul terifiant, pentru a regasi apoi realitatea reconfortanta in banalul ei. Succesul filmelor horror vine si din placerea puerila a excursului in grozavie, pentru bucuria revenirii la cunoscutul linistitor (nu sunt si basmele populate cu creaturi monstruoase - muma padurii, balauri antropomorfi, uriasi si pitici malefici - traind pe taramuri infricosatoare?). Arta de scriitor a lui Howard Phillips Lovecraft, a carui opera straluceste, iata, si in secolul Xxi din toate sumbrele sale focuri, se dovedeste mai presus de mode si tehnici. Revendicat deopotriva de S.F., de goticul romantic, de literatura onirica si de cea oculta, el ramane un mare si ciudat creator modern, cu fani prin toate tarile. Asta, desi in destul de scurta sa viata (1890-1937), nu si-a parasit decat o data oraselul natal, Providence, de langa Boston, pentru un sejur nefericit la New York. A fost un copil precoce, bolnavicios si inadaptabil. A invatat sa citeasca si sa scrie la 5 ani, iar la 8, l-a descoperit pe E.A. Poe, a carui opera il va marca puternic. Pasionat de stiinte - matematica, astronomie, chimie, dar si de mitologia si istoria vechilor civilizatii, invatand singur un numar incredibil de limbi vechi si moderne, adolescentul si apoi tanarul taciturn si nevrotic a refuzat viata sociala, traind in recluziune. Avea, e drept, o ereditate incarcata: tatal lui sfarsise intr-un azil de alienati, iar mama, excesiv de posesiva si ocrotitoare, va avea nevoie si ea, in cele din urma, de ingrijiri psihiatrice. Traind retras in casa parinteasca, tanarul erudit descopera posibilitatile nelimitate ale literaturii de a transgresa realitatea aparenta si a explora lumi supranaturale pline de mistere. Aceste extensii imaginare de o amploare nebuneasca au dat nastere unui univers literar insolit, in care se inscriu capodopere, intre care Dagon, Dincolo de zidul somnului, Polaris, Chemarea lui Cthulhu, Culoarea din afara spatiului, precum si unicul lui roman, Demoni si miracole, alcatuit din patru secvente narative.
Daca in timpul vietii n-a publicat decat un singur volum, opera postuma a facut din Lovecraft un autor legendar, inconfundabil prin atitudine existentiala, strategii narative bazate pe revelarea unor taine carora nu "le striveste corola", pe suspans, ocultare, investigarea straturilor adanci ale subconstientului, atractia imundului si, la polul opus, a splendorii poetice. Dezgustul de lumea concreta il face sa-si creeze o lume proprie, cu peisaje stranii si dezolante, cu urme de civilizatii in ruina, populate cu un bestiar de o noutate socanta si stapanite de o liniste care se aude, strabatuta de zgomote nelinistitoare, fara sursa detectabila.
In foarte avizata sa introducere la Demoni si miracole, Traian Fintescu demonstreaza ca fantasticul era singurul mod de a supravietui al scriitorului, disperat, intr-o lume considerata de el absurda, fara sens, si citeaza o marturisire a lui Lovecraft, esentiala pentru intelegerea operei lui: "Intr-un anume fel, eu nu sunt cu adevarat atras decat de ceea ce sugereaza prezenta, la coltul strazii, a unor incredibile miracole: cetati glorioase, diafane, scaldate in lumina asfintitului, prezente cosmice, vagi si obscure, care se agata cu ghearele lor amenintatoare de marginea subtire care desparte universul cunoscut de abisurile de dincolo. Lumea si locuitorii ei ma frapeaza prin incomensurabila lor insignifianta, de aceea aspir mereu spre sisteme mai vaste si mai subtile decat cele care il privesc pe om". Avand ca tema timpul, miturile originilor, aventuri miraculoase in spatii straine posibilitatilor de perceptie umana, toate scrierile lui H.P. Lovecraft alcatuiesc o topografie recognoscibila, labirintica si fermecata, din care iti vine greu sa te desprinzi. Va indemn sa va lasati dusi de puterea hipnotica a acestui mare scriitor. Veti reveni din excursia abisala cu experiente de lectura unice.