"Am fost bolnav de neoplasm la colon.
Doresc sa impartasesc cate ceva din experienta mea celor interesati"
De mai mult timp intentionez sa va scriu, sa va adresez sincere felicitari pentru continutul revistei dvs., in cuprinsul careia am gasit atatea articole care m-au interesat, in special din domeniul medicinei naturiste si vietii spirituale.
In urma cu doi ani si jumatate, cand viata mi-a scos in drum o serioasa incercare, printr-un neoplasm de colon operat la varsta de 38 de ani, in spital fiind, am redescoperit revista dvs. si chiar din primul numar pe care l-am citit, am gasit articole care mi-au redat speranta; apoi, dupa ce am devenit un cititor fidel, am aflat multe lucruri interesante, am avut ocazia sa cunosc persoane mai mult decat initiate in domeniul medicinei naturiste, din experienta lor avand sa invat foarte multe lucruri utile, pe unele punandu-le in practica cu succes.
In tot acest timp, m-am documentat cat am putut de mult asupra fenomenului de aparitie a celulelor maligne si mai ales asupra mijloacelor naturiste pe care Dumnezeu ni le-a pus la indemana pentru a preveni si vindeca aceasta boala.
Avand in vedere ca neoplasmul de colon este tot mai raspandit - lucru dovedit si de faptul ca in paginile revistei sunt frecvente apelurile pentru ajutor ale unor semeni afectati de aceasta suferinta -, as dori sa impartasesc cate ceva din experienta mea tuturor acelora care sunt interesati.
Desigur ca medicina naturista ofera remedii viabile pentru marea majoritate a bolilor, dar tratand corpul uman ca pe un tot unitar, urmareste vindecarea sa in ansamblu, pornind de la dezintoxicarea, adoptarea unui stil de viata sanatos, cultivarea increderii in fortele proprii si vindecarea organelor atinse de boala.
Faptul ca nu sunt medic m-a determinat sa privesc cu maxima circumspectie remediile propuse, urmandu-le numai pe cele recomandate de medici naturisti renumiti sau de persoane care s-au confruntat cu aceeasi boala, vindecandu-se. Iata care ar fi acestea:
Cura cu aloe. Se consuma inaintea meselor principale cate 3-4 cm dintr-o frunza verde de aloe proaspat taiata. Are o eficienta deosebita, in pofida gustului amar. Nu sunt la fel de indicate produsele din comert care, prin conservare, reduc eficienta gelului de aloe. Planta e bine sa aiba minimum trei ani.
Cura cu polen. Se iau cate doua lingurite de trei ori pe zi, odata cu aloe, caruia ii amelioreaza si gustul.
Cura cu propolis. Se sug bucatele de propolis de 1-2 cm, de doua-trei ori pe zi, sau se ia tinctura de propolis (30%), cate o lingurita diluata in apa.
Aceste doua cure este bine sa alterneze, cate o luna fiecare.
Spirulina: se vor administra cate doua capsule de 500 mg de trei ori pe zi.
Uleiul de catina este, de asemenea, indicat, ca si tinctura de papadie (Hofigal), care se administreaza conform prospectului.
Cura de dezintoxicare cu sucuri, bine ar fi cat mai indelungata, chiar si trei-patru saptamani. Sucurile cele mai eficiente sunt din sfecla rosie, morcovi, urzica, patrunjel, cartofi, mere. Sucul de sfecla este bine sa nu fie amestecat cu altele, doza zilnica crescand treptat, ajungand la 300 ml/zi. Sucul cel mai bun este cel de orz verde, preparat la blender, din plante verzi, de doua-trei ori pe zi, cate 50 ml suc concentrat, diluat cu apa. Daca apar senzatii neplacute in primele zile, nu este un motiv de renuntare la cura de sucuri, acestea fiind o reactie a organismului fata de volumul mare de toxine eliminate.
In timpul acestei cure, se va urma si cura cu argila si, bineinteles, se vor consuma ceaiuri.
Pentru eliberarea si mai accentuata a colonului de toxine, de mare ajutor sunt clismele, dar nu la scurt timp de la operatie.
Trecerea la o alimentatie normala se face treptat, in doua-trei saptamani, introducand progresiv alimente crude si apoi preparate termic. Prin alimentatie normala se intelege una fara carne, prajeli, lactate, oua, deci alimentatie vegetariana.
E greu? Da, la inceput, dar si satisfactiile si rezultatele vor fi pe masura.
Cat timp trebuie tinut acest regim? Atat cat vrem sa ne simtim bine. Necesarul de proteine se asigura din: nuci (maximum 1 kg/ luna), arahide, fasole verde (fiarta), grau incoltit, soia, conopida, broccoli, ciuperci (nu din clasa Agaricacee), cartofi.
