In Gorj, cand pleaca berzele

"Pe oamenii care ajuta berzele, ii ajuta si Dumnezeu cu copii"

Cuibul

"Ce facusi, muica, ma lasasi fara berze?"
Femeia iesise la poarta intr-o dimineata, asta toamna, pe la Sfantul Dumitru, si cand se uita mai bine, vazu niste oameni de la "Electrica", cum dau jos cuibul de berze de pe stalpul din fata casei. Satenii din Calnic au sarit ca arsi, pentru ca aici, in plin Gorj, la jumatatea drumului intre Targu-Jiu si Motru, berzele-s tare indragite. Supararea a trecut insa la fel de repede atunci cand noii veniti au montat imediat pe stalpi suporturi metalice, pentru ca pasarile sa nu mai atinga firele de inalta tensiune.
Cuibul daramat anul trecut, in care se lafaie acum doi pui ce se scarpina de zor cu ciocurile si care se lanseaza in zboruri de incercare, fusese construit chiar de fiul ei, de Gheorghe Barsan, acum plecat la mina la Pinoasa. "Stateam si eu si soacra-sa in strada si plangeam, el se urca pe stalp si-i ziceam: "Vezi, ma, mama, sa nu cazi de acolo!". Baiatul meu iubeste berzele si pasarile, si toate animalele, ce vede, pe toate le ia acasa. Cand era mic, prindea albina cu albina si le punea pe el, le baga si-n gura, si nu-l intepau, iar acum are cinci stupi. Cand vazu el acu trei ani, primavara, ca berzele astea nu reusesc sa-si faca cuib, cum puneau un bat-doua, cum le dadea vantul jos, le facu el asa o impletitura din paie. Zise: "Hai, ma mama, ca prea mult se caznesc, saracile. Prin cate trec ele pana ajung aici, peste cate oceane". Or fi fost niste pui si de aia nu stiau sa-si faca un cuib. Prinse o zi in care nu era curent in sat si avu curaj sa se urce pe stalp si sa monteze cuibul acolo. Toti se mirau: "Ba, ce te urci tocmai acolo?!", "N-o sa-ti primeasca tie cuibul!". Dar dupa ce puse baiatul impletiturile, venira si berzele si terminara treaba, iar acum, vad ca vor sa-si mai faca un cuib, tot aici, langa noi. Ca asta-i bucuria, cand vin berzele, vin cu primavara si se schimba toate, iar cand pleaca, la sfarsitul lui august, asa-i o tristete, se-ngalbeneste si frunza."

"Uite-asa as pupa-o s-as mangaia-o!"

