Retetele fericirii

- Vara sunt mai usor de-aplicat -

O dimineata cuminte

Aprind candela de sub icoana Sfintei Fecioare. Are mainile impreunate si privirea ridicata catre cer. Se roaga. O rog si eu cu umilinta sa-mi daruiasca dimineti linistite si cuminti ca aceasta care tocmai incepe. O raza timida de soare isi face loc prin geam si ma anunta ca o noua zi se naste. Imi umplu plamanii cu aer rece, curat. Imi spal fata cu apa proaspata si ma uit catre rasarit. Multumesc lui Dumnezeu pentru minunea de a-mi darui o noua zi. Inspectez ograda. Gainile si-au inceput concertul obisnuit. Albe, rosii, negre, cu pene in toate culorile, isi vorbesc, se cearta, se plimba, isi impart sau isi disputa un graunte sau o biata rama care le-a cazut victima. Cocosii anunta desteptarea umflandu-si piepturile. Bat din pinteni, bat din aripi, si intelegi imediat cine este mai-marele ograzii. Ghemotoacele de puf isi fac si ele de lucru pe langa grijulia closca. Fereasca-l Dumnezeu pe Pisi sa se apropie de vreunul din puii ei... In cotetul iepurilor e veselie mare. Sar, se joaca, fac tumbe. Cine alta decat Delmi, cateaua cea credincioasa si galesa, ma iubeste mai mult si mai mult, si sare pe mine, mai mai sa ma puna jos, ca sa-mi poata linge obrazul? N-am incotro si ma tavalesc cu ea in iarba inca plina de roua, sa-i rasplatesc declaratia de dragoste. Ma uit catre ghivecele mele. Le vorbesc, le alint, le mut un pic mai catre soare. Le ud din belsug cu apa din fantana. Muscatele albe au inflorit, cele rosii au boboci. Cactusii stau teposi si mandri. Sa nu uit cumva sa povestesc de trandafirul din coltul curtii. De primavara, devreme, si pana aproape ce cade prima bruma, el infloreste. Flori dupa flori, galben-aurii. Si sa nu uit nici de straturile de ochiul-boului care strajuiesc gradina de legume. Ele chiar sunt mandria mea.
Odata vizita incheiata, e timpul pentru o cana cu ceai. O beau cat este inca liniste, pana cand minunea cu ochii albastri nu s-a trezit. Apoi urmeaza pregatirile pentru o noua zi de scoala. "Sa fii cuminte, atent, curat, sa nu uiti lectia, sa nu uiti ca te iubesc." Poarta se tranteste in urma lui si eu si ursul de plus, si Batman, si Peter Pan ramanem intr-o placuta asteptare, pana ce se va intoarce acasa, ca sa ascultam din nou povesti despre matematica, citire, desen si domnisoara invatatoare.
Delmi sare vesela pe langa mine, in felul ei de a ma ruga sa mergem la plimbare. Ca de fiecare data, ma indupleca si plecam amandoua catre islazul din spatele casei. Soarele straluceste. Nici un norisor pe cer. Alergam amandoua. Eu mai putin. Ma culc in iarba moale si inchid ochii. Ascult cantecul gazelor. Peste cateva luni, pe campul din fata vor inflori florile mele preferate, flori de floarea-soarelui. O sa culeg in fiecare zi si o sa-mi impodobesc casa cu ele.
Acusi se face de pranz si in bucatarie va trebui sa miroasa placut, a "ceva bun". Vreau sa pot rasplati povestea unei note de 10. Ma intorc cu respect si recunostinta catre icoana Sfintei Fecioare. O rog sa-mi daruiasca mereu dimineti linistite si cuminti ca aceasta.

