Atat de mult? Dupa cum se comporta unii politicieni, ai fi putut jura ca intre ei si maimute nu e nici o diferenta.
O hoarda de babuini terorizeaza o localitate balneara din Africa de Sud. Fara nici o jena, intra in locuintele oamenilor, sparg, distrug si, mai ales, fura de sting. S-a gasit si explicatia. Fostul lider al grupului, un tip energic si autoritar, a fost inlocuit cu un tinerel, lipsit de experienta si de autoritate, care nu domina haita. Si la maimute e ca la politicieni. Cand liderul e slab, mediocru, prost sau ticalos, baronii, pardon, babuinii, isi fac de cap.
In India, multe scoli sunt constructii simple din bambus si lut, fara usi. In consecinta, salile de clasa in care ziua invata copiii, noaptea devin adapost pentru vacile si porcii de prin imprejurimi. Copiii s-au saturat de aceasta situatie urat mirositoare. Saracii de ei, sunt de inteles. Pana si moldovenii s-au saturat de convietuirea cu sacalii, hienele si babuinii puterii.
Un avion cu 92 de pasageri la bord a ratat aterizarea pe un aeroport american, oprindu-se cu botul intr-o mlastina aproape de pista, in urma impactului cu o bufnita. Exact ca bufnita de la Cotroceni care a facut ca Romania sa rateze decolarea spre Europa, nimerind drept in mlastina tranzitiei.
Ursii Panda sunt amenintati cu extinctia. Se reproduc greu chiar si in libertate si aproape deloc in captivitate. Ursoaica Hua Mei, nascuta intr-o gradina zoologica americana, a revenit in patria stramosilor, in padurile de bambus ale Chinei. In scurt timp, nu numai ca si-a gasit un partener pe plac, dar a si ramas insarcinata, pe cale naturala, ca sa zicem asa. Dar, de un mic stimulent tot a fost nevoie. Temandu-se ca viata in captivitate a tinut-o intr-o anume ignoranta, privind zburdalniciile amoroase in gradina deliciilor, veterinarii i-au facut oarece educatie, aratandu-i emisiuni de televiziune cu ursi panda care se imperecheau. Bun si Big Brother la ceva. Cel putin pentru ursi.
Faimosii porumbei ai Parisului s-au inmultit peste masura, devenind o adevarata pacoste pentru cladirile, pietele si parcurile orasului-lumina. Pentru a-i goni sau macar pentru a-i mai rari, s-a apelat la ulii. E ca in viata. Din cand in cand, porumbeilor pacifisti, prea razboinici sau prea zgomotosi, trebuie sa le arati uliul ca sa-i mai potolesti.
Un caine german a uimit lumea, dovedindu-se capabil sa inteleaga perfect vreo doua sute de cuvinte. Cam cat un copil de trei ani. Si aproape cat un parlamentar. Parlamentarul roman are, totusi, un limbaj ceva mai redus.
Ca sa se razbune pe autoritatile care i-au interzis exportul de piei de crocodil, un fermier african a lasat sa moara de foame vreo cinci sute de reptile. Vremuri grele. Din cauza oamenilor, pana si crocodilii mor de foame.
Insa nu din razbunare, o nemtoaica si-a infometat cainele in asemenea hal, ca de la 25 de kilograme, greutatea normala pentru rasa lui, ajunsese la numai 12 kilograme. Si voia sa continue cura pana la cinci kilograme. Din dragoste fata de animal. Urma sa calatoreasca cu avionul si ii era mila sa-l lase singur in cala, voia sa-l ia cu ea ca bagaj de mana. Daca esti caine, uneori e bine sa te fereasca Cel de Sus de prea omenoasa dragoste a stapanei.
Din proprie initiativa, Lache, maidanez inimos, cu simt de raspundere, pazeste un bloc bucurestean, contra hrana si ingrijire, asigurate de locatari. De la o vreme insa, Lache "cersea" mai multa mancare ca de obicei. S-a constatat ca, tot din proprie initiativa, Lache isi impartea ratia cu doi copii ai strazii. Inima de caine. Omenoasa.
Inca o dovada ca, daca vrei un prieten adevarat pe lumea asta, lucrul cel mai bun pe care-l ai de facut este sa-ti iei un caine.