- In plina vara, dvs. stati in fotoliul de director de la Teatrul de revista "Constantin Tanase" cu mana pe telefon. Ce fel de vacanta e asta?
- Tot ce stiu este ca trebuie sa rezist. Cand iti bati singur cuie in talpa, stii la ce te inhami, si atunci iti creezi o anumita stare de spirit care te ajuta sa rezisti. Am ales calea asta, am niste promisiuni fata de mine, de colegii mei, de public, iar dorinta de a le respecta, parca anuleaza oboseala. Altadata, la vremea asta imi luam sacii la spinare si plecam ori pe litoral, ori in strainatate, undeva sa muncesc, sa castig niste bani. Si, de cand sunt director, incerc sa castig bani in continuare, dar pentru teatru. De unde atata energie? De la mama, de la tata, din disciplina in care am crescut, din ambitia pe care o am sa cinstesc "casa" aceasta a Revistei, in care am trait patruzeci si ceva de ani, de la colegii mei, de la acest gen pe care-l iubesc si este atat de iubit.
- Daca ati avea mai mult timp, unde ati merge, care este pentru dumneavoastra locul ideal de vacanta?
- Cabana pe care-o am la Sinaia. Macar cateva zile acolo, cu familia, si ma odihnesc extraordinar, chiar daca trebaluiesc toata ziua: vopsesc casa, dau acoperisul cu grund, repar gardul care e din lemn si a cam putrezit, bietul. Dar cand deschid fereastra, vad fericire. Jumatate din casa intra in padure, asa ca brazii ma intampina uriasi, in fiecare dimineata. Sunt zile in care nu mai cobor in oras nici macar sa iau presa, iar cine ma cunoaste stie cat de mult imi place sa citesc ziarul de dimineata. Acolo e casuta mea, acolo e liniste, acolo e pace. Tot locul meu de vacanta este si Dolhasca, comuna in care m-am nascut, iar de acolo ma reped cateva zile pe la manastiri, sa vad Voronetul. Sa trec pe la Sucevita, unde nepotul meu tine un han extraordinar, si sa-mi potolesc foamea cu o ciorba taraneasca, cu bureti in smantana, cu usturoi si mamaliga. Sa ma intorc la Dolhasca, pe dealul bisericii unde ma reculeg, nu de putine ori, la mormintele mamei, al tatalui si fratelui meu. Imi incarc sufletul si "bateriile" dupa ce stau de vorba cu fiecare dintre ei. Apoi ma intorc in Bucuresti, unde intru din nou in focuri...
- In "Bucurestiul iubit"... mai are, oare, batrana metropola de pe Dambovita insule de liniste, de romantism, in care sa te poti refugia in lipsa unei vacante adevarate?
- In Bucuresti... insula mea de liniste este casa. Eu sunt unul dintre acei oameni care se intorc in fiece zi, cu drag, acasa. Dar sunt si multe locuri cu incarcatura romantica, locuri unde am trait evenimente sau intamplari deosebite, de-a lungul celor aproape cincizeci de ani de cand sunt in Bucuresti. Aici am facut Facultatea, aici este Biserica Kretulescu, in care m-am inchinat atunci cand am dat la Institutul de Teatru. Spuneam in genunchi: "Doamne, ajuta-ma sa intru, ajuta-ma sa ma bucur de acest vis, sa fie parintii mandri de mine". Aici e locul unde m-am intalnit prima data cu sotia mea, la Strandul Tineretului. Sau Restaurantul Miorita, de la sosea, unde am invitat-o prima data si ea n-a vrut sa serveasca nimic. Eu aveam niste emotii... ca am luat o vodca si niste cascaval cu sare. Sau Cheiul Dambovitei, pe care veneam sau ma duceam la Grozavesti, de la Teatrul Municipal. Sau Cismigiul, de unde furam flori sa duc fetelor. Sau Teatrul Casandra, unde am debutat ca student-actor. Ce sa va zic, foarte multe locuri au o rezonanta romantica in inima mea, care ma incarca de emotie cand trec pe langa ele, cel mai des, in goana masinii. Dar chiar daca pe fuga, chiar daca nu mai am timp sa zabovesc niciunde, locurile acestea ma emotioneaza si ma fac sa surad usor.
