Misterul Sfintei Tereza cu trandafiri

- Sfanta ThErese de Lisieux - sora Tereza a Pruncului Isus - este cea de a doua patroana a Frantei, dupa Sfanta Ioana (Jeanne dArc). Ocrotitoare a misionarilor de pretutindeni, "doctor al Bisericii", venerata de catolici drept "cea mai mare sfanta a timpurilor moderne", ThErese de Lisieux a aparut din intamplare in viata unei familii de romani, care nici nu auzisera de ea. I-a vegheat anonima timp de 20 de ani, pentru ca, la un moment dat, sa-si releve - datorita "Formulei As"! - identitatea si sa le schimbe existenta -

Istoria unui suflet

Povestea calugaritei sanctificate, al carei mormant atrage anual la Lisieux milioane de pelerini din toata lumea, incepe in urma cu 131 de ani in Normandia, in casa unui ceasornicar din Alencon. Louis Martin si sotia lui, Zelie, nascuta GuErin, erau foarte credinciosi si avusesera opt copii, dintre care patru murisera la varste fragede. Ramasesera in viata patru fete: Marie (n. 1860), Pauline (n. 1861), Leonie (n. 1863) si Celine (n. 1869). La 40 de ani, Zelie ramane din nou insarcinata si pe 2 ianuarie 1873 naste inca o fetita, botezata Marie-Francoise ThErese. Cum se intampla cu mezinii, ThErese e foarte iubita de parinti si surori, si primii ei patru ani de viata sunt fericiti. Dar in 1877, mama Zelie moare de cancer si micuta ThErese Martin sufera o prima trauma. Sora mai mare cu 12 ani, Pauline, ii devine o a doua mama, ingrijind-o cu dragoste si incercand sa-i aline rana sufleteasca. Situatia materiala a familiei era destul de precara si de aceea Louis Martin asculta de sfatul cumnatului sau, farmacist la Lisieux, de a se instala impreuna cu cele cinci fete la Buissonnets, unde existau mai multe posibilitati de intretinere, viata fiind mai ieftina. Ambianta familiala si cea a localitatii e calda, dar odata ajunsa la varsta scolara, ThErese suporta greu cursurile scolii benedictine: e o eleva buna, insa, din pricina timiditatii si emotivitatii, impactul cu profesorii si colegii ii produce suferinta. La 10 ani se vede lipsita si de prezenta ocrotitoare a surorii celei mai iubite, Pauline, care se calugareste la Manastirea Carmelitelor din Lisieux. Rana pierderii mamei se redeschide si ThErese se imbolnaveste grav: ii dispare complet pofta de mancare, plange mereu, are halucinatii. Leacurile unchiului farmacist n-au nici un efect, iar medicii consultati de familia alarmata ridica neputinciosi din umeri si isi declina competenta. Dar rugaciunile fierbinti ale tatalui, surorilor si calugaritelor de la Lisieux, care fac slujbe speciale pentru insanatosirea fetitei, reusesc ceea ce stiinta doctorilor nu mai spera: la 13 mai 1883, o statuie a Sfintei Fecioare ii surade copilului bolnav, care din acea zi isi recapata subit puterile si pofta de a trai. O a treia "mama", in persoana surorii celei mari, Marie, ii e alaturi cu afectiune si devotament, pregatind-o pentru ziua primei sale impartasanii - un moment important in viata copiilor catolici. In chiar acea zi de 8 iunie 1884, copila de 11 ani isi descopera vocatia iubirii pentru Isus si se simte iubita de El. Despartirea de Marie - care intra la randul ei la manastire - o destabilizeaza iar pe fata hipersensibila, avida de bunatate si caldura materna. De data aceasta, isi gaseste in sine resurse de a invinge slabiciunea: in noaptea de Craciun 1886 se simte atinsa de gratia divina prin cuminecatura si intelege ca poate deveni puternica prin chiar forta credintei sale. Ar vrea sa-si urmeze surorile in manastirea carmelita. E inca prea tanara - dupa regulament - pentru a fi primita acolo si isi pune intreaga energie in lupta cu obstacolele ridicate in calea dorintei ei precoce de a se calugari de catre tata, unchi, preotul manastirii, episcop, papa. La 14 ani si jumatate stie sigur ca destinul ei este de a-i salva pe pacatosi in numele Mantuitorului. Ea insasi povesteste in manuscrisele lasate ca in 1877 a auzit vorbindu-se de un asasin in serie ce ingrozise Parisul, Henri Pranzini; fusese prins, judecat si condamnat la ghilotina. A inceput sa se roage pentru el, dorind cu ardoare sa-i salveze sufletul, si rugaciunile au izbandit: pe esafod, criminalul a cerut un crucifix si a murit cu el strans la piept. Tereza il numeste pe acest pacatos convertit in clipa mortii "primul ei copil".