O ulita lunga, perpendiculara pe soseaua principala, strabate satul de la un capat la altul si gazduieste cele sapte-opt cuiburi de barza, asezate, toate, pe stalpii de langa case. Multe dintre acestea sunt vechi. Prispa lunguiata din lemn poarta inca amprenta traditionala a Gorjului si sunt locuite de batranii locului. Seara, doua cate doua, babutele isi tin de urat pe bancile din fata caselor, povestesc in soapta si privesc cu drag zborurile de noapte si zarva din cuiburi, atunci cand se intorc berzele cu mancare pentru pui. Ele stiu totul, cum vin ele primavara perechi, cum stiu sa traga la cuibul lor din anii trecuti si, daca-l gasesc ocupat, ii iau la fugarit pe intrusi, cum le dau de mancare puilor ca la copii, in cioc, cum atunci cand este vant puternic, parintii fac scut in jurul puilor, iar atunci cand bate tare soarele, se posteaza cate unul, chiar in dreptul luminii, sa nu-i parjoleasca pe aia mici. Mai spun ca este pacat greu, pacat de la Dumnezeu, sa strici cuibul sau sa faci rau unei berze.
Cuibul familiei Barsan se afla la capatul satului, dincolo de raul Tismana, intr-o zona cu balti si lacuri. In partea opusa a satului, inspre Muntii Valcan, care se reliefeaza in zare, primul cuib din Calnic se "mandreste" cu trei pui. Parintii lor dorm care pe unde apuca, unul pe stalpul de la posta, altul pe un horn de casa. Fiecare cu ochii atintiti pe cuibul cu pui, pentru ca este plin de ereti, ulii si soimi prin imprejurimi.
"Asta-i cuib facut anul asta, intr-o saptamana adusera betele si il aranjara", povesteste nea Costeanu, vesel nevoie mare, cand vine vorba de berze. Te-ai astepta la altceva de la un om inalt, cu parul alb, insa el rade si-mi arata cu mainile cum ar mangaia el si ar pupa o barza, dac-ar prinde una. "Eu stiu ca berzele pastreaza doar doi pui si tot asteptai sa dea unul jos, sa-l iau eu acasa si sa-l cresc, ca n-as avea mandrie mai mare ca asta. Tare mi-e necaz ca nu si-au facut cuib in fata casei mele. Ma uit la ele cum isi dau capul pe spate si troncane: "Chiu, chiu, tichitele tichitele", asta-i corespondenta lor, limba lor, naiba stie ce zic ele acolo. Atata vreau, sa iau una in brate si, uite asa, s-o tin si s-o mangai eu personal, manca-le-ar tata de pasari frumoase! Eu pun voluntar becurile astea pe stalp si-i zisei unui prieten, care-i politai: "Mai, si daca ma intind eu cu mana si iau o barza de-acolo, ei, ce are?". "Fugi, bre, d-acilea", imi zise el. "Fugi, bre, ca intri la puscarie!". Asa ca ramasei cu uitatul, eu ma uit la ele, ele se uita in jos la mine, ce-or zice acolo-n mintea lor? Alea batrane zboara colo cate sapte kilometri, umbla pe lunci, pe livezi, pe cosataraie, dupa mancare. Acum, dupa Sfanta Marie, se apropie plecarea si se strang cu sutele pe lunci si zboara sus de tot, imposibil sa le poti numara. Anul trecut ma dusei pe Lunca Tismanei sa le vad cum zboara, cum pleaca, dar ma lua nevasta, "Hai, ma omule, acasa, ca-nnoptam aicea!". Imi spuse mie un cioban ca nici a doua zi nu plecara, tot pe acolo zburau."
Cam pe la jumatatea satului, pana in Lunca Tismanei, se face un drumeag care duce la padure. O padure luminoasa, cu o stralucire aparte, data de gorunii ei tineri si mandri. Dincolo de lanul de grau si de porumb, cuiburile de berze din sat se vad in razele apusului ca niste mici orase suspendate. La buza padurii, patru berzute patruleaza printre capite, pasesc cu atentie, elegante si oficiale, ca la un dineu de gala. Cand se hotarasc sa plece, zboara usor deasupra lanului, si la un moment dat, se despart, fiecare se indreapta spre "oraselul" ei, acolo unde puii au inceput, de cum le-au zarit, sa "danseze" si sa clampane cu ciocurile indreptate in sus.
Un baiat cu parul valvoi s-a oprit din treaba si urmareste cu privirea zborul lor, sprijinit de grebla cu care a ridicat doua capite. Trage din tigara pana la filtru si-i plin de fan in par, pe fata, in gura, sa nu mai vorbim de haine. Cernea Iulian. Lui ii plac mult berzele, dar nu acelasi lucru se poate spune si despre frate-sau mai mare. "Se-mbata cu unul intr-o seara si zise: "Ba, ce-s cu astea ba, le dau eu foc!", auzi prostie la el. Si sa-mbata rau de tot, ii zisei sa stea potolit: "Ce-ai, ba, cu pasarile?", el nu si nu, se urca pe stalp cu motorina si dadu foc la cuib! Si a doua zi de dimineata veni barza, ca sa stiti ca barza nu-i proasta, si veni dimineata de tot - n-o vazu nimeni - si puse semn de cruce la poarta lui frate-miu. Asa o cruce din paie, din ramurele, sa se stie ca are pacat asupra lui, sa se stie ce facu. Barza incepu a doua zi si isi facu iara cuibul, tot acolo, da frati-miu s-o speriat rau, zise: "Ba, ce facui, ba, ce prost fusei". Auzii eu ca zic oamenii ca daca strici un cuib vine barza cu un taciune aprins si-ti da foc la casa, eu asa ceva n-am vazut, dar p-asta, cu semnu, il vazui cu ochii mei, atunci, de dimineata."

Vasile si Vasilica

"Ia zi, Vasilica, ale cui sunt berzele astea?" Lui Vasilica ii joaca ochii-n cap si n-ar sta o clipa locului. "Astea d-aci-s ale mele, ale cui sa fie, auzi la el. Da alea d-acolo-s ale lui nea Vasile, ca el sta acolo." Ca orice copil de cinci ani care sustine sus si tare ca are sapte, Vasilica are tendinta sa exagereze, sa mai inventeze cate ceva, insa cine-l poate condamna? Vrea sa se faca marinar, asa ca fetele mai mari din gasca cu care e toata ziua pe ulita i-au desenat pe brat, cu pixul albastru, o frumusete de sirena. Iar pe bratul drept si-a etalat, mandru, firma: Vasilica, tot cu pixul albastru. "Si cum zici ca le cheama?". "Ala e Torogean si pe celalalt il cheama Pone, iar aia mici sunt Ciresel si Ciresica. Vorbesc si ei in romaneste, eu inteleg tot, dar vorbesc putin altfel. Eu le spun sa fie cuminti, sa doarma mult, ca sa creasca mari, le spun sa vorbeasca si cu vecina, ca ea n-are berze si se plictiseste, le spun sa manance si ceva struguri, cand o veni toamna. Sa se fereasca de dragoni, ca vazui eu prin padure cum merg pe jos, printre copaci, fusei si la nedee si ii vazui si atunci. Berzele au perne moi si albe acolo in cuib si cum pun capul pe ele, cum adorm. Si cand se trezesc, merg sa se joace la padure, joaca prinselea, pitulusa. Da stii ceva? Odata, cand am trecut pe acolo, barza aia, a lu nea Vasile, a facut caca pe mine. Da eu nu m-am suparat, ca nici cand intra berzele-n casa la mine, sparg geamul si intra prin el si zboara prin casa, nu ma supar." "Bai, Vasilica, da tu nu te-ai gandit sa zbori cu ele?" Copilul se opreste din bataiala si se uita lung la mine, ca la ultimul tampit: "Pai, da eu zburai cu berzele, tu cine crezi ca m-a adus pe lume?".

