Gianina Corondan - "Eu, in copilaria mea, am zburat!"

La 33 de ani, are acelasi aer de adolescenta trasnita, care umplea de fantezie si farmec, emisiunile Meteo de la Pro Tv. La minte, s-a mai copt, insa! Realizarile ei din muzica, teatru si de pe micul ecran stau sub semnul unei maturitati profesionale, chiar daca se mai vopseste cateodata in portocaliu. Pentru cine stie sa vada, Gianina e un talent autentic, indiferent de zona pe care o abordeaza. E suficient sa o vezi doar o singura data ca sa n-o uiti

Teatru si televiziune pe paine

- Cine erai tu acum zece ani, domnisoara Corondan?
- Eram studenta in ultimul an la Academia de Studii Economice si mergeam cu mare bucurie la Casa de Cultura a Studentilor, la Teatrul "Podul", unde pot sa spun ca am studiat actoria si am descoperit, prin teatru, lumea de langa mine. "Podul" m-a dezlantuit, pentru ca eram o fata timida, care traia intr-o lume a ei, incorsetata in tot felul de prejudecati, crescuta in cartierul Militari, dar cu radacini din Ardeal, prin amandoi parintii mei. Teatrul te ajuta sa te cunosti, sa-ti controlezi pornirile, emotiile, sa faci tot felul de "scufundari" in psihologia diverselor personaje, in speta, tipologii umane pe care le intalnesti in realitate. Asa de puternic a fost impactul cu teatrul, incat nu l-am putut dezlipi de sufletul meu nici acum, chiar daca au fost momente in care l-am substituit cu televiziunea. Repet acum la Teatrul Foarte Mic, in regia Monicai Massaci, Trei versiuni ale vietii de Jasmina Reza, o scriitoare franceza, de origine albaneza. Joc cu Claudiu Istodor, cu Gabriel Spahiu si cu Alina Berzunteanu si vom avea foarte curand premiera acestui spectacol, in a doua jumatate a lunii noiembrie.
- Dar asta e extraordinar, daca te gandesti ca sunt actori profesionisti ce nu-si gasesc angajamente...
- Da, dar asta se intampla si din pricina faptului ca unii dintre ei stramba din nas, nu vor sa joace orice. Eu primesc cu bucurie orice rol, si numai gandul ca sunt pe scena ma face sa-mi ies din minti de fericire. Piesa de care va vorbeam e un proiect independent, regizoarea s-a zbatut foarte mult ca sa gaseasca sponsori si sa-l puna pe picioare. De anul trecut am revenit la Teatrul "Podul" si am jucat Manuscrisul pierdut, un spectacol foarte frumos, facut de Catalin Naum, omul care mi-a deschis ochii pe teatru. El sfinteste locul numit "Podul", el e cel care-ti arunca manusa aceasta, momeala numita teatru. Iar tu adulmeci, precum personajele din desene animate, si te lasi purtat de aceste arome invaluitoare. Am revenit, deci, in lumea aceasta si sunt flatata, cateodata, ca actrita, de persoane importante din breasla, de exemplu, Radu Beligan, care pentru mine e o icoana a teatrului. L-am intalnit de curand si mi-a spus: "Am auzit ca joci! Sa nu cumva sa nu ma chemi si pe mine la premiera!".
- Si in televiziune ce pui la cale?
- In momentul acesta, pregatesc cu echipa producatorului Ioan Duma (cel care face si "Taverna") o emisiune de divertisment ce va fi difuzata vinerea seara, tot la Tvr, desigur. Ca sa definesc relatia mea cu institutia televiziunii nationale, as putea sa spun ca ea este magnetul, iar eu, pilitura de fier. Am gasit aici, cand am venit in 2000, o atmosfera foarte interesanta, creativa si posibilitatea de a ma desfasura intr-o libertate absoluta, eu avand, mi-au confirmat si cei care ma asista, o autocenzura de bun-simt care vine din educatie. Sunt foarte buni profesionisti acolo, exista, desigur, si o traditie a locului, vorbim deja de traditie cand aceasta institutie are jumatate de secol. Abia astept perioada sarbatorilor de iarna, va fi mare "tevatura" in televiziune si mie imi place sa particip la "hora" asta. E o febra care contrasteaza cu frigul de afara...
Poate ajung de Craciun la bunica mea, in Salaj... E... tinerica, are doar 80 de ani si mi-e foarte dor de ea. E atat de energica, de pozitiva, chiar daca a ramas singura si munceste si acum, din greu, zi-lumina. Tare ne-am mai bucura, amandoua! Vacantele copilariei mi le-am petrecut acolo, fara exceptie, in aerul acela tare, curat, pe care aproape ca-l mancai. Cu atata verde in jur si culori proaspete nu puteai decat sa zbori: eu in copilaria mea am zburat. De asta nu mi se mai pare atat de greu acum... Eu eram gimnasta Emilia Eberle si aveam tot ce-mi trebuia - paralele, barna, sol, si pe bunicul, care ne dadea note. Se strangeau toate fetitele din sat la noi in curte si eu imaginam povesti si distribuiam rolurile: fata Imparatului Rosu, a celui Verde etc. Si acum imi place sa mai fac povesti, nu am rabdarea de a le asterne pe hartie, doar le gandesc si le las sa se duca, sau le povestesc asa, sub forma de gluma... Nu m-a luat nimeni in serios cu asta, dar poate o sa ma ia.
- Tot in gluma te-ai apucat si sa faci televiziune?
- Dupa absolvirea Ase-ului nu am gasit un post pe placul meu. Am dat interviu la o mare companie si le-am spus ca stiu tot, dar la calculatia costurilor m-am cam incurcat si ei n-au vrut sa se hazardeze sa-si lase finantele pe mana mea. Si atunci, am cautat un alt drum. Un spatiu cu decor mobil, in care sa nu stai zi de zi la birou, facand acelasi lucru. Acesta era televiziunea, si eu aveam nevoie de ea. Am inceput cu "Meteo".
- Tin minte ca asteptam cu totii emisiunea ta, ca sa vedem ce mai scoti "din joben" in fiecare seara.
- Dar ma crezi ca si eu asteptam, in fiecare seara, sa vad ce mai improvizez?!... Pe vremea aia, mergeam cu autobuzul, imi veneau idei de scenarii chiar si ascultand discutiile intre calatori. Mai pastrez si acum cateva din inregistrarile de atunci, una de referinta este din timpul alegerilor din 96. Eu si colega mea, Gabriela Cristea, ne-am dat drept Iliescu si Constantinescu si ne luptam pe marginea norilor, aruncand cu fulgere si tunete una in cealalta.