In anul urmator, adolescenta pleaca in pelerinaj in Italia si pe drum intelege ca rostul ei nu e doar acela de a se ruga pentru convertirea marilor pacatosi, ci si pentru toti cei "slabi si fragili moral", inclusiv pentru preoti, supusi si ei preaomenestilor pacate - vanitate, lacomie, invidie, ipocrizie... Ajunsa la Roma, ea cere Papei o dispensa pentru a intra la 15 ani in ordinul calugaresc al Carmelitelor. Interpretand pozitiv raspunsul ambiguu al Sfantului Scaun, ThErese Martin isi paraseste pentru totdeauna, la 8 aprilie 1888, casa parinteasca si se alatura calugaritelor din Lisieux. Viata comunitara din manastire e, conform regulilor ordinului instituit in secolul al Xiii-lea, deosebit de aspra, dar sora Tereza a Pruncului Isus a optat in cunostinta de cauza pentru ea.
Retragerea din lume nu o scuteste totusi de noi drame familiale: tatal ei mult iubit da semne tot mai grave de alienare si e internat intr-un spital de boli mintale din Caen. Fiica cea mica se roaga zi si noapte pentru el si efectele rugilor ei fierbinti nu intarzie sa se arate: Louis Martin revine in familie ameliorat si va fi ingrijit cu abnegatie de Celine pana la moartea lui, survenita in 1894. Dupa care si aceasta a patra sora intra la Carmelul din Lisieux (intre timp Pauline, devenita Maica AgnEs a lui Isus, fusese aleasa Superioara a manastirii).
Desi e impreuna cu surorile ei de sange si cu 24 de surori intru credinta, Tereza, avida din copilarie de incredere si iubire, se simte apasata de climatul marcat de teama difuza de un Dumnezeu justitiar, pedepsitor. La 18 ani, prin meditatie si rugaciune intensa, ea descopera calea simplicitatii, a copilariei spirituale, prin care se poate accede la Dumnezeu: "sa-ti recunosti micimea, sa te abandonezi cu incredere bunatatii divine, ca un copil in bratele mamei sale". Intelegerea iubirii milostive a lui Dumnezeu fata de creaturile sale, intruchipata in Fiul Lui, ii deschide un nou orizont tinerei calugarite, care nazuieste sa iasa dintre zidurile manastirii in lumea larga, pentru a propovadui Evanghelia ca misionar si a salva cat mai multe suflete.
In fervoarea sa altruista, traind intens con-patimirea impreuna cu patimile lui Isus, sora Tereza ignora tuberculoza ce ii macina trupul slabit de frig, de posturi, de nesomn. Cu ultimele puteri, in 1896, ea ii invata calea copilariei spirituale pe cativa misionari, pregatiti sa plece in Africa si China. Apoi, la cererea Maicii Superioare, careia ii datoreaza ascultare, incepe sa isi scrie amintirile despre incercarile si revelatiile ce i-au fost date, sub titlul Istoria unui suflet - un imn adus mizericordiei lui Dumnezeu si caii spre adevarul Lui. Epuizata de hemoptizii, Tereza nu-si mai poate parasi patul din chilie. Surorile carmelite din Lisieux care o vegheaza sunt consternate de suferintele atroce, de martira, ce dureaza din aprilie si pana in septembrie 1897, si ii noteaza spusele memorabile. Astfel, aratandu-i-se o fotografie a ei facuta de Celine, bolnava a avut puterea sa zambeasca intre doua accese de tuse: "Da, dar aici e numai plicul; cand se va putea vedea si scrisoarea?". Cateva zile mai tarziu, intrebata de preot daca s-a resemnat cu ideea mortii, sora ThErese de l Enfant Jesus a raspuns: "O, parinte, cred ca nu e nevoie de resemnare decat pentru a trai. Pentru a muri, resimt doar bucurie". In ultimele zile, s-a rugat "pentru a putea face binele pe pamant si dupa moarte, pana la capatul lumii", profetizand ca misiunea ei postuma va fi sa arate sufletelor ratacite calea Iubirii. La 30 septembrie 1897, cand clopotele manastirii chemau la rugaciunea de dimineata, Tereza a intrat in agonie. Ultimele ei cuvinte au fost: "Deschideti toate portile!". "Aceste cuvinte aveau in ele ceva solemn, care m-a facut sa ma gandesc ca in cer, chiar atunci, bunul Dumnezeu spunea acelasi lucru ingerilor Sai. Si-a dat ultima suflare, iar pe chip i s-a asternut un zambet celest" - povesteste Maica AgnEs in insemnarile ei.