- Sigur ca mai sunt indragostit! Ba chiar acum sunt indragostit peste poate, pentru ca am o nepotica, Maria, care pe 12 august a implinit trei luni. Ea este una dintre cele mai mari bucurii pe care mi le-a dat vreodata viata. Doamne, cum rade la mine, are un zambet dumnezeiesc, nu stiu ce-o gandi ea la trei luni, dar tot timpul zambeste. Este o minunatie de copil, care ne-a imbogatit si ne-a infericit viata. Eu sunt dependent de afectiune, desi asta ma expune, cateodata, la suferinta, pentru ca am mare incredere in oameni, ma atasez de ei foarte repede, iar uneori sunt tradat. Noroc ca in viata mea exista o sursa permanenta de afectiune: familia. Familia este crezul meu unic: baza prin care te realizezi in viata, prin care realizezi ceva. Daca ai liniste acasa, daca exista satisfactia si bucuria intoarcerii mereu acasa, atunci viata este extraordinara. Eu am o sotie de care sunt si am fost mereu indragostit, un om extrem de puternic, nu a cedat niciodata in fata vietii si a tinut tot timpul fraiele familiei noastre cu o mana de fier.
- Am trecut de jumatatea lui august si cerul bate deja a toamna. S-a facut albastru inchis. Ce planuri aveti pentru noul sezon teatral?
- La toamna reluam stagiunea cu mai multe dintre succesele noastre: spectacolul Mama Boema, in distributie cu Stela, cu Nae Lazarescu, Vasile Muraru, Arsinel, Cristina Stamate, Vali Fatu, Mocanu, Bianca Anghel si altii. Apoi repetam musicalul Omul care a vazut moartea, cu mai toate vedetele teatrului. Va aparea o premiera a lui Nae si Vasile, in ultima luna a anului, si mai pregatim si o comedie muzicala, cu o distributie numai de tineri. Avem propuneri de iesiri in strainatate, in Israel, in Canada, cu Teatrul National de Radiodifuziune si spectacolul Caviar, vodca si bye, bye. Ce sa zic, nu prea ducem lipsa de activitate!... In plus, Teatrul "Savoy" este rascolit din radacini de la venirea mea, am primit sprijin de la Primarie sa-l renovez, sa-l consolidez. De asemenea, lucram de zor sa refacem Gradina Herastrau, care reprezinta iarasi o obligatie de suflet a mea, deoarece in mod nejust, Gradina "Boema" a fost demolata, iar ea reprezenta baricada teatrului de revista romanesc. Cum spuneam la inceput, astea sunt cuiele in talpa pe care mi le bat singur, dar n-as putea trai altfel. Sotia mea imi spune des: "Alexandrrru - ea este o atat de sarmanta raraita -, daca nu ai probleme, tu ti le inventezi. Stai putin linistit". Nu am stare, nu am avut niciodata.
Prin telefon, de la 2 Mai
"Sunt cu marea la picioare, in arome de narghilea"
"Cum arata vacanta mea? Doamne, ce frumos! Ce culori!... Din casa vad direct marea, care e cand albastra, cand rosie, cand violeta. Ieri a fost splendida, a avut niste dungi mov inchis, iar apoi, in amurg, s-a facut neagra, neagra de tot. Asa cum ii este numele... Auzi ceva?... Sunt clopoteii de la mine de pe terasa; vantul bate usor si-i face sa cante. Ma simt foarte bine, suntem patru doamne-prietene in momentul acesta pe terasa, radem, facem planuri. Ce relaxant este pentru mine sa stiu ca e seara, dar nu trebuie sa ma coafez, sa ma machiez, sa ma imbrac de gala. Nu zic, imi place sa ma gatesc pentru dragul meu public, dar ce liniste am cand nu trebuie sa o fac. Stii care-i culmea, ca tot ma surprind cu gandul dus la munca. Ce prostie e asta, sa nu fim capabili sa punem punct, sa stam, sa ne uitam pur si simplu la luna? Ar trebui sa putem uita de toate, din cand in cand... Dar e bine, sunt cu marea la picioare, am o gradina cu tufe de trandafiri, le ud in fiecare seara, mai chem un om sa cosim iarba, gatesc cate ceva. Ieri seara am fost in vizita la niste prieteni, am mancat peste la gratar, am stat la sueta pana s-a facut atat de tarziu, ca inghetasem de frig. In alta zi, am fost la Neptun, unde se bea o cafea turceasca extraordinara. Ne-am tolanit pe perne de matase, in aroma de narghilea, am mancat suberec. Am fost si la Mamaia cea moderna si infloritoare. Eu zic
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
