Dialoguri sentimentale cu Johnny Raducanu

Despre melancolii si iubiri de toamna .

"Cand eram tanar si furam cu ochiul o leaca
de glezna de femeie, visam la ea o luna"

Candva, pe Calea Victoriei

- "A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva", spunea prietenul dvs. Nichita Stanescu, intr-una din marile lui poezii. Si dvs. va acoperiti toamna sufletul, sau octombrie vi se pare un anotimp prietenos?
- Imi place toamna. Imi plac lumina aurie de toamna, frunzele in culorile mele favorite: toate nuantele de maro, roscat, caramiziu. Astea-mi plac grozav si imi dau o liniste si un echilibru in spirit. Toamna imi plac mai ales parcurile si cartierele vechi ale Bucurestiului. Imi place sa ma plimb prin ele, la ceasuri cand nu intalnesc prea multi oameni in cale. Mai cu seama pensionari care-si taraie parturile si spun tare ca "era mai bine inainte". Ah, lumea in care m-am nascut eu, cand era Romania Mare, era mult mai buna!
- Sa presupunem ca suntem in epoca aceea, pe Calea Victoriei. Cum sunt femeile care trec pe strada?
- Sunt foarte elegante, imbracate ca la Paris, "a la rive gauche". Cu taioare cambrate, cu pantofi impecabili, Bali, cu curelusa, cu ciorapi fini de matase (era considerata o mitocanie sa umbli fara ciorapi, chiar si in miezul verii). Cu pardesie din stofe fine, gri perlat, cu manusi si cu palarii. Parfumuri rafinate plutesc in urma lor, iar palariile sunt atat de excentrice, incat si astazi ar face furori pe podiumurile de prezentare a modei. Era o palarie care in 1938 facea "ravagii", si mama a purtat-o: a la Greta Garbo. O palarie extraordinara, de fetru. Si peste tot in oras era plin de palarieri si de ateliere de calcat palarii, pentru ca toata lumea, barbati, femei, asta facea toamna: isi dadea palariile la calcat.

Dricul cu caini si pisici

- Daca prin absurd, lumea nu si-ar mai aminti maine de dvs., ati putea sa traiti fara glorie?
- Doamne, iarta-ma! Ba bine ca nu! Da ce, eu traiesc din celebritate? Ma vezi vreo mare vedeta, in garsoniera mea inghesuita si saracacioasa, cu vecinii mei care-mi bat in teava, atunci cand studiez si pentru care am infasurat in fulare de lana ciocanelele pianului? Gloria mea nu-mi da nimic! Nici speranta, macar! Cand sunt in necazuri, cand sunt bolnav sau fara bani, nimeni nu ma suna, nimeni nu ma viziteaza.
- Sunteti prea pesimist, maitre!...
- Eh, maine mor, o sa fie un anunt la televizor si eventual o sa vina ceva lume la inmormantarea mea, desi, va spun sincer, eu as vrea sa vad numai pisici, caini si cai batrani si parasiti in urma dricului meu. Si cativa oameni, pe care o sa-i tocmesc dinainte, sa le dea sa manance. Am devenit la batranete si mai ecologist ca inainte: nu mai suport oamenii, pentru ca ei strica, distrug locurile, natura. Prefer animalele: pisici, caini, cai, porumbei, vrabii, orice... Sunt mult mai intelegatoare si mai prietenoase ca oamenii.
- Un prefect al Bucurestiului a promis, acum vreo doi ani, la televizor, ca va da o casa...
- A facut-o numai pentru propria publicitate electorala! Raspunsul trimis prin posta a fost "cererea nu poate fi solutionata favorabil". As fi cedat garsoniera mea la bloc pentru o casuta cat de mica, in care sa pot canta linistit si sa pot privi un copac si un strat cu flori pe fereastra.
- Ce va displace la politicienii pe care-i vedeti la televizor?
- Se bat toti cu pumnu-n piept ca vor binele tarii. Aia dinaintea astora nici macar nu aveau de gand sa faca ceva. Astia, chiar daca vor sa faca ceva, nu au curajul sa treaca de la vorba la fapta. Ipocrizia imbracata in haina rusinii!
- N-ati facut niciodata un secret din faptul ca faceti parte din etnia tiganilor. Dimpotriva, va mandriti cu asta...
- De secole, tiganii au fost buni, ca le potcoveau caii si le ascuteau plugurile taranilor romani. Acum, taranii nu mai au cai, nu mai au pluguri, nu mai au nevoie de tigani. La oras, tiganii nu-si gasesc locul decat in furtisaguri, smecherii si mici gainarii. Daca nu sunt trimisi obligatoriu la scoala, tiganii vor ingrosa randurile delincventilor de maine. Romania va pati cu tiganii ce au patit Sua cu negrii.