La data mortii, Tereza avea 24 de ani si era o calugarita oarecare, necunoscuta in afara manastirii din Lisieux. Un an mai tarziu, va iesi de sub tipar Istoria unui suflet, carte ce va cuceri lumea raspandind numele surorii Tereza a Pruncului Isus. La mormantul ei din Lisieux incep sa vina tot mai multi pelerini sa se roage si se inregistreaza primele vindecari miraculoase. Maica AgnEs, realeasa stareta si ramasa in functie pana la moarte, in 1923, intretine cultul surorii ei mai mici, ce aduce locului o crescanda faima. La randul ei, Celine, sub numele de calugarita, sora Genevieve a Chipului Sfant - care, avand pasiunea fotografiei, facuse de-a lungul timpului numeroase clisee cu ThErese, din copilarie si pana la moarte -, reproduce unele din ele pe editiile succesive ale Istoriei unui suflet si deseneaza cateva portrete pornind de la aceste fotografii.
"Cariera" spirituala postuma pe care si-o profetizase Tereza se infaptuieste pas cu pas: ordinul Carmelitelor propune Vaticanului sanctificarea ei. Procesul Apostolic incepe in 1915, in 1923 are loc Beatificarea, iar la 17 mai 1925 - Canonizarea solemna la Catedrala Sfantul Petru din Roma, eveniment la care vin sa asiste 500.000 de persoane. Pe tot parcursul secolului al Xx-lea, Tereza de Lisieux devine una din cele mai populare sfinte catolice, tot mai multi credinciosi cautandu-si sprijin si ajutor la ea. I se atribuie numeroase vindecari si miracole, statui si icoane ale ei pot fi intalnite in biserici din toata lumea, dar o putere speciala se spune ca au portretele facute de Celine si pastrate cu sfintenie la Lisieux, alaturi de fotografii si alte relicve adorate de pelerini de pretutindeni.

Istoria unui tablou

La sfarsitul secolului al Xix-lea, aparatul de fotografiat nu era chiar la indemana oricui, mai ales a unei fete. Dar surorile Martin nu erau niste fete obisnuite. Mai mare cu patru ani decat ThErese, Celine si-a imortalizat pe placi fotografice familia, mezina fiind modelul ei favorit. Chiar si la manastire si-a luat cu ea aparatul cu trepied si burduf si-si punea sora sa-i pozeze in atitudini artificiale, teatrale, folosind drept decor curtea si gradina Carmelului si ca recuzita - accesoriile traditionale: mantia alba, valul negru, obiecte de cult precum crucifixul si vasele sacre, florile de crin si trandafir.
Dupa moartea Terezei si raspandirea legendei ei de sfintenie datorita Istoriei unui suflet, ce se vindea in editii succesive de mii si mii de exemplare, Celine incepe sa-i deseneze portrete. Nu avea un talent deosebit la desen, dar credea orbeste in forta rugaciunii asupra inspiratiei si indemanarii ei. Fireste, isi insusise ideea calugaritelor din Lisieux ca opera de arta isi gaseste justificarea doar in transmiterea sentimentului religios. Familiaritatea cu trasaturile Terezei, precum si fotografiile facute, au determinat-o sa compuna un fel de portrete-sinteza, care, chiar daca nu corespund intru totul modelului, transmit ceva din spiritul lui. Intre aceste portrete se distinge cel intitulat Tereza cu trandafiri - un desen in carbune datat 1912 si reprodus pentru prima oara in editia din 1914 a Istoriei unui suflet. Desenul reprezenta o tanara cu ochi mari si zambet de madona, invesmantata in mantia carmelita si purtand pe cap valul ce-i scoate in evidenta ovalul gratios. In maini tine, in dreptul inimii, un crucifix cu Isus, impodobit cu trandafiri.
