Daca Dennis Hopper a declinat invitatia organizatorilor, fiind prins cu filmarile in perioada festivalului, 28 mai - 6 iunie, un alt actor de calibru va fi prezent. Rutger Hauer si-a facut debutul la Hollywood in 1981 alaturi de Sylvester Stallone in Nighthawks, dupa 10 ani in care a fost starul cinematografiei olandeze. Pentru filmele realizate in patria lalelelor - intre care doua au fost nominalizate la premiul Oscar si la Globul de Aur -, Hauer a fost desemnat drept actorul olandez al secolului. Cariera sa la Hollywood i-a adus roluri din ce in ce mai diferite - printi romantici, teroristi, politisti. "Erou sau antierou, baiat bun sau rau, tot ce conteaza pentru mine este ca personajul sa aiba ceva care sa ma fascineze, ceva magic", declara actorul care a jucat in peste 80 de filme. Intre acestea, cele mai cunoscute sunt Blade Runner, in regia lui Ridley Scott, Ladyhawk, in care o are ca partenera pe Michelle Pfeiffer, si Escape from Sobibor, pentru care a primit un Glob de Aur. Recent, publicul romanesc l-a putut vedea pe Rutger Hauer in filmul lui George Clooney, Confessions of a dangerous mind. Actorul olandez va fi unul dintre cele cinci personalitati ale lumii filmului international care vor forma juriul festivalului "Transilvania". Iata si premiile ce vor fi acordate: Trofeul "Transilvania" pentru cel mai bun film aflat in competitie, premiul de regie, premiul "Agressione" pentru cea mai buna interpretare, premiul pentru cea mai buna imagine, premiul publicului, premiul criticii si premiul de excelenta. Dupa Dorel Visan, anul acesta este randul unui alt actor roman cu o cariera impresionanta, Victor Rebengiuc, sa primeasca acest premiu pentru intreaga activitate. "Transilvania" este singurul festival international din Romania dedicat filmelor de lung-metraj, festival care s-a dovedit a fi, la primele sale doua editii, un real succes. Anul trecut au fost proiectate 70 de filme vizionate de 150.000 de persoane, cu 60% mai mult decat la prima editie. Au fost prezenti 122 de invitati si 105 ziaristi, romani si straini deopotriva.
Fata de anul trecut, organizatorii au pregatit noi sectiuni: Politica si cinema, in cadrul careia va fi proiectat un documentar despre Margaret Thatcher, Tracking down Maggie, Cinepub, dedicata relatiei intre cinema si publicitate, care va prezenta Kings of Ads, o selectie a unor spoturi publicitare realizate de mari regizori precum Roman Polanski, Woody Allen, Francis Ford Coppola. Sectiunea 3x3 il are in prim plan pe Lars von Trier si a sa trilogie prezentata pentru prima oara in Romania, formata din filmele Element of Crime, Epidemic si Europa, iar sectiunea Supernova va fi reprezentata de filme recent premiate la mari festivaluri internationale, precum pelicula ruseasca The Return (Leul de Aur - Venetia 2003). Filmul romanesc va avea trei zile speciale in care vor fi proiectate cateva scurtmetraje premiate, Un cartus de Kent si un pachet de cafea - Ursul de Aur la Berlin si Poveste la scara C - Marele premiu la Angers, un documentar despre cel mai mare jaf al unei banci din Romania, petrecut in 1959, un film realizat de Bogdan Dumitrescu care, desi a fost premiat acum 10 ani la Rotterdam, nu a rulat in tara. Lista ramane deschisa.