Un mare regizor, celebrat in tara sa de origine: David Esrig

"Teatrul trebuie sa raspunda intrebarilor si framantarilor sufletesti ale oamenilor. Dar asta depinde de felul in care este facut"

Pe 30 ianuarie a.c., Senatul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica i-a decernat maestrului David Esrig titlul de Doctor Honoris Causa, in chip de recunoastere a meritelor sale exceptionale in domeniul dezvoltarii artei teatrale din Romania. Regizor de frunte, autor al unor nemuritoare spectacole, David Esrig s-a stabilit in strainatate, in plin comunism, excedat de cenzura exercitata permanent si abuziv asupra realizarilor sale teatrale. Fiind o personalitate marcanta a anilor 60-70, generatiile mai tinere n-au avut norocul sa beneficieze de stralucirea montarilor sale, care au ridicat teatrul romanesc la rang international. Motiv temeinic pentru a-l ruga pe maestru sa ne acorde un interviu recapitulativ.
- Inainte de toate, bine ati venit acasa, in Romania, si felicitari pentru distinctia care va rasplateste stralucita dvs. cariera regizorala. Va mai amintiti cum a inceput?
- Eram elev in ultimul an al liceului "Matei Basarab" din Bucuresti, cand, impreuna cu un grup de elevi, mari iubitori de teatru, ne-am apucat si am pus in scena piesa lui Gogol Jucatorii de carti. Regia am semnat-o eu. Cu acest spectacol de liceeni am participat la "Festivalul National al Teatrului de amatori". Am avut emotii teribile. Juriul era format din mari personalitati, actori si regizori de frunte, avand-o, ca presedinte, pe doamna Dina Cocea. Asta se intampla in 1953. Ei bine, am luat premiul I pe tara cu aceasta montare a mea, iar doamna Dina Cocea m-a indemnat sa ma apuc serios de teatru: "Baiete, asculta ce-ti spun! Te duci glont la Institut si dai examen la Regie!". Am ascultat-o fara nici o ezitare si am intrat din primul foc! Spre norocul meu, a fost o decizie fericita fiindca am avut profesori excelenti: Iannis Veakis, Tudor Vianu, Otetea, Marcel Breslasu... Lui Breslasu ii datoram cel mai frumos curs de Istoria teatrului... Numai ca eu nu am avut astampar! Nu stateam doar la cursurile de regie! Am colindat, pe rand, sectiile de actorie, unde erau, de asemenea, profesori fabulosi: Ion Fintesteanu, Aura Buzescu, Baltateanu, Timica, Marietta Sadova... Acolo, la cursurile de teatru, am pus ochii pe doi tineri de mare talent, care mai tarziu aveau sa-si dovedeasca exceptionale calitati. Este vorba despre Gheorghe Dinica si Marin Moraru. Pe vremea aceea, studenti fiind, ei faceau figuratie la Teatrul Mic... De-altfel, mizand pe marele talent al lui Dinica, l-am si distribuit intr-o comedie - Procesul domnului Caragiale, alaturi de Jules Cazaban... Institutul l-am absolvit in 1957, la sectia de regie, cu spectacolul Vicleniile lui Scapin de Molire. L-am montat la Piatra Neamt. S-a jucat acolo timp de un an intreg. Piatra Neamt e un oras parca binecuvantat pentru teatru...
- Tot in acel timp ati fost angajat la Televiziunea Romana...
- Televiziunea m-a interesat ca experiment... Am facut acolo vreo 400 de emisiuni. Cele mai dragi mi-au fost "portretele" pe care am izbutit sa le fac unor mari maestri ai scenei romanesti: Lucia Sturdza Bulandra, Ion Manolescu, Costache Antoniu, Aura Buzescu, Jules Cazaban, Eugenia Popovici... In 1961 am fost numit regizor la Teatrul de Comedie...
- ...unde sub directoratul asigurat pe vremea aceea de Radu Beligan, ati montat o serie de spectacole antologice, mult premiate. Seria lor a inceput cu Umbra de Evghenii Schwartz...
- Da, asta se intampla in 1963. In 1965, am montat Troilus si Cressida de Shakespeare, un spectacol cu care am fost si la Paris in turneu si care, spre imensa noastra bucurie, a luat si un mare premiu, de fapt cel mai mare: Premiul "Thetre des nations". Si asta, intr-o competitie de temut. E drept ca distributia era una de zile mari. Actori care au naucit, pur si simplu, publicul si criticii francezi. E vorba despre Marinus Moraru, Dinica, Albulescu, Sanda Toma, Dem Radulescu, Mihai Paladescu, Gonta, Vasilica Tastaman, Mircea Septilici, Iurie Darie, Florin Scarlatescu, Val Platareanu, Dumitru Chesa, Constantin Baltaretu.