"Nu m-am gandit ca o sa ajung vedeta,
eu am vrut doar sa ma joc!"

- Acum nu mai mergi cu autobuzul, esti vedeta...
- Nu cred ca indeplinesc conditiile pentru a ma considera lumea vedeta, chiar daca atunci cand ies pe strada oamenii ma recunosc. Nu port, totusi, haine de la marile case de moda si nici nu conduc o masina "ultimul racnet". Vedetismul e o latura superficiala a personalitatii umane si, daca nu esti atent, devine mai puternica decat propria ta personalitate si cazi in ridicol. Eu vreau sa raman in legatura directa cu oamenii si nu sa ma inchid intr-un glob de sticla, prin care lumea sa se uite la mine ca la o ciudatenie: "Uite o vedeta!". Vreau ca oamenii sa simta ca fac parte din aceeasi lume cu ei, nu ca sunt undeva, sus, imposibil de atins. Vedetism?Demagogie! Multi sufera de asta. Este o tentatie, o dorinta de a imita ceea ce vedem in afara, aceasta cultivare pana la obsesie a imaginii vreunui star. Dar daca lor, marilor vedete, le stergi fardul, le scoti hainele de lux si le iei masinile scumpe si le privesti de aproape, constati ca nu au chiar asa de multe "carate". Singurul avantaj pe care ti-l ofera statutul acesta de vedeta este acela ca ai posibilitatea de a fi in apropierea marilor creatori, a adevaratilor artisti, a marilor personalitati culturale sau stiintifice, sau politice sau pur si simplu a oamenilor care ard cu adevarat pentru idealul lor, pentru frantura lor de vis. Daca pot sa fiu alaturi de unii ca acestia si sa stau uneori cu gura cascata ascultandu-i, atunci merita sa fii vedeta! Si daca am ajuns asa, nu e vina mea: eu nu m-am gandit ca o sa ajung vedeta, mie mi-a placut doar sa ma joc, atunci cand am inceput aventura in televiziune.
- Dai impresia ca arzi, ca te dedici total, atunci cand faci ceva. Te vezi dedicandu-ti timpul nu numai profesiei, dar si familiei, copiilor, barbatului pe care-l vei avea?
- Da, chiar imi doresc asta. Dar imi place sa las totul sa vina de la sine. Recunosc, e o zona pe care am sacrificat-o neglijand-o, dar nu o exclud si chiar ii acord ceva mai mult interes si atentie. Relatia pe care o am acum ma face sa iau in calcul si posibilitatea de a fi mama, sotie. Am inca, si acum, la 33 de ani, teama ca pierd vremea, si atunci ma aglomerez cu tot felul de proiecte, ma gandesc ca trebuie sa fac cat mai multe, ca sa nu treaca timpul in zadar, ma iau cu ale mele si ma trezesc ca s-a terminat ziua si chiar am ajuns la ore tarzii din noapte si imi spun, despre omul de langa mine: "Lasa, ca ma intelege si ma asteapta!". Stiu, insa, foarte bine, ca uneori plusez, ca o relatie trebuie cultivata si intretinuta incontinuu, nu trebuie lasata sa se "raceasca", si pentru asta iti trebuie timp si disponibilitate sufleteasca. Din fericire, acum am alaturi, de mai bine de jumatate de an, un barbat care ma intelege si ma accepta asa cum sunt. El e Fecioara, eu Varsator, el e mai temperat si mai chibzuit, eu dau pe-afara cu energia mea si dau in clocot mereu, dar mi-am promis mie insami ca o sa fiu mai atenta cu "clocotele" astea ale mele. De obicei, mizez pe spontaneitate, lasandu-ma prada momentului, insa felul acesta de a trata lucrurile ma trage cand intr-o parte, cand in alta, ma abate de la drumul initial, ma risipeste in prea multe directii... Asa ca o sa fac si planuri, de-acum inainte, nu cincinale, dar cel putin de... durata - iata un cuvant pe care nu prea l-am cultivat pana acum.
