De doua ori in Ardeal si o data in Banat

- Cum puteti transforma vacanta intr-o calatorie in paradis -

"Mieluseii" casei Salisteanu
(Cisnadioara, jud. Sibiu)

Prin Cisnadioara, la sapte kilometri de Sibiu, curge un parau pe malul caruia iti vine sa te fotografiezi. Este Paraul de Argint, iar valea prin care isi poarta apele repezi este si ea Valea de Argint. Se spune ca undeva, la poalele muntilor din zare, s-ar afla mine de argint pe care dacii, ca sa nu cada in mana invadatorilor romani, le-ar fi surpat, si nimeni nu le-a putut gasi pana in ziua de azi. Pe drumeagurile din Valea de Argint te poti plimba cu bicicleta, poti calari sau sa-ti pierzi pasii prin gradini si livezi. Daca ai un pic de timp, ar fi pacat sa nu adormi la umbra, pe un brat de fan, in cantec de ciocarlie si-n miresme care te vindeca de oboseala si stres. Daca locuiesti la oras si nu mai ai pe nimeni in satul in care te-ai nascut, asta este destinatia care te poate face sa te simti mai putin orfan de cei dragi si disparuti. Aici e ca la bunici, mai ales daca ai ales sa innoptezi la casa taraneasca "Salisteanu", cu pasari de tot felul pe batatura, cai in grajd, capre in ocol, magarusi ca de jucarie si capite de fan in ograda de langa fantana. O oaza de tihna, verdeata, curatenie si mancare buna, in care gazdele, Ion si Cecilia Salisteanu, te primesc cu o bunavointa cuceritoare, cu inima deschisa, ca si cand ai fi cumnatul, sora, verisorul sau unchiul de departe. In cele cateva camere mobilate simplu si rustic miroase a busuioc si a fructe, intreaga incinta este un muzeu taranesc de ii, stergare, covoare, unelte din gospodaria taraneasca traditionala si viori vechi. Ion Salisteanu este chiar vicepresedintele Asociatiei de Turism Rural din Transilvania, care cuprinde 46 de case din judet. Asociatia respinge kitsch-ul din constructiile noi ce se ridica pretutindeni, in chip de pensiuni agro-turistice, si se lupta pentru pastrarea intacta a gospodariei taranesti - oferta cea mai demna de respect, mai ales pentru turistii straini. Face mamaliga in tuci, mestecand cu facaletul de lemn, iti aduce laptele in ulcea de pamant, pastravul ti-l gateste umplut cu branza de burduf, rosiile le culege din gradina, usturoiul il piseaza in piulita, cafeaua o rasneste de mana. Vinul e adus de la Odobesti, dar tuica e distilata in casa si este pusa la liber, la dispozitia oaspetilor. Ion gateste toate bunatatile sasesti, daca i se cere, dar si corola de retete vechi din Marginime, cele mai multe bazate pe branzeturi, oaie, peste, porc, vita si pastai. Cine vine aici traieste ca la ferma, poate participa la muncile agricole, poate mulge caprele (francezii sunt fascinati sa se filmeze umpland cofa cu laptele lor preferat), poate cara fanul sau invata sa calareasca. Pana la 90% din bucatele oferite la masa sunt produse aici, in gradina de langa rau si in toate celelalte amenajari. Cand platesti doar 20 de euro pentru cazare si trei mese, ceea ce corespunde unei clasificari originale de doi mielusei, parca nu-ti mai vine sa pleci acasa. Ca sa va convingeti, "probaluiti", cum zic ardelenii. Dar inainte, sunati la tel. 0744/97.83.08, 0745/93.70.78. e-mail: antobizna@yahoo.com