Barbu Maria - loc. Heresti,
com. Hotarele, jud. Giurgiu



Cel mai frumos nume

Eram casatorita de 15 ani si nu reusisem sa devin mamica, in ciuda tuturor tratamentelor pe care le urmasem in toti acesti ani. Imi pierdusem speranta ca voi aduce pe lume un copil, dar bunul Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunile, mi-a luminat mintea si m-a calauzit in drumurile pe care am inceput sa le fac in diverse camine de copii, cu gandul ca, totusi, as putea deveni mama, adoptand un copilas. Dupa multe esecuri (bunul Dumnezeu m-a pus la incercare), intr-o duminica de decembrie, o vecina a venit si m-a intrebat daca mai vreau un copil, un baietel. Am raspuns imediat "Da" si luni dimineata am fost la spital sa vad bebelusul.
Se nascuse sambata seara si mama lui dorea sa-l dea spre adoptie. Era un puiut de om, avea doua zile si mi s-a parut cel mai frumos copil din salon. Imediat am demarat formalitatile de adoptie, si dupa 5 zile l-am luat acasa. In cele 5 zile, mergeam zilnic la spital sa-l vad si cand ma intoarceam acasa simteam ca-mi explodeaza inima de fericire. Nu ma credeam capabila de atata iubire si afectiune pentru un copil pe care nu-l nascusem eu. El mi-a luminat viata, a devenit soarele meu, universul meu. Ce fericire mai mare exista, decat sa vezi un copil facand primii pasi, sa-l auzi spunand "Mama", sa-l duci de manuta la gradinita sau in cazul meu, la camin, sa-l vezi frumos ca un soare, imbracat in uniforma in prima zi de scoala. Sau sa vina de la scoala si sa-ti spuna: "Azi ti-am scris numele: "Mama"!".
Poate pentru alte mame aceste lucruri sunt firesti, dar pentru mine, care am dorit sa le aud timp de 15 ani, mi se par minuni dumnezeiesti. Sunt cea mai fericita mama. Cu voia bunului Dumnezeu, va veni ziua cand va termina scoala, va urma poate o facultate, va face poate armata, se va indragosti, va iubi, se va casatori si acestea vor fi tot clipe de fericire pentru mine. Iar cand bunul Dumnezeu ma va chema la El, in ceruri, voi fi tot fericita, fiindca pe aceasta lume am purtat cel mai frumos nume spus de un copil: "Mama!".
Paica Niculina - Giurgiu



O fericire pe termen lung

Trenul serpuieste lenes si leganat prin vaile adumbrite, si inima incepe sa-mi bata neregulat. Sunt pe drumul de la Salva spre Viseu, drumul copilariei, ma indrept spre strafundurile sufletului meu, ma duc sa-mi caut linistea, ma duc sa ma regasesc, pentru ca numai acolo, acasa, imi oblojesc sufletul, numai acolo respir cu adevarat, numai acolo, in Maramuresul meu natal.
Este o poveste, o poveste despre fericire, despre ceva ce nu ma dezamageste niciodata, nu ma raneste, nu ma nelinisteste. Este un satuc de munte. Cu mult inainte de a ajunge simt mirosul dulce al rasinii si al brazilor, amestecat cu cel al laptelui si branzei. Simt mirosul de lana din toalele intinse pe garduri la soare, mirosul de mere, de fan cosit. Satucul copilariei mele este asezat intre dealuri inalte, viguroase, casele sunt rasfirate prin paduri, pe marginea drumului, pe malul Izei, sunt case din lemn, unele din lemn vechi, care miroase a timpuri trecute, a viata de demult. Si ce mai povesti se spun in timp ce ploaia se sfasie la geamuri!
Si aveau bunicii o livada cu soare si umbra, cu racoare si arsita, cu romane citite la umbra merilor si gutuilor, loc de liniste si visare. O lume arhaica, linistita, incapatanata sa se conduca inca dupa vechile ei ritmuri.
N-am mai gasit nicaieri babute mai barfitoare ca la noi. Zbarcite, covarsite de ani, dar batand cu inversunare ulitele satului in cautare de vesti. Nu lipsesc de la nici o pomana, nunta ori inmormantare, nu pierd absolut nici un eveniment, nu uita nici o intamplare, si tot povestesc... povestesc... povestesc, poate ca sunt obositoare uneori, mereu cu coada ochiului la vecin, la masina care trece pe drum, la strainul venit sa ceara apa, dar cat le duc lipsa cand sunt departe de ele! Sa nu mai afli nici o veste picanta, nici o intamplare misterioasa, sa nu le mai vezi ochii vii si nelinistiti precum argintul. Babutele acestea cernite si indarjite implinesc, rotunjesc cumva lumea aceasta magica, lumea copilariei mele, lumea care m-a facut sa descopar fericirea, caci ea nu ne poate dezamagi niciodata. Prieteni si iubiti ne ranesc, pleaca de langa noi si nu-i mai vedem niciodata, parintii se sting, pruncii cresc si pleaca, insa ea, ea este mereu prezenta. Ce-i copilaria asta, daca nu traistuta pe care o purtam in spate toata viata, locul de unde ne scoatem merindea sufleteasca, amintirile si oamenii care au fost? Continentele de lumina pe care le-am luat pentru totdeauna in stapanire? Ceva fabulos se petrece cu copilaria noastra. Din ea scoatem mereu sensurile cele mai profunde si adevarate ale vietii noastre, puterea de care avem nevoie in zilele aspre ce vor veni, lumina zilelor negre. Copilaria, o fericire pe termen lung.
Maria Tomescu - str. Aries, bl. B, ap. 20,
Craiova, jud. Dolj