In 1925, Celine - sora Genevieve - reia in culori acest portret si se straduieste indelung sa corijeze stangaciile primului desen, pana cand se declara multumita: "Mi-am pus in el tot sufletul", scrie in volumul Sfaturi si amintiri. "Si intr-o buna zi, dupa ce portretul a fost terminat, l-am privit si mi s-a parut atat de adevarat, atat de viu, incat mi-au dat lacrimile. Mi se parea ca Tereza mea se uita la mine, imi raspunde la privire. Cred ca acest portret este cel mai asemanator din toate cate i le-am facut".

De la Lisieux la Bacau

Ei bine, aici intervine partea inedita a subiectului nostru si motivul ce ne-a determinat sa scriem aceste pagini: e foarte posibil ca originalul desenului in carbune Tereza cu trandafiri din 1912 sa fie la Bacau, in posesia familiei B. (care, din motive lesne de inteles, nu vrea sa-si faca public numele). Povestea incepe in urma cu 20 de ani. Un cuplu de studenti la Facultatea de Medicina din Targu-Mures, ea - bacauanca, el - localnic, obisnuia sa se duca adesea la targul de vechituri al orasului pentru a-si cumpara ieftin carti si discuri. Intr-o duminica, tanarului sot, care se plimba singur de data aceasta prin talcioc, i-a atras atentia un tablou cu rama aurie frumos lucrata, si cand s-a apropiat a fost fascinat de chipul fetei cu val ce iradia blandete. N-a stat mult pe ganduri si l-a cumparat, platind pe el o nimica toata. Cum arata vanzatorul nu-si mai aminteste, un batran oarecare. A dus tabloul acasa, sotiei sale, care in primul moment a crezut ca e vorba de o fotografie veche. Desfacand putin cartonul din spate, au vazut ca e un desen si au observat semnatura: Celine, 1912. Cum amandurora le placea chipul fetei cu un crucifix impodobit de roze, l-au pus pe un perete al camerei lor studentesti si de acolo i-a vegheat pana la terminarea facultatii, in 1989. In 1990, cei doi tineri medici au primit repartitie la Bacau si dupa un timp au divortat de comun acord, pastrand in continuare relatii prietenesti. Tabloul a ramas la d-na B., care s-a recasatorit cu un inginer bacauan. Cum se intampla, cadra de pe perete a devenit o prezenta atat de familiara in casa lor, incat nici nu o mai observau. Odata au primit vizita unui italian, care, privind spre fata cu mantie, a exclamat: "Aaa, Santa Tereza!", dar gazdele n-au dat importanta.