La fel, alcoolul si tutunul trebuie sa apartina trecutului.
Ca ceaiuri, eu am folosit un amestec din urmatoarele plante cu proprietati anticancerigene: 20 g salvie, 40 g tataneasa, 30 g urzica, 40 g coada-soricelului, 40 g trifoi rosu, 40 g coada-calului, 20 g troscot, 20 g rostopasca, 40 g galbenele, 20 g napraznic. Echinacea este o planta cu mare potential anticancerigen. Cea mai eficienta metoda de administrare este aplicarea sublingual a cate unei lingurite rase de pulbere, de trei ori pe zi, care ulterior se inghite. Se fac cure de doua luni, cu o luna de pauza.
Se prepara infuzie din una-doua lingurite de amestec la o cana de apa. Se beau 3-4 cani pe zi, timp indelungat. Se vor consuma multe caise, pepeni rosii, fructe si legume crude, ardei gras pentru vitamina C. Avand in vedere faptul ca tumora se dezvolta in interiorul intestinului, conducand la obturarea acestuia prin ocluzie intestinala, sfatul meu este sa nu fie ocolita indepartarea acesteia prin operatie, urmata de chimioterapie.
In timpul chimioterapiei, trebuie ajutat sistemul imunitar cu tot ce ne sta in putinta: aloe, spirulina, polen, propolis, echinacea, sucuri, carotenoizi etc. Se va sta cat mai mult in aer ozonat, nepoluat.
Foarte importanta este increderea bolnavului in reusita, de aceea nu este recomandabil ca acesta sa nu-si cunoasca adevaratul diagnostic.
Am lasat la urma rolul vietii crestin-ortodoxe autentice, tocmai pentru ca il consider cel mai important. Daca avem in vedere numai minunile referitoare la vindecarea bolilor incurabile publicate in "Formula As" si daca numai 20-30% din acestea ar fi adevarate, tot e o dovada ca Dumnezeu va vindeca si pe altii, cu conditia ca acestia sa vrea cu adevarat si sa faca voia Sa. Sfanta taina a Maslului, Liturghia, sunt evenimente pentru care trebuie sa ne facem timp, sa uitam de asa-zisele probleme, dar sa fim cu inima la Mantuitorul nostru.
Am auzit de bolnavi de cancer de colon, unii si cu metastaze, am corespondat cu unii dintre acestia, de la care am avut de invatat, care se simt bine dupa foarte multi ani de la operatie, dar nici unul nu este ateu sau asa-zis "ateu-ortodox"!
Tot tratamentul se potenteaza pe fondul increderii, gandirii pozitive, care sunt tot atribute ale credintei.
Sprijinul moral al membrilor familiei este important, dar este nefast ca bolnavul sa se considere victima, si din aceasta pozitie sa fie irascibil, necooperant.
Concluzia unanima este ca in aceasta boala nu exista si nu va exista cel mai probabil un panaceu, asa incat este bine sa nu neglijam mijloacele naturiste care ne stau la indemana, nadejdea si credinta.
Daca nu gasim o planta, un remediu, nu avem suficienti bani, nu sunt motive de suparare, Dumnezeu ne ajuta. De asemenea, daca constatam ca ceva nu ne face bine, mai ales daca sunt boli asociate, este bine sa nu se insiste. Urmand un regim naturist vegetarian, veti avea placuta surpriza sa constatati ca imunitatea vi se va consolida atat de mult, incat banalele raceli si gripele nu va mai pot imbolnavi.
Multa, multa sanatate!
ing. Gabriel D.
As dori sa nu mi se publice adresa si numarul de telefon din motive de pastrare a intimitatii. Daca cineva interesat doreste sa ma contacteze, va rog sa i le transmiteti personal. In sensul acesta, imi pun numarul de telefon la dispozitia redactiei.
P.S. Daca imi este ingaduit, as dori sa primesc raspuns in pagina "Cititorii intreaba" la urmatoarea intrebare: Am aflat ca extractul din samburi de struguri rosii (negri) este deosebit de eficace in combaterea radicalilor liberi si in intarirea imunitatii. Daca cineva poate sa-mi spuna cum as putea, cu mijloace casnice, sa prepar acest extract, ii sunt deosebit de recunoscator.
"Dupa zece luni, cumplita boala fusese invinsa"
Stimata redactie,
Numele meu este Secara Corina si locuiesc in Oradea (pentru confirmarea autenticitatii celor ce urmeaza, pot fi contactata la numarul de telefon 0788/50.56.42).
