Olimpiada la final

Banul nu e totul. Iti mai trebuie si suflet.

Jocurile Olimpice s-au incheiat. Tragand linie si privind clasamentul final, vom descoperi cu uimire ceea ce stiam mai demult: ierarhia sportiva este, de fapt, o ierarhie a marilor puteri mondiale. Nu intamplator, in frunte se afla Sua, China, Rusia si Germania etc. E limpede ca performanta in sport este tot mai strans legata de bani si politica, de conditii si dotari, de terenuri si sali de antrenament, de prime si sponsorizari consistente. Doar Romania - devansand mari puteri economice - pare a tulbura aceasta regula mercantila. La Atena, le-am dat multora planurile peste cap. Am invins in ciuda arbitrilor. Am castigat pe ultimii metri, strangand din dinti. Am inlocuit banii cu o moneda mai de pret: vointa de a invinge si talentul.
Ne-am plasat pe un onorabil loc 14, inaintea Olandei, Spaniei, Suediei sau Canadei, in timp ce avansatele noastre surate estice (Polonia, Ungaria, Cehia) nici macar nu se regasesc in clasamentul primelor 20 de natiuni. Am avut una din cele mai mici delegatii din istoria participarii noastre olimpice, titratele noastre atlete retragandu-se din sport cu putin timp inainte de inceperea Jocurilor. Pana si oficialii nostri clatinau sceptici din cap, anticipand strategic doar un mare si simbolic castig - cel al participarii onorabile.
Sincer vorbind, nu am avut in lotul olimpic nici o vedeta incontestabila, nici o victorie sigura. Frumusetea si formidabilul participarii noastre la Jocurile Olimpice de la Atena constau tocmai in medaliile nesperate pe care le-am obtinut la inot, la atletism, la gimnastica chiar. Parea greu, la limita imposibilului, sa pretinzi ceva unor gimnaste cvasi-debutante, unor atleti cruzi, nescosi din tara la concursuri importante. Am reusit, dovedind ca suntem un popor de mari ambitii. Am dovedit ca banul nu e totul. Iti mai trebuie si suflet. Sa arzi pentru un gand, pentru culorile tarii pe care o reprezinti. Asa cum observa confratele nostru, Catalin Tolontan, o buna parte din aceste succese au fost obtinute de sportivii romani impotriva conditiilor de pregatire. "Inotatorii Camelia Potec si Razvan Florea sunt probabil singurii laureati de la Atena ce vin dintr-o tara in care bazinele olimpice sunt mai putine decat medaliile obtinute!" Tot asa, atletii Marian Oprea sau bistriteanca Maria Cioncan se antrenau pana mai ieri in tenisi, pe tartanul ulitei parintesti. E o mare lectie de viata, dar si de morala. Cand vrei, poti. Motivatia e in suflet si in minte, nu numai in buzunar.
La Atena, au castigat cei mai prost platiti sportivi din Romania, tineri modesti si fara ifose de vedeta, care se pregatesc patru ani pentru 3-4 minute superbe, incendiare, fara egal. Fotbalistii, cu masini de lux si conturi grase in banci, ar trebui sa roseasca si sa ia aminte. Nu e tarziu nici acum sa invete macar de la altii ce inseamna sa dai totul din tine, sa castigi, sa nu cedezi nici cand totul pare pierdut, crezand pana la capat in sansa ta.
Fara a ne pierde cumpatul, ridicand in slavi niste simple (pana la urma) rezultate sportive, prestatia olimpicilor nostri arata ca ceva pozitiv a inceput sa se intample cu noi. Parca am recastigat o speranta. Parca am devenit mai romani, mai mandri de tara noastra, scapand de complexe si timiditati mioritice, de gandul infrangerii produse inainte de a ne asterne la lucru. Dincolo de rezultatele in sine, sportivii nostri au facut un lucru extraordinar - ne-au ajutat sa descoperim ca putem plange ascultand imnul national; ca, in ciuda oricaror vorbe spuse candva la furie, ne pasa cine suntem, ne pasa de Romania.
Ideea desprinsa din victoriile romanesti de la Atena este fundamentala si de neinlocuit: doar de noi depinde sa fim luati in seama si respectati de altii. Nici contactele diplomatice ale ministrului Geoana, nici vizitele de lucru ale premierului Nastase nu vor reda romanului mandria si cultul muncii, optimismul si mentalitatea de invingator. In preajma alegerilor, ni se falfaie deja sub ochi programe si promisiuni, indemnuri si garantii politice. Indiferent de la cine ar veni, ele continua sa ramana simple vorbe, in asteptarea unor fapte concrete si doveditoare. Prin comparatie, victoria unui singur olimpic al nostru face mai mult decat toti politicienii romani si toate partidele politice la un loc.