Nina Buzduga

- Cu dragoste, despre lei -

Cand a vazut prima data o dresura de lei, Nina Buzduga era o tanara proaspat casatorita. Mersese la circ la indemnul sotului ei, care voise sa-i mai abata ingrijorarea legata de un Tbc pulmonar, pe care se chinuia sa il vindece, mutandu-si suferinta din spital in spital. "Sa mergem diseara la Circul Vechi, sa o vedem pe Dina Mihalcea, cu dresura ei de pui de lei!" Impresia pe care i-au lasat-o micile animale a fost atat de puternica, incat a luat decizia chiar in seara aceea. "Daca Dumnezeu ma face bine, daca traiesc, nu mai merg la facultate, nu ma mai intereseaza nimic, cu asta vreau sa ma ocup, cu dresura de lei!"
Nina Buzduga a devenit prima femeie din lume care a indraznit o dresura combinata de ursi si lei, continuand apoi cu alte numere senzationale, care au impus-o vreme de trei decenii drept cap de afis al circului bucurestean, aducandu-i aprecierea pe toate meridianele lumii, acolo unde au purtat-o turneele. Pe afisul vechi, prins in perete cu o pioneza, scrie cu litere de-o schioapa: "Mare Atractie!" si o arata pe Nina langa un urs gigant de 300 de kilograme. Iar in alta fotografie, o leoaica sare printr-un cerc pe care dresoarea il tine deasupra capului. "Manca-i-ar mama pe ei de frumosi! Uite, astia au fost si sunt copiii mei, pana inchid ochii." Asa vorbeste despre uriasele feline, "manca-i-ar mama!".
Acum, la 75 de ani, Nina Buzduga duce dorul leilor, pe care-i mai vede doar pe "Animal Planet", pierzandu-si noptile la televizor, pentru a le mai zari coamele stufoase si cozile nervoase. In rest, face gimnastica si duce o viata ordonata, pentru ca vrea si stie ca mai poate face inca o dresura. Nu pentru a dobori recordul mondial de varsta, ci de dragul lor, al leutilor.

Cu andrelele prin "jungla"