Singur printre femei

- Ce inseamna o zi obisnuita pentru dvs.?
- O zi obisnuita e foarte plictisitoare. Dar mi-o aranjez eu! O fac mai suportabila. Cum fac? Pai, cant la pian, si imi trece tot necazul. Mai vin tineri incepatori intr-ale jazzului, sa studieze cu mine, mai iau si eu din tineretea lor.
- Aveti prieteni, va intalniti cu ei?
- N-am! Mai degraba prietene! Cu femeile ma inteleg mai bine decat cu barbatii. Femeile sunt oamenii mei de baza, mi se par mai inteligente. Dintre barbati, nu am nici un prieten. A fost Nichita... Fosta mea nevasta, Geta, imi e cea mai buna prietena. Ea m-a inteles foarte bine, ca om si ca artist, de aceea a si divortat de mine, pentru a-mi da libertatea de care are nevoie orice creator.
- Sunteti unul dintre putinii oameni care stiu sa faca din singuratate o virtute.
- Chiar am scris o carte: "Singuratatea - meseria mea!". Singuratatea e necesara unui artist-creator. Orice combinatie te distrage de la scopul tau in viata si se duc pe apa sambetei toate aspiratiile tale artistice. Te inregimentezi unor servituti sociale si familiale care iti fura toata energia creativa si visele, iar in final constati ca si de casnicie se alege repede praful, cu "ajutorul" pricopsit al partilor implicate. Frustrarea neimplinirii artistice e groaznica, fata mea. Mai bine singur.
- Odata cu prima zi de iarna, mai adaugati un an si la varsta dvs. V-o simtiti?
- Nu, desi am trecut de 70 de ani, mintea mi-e mai batrana, insa inima e mult mai tanara. Insa nu-mi plac aniversarile, pentru ca ma fac sa ma gandesc ca trece timpul si nu fac nimic...
- Vreti sa spuneti nu ca n-ati facut nimic, ci ca mai aveti multe de facut...
- Am atatea proiecte, de concerte, de discuri, de compozitie, dar daca nu am sustinere pentru ele... Am acumulat atata invatatura si cultura ca muzician, incat e pacat ca n-o pot valorifica asa dupa cum as dori. E chiar frustrant!