- In afara de televiziune, teatru, muzica si dragoste ce altceva te mai framanta?
- Vreau sa mai fac ceva si in plan muzical, poate pana in Anul Nou, sa inregistrez cateva piese, dar nu cu Quartz, pentru ca ei au gasit un contract in strainatate. Imi plac foarte mult sporturile si limbile straine si chiar m-am gandit sa-mi ocup diminetile cu asta, daca tot nu mai am o emisiune matinala, ca sa ma scol cu noaptea-n cap pentru ea. Acum vreau sa invat spaniola, am fost in vacanta in Spania si as vrea sa cunosc limba, pentru ca e mai placut sa cunosti oamenii, sa intri in comunitatile lor, sa le cunosti firea, obiceiurile discutand firesc cu ei. Cand mergi doar ca turist, cu obiectivul camerei intre ei si tine, nu prea mai vezi esentialul. In Spania, am intalnit persoane foarte pasionate de studiul plantelor si de reintoarcerea la medicina populara, care pare ca e mai mult decat o moda. E un suvoi de credinte populare care curge "underground" prin toata Europa, ca o energie vie. Am inceput si eu sa intru in magazinele tip Plafar si sa-mi cumpar,daca nu medicamente sau energizante, chiar pasta de dinti sau sapun si sampon din plante. Vreau sa fac mai multa miscare, si pentru asta trebuie sa-mi organizez gasca de prieteni ca sa facem un sport de grup - un baschet, de exemplu, cel putin o data pe saptamana. Ma mai duc si la ping-pong, sport la care, cu mici exceptii, sunt invincibila. Imi mai place si sa petrec timpul cu parintii mei, nu mai locuiesc cu ei, desigur, si fiind foarte ocupata, nu ne vedem atat de des pe cat ne-am dori. Si mi-as mai face si o casa de moda, ca sa creez haine trasnite, am o gramada de idei de acest gen. Crezi ca ar cumpara cineva de la mine?
- Esti o data in plus de invidiat: ca nu ai obsesia dietelor de slabit... - Chiar am vrut sa ma ingras in ultima vreme, pentru ca uitam sa mananc - cu un covrig imi trecea ziua si ma trezeam ca pica hainele de pe mine. Eram prea spontana pana si la capitolul acesta, dar de vreo sase luni, am mancat mai "chibzuit": mic dejun, pranz si cina si am mai pus cateva kilograme.
- Ai 33 de ani. Iti simti varsta?
- N-am nici o treaba cu ea. Exista femei care nu au timp sa se gandeasca la asta, nu-si reformuleaza atitudinea in functie de "greutatea" varstei, sunt ele insele de la 15 la 50 de ani. Eu am asa, un fel de deformatie a cunoasterii caracterelor, ma uit la omul din fata mea si il vad in trei variante: copil, matur, batran. E o modalitate foarte buna de a cunoaste pe cineva, teatrul mi-a amplificat aceasta perceptie, de a ma dedubla si analiza personajele pe care trebuie sa le interpretez.
- Iti multumesc, atunci, pentru aceasta discutie pe care am purtat-o atat de amical si sincer, in sase: doua copile, doua femei de 30 de ani (si ceva) si doua babe!

Fotografii de Iulian Ignat