- Tot in acei ani ati mai luat un premiu de mare prestigiu pentru Capul de ratoi al lui Gheorghe Ciprian.
- Da, un spectacol care a facut destula valva, si nu numai in Romania, ba chiar si la Venetia, unde am fost cu el in turneu. Si in acea montare am avut parte de o echipa extraordinara, in frunte cu Radu Beligan. Alaturi de el, cu cate o creatie exceptionala: Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Mihai Paladescu, Vasilica Tastaman... Sanda Toma era si ea in spectacol. Canta la pian... Acompania pe scena ca din "off" actiunea - asa cum se intampla candva in salile de cinema unde rulau filme mute, create in vremea cand nu se inventase, inca, "sonorul". A urmat apoi Nepotul lui Rameau de Denis Diderot, pe care l-am pus la Bulandra, in 1968, cu Dinica si Moraru in forma uriasa, spectacol cu care am fost in turneu la Florenta si la Belgrad... Am continuat mai apoi tot pe aceasta linie de... soc, si cu "Asteptandu-l pe Godot, de Samuel Beckett, si cu Furtuna de Shakespeare. Numai ca... n-a mai mers. Ambele "incercari" mi-au fost interzise. Intre timp, in 1969, fusesem numit conferentiar la Catedra de Regie din cadrul Iatc, iar in 1971, am fost angajat ca regizor la Teatrul National...
- ... unde ati montat un alt spectacol de mare rasunet: Trei gemeni venetieni de Collalto. Asadar, un "palmares" de invidiat. De ce ati plecat din Romania, domnule David Esrig?
- Pentru ca m-am saturat sa tot fiu interzis. Doriti amanunte? In afara de Furtuna, a mai fost interzis - cu doua saptamani inainte de premiera - acel Godot de care am pomenit si in care ar fi facut creatii extraordinare Dinica, Moraru, Sandu Sticlaru, Gonta, Nicky Wolz... Si mi-a mai fost interzis - cu doua saptamani inainte de primul tur de manivela - filmul De ce? Scenariul imi apartinea. Era dupa proza lui Caragiale. Decorurile si costumele urmau sa fie realizate - ba chiar erau aproape gata - de sotii Radu si Miruna Boruzescu. Cine era in distributie? Pai... Toma Caragiu, Vasilica Tastaman, Marinus Moraru, Dinica, Puiu Calinescu, Sanda Toma.
- De-a lungul prodigioasei dvs. cariere, ati lucrat pe numeroase scene de prestigiu din lume: la Bonn, Haiffe, Koln, Munchen, Paris, Essen, Tel Aviv... Ati scris carti despre teatru. Ce inseamna Teatrul in ochii dvs.? Ce rol mai poate avea el in aceasta lume atat de zbuciumata? Atat de tulbure?
- Candva, Teatrul a fost altarul credintelor omenirii, azi, ca si intotdeauna, teatrul trebuie sa raspunda nevoilor sufletesti, intrebarilor si framantarilor oamenilor. Asta e functia lui. O finalitate care depinde de felul cum este facut teatrul. Imi amintesc ca la Troilus, unii spectatori veneau si de cate... 25 de ori... Spectacolul ii punea pe ganduri. Ii indemna sa reflecteze... La spectacolul cu Umbra (pe care l-am jucat si in turneu laLeningrad), dupa premiera din 1963, au fost aplauze furtunoase. Au durat aproape... o ora! Da, avem nevoie de teatru - mai ales in zilele noastre! Am vazut si la Bucuresti, in acest rastimp, cateva spectacole reusite. Dar nu exceptionale! Asa ca nu le mentionez acum si aici. Da, s-ar putea sa vin in curand sa montez din nou un spectacol la Bucuresti. Astept sa se clarifice unele lucruri. Oricum, nu am prea mult timp... Dupa cum stiti probabil, sunt directorul Fundatiei "Athanor" pentru sprijinirea teatrului, pe care am creat-o la Munchen, director al Centrului de Educatie pentru actori profesionisti, tot din Munchen. Si mai sunt si Presedintele de Onoare al Festivalurilor si Scolilor de teatru din Europa. Vedeti, deci, ca timpul meu e masurat... Oricum, as veni cu placere, din nou, la Bucuresti. Am multi prieteni aici, titlul care mi s-a acordat acum m-a bucurat mult... Iar Bucurestiul e din ce in ce mai frumos si mai simpatic. Ma doare, insa, cand vad atatia oameni saraci, chiar si in centrul Capitalei...