Secretul vietii

Sunt o fidela cititoare a revistei dvs. din Republica Moldova, pe nume Mardare Zinaida. Desi nu am prilejul sa o citesc imediat dupa publicare, intrucat nu este foarte usor sa faci rost de ea, dar prin intermediul fiicei mele, Lilia, care-si face studiile in Romania, sunt nespus de multumita de a o primi, chiar daca ajunge cu mici intarzieri. Oricum, ii citesc fiece pagina, absorbindu-i fiece cuvant. Sunteti cu adevarat o oaza de bucurie pentru fiecare om si este o minune, o binecuvantare dumnezeiasca, ca in aceste timpuri destul de grele pentru noi toti, exista inimi mari si nobile care incearca sa risipeasca ceata din sufletele multor oameni si sa le aprinda o raza de speranta spre mai bine! Va scriu pentru a impartasi ceea ce simt si ce m-a facut sa-mi spun: "Sunt fericita".
Eu cred ca Ea, Marea Fericire, se naste pornind de la o dragoste adevarata, care te inalta, te lumineaza, te linisteste. Am visat dintotdeauna la o dragoste care sa ma faca fericita si ea a venit. Din acea dragoste mare mi s-au nascut trei bobocei, care mi-au daruit si ei fericirea. Am doua fiice si un fecior cu care ma mandresc extraordinar de mult. Prin ei, viata mea continua si va inflori. Fiicele si-au facut ambele studiile la licee in Romania, obtinand rezultate stralucite la Bac, inscriindu-se apoi la facultate. Cea mai mare, Svetlana, mi-a daruit un nepotel, pe nume Iustinian, prin care simt ca intineresc, desi, incet-incet, se aduna anii la buchetul vietii... Este un ingeras care lumineaza fiece zi, atat lor, parintilor, cat si noua, bunicilor, care cu atata dor asteptam sa-l auzim razand, rostindu-ne pentru prima data numele, pentru ca ne este foarte departe, in Portugalia, si inca nu l-am auzit vorbind. A doua fiica, Lilia, isi continua studiile tot in Romania, la Cluj, si anume prin ea v-am cunoscut si v-am indragit atat de mult, si nu doar eu, ci multi romani de aici, de peste Prut. Baiatul, Ionel, este si el pe cale de a-si lua zborul de acasa, absolvind anul acesta clasa a Xii-a si urmand sa aleaga un drum decisiv al vietii. Imi iubesc copiii si nu exista limite pentru acest sentiment profund! Ei sunt pretul vietii mele! Uneori, lumina sufletului meu e pe cale sa se stinga, dar prin ei, ea se reaprinde. Am infruntat atatea obstacole impreuna cu ei si pentru ei, am incercat sa le ofer tot ce-i mai bun pentru aceasta viata, sa le insuflu dragostea pentru tot ce ne inconjoara, o dragoste curata si sincera, care sa-i ocroteasca si sa le dea putere.
Pot sa exclam ca sunt fericita, iar aceasta fericire vine anume din dragostea pentru copiii mei scumpi, si de la ei pentru mine. Stiu sigur ca acesti copilasi, aceste fiinte atat de dragi mie, nu ar putea rani nici macar o furnica, iar daca asta s-ar intampla, ar plange pentru ea, asa cum faceau cand erau mici. Acest lucru ma face sa fiu mandra, pentru ca stiu ca au niste suflete deosebite, ceea ce ii face sa fie iubiti si apreciati de toti cei care-i cunosc. Pentru mine, secretul vietii a fost dezlegat: Maria sa Dragostea! Viata e dragoste si e unica. Sa ne bucuram de Ea! Din tot sufletul, urez multa fericire dvs., celor de la "Formula As", si tuturor cititorilor care cu siguranta cred si lupta pentru a fi fericiti!
Cu mult respect, fidela dvs. cititoare,

Mardare Zinaida - sat Stolniceni,
jud. Lapusna, Republica Moldova, cod 3450