"In timp ce romanii viseaza sa ajunga in paradisul occidental,
vest-europenii viseaza sa traiasca in satele romanesti,
unde cred ca vor regasi paradisul pierdut de inaintasii lor"
"Cultura rurala din Romania,
fascinanta in unicitatea sa,
se afla in agonie"
Copii handicapati, aurolaci dormind pe sub poduri, traficanti de carne vie, suti de magazine, "untermenschen" (suboameni) pravaliti printre sobolani morti in abandonurile pariziene - iata numai cateva dintre cliseele televiziunilor occidentale cand vine vorba despre romani. Pe de alta parte, cu totul neconvingatoare, imaginile idilic-bucolice, feeriile pescaresti si vanatoresti, horele din poienita, taranii care zburda pe la sate etc. incearca a fi replica de milioane de euro a guvernantilor de la Bucuresti la monstruozitatile listate mai sus. Nimeni insa nu s-a gandit pana acum sa-i arate pe romani ca pe niste oameni normali, cu bunele si relele lor, un popor aflat la o mare cotitura a istoriei sale. Nici unui producator occidental nu i-a trecut prin cap pana acum sa faca trimitere la o epoca de mare glorie (epoca interbelica) cand, daca auzeai un stranut la Bucuresti, era semn ca cineva racise la Paris sau la Berlin. Si iata ca, pe fondul neputintei de a ne infatisa lumii in termeni credibili, apare un antropolog britanic, regizor de filme documentare si bun cunoscator al estului european, care isi uluieste conationalii imbacsiti de prejudecati cu o viziune senina, lipsita de stereotipuri, asupra imigrantilor romani in Ue si, mai ales, in Anglia si Franta. Englezul vine in Romania, sta cateva luni in Maramures, filmand cu sinceritate povestea duioasa, dar si dramatica a tinerilor din Budesti - satul in care fiecare casa a dat occidentului cel putin cate un muncitor ilegal. Isi alege cateva personaje pe care le urmareste pretutindeni prin Europa, ca o umbra. Ajunge sa le indrageasca, sa fie avocatul lor pledant, prin imagini de mare autenticitate. Nimic sordid, nimic respingator, nimic contrafacut. Doar un subtil regret ca o lume fascinanta, in care traditiile folclorice inca mai palpaie, este pe cale sa dispara sub ghilotina globalismului. De aceea, "The Last Peasants" (Ultimii tarani), documentarul prezentat recent la Festivalul International de Film Documentar si Antropologie Vizuala de la Sibiu, "Astra Film Fest", a produs o impresie deosebita asupra spectatorilor, iar revista "Formula As" a fost onorata sa-i acorde premiul ei. Un premiu pe drept cuvant "special", decernat unui film care ilustreaza cum nu se poate mai bine campania ei de salvare a traditiei romanesti. Angus Macqueen, autorul peliculei, documentarist la Bbc si la prestigiosul canal de televiziune culturala Channel 4 din Londra, a spus: "Indiferent de vointa sau parerea noastra de rau, cultura rurala din Romania, fascinanta in unicitatea sa, se afla in agonie. Ea a supravietuit celor doua razboaie mondiale si regimului comunist, dar e pe cale sa dispara, dupa numai 15 ani de democratie. Este trist, dar un documentarist care se respecta nu poate ignora un fenomen de o asemenea amploare. Iubesc Maramuresul si-i iubesc pe acesti oameni care cauta sa-si gaseasca de lucru in Apus, pentru a scapa de saracie. Poate tocmai de aceea filmul meu a starnit aplauzele spectatorilor. Sunt onorat ca o publicatie de larga circulatie ca "Formula As" a inteles perfect mesajul meu, acordandu-mi un premiu atat de valoros".
"Numai in Maramures am gasit o
cultura rurala care inca exista!"
- Dupa filmele despre sindicatul polonez "Solidaritatea", despre stalinism, vodca, Gulag si perestroika, dupa documentarele realizate in Iugoslavia pe timpul razboiului, ati ajuns la un film despre Maramures. Cum s-a intamplat?
