Amintiri despre Craciun

Asteptarea

In noaptea asta e Craciunul. Am lasat usile deschise ca sa vad bradul din camera cealalta. De fapt, nu-l vad pe tot, ci numai cateva ramuri mai mari, care atarna catre podea. Iar s-a oprit curentul si mama a aprins o lampa cu gaz, o lampa ca un fel de para de sticla, cu oglinjoara veche in spate si cu un picior gros si verde, in care se vede plutind fitilul. De unde stau, nu vad lampa, dar pe creanga din mijloc a bradului am pus Globul cel Mare, cel rosu, si lampa se reflecta in el ca o gaura de lumina. Daca strang ochiul drept, pot sa vad cum lumina lampii se face vartej. Pot s-o subtiez, s-o infior, pot s-o sting sau s-o aprind, pana cand acopera bradul intreg, cu un abur de lumina stralucitoare.
Pe sora mea o cheama Luana si are aproape sapte ani. Ea doarme in patul de jos. Poate chiar a adormit, tot uitandu-se la Globul cel Mare, poate viseaza ca Mosul a si venit si i-a adus cine stie ce jucarii pentru tanci. Eu sunt mai mare. La vara fac zece ani. De fapt, pe mine nici nu ma intereseaza Ce primesc de Craciun, chiar si mama spune ca nu e important Ce anume aduce Mosul, ci daca Mosul vine sau nu si, mai ales, Cum il asteptam.
Mama e la bucatarie si cred ca face placinta cu mere la lumina lumanarii. Asa miroase, a placinta cu mere. Tocmai seara se opreste curentul, atunci cand mama vine acasa, si tocmai atunci cand e iarna si tocmai atunci cand e frig si, culmea, mereu cand se opreste curentul se opreste si caldura caloriferelor, numai ca noua nu ne pasa deloc, daca mama e acasa. Asa.
Azi am asteptat-o pe mama in coltul strazii, la capatul blocului, langa scoala. Se facuse noapte deja si ea nu mai venea. Pe sora-mea a trebuit s-o trag cu sania pana acolo. Stiam amandoi c-o sa vina pana la urma, dar bradul? N-aveam brad. La piata nu mai era nimeni. Oamenii care vindeau brazi plecasera. Ramaseseram fara brad si daca n-ai brad, Mos Craciun nu poate sa mai vina. Bradul e asa, ca un fel de semn pentru El. Globurile reflecta lumina, ca un fel de stea polara, ca un far, ca un felinar de semnalizare, astfel ca Mosul sa stie ca cineva acolo, un copil, il asteapta. Oamenii foarte saraci nu au bani sa cumpere un brad, de aceea Mos Craciun nu stie ca in casele lor sunt copii, si nu aduce nimic. Anul trecut, un baiat, Farcas, a furat un brad mic din curtea scolii si l-a dus acasa ca sa vada Mosul ca si acolo exista un copil. Mosul n-a venit. A stiut ca bradul era furat. Mama spune ca ar fi vrut sa vina la Farcas, dar nu putea. Nu avea voie. Mos Craciun are o legatura cu Dumnezeu.
Am asteptat-o pe mama in coltul strazii, pana cand s-a luat curentul in oras. Atunci am stiut ca nu avem de unde sa mai luam brad. Era sapte si treiscinci de minute. Imi parea rau, nu pentru cadoul pe care-l pierdeam, ci pentru ca se amana Planul meu. Unii spun ca Mosul vine cu sanii trase de reni, ca saniile zboara prin cer. Eu nu cred asta, dar o minune e o minune. N-ai cum s-o intelegi. El vine intr-un fel pe care noi nu il stim si pe care nici nu putem sa ni-l inchipuim. Iar Planul meu era sa vad, in sfarsit, aceasta minune. Voiam sa pandesc pana in clipa aceea in care cadoul, pur si simplu, va aparea. Poate ca apare ca un abur, sau poate ca apare dintr-o data, pac, pur si simplu, ca intr-o magie. Si eu voiam sa vad aceasta magie. Numai ca mama nu mai venea. Era frig si-am mers pana la urma acasa.
Mama a venit cu un taxi. Am vazut-o pe geam si ne-am repezit afara, la ea. Zapada era subtire si calcata. Atunci am vazut bradutul de pe masina si mi-a venit, dintr-o data, sa plang. Era un bradut mic. Mama era frumoasa si alba si avea mainile reci. Parca o lumina zapada. Sora-mea a sarit pe ea. Eu am stat putin mai deoparte, apoi am luat repede bradutul si o sacosa si am fugit in casa. Barbatii nu plang niciodata. Asa mi-a zis tata odata, demult, si cred ca e adevarat.
Blocul nostru era in intuneric, la fel si blocul din fata. Peste tot se vedeau lumanari care palpaiau portocaliu. La noi, si cerul e portocaliu, de la flacara rafinariei, care arde ca o lumanare uriasa. Daca te urci pe bloc, poti s-o vezi.
