Prezent mai ales in locurile umede din bucatarie, mucegaiul este o ciuperca moale, spongioasa, respingatoare ca infatisare, de culoare alba, neagra sau verzui-violacee. Ea creste mai ales in locurile neaerisite si intunecoase, unde persista o atmosfera calda si umeda. Se dezvolta mai ales in zonele de evacuare a apei din dusuri si bai, hranindu-se din grasimile pe care le eliminam prin spalare si din particule de murdarie. Cel mai bun antidot: otetul! Frecati zonele metalice in care s-a format mucegai mai intai cu o hartie de smirghel, inmuiata in otet. Utilizati apoi o periuta de dinti inmuiata in otet, pentru zonele la care se ajunge mai greu. Clatiti cu apa curata, apoi cu otet, stergeti locul cu o carpa uscata.
Cum se inlatura pelicula de sapun
Diferitele parti ale dusului si robinetele de la chiuveta si bai sunt amenintate permanent de formarea unei depuneri de sapun, care devine rezistenta in timp. Otetul si bicarbonatul de sodiu le elimina. E suficient sa umpleti o cana de bicarbonat in care sa adaugati atata otet cat sa se formeze o pasta si aveti solutia la indemana. Aplicati-o pe zonele acoperite cu pelicula de sapun si lasati sa actioneze 5 minute. Frecati cu un burete, clatiti cu apa cu otet, stergeti cu o carpa uscata.
Cum scapati de mirosul urat din baie
In loc sa utilizati spray-uri toxice pentru improspatarea aerului din baie, folositi apa amestecata cu otet de mere, pusa intr-un recipient cu sifon. Va inlatura cele mai neplacute mirosuri. Vaporizarile cu otet, in loc de parfum floral, sunt recomandate mai ales in casele locuite de persoane care sufera de astm.
Pentru intretinerea protezei dentare
Un periaj rapid cu otet alb de mere va face sa straluceasca protezele dentare, suprimandu-le si mirosul neplacut. Daca lasati toata noaptea proteza in apa, adaugati si o jumatate de lingura de otet.