In America, cu sicriu de plumb

- Din pacate, artistii sunt o categorie defavorizata in Romania. Un fel de sinistrati ai vremurilor ciudate pe care le traim...
- In mod normal, ar fi trebuit ca statul roman - si e prima data cand o spun! - sa aiba grija de un personagiu ca mine, pentru ca eu n-am fugit din Romania ca sa-mi fac un rost in alta tara. Am trecut de 70 de ani, sunt un om cunoscut, banii pe care i-am adus tarii asteia au ramas la Aria (fosta Agentie Romana de Impresariat Artistic), deci statului, iar faima pe care am adus-o tot Romaniei nu mai e apreciata astazi. Cred ca o sa emigrez in America! Americanii ma pretuiesc, imi dau casa si scutiri de taxe. Cat mai traiesc, o sa stau la ei. O sa-mi platesc sicriul de plumb, ca sa trec Oceanul si sa fiu inmormantat in tara. Poate mort, or sa ma iubeasca mai mult guvernantii tarii asteia.
Despre limba tiganeasca si Frank Sinatra
- Regretati ceva din tot ce ati facut sau n-ati facut in viata?
- Da, regret ca am fost lenes la scoala si nu am luat in serios istoria si matematica. Si nu am invatat bine limba romana. Acordurile gramaticale le-am invatat asa, dupa ureche, dupa muzicalitatea limbii, si pentru ca am fost in gasca cu mari scriitori, poeti, actori, filosofi. Imi pare rau ca nici macar limba tiganeasca n-o stiu, pentru ca parintii mei n-au vorbit-o, nu s-a mai vorbit in familia mea de patru generatii. Eu sunt ca Frank Sinatra, care nu stia o boaba italieneste, stia doar "capisci", si cuvantul acesta, invatat din filmele cu Mafia.
- Care e cea mai mare calitate a dvs.?
- Sunt un bun interpret si compozitor de jazz: ceea ce am scris nu e chiar de aruncat la cosul de gunoi. In rest, nu am calitati: sunt coleric, ca orice Sagetator ma aprind repede, sar in ajutorul celorlalti, chiar si cand ei nu mi-o cer, si ca rasplata, primesc uneori si picioare in fund.
- Ati fost intotdeauna un razvratit...
- Da, nu suport magaria si lipsa de masura. Si nu suport ca cineva mai prost ca mine sa ma conduca. Dar am ajuns la concluzia ca, decat sa te implici, mai bine tragi un scuipat si te retragi. Discret. Si cu demnitate.
- Va sperie apropierea iernii?
- Nu, imi place. Ca iarna ma acopar cu multe paturi. Imi place caldura de sub plapuma. Sa nu va inchipuiti altceva, pentru ca mie imi place sa dorm singur. Nu-mi place sa-mi ramana mainile sau picioarele prinse sub o femeie adormita. De-aia am un pat asa ingust, de-o singura persoana. Regii si reginele aveau si ei apartamente separate. Ii inteleg foarte bine!
- Sunteti si acum un cuceritor de inimi. Vi se pare ca dragostea are varsta?
- Nu cred asta, dar cand inaintezi in varsta, dragostea poate fi primita si distribuita altfel decat la tinerete: nu neaparat mecanica e importanta.
- Ce nu va place la tinerii de astazi, la felul in care vad ei dragostea, fata de cum o vedeati dvs. la varsta lor?
- Cand eram tanar si furam cu ochiul oleaca de glezna de femeie, visam la ea o luna. Noroc ca existau bordeluri. Astazi, fetele merg pe strada cu buricul gol si cu blugi-lalea, dezvaluindu-si feminitatea in fata tuturor mitocanilor. Bine ca a venit toamna, ca se imbraca si ele mai gros. Iar baietii sunt prea grabiti. Vor sa ajunga repede in pat, si chiar si acolo se grabesc: "Tac-tac-tac, ca si cum ar coase la o masina "Singer"". O femeie trebuie curtata intai, apoi dezmierdata si iubita. Stii la ce m-am gandit ultima oara, inainte sa ma opereze pe cord?

By-pass si gagici

- Nu, maitre!...
- Dupa ce m-au anesteziat, inainte sa adorm, gandindu-ma ca s-ar putea sa nu ma mai trezesc, mi-am reamintit chipurile tuturor iubitelor mele. Mi-au aruncat inima pentru zece ore intr-o caldare, ca sa-mi faca cinci by-pass-uri si eu m-am gandit la gagici! N-am intrat in panica si nici nu m-am inspaimantat! Fricile si spaimele te macina mai mult decat bolile! Am invatat asta si "comut" imediat de la panica la ceva ce-mi place: Femeile! Sau Mozart! Sau Beethoven! Asta-mi place cel mai mult! Cand ma gandesc la Beethoven, inlemnesc. Stiindu-i toata muzica lui si biografia lui - tot Sagetator ca si mine!...
- Am cunoscut un lautar batran din Bucovina, pe care l-am intrebat care e cel mai important lucru din viata lui. "Muzica", mi-a raspuns, si ochii i s-au umplut de lacrimi.
- Muzica, si pentru mine. Muzica vine de la Dumnezeu. E de esenta divina. Nu conteaza ca esti lautar "urechist" sau ca ai zece Conservatoare, daca ai har pentru muzica, esti binecuvantat de Dumnezeu si aduci bucurie oamenilor.

Fotografii de Iulian Ignat