Bradutul era legat cu o sfoara galbena si avea pe el un biletel care spunea ca a venit de la Azuga. Anul trecut, am avut unul cu mult mai mare. Totusi, nu am intrebat-o nimic pe mama, fiindca stiam: nu conteaza marimea. L-am desfacut, am scos suportul ca o cruce de lemn, din debaraua de langa baie, am scos cutia cea veche cu globuri si cu beteala si cu lumanari colorate, vechi, din alti ani. Bradutul mirosea a padure. Mama zice ca rasina este sangerarea unui brad si ca fiecare bradut isi da viata pentru ca Mosul sa poata veni.
Am pus bradutul pe o masuta ca sa para mai mare si ca sa-l pot vedea prin usa, direct din pat. Si Globul cel Mare l-am pus la fel. Stiam ca Mosul il va zari si va intelege imediat. Globul cel Mare e steaua polara, semnalul. Va pune cadoul acolo, sub Glob, care este rosu, aproape portocaliu, ca un soare la apus. Suntem ca intr-un desen. Totul e albastru cu puncte portocalii.N-am avut prea multe globuri de pus. Mama spune ca e mai frumos fara prea multe globuri si ca Globul cel Mare se vede mult mai bine asa, singur si urias. Beteala am pus-o rotund, de jur imprejur. Pana la urma, pentru ca era frig, ne-am culcat. Mama a lasat dincolo lampa aprinsa, ca sa vedem bradul.
Privesc prin usa crengile cam mici, dar vanjoase. Bradul pare de jucarie. De cate ori nu mai aud nici un zgomot prin usa bucatariei, mi se face un fel de frica. Bunica zice ca asa se intampla cand ti se strange inima. Odata, am intrat in bucatarie cand nu se mai auzea nici un zgomot, si cand am intrat, mama statea cu palmele la ochi. Nu s-a miscat si nu a spus nimic. Doar statea cu palmele la ochi. Am stiut ca plange si ca nu vrea s-o vad plangand. Daca m-as fi apropiat, daca as fi atins-o macar cu un deget, daca as fi spus cel mai mic cuvintel, ar fi izbucnit intr-un plans mult mai mare. Mi s-a strans inima si am plecat din bucatarie, tiptil. D-aia nu-mi place linistea. Pentru ca daca nu se aude nici o tava, nici o farfurie, nici o miscare, s-ar putea ca mama mea sa planga cu fata acoperita in maini si eu sa nu pot face nimic. Barbatii ar trebui sa fie puternici, sa faca totul, sa opreasca totul si sa porneasca totul. As vrea sa am puteri magice, ca El, ca Mos Craciun. Daca o singura clipa as fi ca el, o secunda, as face magia ca mama sa nu mai planga niciodata. Dar pentru asta trebuie sa te pregatesti. Trebuie sa fii pe faza mereu. Pentru ca in noaptea asta, El poate sa-ndeplineasca orice dorinta, iar dorinta mea este ca timp de o secunda, macar o secunda, sa am puterea Lui magica. Daca nu esti atent, secunda poate sa treaca. El iti trimite in cap un gand: "Horia, eu ti-am indeplinit, baiete, dorinta. Timp de o secunda, ai avut toate puterile universului. Cum de n-ai fost atent? Ai avut in mana toate puterile universului si n-ai facut cu ele nimic, nici o magie?". Mosul comunica cu noi prin ganduri. Totul este sa poti deosebi gandurile tale de gandurile pe care ti le trimite El.
Da, Luana doarme. Ea e mai mica. Mama e tot la bucatarie. Sub plapuma, am o lanterna cu baterie patrata si bec cu lupa, ceasul Raketa de la tata, cu limbi fosforescente, care arata 11 si jumatate, si bilele de cremene. Am vrut sa citesc mai intai, asteptand, numai ca mi-am dat seama ca trebuie sa fiu atent. Magia se poate petrece in orice clipa. Bilele ma tin treaz. Cu ele se pot face scantei. Se apropie miezul noptii, si cu cat se apropie, cu atat linistea se face mai mare. Am facut din plapuma un fel de streasina ingusta, prin care respir si prin care supraveghez. Daca ma uit atent, in Glob pot sa vad toata camera cealalta, rotunda, bombata, portocalie, de la lumina lampii cu gaz. Mai demult, aveam 12 globuri ca asta, mari, in toate culorile, dar acum a mai ramas doar unul. Cel rosu-portocaliu. Pe geamuri se scurg dare de apa, in zig-zag. Plapuma e de la bunica. Doispe fara un sfert. O aud pe mama, dincolo, ducandu-se la culcare. Tot n-a venit curentul. Mama stinge lampa si Globul cel Mare se stinge si el. As desena cu degetul pe ferestrele aburite daca n-ar fi asa de frig.
