Partidele de opozitie nu se bucura de acelasi tratament. Exista o grila conform careia opozitia ar trebui sa fie prezenta la televizune si la radio in proportia din Parlament. Reprezentantii partidelor neparlamentare nu ajung decat sa-si prezinte programele, legea favorizand partidele deja aflate in Parlament. Aspirantii la fotoliul de la Cotroceni sau din Parlament nu se confrunta in lupta cinstita, pe marginea programelor. Ei isi paseaza peste gard intrebari, provocari, raspunsuri in doi peri si amenintari cu judecata. Toti exceleaza in cuvantari, nici unul in dialog. Desi problemele pe care le-ar putea aborda sunt de interes pentru alegator, legea si televiziunile ii risipesc pe candidati in asa fel incat nu mai distingi decat numele cele mai des rostite, nu si pe cei care apar pentru prima data in cursa si care ar putea aduce un aer de prospetime. O explicatie ar fi ca la noi, orice dialog, chiar si despre vreme, ajunge in cateva minute la invinuiri reciproce, uneori cu caracter penal. Politicienii n-au cultura dialogului si confunda prezenta de spirit cu agresivitatea. Si-apoi, mai au o grija: sa nu le asocieze electoratul figura cu numele de multe ori tavalit prin scandaluri de coruptie. Vor sa apara ca niste frumoase fara corp. De parca asta ar fi problema noastra, a votantilor, cat de bine ii pica dungile de la costum lui X sau Y. Mai nimic din ce-i framanta pe votanti nu apare la televizor. Partidele duc doar o lupta de imagine, imaginandu-si, pentru ca asa au fost lasate sa creada, ca dialogul politic in campania electorala este optional, si nu obligatoriu. Chiar daca legea este restrictiva, iar candidatii evita confruntarile directe. Astfel ca, exact atunci cand viitorul nostru este in dezbatere si am putea interveni hotarator prin votul nostru, tocmai atunci ne este taiat sonorul televizoarelor si trebuie sa ne multumim cu demagogia si cu baletul populist al celor care ne cersesc voturile.
Cata vreme politicienii apar la televizor ca manechinele la parada modei, tacand si zambind radios, nici nu e de mirare ca un procent insemnat din electorat nu s-a decis cu cine sa voteze, iar scrutinul are o mare doza de hazard, pentru ca multi voteaza pe pareri personale si impulsuri de moment. Cu toate ca dialogul in aceasta perioada ar fi esential pentru toti alegatorii, candidatii se multumesc sa-si comunice propriile pareri, invatate pe de rost, intr-un monolog indelung studiat in oglinda. E drept ca dialogul ar pune in evidenta cat de gaunoase sunt multe dintre ofertele electorale, povara greu suportabila a minciunilor, subrezenia de gandire.
S-ar zice ca s-a luat o decizie la nivel national ca politicienii, altminteri inclestati in lupte fara sfarsit in perioada dintre alegeri, sa se conserve tocmai atunci cand oamenii simpli ar putea schimba ceva. Tacerea pe care si-au legiferat-o politicienii pentru perioada campaniei electorale este tocmai buna sa le ascunda balbaielile. Sa apara ca la Targul de fete, vorbind de unii singuri, laudandu-si actiunile finantate, de altfel, de la buget, ca si cum le-ar fi facut sacrificandu-si stipendiile si timpul lor pretios. Nu e de mirare ca in toate sondajele, numarul celor care nu stiu sau nu vor sa voteze este atat de mare. Dialogul surdo-mutilor de pe scena politica nu-i convinge decat pe alegatorii deja convinsi. Ceilalti s-au hotarat si ei sa taca.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