- In Marea Britanie, problema imigratiei ilegale este, politic vorbind, una foarte complicata. Oamenii au ajuns sa-i urasca pe noii veniti si nimeni nu-si pune problema sa inteleaga ce se intampla, de ce vin acesti estici si ne iau locurile de munca. Eu ma numar printre cei care au dorit sa cunoasca si sa inteleaga. Fenomenul trebuia studiat de la origini si urmarit pana la Londra, Paris, Dublin sau Madrid. Altfel spus, de la celalalt capat al binoclului. Doream un singur lucru: sa determin telespectatorii sa se indragosteasca de unii dintre acesti imigranti, pe langa care trec indiferenti, in fiecare zi. Sa vada cat sunt de bogati sufleteste, cata buna cuviinta si ce buna educatie au. Cata ambitie de a reusi, cata determinare de a-si pastra identitatea. Iata-l pe Ion din prima serie (filmul are trei serii a cate 49 de minute - n. red.). El fuge ascuns sub vagonul de tren, dar, pana la urma, este descoperit in Germania si trimis acasa. L-am insotit tot timpul cu camera de filmat, dar n-am avut voie sa intervenim. Este imposibil sa nu-l iubesti pe acest om, sa nu-i iubesti frumosii copii si parintii care-si mai pun inca hainele taranesti la sarbatori. Povestea emigrarii tinerilor din Maramures, filmata in cateva ipostaze cu forta de generalizare, ne-a oferit prilejul de a vorbi englezilor si despre lumea paradiziaca a satelor vechi, despre valori umane si comunitare disparute de mult din tara noastra si catre care telespectatorii ar putea sa se intoarca cel putin ca turisti, in vacanta.
- Am cautat in Ucraina, in Polonia si Rusia, dar am cautat si in Romania, in alte zone rurale, in Bucovina, in Apuseni, Vrancea etc. Numai in Maramures am gasit o cultura rurala care inca exista! Am gasit simtul comunitatii, locul in care oamenii traiesc unul pentru altul si unde poti vedea de unde vin alimentele pe care le mananci: laptele, carnea, mierea, legumele, fructele etc. In alte parti din jurul Romaniei aceste lucruri au fost distruse, fie de colectivizare, fie de ultimii 15 ani de tranzitie. Or, ceea ce se intampla azi in Maramures li s-a intamplat si stramosilor mei, cu 100 de ani inainte. Exista similaritati frapante intre anii 1850 din Marea Britanie si 2004 din zona de nord a Romaniei. Asa cum stramosii mei au parasit satele pentru a se stabili in orase, tot astfel maramuresenii pleaca azi in Baia Mare sau Bucuresti, dar mult mai des in Europa, de preferinta in Anglia si Irlanda. Ceea ce am dorit, de asemenea, sa creez pentru publicul britanic a fost un conflict. Privind aceste sate, multi vor spune: "Doamne, ce frumos e! E perfect! De ce or dori sa plece la Londra sau Dublin? Uitati-va ce-am pierdut acum o suta de ani! N-ar fi mai bine sa nu faca aceeasi greseala ca noi?". In acelasi timp, telespectatorii mei vor intelege cat de greu le este acestor oameni sa traiasca fara masina de spalat si fara frigider, fara apa curenta si fara gaze. Si-si vor da seama cat sunt de indreptatiti sa-si riste pana si viata ca sa ajunga acolo unde pot castiga si economisi un ban, ca sa-si poata cumpara cele necesare vietii moderne. Nu exista nici un motiv sa-i fortam pe acesti oameni, care acum stiu cum se traieste in vest, sa continue sa foloseasca privata din curte, apa din fantanile neacoperite, spalatul rufelor la rau sau plugul cu boi in locul tractorului. Ne aflam in miezul unei foarte complicate lupte intre generatii si la rascrucea unor emotii coplesitoare.
"Noi, in Vest, nu stim decat sa sfidam natura
pe altarul confortului, pretinzand altora
sa se sacrifice si sa are cu boii"
- Vorbind din experienta dvs. in estul Europei, cand credeti ca au aparut primele semne ale distrugerii civilizatiei rurale traditionale? Cand vom pierde Maramuresul?