Doispe si cinci. Mi se inchid ochii. Asta e semnul ca El se apropie. Daca am fi avut un caine, poate l-ar fi simtit. Cainii simt orice. Si cand a fost cutremurul l-ar fi simtit inainte si mama nu s-ar fi speriat. In seara cutremurului, a venit si tata.
N-am scobitori ca Praslea, sa-mi sprijin pleoapele. Am nisip in ochi. Cred ca Mosul vine invaluit in somn ca intr-un val. Nici o fiinta vie nu-l poate vedea. Privesc pe sub streasina plapumii si Globul cel Mare s-a inconjurat cu un cerc aburos de lumina, la fel cum are luna uneori. Ma ustura ochii. Poate ca Globul e o luna adevarata pentru fiinte marunte, care plutesc aproape nevazute in jurul bradului. Crengile lui par acoperite cu umbre miscatoare, portocalii, care curg in intuneric. Acum se poate intampla orice. Printre zgomotele mici ale noptii se aud fosnete. E ceva care misca vechea beteala atarnata in brad, se aude un fasait. Acele bradutului s-au zbarlit de respiratia rece a cuiva, ca o boare intunecoasa, dar si luminoasa. Poate ca mi-e si putin frica, desi n-ar trebui, barbatii adevarati nu se tem de nimic, si chiar daca se tem, ei fac ceea ce au de facut, oricat de frica le-ar fi. Mama doarme. Panda se desfasoara conform Planului. Poate ca e periculos ce fac. Poate o sa vad ceva ce nu vreau sa vad. Scot incet mana cu lanterna din plapuma. O s-o aprind, o sa luminez putin bradul si atunci fosnetele si umbrele portocalii si haloul din jurul Globului vor disparea.
Mai bine nu. Nu ca n-am curaj, dar sa nu stric ceva. Sub plapuma e doispe si douazeci. Nici o geana de lumina nu trebuie sa razbata afara, acum. M-ar putea da de gol. Daca te gandesti foarte intens la un obiect, poti sa-l faci sa apara sau sa dispara, asta face orice magician. Cred ca asa face si Mos Craciun. Vede orasul de sus, vede Globurile de semnalizare si atunci inchide ochii si se gandeste. Dorinta lui se implineste pe loc, si lucrurile apar, pur si simplu, exact unde trebuie, sub brazi. Mai intai abia le vezi, sunt stravezii si poate ca daca pui atunci mana pe ele sunt moi, pufoase. Pe urma se intaresc si devin lucruri adevarate, din lumea noastra.
Daca scot mana afara din plapuma, simt o spuma rece care mi se lipeste de ea. Cred ca am adormit putin, poate cateva minute. Acum doi ani, de Craciun, am fost la bunica mea dinspre mama - eu, Luana si toti verii mei. Bradul era pe balcon si am auzit un zgomot mare si un uruit. Luminile s-au stins brusc, ramasesera numai lumanarile din brad. Usa s-a deschis singura, impinsa de o pala de vant. Cand ne-am dus, cadourile erau acolo. Aparusera. Ceva e adevarat in toate astea. Fie ce-o fi. Scot mana din plapuma si in mana e lanterna. Unu, doi, trei si...
Globul cel Mare straluceste portocaliu. Lumina lanternei curge pe bradut si acolo, jos, sub crengi, e ceva. Da, e ceva care nu exista inainte. Ferestrele aburite sunt foarte portocalii, cred ca si zapada de-afara e portocalie. Sar din pat si ma apropii de brad cu lanterna. Da, e ceva acolo. A Venit! A fost aici, eu am fost treaz, am pandit, si totusi, nu L-am vazut. Ceasul! E aproape unu! O scol pe Luana! A venit, pur si simplu, a venit fara ca cineva dintre noi sa simta. Mama-mama, trezeste-te! Planul a mers.
Rascolim la lumina lanternei. Luana e somnoroasa. N-are cum sa priceapa ceea ce s-a-ntamplat. Una dintre pungi are un biletel pe care scrie: "Mama". "Mama, zic, uite mama, e pentru tine, ti-a adus si tie ceva. Tu dormeai si El a fost aici, undeva, poate cu tine in camera, ascuns in vreun colt." O luminez pe mama cu lanterna si ea e frumoasa si alba. "L-am pandit, mama, l-am asteptat toata noaptea si nu l-am vazut. E ca vrajitorii, se infasoara in somn, pentru ca oamenii sa nu-l poata prinde, se invaluie in somn si orice fiinta vie adoarme atunci cand Mos Craciun se apropie."
Mama isi pune palmele la ochi, ca si cum ar vrea ca noi sa nu vedem ca plange. Poate ca se bucura de cadou. Sora-mea nu pricepe nimic. Ferestrele aburite palpaie portocalii.