S-a prezentat asadar in primavara lui 59 la directorul Gradinii Zoologice din Baneasa, slaba ca un tar, "inalta" de 1,60 metri si a spus raspicat: "Ma numesc Nina Buzduga, Dumnezeu m-a facut bine si vreau sa fac dresura de animale! Imi sunt dragi". Timp de trei luni i-a studiat pe puii de lei si pe ursuleti printre gratii, a citit carti straine despre comportamentul animalelor salbatice, pentru ca un dresor trebuie sa stie si atunci cand ii tresare un muschi animalului, ce se intampla cu el, care este motivul. Apoi a intrat in cusca. "Diana s-a repezit la mine, din piept imi siroia sange, dar nu am cedat, i-am dat un pumn in bot si a trecut la loc. Toata lumea tipa in jurul custii: "Iesi afara, nu te mai lasam niciodata!". Insa eu am spus: "Nu! Asta-i inceputul!"."
Intotdeauna a iubit animalele, iar de curaj, unul nebunesc uneori, n-a dus lipsa. La trei ani, pe mosia de langa Pitesti a tatalui ei, joaca preferata era sa provoace un berbec alb si falos si sa sara din fata lui in ultima clipa. La cinci ani, s-a urcat pe calul maro roscat cu stea in frunte, pe care-l tot hranea cu zahar si cu biscuiti si, agatata de coama lui, a pornit la plimbare spre zavoi. Iar la 16 ani si-a falsificat varsta in acte pentru a pleca, noua luni, pe front. Asa ca nu a dat, nici in fata leilor, inapoi. "Am intrat la lei in fiecare zi, apoi i-am bagat si pe ursi, sa-i vezi cum se urcau in copac si dadeau leoaicele tarcoale in jur sa puna laba pe ei. Pe una o chema Diana, pe alta Aida, erau surori si-am lucrat unsprezece ani cu ele, pana cand cineva mi-a otravit animalele. Doamne, ce-am mai plans! Apoi a urmat o noua serie de Diane si de Aide. In manej nu poti avea preferinte, pentru ca leii sunt foarte gelosi, dar pe cele doua le-am iubit foarte mult. Aida, chiar daca facea tot ce-i cereai si era o profesionista desavarsita, nu te lasa in nici un chip sa pui mana pe ea, sa o mangai. Cu Diana, care era foarte tandra, am avut cateva incidente. La Cugir, a aparut in timpul spectacolului un pompier imbracat cu mult rosu, si Diana a ramas cu ochii tinta la el. Eu o fortam sa-si faca numarul, pe ea o intriga pompierul, asa ca a sarit pe mine. N-a sarit sa ma sfasie, ci sa o las in pace, dar tot am avut vreo 40 de taieturi la maini si abia mi-am terminat numarul. Zgarieturile leilor sunt foarte infectioase, dar eu mi-am revenit intotdeauna repede. Alta data, repetam un numar in care stateam intinsa peste Aida si peste Diana si le bagam capul in gura. Pe atunci, manejurile erau pline de rumegus, iar cand i-am deschis gura cu mainile, Diana a simtit rumegus pe limba si a inchis gura instinctiv, prinzandu-mi capul. N-a vrut sa-mi faca nimic, saracuta, ba ea s-a speriat cel mai tare, cand m-a auzit strigand din gura ei, autoritar: "Diana, da-mi drumul imediat!". Am ramas un timp cu fata zdrelita, dar uite ca mi-a trecut, urmele de la mana le mai am si acum. Aveam o ursoaica, Mormi, care de fiecare data cand se stingea lumina inaintea unui numar - pentru a creste suspansul - venea in intuneric la mine, imi dadea una peste picioare de ma dadea jos, apoi fugea la locul ei si-si facea treaba. Nimeni nu vedea nimic. Asa ii intrase ei in cap ca e numarul. Si cu Petrica, cu leul, m-am trezit odata in carca. Asa, de drag, nu stiu, m-a prins o fractiune de secunda neatenta si ce si-a zis: "hop si eu". I-am zis: "Petrica, da-te imediat jos!" si a trecut la loc, dar mi-a facut franjuri cojocelul."
Pe toti i-a iubit, dragii de ei, dar mai mult si mai mult, tot pe lei. Mai bine zis, pe leoaice, pentru ca si in jungla, si-n manej ele sunt sefele, iar dresoarea a facut in asa fel incat sa o simta ca pe una de-a lor. Cum? "Leii au caractere cat se poate de diferite, sunt ca niste copii care merg la gradinita si trebuie educati. Cand cu autoritate, cand cu blandete, dar niciodata cu bata, cu bataia. Daca faci asta, animalul se va supune, se va obisnui cu durerea, dar nu te va ierta si va prinde un moment in care esti vulnerabil si se va razbuna. Pentru a le domina, am petrecut cat mai mult timp impreuna cu ele. Dupa exercitii stateam la masa, trebuia sa vada cine le arunca halca de carne. Apoi imi luam andrelele si intram cu ele in cusca. Asa mi se si spunea intr-un timp: "Doamna una pe fata, una pe dos"! Mai citeam o carte, ele se plimbau pe langa mine, se tavaleau, se jucau, le mai calaream si eu si le frecam pe coama. Venea cate una sa ma linga pe picior, dar eu nu o lasam, din joaca, se poate ajunge la altceva. Cand se apropiau prea mult, ridicam betigasul si le spuneam sa stea cuminti. Vorbeam tot timpul cu ele, e foarte important sa stai cu ele si sa le vorbesti. Imi cunosteau tonalitatea si se supuneau, stiau ce au de facut. Prin vorbe si prin privire te impui. Se bucura cand reusesc un exercitiu si atunci le vorbesti cu blandete: "Bravo, baietii mamii", "bravo, scumpete". La repetitii, le mai dai un ciubuc, ii mangai fara sa uiti ca nu-s deloc niste pisicute. Trebuie sa stie de amenintari, sa-ti cunoasca autoritatea, pentru ca profita daca vad ca dai inapoi si nu esti stapan pe tine, dar repet, nu prin bataie. "Treci la loc!", "Stai cuminte!", eu numai in romaneste le vorbeam, nu le dadeam comenzi in engleza sau nemteste. Doar "Alei, hop!", atat. Ca sa fii un bun dresor, trebuie sa iubesti animalele, sa te atasezi de ele, iar ele, asa fioroase cum sunt, simt blandetea, sinceritatea, stiu ce fel de suflet ai."
S-a spus despre ea ca are o putere hipnotica asupra animalelor, dar Nina Buzduga este doar in parte de acord. Poate ca secretul ei, pe care nu vrea sa-l divulge, este mult mai simplu decat ne imaginam: dragoste si daruire. "Leii au fost si au ramas marea dragoste a vietii mele."