- Intr-o viata taraneasca pura, oamenii traiesc de la un anotimp la altul, de la o recolta la alta, fara a se gandi la progres, la schimbarea modului lor de viata. Marele moment al schimbarii este atunci cand acest lant se rupe. Cand fiii taranului nu se mai gandesc exclusiv la viitoarea recolta, ci se gandesc cum sa scape de aceasta corvoada mostenita din stramosi. Este exact ceea ce am incercat sa ilustrez in cele trei serii ale filmului. Pe acesti tineri care aleg sa indure mizeriile occidentului, doar pentru a aduce acasa aceasta schimbare, nu-i mai putem opri. Pur si simplu acest fenomen se intampla. Ii putem observa, ii putem intelege, ii putem critica, dar nu-i mai putem intoarce in trecut. Nu le putem cere sa ramana neschimbati, sa devina un muzeu viu pentru placerea turistilor. Cu toate acestea, ei vor sa se intoarca in Maramures, sa pastreze arta, muzica si mestesugurile stravechi - de o mare valoare -, in masura in care acestea le aduc totusi un venit, sa poata trai mai bine. Fiindca sa nu uitam ca viata taraneasca din Maramures este a dracului de grea. Ei isi iubesc locurile natale, dar nu mai vor atatea greutati la tot pasul. Este trist ca aceasta zona paradiziaca dispare in ipostazele ei istorice. In plus, Maramuresul furnizeaza europenilor nu numai imigranti ilegali, ci si o noua relatie cu pamantul, cu natura, cu anotimpurile - ceea ce noi, in vest, am pierdut. Noi nu stim decat sa distrugem mediul, sa sfidam natura pe altarul confortului, pretinzand altora sa se sacrifice si sa are cu boii. Ceea ce publicul din Marea Britanie are de invatat de la Maramures, prin acest film al meu, este ca britanicii insisi trebuie sa se schimbe, nu numai maramuresenii. Este vorba de civilizatia europeana fata de care avem toti o mare raspundere.
- Domnule englez, vedeti sfarsitul satului romanesc traditional in aceeasi maniera ca in Anglia? O sa ajungem sa cumparam branza, miel, vin si rachiu "de casa" de la niste domni care stau mai mult pe Internet decat la coada vacii? De la ciobani care isi vor electrifica stanele cu baterii solare?
- In Anglia, tranzitia aceasta a durat 50 de ani. In Romania, va dura mai putin. Satele vor deveni, ca in vest, zone rezidentiale pentru bogati. Aglomerari de vile, mai ales in zonele montane. Presiunea vestului asupra estului va creste. Daca romanii de azi viseaza sa ajunga in Occident, ca acolo ar fi paradisul, occidentalii viseaza sa traiasca in satele romanesti, unde cred ca vor regasi paradisul pierdut de inaintasii lor. Translatia se va face pe nesimtite, de indata ce Romania va deveni membra a Ue. La inceput, vor veni turistii, oamenii pentru care pamantul nu mai inseamna nimic, decat eventual o industrie. Ei vor aduce bani. Banul va schimba satul romanesc, asa cum l-a schimbat si pe cel englez. Banul il va rupe pe taranul roman de pamant.
- Asadar, va pare rau pentru ceea ce va fi. Dar in film tineti oarecum partea tinerilor care distrug traditia, construind case de beton in locul celor de lemn. Ce ar mai fi de spus?
- Pentru partea romantica din mine, este o mare pierdere. De aceea am si facut filmul. In multe din scenele de nunta, de colinde, de slujba duminicala, am dorit sa aduc un omagiu lucrurilor pe care, odata cu romanii, le pierd toti europenii. Imi pare extrem de rau ca acesti oameni isi pierd mandria fata de propria cultura. Dar inteleg de ce se intampla asa: si tinerii din Maramures au intrat in vartejul teribil al consumismului. Se uita la televizor si ajung sa doreasca ceea ce li se repeta obsedant: "ai nevoie, cumpara!", "cumpara, iti trebuie!", desi nu este adevarat. Dar ei cumpara, cumpara un televizor mai mare, o masina mai puternica, un congelator mai rapid. Si se adapteaza noii societati, uitand de legaturile cu trecutul. De aceea, cred ca europenii insisi, nu numai romanii, ar trebui sa gandeasca programe de salvare a traditiilor din Romania pana nu este prea tarziu.
Carte de vizita
Lui Angus Macqueen ii puteti scrie la e-mail: angusmacqueen@octoberfilms.co.uk
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