*

Nea Vasile Telea are doi caini, Labus si Dolly, care dau din coada de cum te vad ("Asta daca ai suflet bun"), doi cai tantosi si blanzi, Puiu si Iancu, doi mati pe care-i tine-n pod, sa nu iasa in strada si sa pateasca ceva, trei cocosi si o gaina care sta toata ziua ascunsa de frica lor. Asta, pentru ca dupa ce a ramas fara sotie, acum cativa ani, ii e mila sa mai taie pasarile si asa au ramas, trei cocosi si-o gaina, asta e. Tine, la 78 de ani, o gospodarie de care, in mod normal, ar ingriji doi, trei oameni, este trist ca a ramas singurel, insa blandetea lui si dragostea pentru animale ii dau o impacare, o seninatate pe care le intalnesti tot mai rar.
Eu m-am cocotat pe o capita de vreo cinci metri, cu ochii si cu aparatul de fotografiat indreptate spre cuib, iar nea Vasile sta jos, cu o tichiuta pe cap, cu ochii in sus, mijiti de la soare, si-mi spune cum e cu berzele. "Cand eram eu mic, era un singur cuib de berze in tot satul, ridicat la vreo 3-4 metri pe un copac retezat, restul berzelor aveau cuibul in paduri. Venira mai aproape de oameni, dupa ce se montara stalpii astia de electricitate. Cuibul asta de la mine-i nou, sa vezi ce impletitura facura, nici un om cu mainile n-ar reusi. Vin pe deasupra casei cu broaste, cu serpi, uite asa se zbate sarpele in ghearele ei. Odata, il scapa si cazu sarpele la mine-n curte. Il luai de pe jos, sarpele nici pe naiba n-avea, si-l dusei pe camp, ii dadui drumul acolo. Domne, da stii ce nu-nteleg eu? Cum stiu ele sa vina de la Africa de Sud, de-acolo, tocmai la Calnic, fiecare la cuibul ei pe care l-a lasat anul trecut? Ca-mi povesti mie un marinar de-l cunoscui la bai, la Pucioasa, cum se urca ele pe mare, atunci cand obosesc, pe catargul corabiilor: "Domne, sunt de ramura miilor", zicea marinaru, "cu lacrimi in ochi, ne urcam si le dam cu scandura jos, n-avem ce face, ca se inclina vaporul, asa-s de multe. Care scapa, scapa, suntem obligati, ca se inclina vaporul".
"Acum vreo zece ani, dupa ce au plecat toate berzele, au ramas pe camp trei pui si au venit cei de la Filiala Gorj de vanatoare sa-i prinda, au pus mana pe ei, i-au bagat in cutii - "asa-s de usori!" - si i-au dus la filiala, unde le-au dat de mancare si i-au tinut la caldura peste iarna. Primavara, sa ne vezi cum ne lungim toti gaturile dupa berze. Veni prin aprilie o femeie si zise: "Ba Vasile, vazui o barza, da una singura doar!". Zic: "Vezi ca umbli singura toata vara. Las ca vad eu maine doua si umblam impreuna la vara!"

*

Curtea familiei Barsan arata ca un tunel din vita de vie, sub care-i racoare si-i bine, departe de canicula. Capul familiei e un nene senin si cald, povesteste despre o barza pe care a vazut-o acum cativa ani pe camp, chiar in ziua Craciunului. Daca a rezistat in zilele alea geroase, e clar ca a prins primavara, si-a gasit loc langa o conducta cu apa calda, unde se strangeau broaste. Langa noi, Ionela Georgiana, nepoata lui Barsan, bate din palme, gangureste, are ochii la fel de mari ca sparturile din scutul de frunze de vie prin care intra lumina. "Nu vreau sa zic acuma ca, gata, avem noi reteta, dar o vedeti pe asta mica? Desi casatorit de cativa ani, cu drag de copii, baiatul meu nu avea si el un copil, cat isi dori, iar vestea ca va veni pe lumea asta Ionela o primiram chiar atunci, la putin timp de la povestea cu cuibul, iar acum am si eu un bebe mic."
Deasupra, printre frunze, puiul ramas in cuib se ridica in picioare si-l primeste cu clampanituri sonore pe fratele lui, intors dintr-un zbor de agrement. In curand va urma unul mult mai lung, in care vor trebui sa arate tot ce au invatat zilele astea, pentru a ajunge cu bine. Poate nu chiar la Capetown, dar oricum, pe aproape. Ionela mai face cativa pasi sovaitori, apoi sare in brate la bunica. "Se zice ca daca faci bine la berze, ai familie inchegata", spune batrana cu glas incet, sub bolta de vita de vie, "ca pe oamenii care le ajuta, ii ajuta si Dumnezeu cu copii."


(Fotografiile autorului)