In fiecare toamna, la vremea asta, va spun ca Academia Suedeza ne-a luat prin surprindere, acordand Nobelul pentru Literatura unui scriitor care nu intra in pronosticuri. Pe lista eternilor candidati se afla nume mari, cu opere de valoare si faima mondiala (Llosa, Kundera, Philip Roth, Michel Tournier, Lobo Antunes, Doris Lessing, Salman Rushdie s.a.), dar juriul si-a facut un obicei din a dejuca asteptarile. Stim deja ca in balanta lui atarna greu criterii extraliterare (politice, geografice, biografice) si ca misterul ultimei selectii e pastrat cu strasnicie, astfel incat anuntarea laureatului sa produca uimire. Anul acesta surpriza a fost scriitoarea austriaca Elfriede Jelinek. Daca se putea presupune ca o sansa in plus va fi de partea unei scriitoare (dintre cei 100 de premiati din 1901 incoace doar noua sunt femei, ceea ce nu e prea "politic corect", mai ales in ultimul deceniu cand, dupa parerea mea, in lume sunt mai multe autoare decat autori), nimeni nu se gandea totusi la controversata, socanta Elfriede Jelinek. Dezaprobata oficial chiar in Austria, pentru criticile violente si patimase la adresa guvernului si a conationalilor ei.
Spre deosebire de premiatii din alti ani (Wole Soyinka, Naghib Mahfuz, Kenzaburo Oe, Gao Xiangjian, Imre KertEsz), despre care pana atunci nu auzisem, numele Elfriedei Jelinek imi era cunoscut. Inca din 1994 aparuse la noi, la Editura "Kriterion", in traducerea Norei Iuga, cel mai bun - spun criticii - roman al ei, Pianista, dupa care cineastul Michael Haneke a facut un film premiat la Cannes in 2001. Filmul cu Isabelle Huppert si Annie Girardot in creatii memoriale a putut fi vazut si la Tvr. Ma tem insa ca, in urma cu zece ani, cand a aparut traducerea din Elfriede Jelinek, romanii erau inca prea absorbiti de pasiuni politice si de abundenta de tiparituri de pe tarabe, asa incat cartea a trecut neobservata. Sunt convinsa ca Pianista va fi cat de curand reeditata, cu succesul de librarie pe care-l aduce banderola Premiului Nobel (vor urma, desigur, si alte traduceri din opera ei).
Elfriede Jelinek, va previn, e o personalitate incomoda pentru spiritul burghez si pentru cei cu prejudecati de orice fel. De o sinceritate brutala, ea si-a pastrat intacta, din anii debutului si pana azi, tineretea furioasa, spiritul rebel, puse in slujba unei remarcabile creativitati artistice. Biografia ii explica in parte si opera, si traumele psihice. S-a nascut in 1946 intr-o familie instarita, "veritabila oglinda a vechii monarhii multiculturale": tatal era evreu ceh, iar mama (dupa cum declara scriitoarea intr-un interviu citat de Romulus Caplescu in "Adevarul literar si artistic") provenea dintr-o casnicie romano-germana. Elfriede (pe sfert romanca, deci) si-a trait copilaria la Viena, studiind muzica (pian, orga, vioara) nu din vocatie, ci din ambitia mamei autoritare, care o dorea cu orice pret concertista de mana intai. Tatal ei, care in timpul razboiului scapase de soarta harazita evreilor punandu-si cercetarile de chimist in slujba nazistilor, a clacat dupa razboi din cauza vinovatiei si si-a sfarsit zilele intr-un spital psihiatric. In 1964, tanara muziciana isi alege ca studii universitare Teatrologia si Istoria Artei, dar nu-si da examenele din cauza depresiei acute. Tot atunci incepe sa scrie poeme si scenarii radiofonice al caror succes o remonteaza. Isi reia studiile, dar la Conservator, pe care il absolva in 1971, la clasa de orga. Deja stie ca nu organista vrea sa fie, ci scriitoare. Pe langa scenariu, piese de teatru, eseuri si traduceri, publica mai multe romane care o situeaza in fruntea prozei austriece contemporane: Suntem doar o momeala, draga; Michael; Amantii; Exclusii; Pianista; Pofta; Copiii mortii - traduse in multe tari si distinse cu cele mai importante premii din spatiul germanofon, desi Jelinek ramane, cum am mai spus, o scriitoare controversata, in special in Austria. Caci inversunarea in a-si condamna conationalii pentru atitudinea lor din timpul razboiului (pe care ei, dupa atata timp, prefera sa o ignore), polemica dura cu extrema dreapta a lui Haider, revolta impotriva sovinismului masculin, violenta limbajului si coloratura sexuala a multor pagini au dat nastere unor reactii pe masura: a fost acuzata de pornografie, de tradare de patrie, marginalizata si denigrata. Toate aceste scandaluri n-au putut insa infrange cartile care duc in lume forta talentului ei literar, originalitatea scriiturii, emotia pe care e capabila sa o declanseze in romanele ei socant-dureroase, compuse muzical.
Nici dupa ce a aflat ca a primit Premiul Nobel, Elfriede Jelinek nu s-a dezmintit: a continuat sa dezaprobe, de pe noul piedestal, guvernul austriac, caruia i-a refuzat dreptul de a se mandri cu ea si a declarat ca, pana se potoleste zarva, intentioneaza sa se ascunda, fiindca nu-i place deloc sa fie expusa in public. Tot din cauza acestei "fobii sociale" nu se va duce la ceremonia de inmanare a premiului, la Stockholm, ci va fi reprezentata de editoarea ei.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