In octombrie 1998, doamna B., cititoare fidela a revistei noastre, a gasit in paginile "Formulei As" un articol despre Sfanta Tereza de Lisieux, semnat de Andrei Cheran si ilustrat cu fotografii in ale caror explicatii scria ca sunt facute de sora Sfintei, Celine. Atunci, spune d-na B., a avut revelatia ca tabloul din sufrageria ei, semnat Celine si asemanator fotografiilor din revista, o infatiseaza pe aceasta mare sfanta a Frantei. Din acel moment, dansa, fostul si actualul sot au inceput sa se documenteze la prelati catolici, si-au procurat bibliografie si iconografie, au citit pe Internet tot ce au putut gasi despre Sfanta Tereza de Lisieux. Cu cat citeau mai mult si comparau mai multe imagini, banuiala lor ca s-ar putea afla in posesia originalului Terezei cu trandafiri crestea. Si - lucru ciudat - captandu-le deodata atentia pioasa, tabloul incepuse sa aiba proprietati miraculoase. De pilda, intr-o zi l-au scos in curte, pentru a-l fotografia in lumina naturala, intentionand sa trimita reproducerea la Lisieux pentru referinte. L-au pus pe un gard, si in timp ce pregateau aparatul, in jurul mainilor sfintei si al crucifixului a aparut o aura trandafirie. S-au uitat in toate partile, sa nu fie vreun reflex, i-au schimbat pozitia, dar lumina aceea roz pe desenul in carbune s-a vazut clar timp de vreo 15 minute si se observa si in fotografia pe care mi-au aratat-o. Doi doctori si un inginer, oameni de formatie stiintifica si care, din cat ma pricep eu, nu par genul dispus spre exaltari fantasmagorice, mi-au garantat ca au fost uluiti de acest fenomen inexplicabil. Si inca o intamplare: aflandu-se toti trei, impreuna cu tabloul, in drum spre Alba-Iulia, unde voiau sa-l arate arhiepiscopului romano-catolic, au avut un accident de circulatie, masina in care erau s-a distrus, dar nici unul din ei si nici tabloul cu sticla n-a patit absolut nimic. (Desi sunt o fire mai precauta cand e vorba de miracole, nu vad ce motive ar avea cei trei sa le inventeze.)
In sfarsit, dorind sa stie adevarul despre tabloul ajuns prin voia hazardului la ei, bacauanii s-au adresat specialistilor, care, dupa ce au studiat cu mijloace moderne desenul, au eliberat certificate ce atesta ca "lucrarea bine conservata are datele de vechime in raport cu datarea (1912) si nu este o reproducere prin tehnici de serie" (Pavel Susara, expert acreditat de Comisia Nationala a Muzeelor si Colectiilor). Un aviz de specialitate a fost solicitat si Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National din Bucuresti, care a certificat ca "lucrarea are o valoare strict documentara in special pentru piosenia populara legata de cultul Sfintei Tereza de Lisieux", iar materialul e invechit natural (Expert de specialitate: Vladimir Bulat). Cel mai edificator document din dosarul de expertize mi s-a parut un "Aviz de specialitate", dat de Institutul National de Expertize Criminalistice. Prof. univ. dr. Lucian Ionescu, o autoritate in materie de grafologie, a comparat, folosind tehnica performanta, semnatura si datarea de pe desenul supus examinarii cu semnatura si datarea Terezei cu trandafiri reprodusa in volumul Visage de ThErese De Lisieux, editat de Office Central de Lisieux si a ajuns la concluzia ca sunt identice. Mai mult, a verificat si restul lucrarii, suprapunand detalii ale desenului peste cele din carte. Rezolutia: "reproducerea din volum reda in intregime lucrarea grafica ce ne-a fost pusa la dispozitie".
Cum era si normal, proprietarii tabloului s-au adresat prin intermediul unui inalt prelat catolic si Manastirii Carmelite din Lisieux, trimitand toata documentatia. Raspunsul a fost sec si categoric: originalul Terezei cu trandafiri se afla la ei si n-a parasit niciodata locul. Ceea ce au romanii e probabil o copie.
Familia B. nu e deloc convinsa ca asa stau lucrurile: doar o expertiza internationala ce ar pune alaturi Tereza cu trandafiri de la Bacau si cea de la Lisieux ar putea stabili adevarul.
In privinta modului cum a ajuns desenul Celinei in Romania, e de presupus ca misionare carmelite venite in aria catolica din Transilvania l-au adus cu ele. Alta presupunere a mea de detectiv amator: stiut fiind ca Lisieux a fost distrus partial de bombardamentele aliatilor in 1944 si ca Celine a trait pana in 1958, e posibil ca ea sa fi facut un desen identic, dupa reproducerea din editia 1914. Sau exista si ipoteza ca stareta de azi sa se fi referit in raspunsul ei categoric la desenul in culori din 1925...
Atata timp cat cele doua portrete nu vor sta alaturi sub ochii specialistilor, misterul ramane nedezlegat si lasa loc pentru tot felul de supozitii. Doar Sfanta Tereza continua sa zambeasca iertator pentru vanitatile si interesele necurate ale oamenilor, si uneori, in jurul mainilor ei ce tin crucifixul, se spune ca apare o aura trandafirie.