S-a pierdut un leu

"In 1974, la Targu-Mures, in timpul unui spectacol, un ingrijitor care bause (prima regula cand lucrezi cu animalele este sa nu bei alcool!) a uitat sa puna clemele la cusca si au scapat leii. Unul din ei a nimerit la casiera, altul a ajuns in fosa orchestrei, l-a vazut un muzicant de pe ultimul rand si-a inceput sa se agite: "Ba, leul lui Buzduga!". Dirijorul s-a enervat, nu intelegea ce se-ntampla, il tot ameninta pe muzicant, care era alb si facea semne disperate. Pe astia cinci lei am reusit sa-i momesc cu carne si i-am bagat in cusca, dar ala mare, Jimi, s-a dus in manej - gratiile nu erau inca puse - si s-a trantit in mijloc, asteptand sa inceapa numarul. Le-am spus spectatorilor sa nu se sperie si m-am asezat jos, langa el, "Hai, baiatul mamei, hai sa mergem!", el nu se clintea si cand am insistat, a sarit peste capul celor din loja oficiala si dus a fost! A ajuns intr-o gradina de vara - era 23 august, lumea iesise la bere -, oamenii au inlemnit. Unul, mai cherchelit, zice: "Nu e ba nici un leu, e un vitel. Hai, ma, la taica!". Eu eram in spatele lui, il trageam de coada, disperata, cu lacrimi in ochi, sa nu-l impuste militia, le ziceam: "Daca-l impuscati, va impusc si eu!". Pana la urma, a sarit gardul si a intrat in casa unui om care statea pe recamier si se uita la televizor. Cand a vazut ca-i intra un leu pe geam, a fugit la bucatarie si de acolo in curte, unde l-am gasit lesinat langa un pom. Am trimis vorba batranului Krateyl sa aduca repede vagonul, si asa, dupa cinci ore de haituiala, cu inima cat un purice, l-am prins pe Jimi. Nu facuse nimanui o zgarietura. Asa am patit si la Satu Mare, au fugit leii pe zapada, la Mures. La unu noaptea, stateam la marginea apei cu leii la picioare, pe haina mea de vizon, care s-a facut praf si asteptam sa vina cusca."

Sarita

Sarita, maidaneza care a facut un tambalau grozav in primele minute ale vizitei mele, latrand si sarind fara incetare de pe un fotoliu pe altul, trece la alt gen de "represalii". Se urca pe spatar si ma impunge cu botul in ceafa, mi se urca in poala si nu ma lasa sa scriu. Are ochi uriasi si umezi. Gasita pe strada pe o ploaie torentiala si adoptata, ea a ajutat-o pe Nina Buzduga sa mai uite de dorul leilor si sa treaca peste o mare dezamagire. Cu patru ani in urma, a cautat cativa leuti prin parcurile Zoo, si a inceput cu ei o dresura la Circul de Stat. Si-ar fi dorit sa bata acest record mondial de varsta in dresura cu lei pentru circul romanesc, insa dupa zece luni de munca in conditii precare - o cusca de doi metri -, cand mai avea doar doua saptamani de lucru, numarul a fost oprit, fara nici o explicatie.
Nina Buzduga isi aminteste cat de frumos era inainte, cat de fericiti erau copiii cand vedeau animalele, caii, leii, si vrea ca publicul sa stie ca ea nu a disparut, ca nu este adevarat cand se spune ca in Romania nu mai sunt dresori de lei. Simte ca poate sa duca la bun sfarsit acest numar si ar dori foarte mult sa-si gaseasca un elev caruia sa-i poata transmite mai departe ceea ce stie."Este cea mai grea meserie din lume, o fractiune de secunda de neatentie si poti fi sfasiat, asa cum s-a intamplat cu colege de-ale mele, cu ingrijitori. Lucrezi cu animale din jungla si nu stii cand li se poate declansa instinctul. Dar si atunci, cand la un pocnet din degete, incep sa raga si vezi bucuria in ochii copiilor, e si cea mai frumoasa meserie din lume."
Sarita nu suporta despartirile. De fiecare data cand pleaca cineva din casa devine extrem de agitata si trebuie luata in brate si consolata. "Si daca nu se poate si nu se poate", spune doamna Buzduga, leganand-o pe Sarita pe umar, "tare as vrea sa merg la Deva, la gradina zoologica, macar sa-i vad pe leutii mei, manca-i-ar mama de scumpi!".


Multumim familiei Andrucovici si domnului Traian Ganea.