Mobile
Cand sertarele unui scrin sau birou se trag greu, ungeti-le marginile cu sapun de glicerina.
Pentru a evita ca apa sa pateze mobila, stergeti repede cu o carpa absorbanta, apoi frecati locul pe directia fibrelor lemnului cu un dop de pluta taiat.
Mobilele vor fi ferite de atacul insectelor (cari, gandaci, molii) daca le stergeti regulat cu ulei aromat de lavanda, un insecticid extrem de puternic (se pun pe o carpa cateva picaturi).
Fabricati-va singuri o carpa buna de praf, inmuind o bucata de flanela curata intr-un amestec in parti egale de apa si glicerina.
Podele
Apa calda si sapunul de rufe sunt cele mai bune mijloace de intretinere a podelelor simple, din lemn. Se freaca bine cu o perie din paie, apoi se clateste in 2-3 ape. Daca in ultima apa puneti si esenta de ceai negru, lemnul va deveni auriu.
Lesia fiarta cu cenusa este, si ea, o solutie de intretinere a podelelor. Se poate folosi in casele unde exista sobe cu lemne.
Retete casnice
Ceara pentru mobile: 200 g ceara galbena (de la apicultori), 200 g esenta de terebentina, 50 g sapun alb.
Mod de preparare:
Taiati ceara si sapunul in bucati.
Puneti-le intr-un vas cu esenta de terebentina si amestecati cu o spatula de lemn.
Cand s-au dizolvat, turnati compozitia intr-un borcan.
Ceara de parchet: 250 g esenta de terebentina, 250 g ceara de albine.
Mod de preparare:
Faramati ceara in bucatele mici.
Dizolvati-le in esenta de terebentina.
Amestecati cu rabdare, pana ce compozitia devine omogena.
Daca pasta obtinuta nu e destul de uniforma, puneti recipientul intr-un vas cu apa foarte fierbinte.