Va scriu aceasta scrisoare pentru ca mama mea si-ar fi dorit acest lucru. In 17 martie 2004, cand cea care dadea sens vietii mele a plecat printre ingeri, am hotarat ca toata viata mea sa i-o inchin in fapta, cuvant si gand. In urma cu 10 luni, fusese operata la Clinica de Oncologie din Cluj, mai precis, i s-a facut mastectomie radicala dreapta, tumorectomie.
La examenul histopatologic, rezultatul a fost carcinom ductal invaziv, grad Iii de malignitate, 11 din 12 ganglioni axilari cu metastaze, la jumatate cu depasirea capsulei.
Peste o luna, am luat-o acasa. La externare, medicii mi-au spus ca le pare rau, dar am venit prea tarziu. Mama m-a crescut in credinta fata de Dumnezeu. Toata viata L-am rugat pentru sanatatea familiei mele si de multe ori a facut minuni pentru mine. M-am indreptat si de data aceasta spre El, cu toata fiinta, rugandu-L sa-mi scoata in cale leacul pentru vindecarea mamei. Am cunoscut oameni care se confruntau cu probleme asemanatoare, am vorbit cu medici, am citit nenumarate carti si reviste. Asa am descoperit cartea dr. Kedar N. Prasad - "Vitaminele in prevenirea si tratarea cancerului" (costa 70.000 lei). Dupa 10 luni in care mama a tinut un regim usor de suportat (o sa vi-l descriu mai tarziu), la toate analizele cerute de medicul oncolog din Cluj, analize pe care le anexez in copie, rezultatele la care visasem si pentru care ma rugasem le aveam acum in fata ochilor, negru pe alb. Cumplita boala fusese infranta.
Din nefericire, peste numai o zi, dupa o duminica in care am ras si am povestit cu mama la ziua fiului meu, cea mai draga fiinta din lume, Omul care o viata intreaga a facut bine tuturor, lasandu-se pe ea la o parte, a plecat intre ingeri, in urma unei boli de inima, despre care nu stiusem nimic si care nu se manifestase pana atunci. Dar sa va spun cum s-a produs vindecarea ei.
Regimul alimentar tinut de mama consta in renuntarea la carnea de porc si grasimi, zahar, otet, cafea, dulciuri, faina alba, drojdie, muraturi.
Consuma fructe si legume de doua ori pe zi, in stare cruda sau fiarta, carne de pasare, vita, peste, ficat de vita si de pui, paine din cereale, unt, branza de capra, iaurt, lapte degresat, oua, mezeluri din soia. Dintre legume, cel mai mult folosea varza, fasole verde, patrunjel, salata verde, ardei, rosii, iar dintre fructe: mere, portocale, lamai, struguri, rosii, caise, capsuni, banane.
Bea 1 l de ceai pe zi, facut din pliculete de ceai antitumoral, ceai verde, macese, catina sub forma de infuzie.
Pentru cei care nu vor gasi cartea mai sus amintita in librarii, cantitatile vitaminelor folosite de mama sunt: 15 mg/zi Beta-caroten (oral), 5000 U.I./zi Vitamina A (oral - dimineata si seara), 2 g/zi Vitamina C (in 3-4 prize), 400 U.I./zi Vitamina E (oral - dimineata si seara), 100 micrograme/zi Seleniu (oral - dimineata si seara). La pranz lua 1 capsula Cartilaj de rechin, 1 capsula Extract de sambure de strugure.
Acest tratament era facut in paralel cu cel cu Tamoxifen, recomandat de la Cluj. Si, foarte important, mama se ruga in fiecare zi, iar seara citea rugaciuni inainte de culcare. Pentru cei care, ca si mine, nu mai pot face decat sa se roage la Dumnezeu pentru sufletul celor dragi, pentru credinciosi, dar si pentru sceptici, vreau sa va mai spun ca a doua zi dupa moartea mamei, inainte de a o fi vazut, am fost trezita la 6 dimineata de glasul ei, care mi-a soptit clar in ureche: "Tucale", asa cum ma alinta ea, si am stiut ca era acolo, langa mine, si ca facea un ultim efort urias de a ma linisti.
Toata viata ei, inclusiv ultima noapte, noapte petrecuta impreuna, noapte in care nu putea respira, nu s-a plans, nu a lasat durerea sa i se citeasca pe chip sau in gesturi, pentru a ma proteja, pentru a nu ma speria. Ii datorez mamei mele mai mult decat viata, ii datorez sufletul pe care mi l-a modelat si tot ce am realizat pana acum.
Ii dedic mamei mele viata mea toata si ii promit, in fata lui Dumnezeu, ca voi fi omul pe care l-a visat. Doresc cititorilor dvs. sanatate si puterea de a trece peste incercari.
Cu stima,
Corina Secara
P.S. Atasez in copie rezultatul la iesirea din Clinica de Oncologie Cluj si rezultatele analizelor din luna martie 2004.