Pat si mic dejun la Lia

Cand a parasit Romania in 1981, frezorul sas Hans Peter Ferentzi din Sibiu nu si-a imaginat niciodata ca intr-o zi, dupa iesirea la pensie, va reveni pe plaiurile natale si isi va cumpara o casa in Cisnadioara. O casa pe care, din dragoste pentru fosta lui sotie, a numit-o "Lia". Iar daca tot i-a pus un nume si daca tot se afla in drumul turistilor, aproape de centru, s-a gandit ca ar putea sa ofere si altora ocazia de a pune capul pe o perna racoroasa si de a-si face un dus dupa o drumetie pe munti. Ca sa nu mai vorbim de sasii neinspirati care, in iuresul nefericit al plecarilor din 1990, si-au vandut casele pe nimic, iar acum, cand dorul de a-si revedea satul natal ii topeste, au cel putin unde locui in conditii civilizate si pot, chiar, inota intr-o piscina aflata sub umbra de ciresti si de visini. Asa, pe nesimtite, s-a trezit d-l Ferentzi proprietarul unei pensiuni rustice de toata frumusetea (de doua margarete), stapanul unui loc in care sa nu mai fie singur. A avut si norocul sa aiba un prieten din tinerete, Nicu Lacatus, care l-a sprijinit si care are grija de gospodarie si de oaspeti, cand proprietarul pleaca in Germania, dupa diverse cumparaturi. Oferta "Liei", deocamdata, este B&B ("Bed and breakfast" - pat si micul dejun), iar Hans Peter sufera ca nu poate oferi inca ospitalitate completa. Dar si asa sunt destui cei care-i calca pragul, mai ales vara. Este un sas "distractiv" si nu trece saptamana de la Dumnezeu in care sa nu-si cheme prietenii romani, si are multi, la cate o chermesa. De aceea, un popas la "Lia" se poate "lasa" uneori si cu cate o petrecere pe cinste. Intrebati de d-l Ferentzi la tel. 0269/20.60.76 (75), 0744/93.92.64. Dati o cautare pe www.pensiunealia.rdslink.ro

Cand isi dau mana un sas si-un roman
(Poiana Marului, jud. Caras-Severin)

Se spune ca altitudinea ideala la care omul poate trai mult, sanatos si fericit este de aproximativ 700 m deasupra nivelului marii. Aici exista concentratia perfecta de ozon, cocteilul de gaze atmosferice propice bunei dispozitii si antrenamentelor sportive. 700 m este orizontul perfect al unei vacante racoroase, "hamacul" odihnei depline. In fine, se pare ca este inaltimea cea mai agreata si de pasari, de pastravi, de lupi si ursi. Nu stiu daca este sau nu o intamplare, dar multe baraje sunt construite tot la aceasta cota, unde forta si debitul raurilor sunt mai mari. Daca ar fi sa luam in calcul doar aceste argumente, si tot ar merita sa va petreceti o vacanta la Poiana Marului, in judetul Caras-Severin, la poalele Muntilor Tarcului.
Cum treci de satul Maru (venind de la Caransebes, Hateg sau Deva, ajungi in comuna Zavoi si alegi directia Poiana Marului), lasi in urma ruinele unei foste colonii muncitoresti. Dupa o urcare dulce, cand pe un mal, cand pe celalalt, al unui rau inspumat, ajungi la baraj. Dincolo de el, lacul codrilor albastru, o intindere de apa care te invita la sporturi nautice si la pescuit. Primul semn ca altitudinea pune stapanire pe tine este euforia, tentatia de a te arunca in undele stralimpezi, bucuria de a slobozi un "haap!" pastoral. Daca ai ajuns pana aici, e obligatoriu sa urci mai departe, la 690 de metri, acolo unde s-a ridicat o fericita statiune. Acum ai ajuns la Poiana Marului, locul despre care se spune ca, daca n-ar exista, ar fi trebuit inventat. Te poti opri, dupa buzunar si tabieturi, la pensiunea sportiva "Lupul singuratic" sau la pensiunea familiala "Cara". Dar, daca umbli dupa confortul de trei stele plus, oferit de o constructie armonioasa, ridicata intr-o poienita din mijlocul padurii, atunci mergi neaparat la "Dalwec", casa sasului Wogh Erwin si a romanului Adrian Lucaci. Odata instalat intr-una din camerele cu vedere spre munte (mai exact, muntele iti intra in casa pe fiecare ochi de fereastra!) si dupa ce ai facut cunostinta cu rasfatul de la bucatarie, te trezesti recitand ca un automat: "Nu mai plec de la Dalwec". Unde sa mai pleci? Dincolo sunt lumea, si slujba, si stresul. Aici, una dintre cele mai inspirate oferte de odihna perfecta, pana la uitarea de sine. Puteti verifica la tel. 0255/55.24.63, 0744/77.24.63, 0744/57.74.14 sau trimite un fax: 0255/52.50.67.


Fotografii: Emanuel Tanjala